Puterea gândirii pozitive de Charlie Chaplin!

 

Charlie Chaplin este unul dintre cele mai mari staruri ale Hollywood-ului. A fost un om frumos nu doar pe marele ecran, ci și în spatele său. Cine nu-l cunoaște? Ne-a colorat  cu zâmbet chipul în copilărie și  în prezent.

Descoperă  filosofia sa de viață în aceste valoroase citate inspiraționale care te vor impresiona:

  • Am multe probleme în viața mea, dar buzele mele nu știu asta. Ele zâmbesc întotdeauna.
  • Viaţa este minunată dacă nu te temi de ea.

  • În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viaţă diferită şi am început să înţeleg că tot ceea ce mi se întâmplă contribuie la dezvoltarea mea personală. Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte… maturitate.
  • Sufletul omenesc îşi găseşte plăcere în liniştea naturii care se descoperă numai celor care o caută.

  • La răscruce de viaţă nu există indicatoare.
  • Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi despre tine, este problema lor.
  • Gândim prea mult şi simţim prea puţin.
  • Viaţa râde de tine atunci când eşti nefericit… Viaţa îţi zâmbeşte atunci când eşti fericit… Dar, viaţa te salută atunci când îi faci pe alţii fericiţi…
  • Râsul este tonicul, este uşurarea, este ceea ce face ca să înceteze durerea.
  • Viaţa ar fi minunată dacă oamenii te-ar lăsa în pace.

  • Cu toții vrem să ne ajutăm unul pe celalalt. Așa sunt ființele umane. Vrem să trăim hrănindu-ne din fericirea celorlalți, nu din tristețea celorlalți.
  • Nimic nu e permanent în lumea asta – nici măcar problemele noastre.

  • Ca să râzi cu adevărat, trebuie să fii capabil să îți iei durerea și să te joci cu ea.
  • Dacă, pur şi simplu, zâmbeşti, vei descoperi că viaţa este încă valoaroasă.

    Notă: Citesc aceste citate de Charlie Chaplin și nu pot să mă gândesc decât: Doamne, ce om minunat a fost! Ce om!charlie-chaplin.jpg

Femeile în viziunea Agathei Christie

Agatha Christie (numele adevărat Agatha Mary Clarissa, este o cunoscută scriitoare engleză, romancieră, nuvelistă și dramaturg, stăpână absolută a genului polițist și thriller britanic, supranumită și “Regina Crimei”.

  Voi încerca să pun în valoare câteva dintre cele mai frumoase citate despre iubire, femei și relații după Agatha Christie.

  • Femeile rareori greşesc în părerile lor pe care le au una despre alta.
  • Femeile nu ştiu să aştepte, ţineţi minte de acest lucru.
  • Femeia care vrea să fie atractivă şi la şaptezeci de ani, trebuie să înceapă de la 17 ani.
  • Afecţiunea reciprocă între bărbaţi şi femei începe întotdeauna cu iluzia uimitoare că veţi gândi întotdeauna în acelaşi fel.
  • Din cauza acestor blonde, atâta rău se întamplă în lume!
  • Orice femeie poate păcăli un bărbat dacă ea vrea și dacă el este îndrăgostit de ea.
  • Un bărbat nu vrea să simtă că o femeie îl iubește mai mult decât o iubește el pe ea.
  • Julieta îl alege pe Romeo. Desdemona îl  revendică pe Othello. Nu au nici o îndoială, tinerii, nici frică, nici mândrie.
  • Este o viață dificilă, într-adevăr. Bărbații nu vor fi drăguți cu tine dacă nu arăți bine, iar femeile nu vor fi drăguțe cu tine dacă arăți bine.
  • La ce sunt buni banii dacă nu pot cumpăra fericirea?
  • Îmi place să trăiesc. Am fost câteodată sălbatic, disperat, grav de nefericită, împovărată de tristeţe, dar dincolo de toate acestea ştiu că a fi pur şi simplu vie este un lucru formidabil.
  • În mod sigur pentru tot ceea ce iubești ai de plătit un preț.
  • Tinereţea se pierde doar pentru a se autodepăşi.
  • Nu face niciodată o treabă pe care altcineva ar putea să o facă pentru tine.Author-Agatha-Christie-006-510x510.jpg

Prietenii toxice!

       

Fiecare dintre noi cunoaşte cel puţin o astfel de persoană. Sunt aşa-zişii… prieteni toxici, deşi termenul prieten ar trebui să aibă un înțeles pozitiv.

    Comunicarea cu prietenii este diferită. Cu unii nu ne vedem de ani de zile și se bucură de  întâlnirile rare. Cu alții ne reunim săptămânal sau chiar mai des. Dar ce să facem atunci când o singură persoane necesită atenție constantă asupra sa, dar în deosebi nu manifestă interes asupra problemelor tale??? Atunci când prietenia nu este percepută la fel de cei implicaţi, iar schimbul de experienţe nu este echilibrat, nu putem vorbi de o relaţie funcţională. Ne apropiem de persoane din anturaj în funcţie de compatibilităţi, însă de multe ori în cercul de cunoscuţi se strecoară aşa-zişi prieteni a căror misiune este să obţină cât mai multe avantaje din această relaţie, indiferent de natura lor.

Prieteniile debutează între persoane care au ceva în comun (obiceiuri, pasiuni, comportamente, nevoi, idealuri etc.). Atunci când se ­pierd aceste criterii, prietenia se dizolvă ori rămâne „şchioapă”. Există însă şi urmări negative, apărute din depersonalizarea individului. O consecinţă ar fi apariţia prietenilor „toxici”, care îşi desconsideră apropiaţii şi încearcă să le conducă viaţa, adoptând un comportament sufocant. În cazul unor relaţii apropiate, avem riscul de a fi criticaţi sau blamaţi.
Cum înțelegi că ai o relație ce ”nu merge” cu un amic:peleamanos.jpg

  • după ce petreci timp cu anumiţi cunoscuţi te simţi obosit psihic şi prost dispus;
  • pui la îndoială poziția/ părerea ta;
  • nu te poți exprima liber, te abții de la unele comentarii;
  • nu te simți luat în serios;
  • nu te poți baza pe el sau pe prietenia lui;
  • ”prietenul” vorbește către tine și nu cu tine;
  • ești un ascultător pasiv și el un plângăcios de viață activ;
  • nu-ți respectă alte prietenii, familia, anturajul;
  • îți critică alegerile, viața;
  • nu acceptă un ” nu”, vrea să fie pe prim plan;
  • cum te simţi când vorbeşti cu un astfel de prieten? Ascultă-ţi corpul! După câteva ore petrecute cu un prieten ar trebui să te simţi binedispus, relaxat, detensionat şi cu zâmbetul pe buze. Ori când aceste momente par mai degrabă chinuitoare decât plăcute, corpul tău este tensionat şi aştepţi cu sufletul la gură sfârşitul acelei întâlniri este clar că nu-ţi petreci timpul cu un prieten.
  • când îți simți rolul de prieten decorativ;
  • când ești atras în capcana bârfelor;
  • când sunt geloși pe viața ta, reușite, realizări și experiențe;
  • când sunt invidioși, fiind o calitate rea un prieten adevărat niciodată nu o s-o manifeste;
  • împărtăşirea nefericirii  este o atitudine nocivă şi nimeni n-ar trebuie să se înconjoare de astfel de persoane;

„Detoxifierea” prieteniei:

– Amicii preocupaţi de propria persoană trebuie „educaţi” în timpul conversaţiilor.  Schimbă subiectul şi explică-i narcisistului că aveţi nevoie de un pic de atenţie din partea lui.

– Pentru pesimiştii cronici este nevoie să delimitaţi bariere clare şi să-i obligaţi să le respecte.

– Dacă ajungeţi la concluzia că aveţi un prieten care vă subminează, trebuie să recunoaşteţi că acesta este mai mult un inamic, decât un prieten şi de aceea trebuie să aveţi mare grijă, chiar să vă păziţi spatele. Dacă se manifestă în mod excesiv şi termină prin a vă vă face să vă simţiţi prost, cel mai bine este să vă retrageţi din această relaţie.

– Nu trebuie să luaţi în considerare tot timpul părerile prietenilor foarte critici. În aceste cazuri, trebuie să aveţi încredere în propriile valori şi opinii.

– Indiferent de genul de prieten „toxic”, cel mai bine este să înfruntaţi acea persoană răutăcioasă cu spatele drept, capul sus şi un zâmbet larg. Dacă sunteţi convinşi că o transformare în care el să nu aibă nicio contribuţie este bine-venită, explicaţi-i şi detaşaţi-vă. 

Notă: Toţi avem un scop principal în viaţă, acela de a ne căuta fericirea, iar, câteodată, asta înseamnă să ne îndepărtăm de cei care ne fac nefericiţi. De cei care ne stau în drum…

Sursa foto: pinterest.ro

 

Vorbe de ”suflet” spuse de Coco Chanel!

Coco Chanel, cea care a pus bazele celebrului brand Chanel, nu doar că va rămâne în istorie drept una dintre figurile marcante ale modei, dar a lăsat în urma ei și numeroase cugetări și  citate inspiraționale din care avem ce învăța și în care mulți dintre noi ne regăsim. Voi încerca să subliniez câteva citate ce au fost puncte de pornire pentru multe dintre noi:

  • Cel mai curajos act este, încă, acela de a gândi pentru tine. Cu voce tare!”
  • “Pentru a fi de neînlocuit, un om trebuie sa fie întotdeauna diferit.”
  • “Doar cei fără memorie insistă asupra originalității lor.”3.jpg
  • „O fată trebuie să fie două lucruri: cine și ce vrea ea!”
  • “Atâta timp cât știi că bărbații sunt precum copii, știi totul.”
  • “Bărbații o să-și aducă întotdeauna minte de o femeie care le-a cauzat griji și dificultăți.”
  • “Nu știu de ce femeile vor vreunul dintre lucrurile pe care le au bărbații, când unul dintre lucrurile pe care femeile le au sunt bărbații.”
  • „Luxul trebuie sa fie confortabil, altfel nu este lux.”
  • „Trăiești o singură dată. Ai putea la fel de bine să fii amuzant!”
  • “Viața mea nu mă satisfăcea, așa că mi-am creat-o singură.”
  • „Simplitatea este esența adevăratei eleganțe!”
  • „Îmbracă-te neglijent, iar ei își vor aminti rochia! Îmbracă-te impecabil și își vor aminti femeia!”
  • „Din moment ce totul se află în capul nostru, ar fi de preferat să nu ni-l pierdem!”
  • „Moda nu este ceva ce există doar în rochii. Moda este pe cer, pe stradă, moda are de-a face cu ideile, felul în care trăim, ceea ce se întâmplă.”
  • “Oh, de câte griji scapă omul atunci când decide să nu mai fie ceva, ci să fie cineva.”
  • “Nu mă interesează ce crezi despre mine. Eu nici nu mă gândesc la tine.”
  • “Poți să fii fabuloasă la vârsta de 30 de ani, încântăcocochanel2.jpgtoare la 40 de ani și irezistibilă pentru tot restul vieții.”
  • “Natura îți oferă fața pe care o ai la vârsta de 20 de ani. Viața îți modelează fața la 30 de ani. Dar la 50 de ani îți primești fața pe care o meriți.”
  • ”Eleganța este atunci când interiorul este la fel de frumos ca exteriorul!”

citate-celebre-coco-chanel-design.jpg

 

E greu să rămâi în memoria cuiva…

 Să nu uiți niciodată că viața trece pe zile ….nu există decât acum și …..s-a dus. 

Oana Pellea

Cât de greu este să rămâi în memoria cuiva…. bun…sincer…luminos….

Să treci prin viață fără ca să rănești pe nimeni, să nu provoci dispute….

Să răspunzi cu iubire grijulie și amicală….

Să păstrezi iubirea ca pe ceva sfânt…

Să nu renunți….

Să nu-ți murdărești sufletul cu supărări inutile…….acuzații false…..gelozie…..invidie….neâncredere…..

Să nu ajungem la indiferență…..la egoism…

Să nu ne aruncăm în marea uitării……

Cât de greu să rămânem…..

Să nu dezamăgim…..

Cât e de greu să nu rănim sufletul cuiva cu un cuvînt neatent șlefuit, sau cu o acțiune necugetată….

Să te apropii de cineva întratât de mult, încât să te simți echilibrat, liber, sufletist….încât acea căldură să rămână pentru totdeauna ca o armură pentru acea persoană….

Cât de greu este să rămâi în memoria unei persoane dragi….

Cât de greu este să rămâi în memoria unei persoane care o vezi rar…..

Ca atunci când cineva se va uita în cer și ar zice…..ce bine că îl (o) am alături….în viața aceasta……mă simt atât de norocos (asă)…..

Ceea ce lași în urma ta e parte din ceea ce ești…Tu cum ramâi în amintire?

La sfârșitul zilei, ca și la sfârșitul vieții, tot ce ne rămâne este cât de oameni am fost cu ceilalți oameni.

Sursa foto: pinterest.ro

Ascult….

„Îmi place să ascult. Am învăţat o grămadă de lucruri ascultând atent. Majoritatea oamenilor nu ascultă niciodată.”
Ernest Hemingway

  Eu ascult. Ascult activ, cu atenție, empatie și bună voință. Ascult și susțin, mulți nici nu aud. Ascult tăcerea. Ascult strigătul. A asculta e a aprecia.

  Ascult…. a luat naștere pentru că am indentificat și cunoscut importanța oricărui moment în care sunt ascultată plenar, cu atenție și considerație. Am ales să dau din momentul meu.

  A asculta este o artă. Și actul de ascultare face întotdeauna extrem de bine celui ce dorește să vorbească. A asculta e a prețui momentul, al menține cât mai mult posibil, al memora. A asculta e a aprecia interlocutorul, a auzi și sunetul și tăcerea. A sustrage și emoția și regretul.

  Se spune că nu întâmplător avem două urechi și o gură. Ar trebui să ascultăm de două ori mai mult decât să vorbim.

  Ascultarea îi ajută pe ceilalți, dar mai ales pe tine. Ascultarea îți aduce respect și loialitate. Ascultarea produce idei. Ascultarea conduce la relații durabile  și profunde. Și cel mai important, ascultarea provoacă cunoașterea adevărată.

Ascult activ. Atent- cu har.Pentru că am înțeles cât de important e pentru fiecare acest lucru. Comunicarea  înseamnă și să asculți, nu numai să vorbești, nu-i așa?

 Comunicarea apreciază ambele aspecte,  a vorbi și a asculta. Ambele își au valoarea sa, prețul său.

   Vorbeşte puţin, ascultă mult.

  Oamenii apreciază atunci când sunt ascultați, se simt importanți și valoroși. Dar mai importanți sunt cei care au capacitatea de a asculta și a aprecia pe cel  ce se destăinuie.

 Pentru a vă mări capacitatea de înțelegere când îi ascultați pe ceilalți, puteți folosi aceste sfaturi:

– Ascultă cu mintea și cu sufletul;

– Ascultă cu intenția de a înțelege;

– Ascultă ca să înțelegi mesajul de dincolo de cuvinte;

– Ascultă cu ochii – vei auzi mai bine;

– Ascultă așa cum ți-ar plăcea ție să fii ascultat;

A asculta eficient duce la înțelegere. Înțelegerea aprofundează conexiunile cu alții, și crează încredere și respect.

Ascultă când ţi se vorbeşte şi taci când nu te ascultă nimeni. Tudor Muşatescu

Atenție! Fă-ți timp să asculți!

wonderful-day.jpg

Sursa foto: pinterest.ro