Iubiți străini și lipsa de comunicare!

Ați observat cât de uşor pot deveni două persoane care se iubeau, duşmani cu vederi străine? Cu siguranță unii au simțit pe pielea lor starea aceasta….Aţi băgat de seamă cum, din intimitatea fierbinte, unde vă împărtășeați cele mai tainice secrete pe un ton şoptit, ajung să nu îşi mai vorbească deloc şi ba chiar să evite să se mai vadă vreodată în viaţa lor?

Nu găsim contradictoriu fenomenul prin care îndrăgostiţii de odinioară devin doi străini? Nu e de gândit cum emoţiile de mai ieri, de fluturi în stomac, devin expresii dure, priviri depărtate și gânduri pustii?

Devenind iubiți străini……

Să recunoaștem că într-o relaţie, fiecare partener vine cu propriul bagaj emoţional, unde se găsesc de toate-  slăbiciuni, prejudecăţi, frici, angoase, obsesii (generate de educaţie, mediul familial şi societate) şi că, oricare dintre acestea ajută sau complică relația nou formată și contribuie la durata acesteia.  Într-o relaţie, paravanele nu mai sunt necesare. Teoretic. Dificultatea este că, dacă renunţi la ele, rămâne la vedere micile imperfecțiuni și tot ce până atunci, fusese ascuns. Ce avem a face?……Cum distrugem barajul invizibil într-o relație? ……Cum ne apropiem de cel la care ținem? Cum facem să nu ne înstrăinăm?

Deci, un factor de bază este comunicarea. Comunicarea, însă, cu toată bunăvoinţa părţilor, nu e lucru uşor şi, de multe ori, e prost înţeleasă. Ea nu înseamnă să-i trânteşti celuilalt, verde în faţă, cum eşti tu, cum vezi lucrurile funcţionând într-o relaţie şi cum altfel nu se poate, căci aşa ai fost educat(ă). Comunicarea face apel la tact şi cultivă o sensibilitate sporită faţă de nevoile celuilalt.

“Soliditatea unui cuplu depinde în mare parte de validitatea sistemului său de comunicare” (Jacques Cosnier, 1981).

Și de cele mai multe ori comunicarea între parteneri nu se rezumă doar la a vorbi, ea presupune, îndeosebi, abilitatea de a auzi ceea ce nu poate fi transmis prin cuvinte. Să poți distinge din priviri necesitățile sufletului celuilalt, înseamnă să auzi plânsetul când chipul e impasibil, să distingi sunetul durerii când buzele zâmbesc, să recunoşti strigătul de ajutor când ţi se repetă că totul e în ordine şi să răspunzi chemării când în jurul tău e linişte. Să faci nenumărate compromisuri.

Comunicarea în cuplu e o adevărată artă!

De cele mai multe ori devenim străini pentru că nu putem comunica corect, nu știm să citim printre rânduri, nu putem asculta îndemnul privirilor. Lipsa de comunicare e bariera care ne ține, trebuie eliminată pentru a merge mai departe. Nu în ultimul rând, ascultă, încearcă să înţelegi şi nu judeca!

În felul acesta, tu vei fi mai puţin în fiecare zi, dar  amândoi veţi fi, cu fiecare zi, mai mult decât aţi fost înainte.

Concluzionând– a comunica înseamnă disponibilitate la a ști să cerem, să dăruim, să primim și să refuzăm, înseamnă a hrăni relația permanent, înseamnă drumul drept către inima celuilalt.

 

 

 

Durerea poate fi utilă, dar nu și suferința.

Durerea există, suferinţa e la alegere. Raluca Bratosin 

   De-a lungul vieții, cu toții trecem prin experiența durerii. Din nefericire, încercările noastre de a face față durerii se transformă, de multe ori, mai degrabă în suferință decât în ușurare. Atunci când ignorăm durerea, nu învățăm nimic, reluând astfel la nesfârșit obiceiurile care ne creează suferință.
Durerea este inevitabilă. Suferința însă este opțională

Bineînțeles. Toate emoțiile negative sunt opționale. Întrebarea e, știe omul de ce le are și cum scapă de ele? Depinde de atitudine. Oamenii nici măcar nu știu că-s opționale. Ei cred că emoția negativă este produsă de evenimentul exterior și astfel nici nu se mai ”obosesc” să o elimine, deoarece suferința are un impact mai distrugător decât durerea. Oamenii nu se întreabă, de ce, în aceeași situație, un om suferă iar altul rămâne indiferent sau suferă mai puțin, etc. E o întreagă „știință” despre asta.

Durerea poate fi utilă, dar nu și suferința.

Durerea şi suferinţa sunt mesageri şi nu colegi de cameră. Paul Ferrini

Unii oamenii cred că emoțiile negative și suferința sunt indispensabile, nu au dreptate, pentru ca nu s-au obosit niciodata sa caute o altă cale de a vedea lumea cu alți ochi și să se separe de durere. Ba chiar oamenii au dezvoltat o atitudine „prietenoasă” față de durere și suferință. Ei cred că li se cuvine ceva dacă suferă/ o merită. Că sunt altfel, că devin mai înțelepți, mai căliți la nevoile viitoare ale vieții… etc. Cum ar putea astfel de oameni să-și dorească să scape de suferință? Durerea deschide ochii, însă suferința încețoșează sufletul…..distruge coloritul emoțional….blamează visarea……

Oricât de mare ţi-ar fi durerea şi suferinţa, lumea nu stă în loc pentru tine. Catrinel Dumitrescu

Durerea poate fi utilă, dar nu și suferința…adevărat sau fals……corect sau de comentat…
Durerea e un sentiment apărut brusc în cale care ne lovește pur și simplu, ne ia prin surprindere. Suferința e urmarea durerii și depinde de noi cât timp ne complacem în a suferi și a lungi perioada de suferință după un eveniment neplăcut…ca opțiune avem durata ei……mult, puțin sau deloc…. Modul și timpul în care găsim puterea s-o controlăm și s-o alungăm. Alungă suferința și deschide-ți sufletul, astupă-ți cicatricile și viața va fi mai înfloritoare ca niciodată…

Joshua Fields Millburn subliniază ideea: Durerea poate fi utilă, dar nu și suferința. Durerea ne lasă să știm că ceva este greșit: ea ne indică că trebuie să schimbăm ceea ce facem. Cu toate acestea, suferința este o alegere și putem alege să oprim suferința, să învățăm o lecție din durere și să mergem mai departe cu viețile noastre.

Îndemn: Învinge durerea, râzi cât se poate, căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte!

 

Tocurile te ridică, iar cultura te înalță!

Tudor Chirilă afirmă, în cea mai recentă carte a sa, Exerciții de Echilibru, „cea mai mare invenție a omenirii nu a fost roata, ci tocul”. Un toc poate să te ducă în culmea fericirii, dar și să te arunce în focurile iadului. Tocurile oferă un plus de eleganță, senzualitate, feminitate și îți sporește încrederea în sine.

În fond, femeia este un univers aparte. Cu propriile legi, stabilite în cadrul istoriei personale, cu propriile dorinţe, ce apar din nevoia de a se simţi apreciată sau dorită, ea poate fi complexă sau simplă, dulce și amară.

Tocurile te ridică, iar cultura te înalță!

Cultura nu înseamnă să citești mult, nici să știi multe; înseamnă să cunoști mult. Fernando Pessoa

Doar femeia dacă vrea demonstrează atâta cultură, eleganță și puritate. Femeia are capacitatea de a face din nimic un ” templu”, din apus- răsărit, din univers- infinit!

 Femeile se hrănesc cu sentimente, cu vorbe frumoase, cu poveşti de dragoste. Ele trăiesc mai degrabă povestea pe care şi-o imaginează decât realitatea. Cultura face parte din instinctul de a fi femeie- femeie cu clasă! Și ea înalță femeii în ochii tuturor!

Femeia deţine cheile universului. Este creaţie şi creator în egală măsură, pentru că poate da viaţă.

Cultura unei femei se măsoară prin grația limbajului și atitudinii, prin flexibilitate și feminitate. Să fii o femeie cultă e o chestiune de personalitate.  Înconjoară-te de oameni care îți aduc bucurie, care știu să îți aprecieze calitățile, dar și să-ți accepte micile defecte. O femeie cultă are încredere în ea și nu încearcă să accentueze defectele celorlalți, ci să le evidențieze calitățile. Alungă negativismul din viață, nu vei putea fi niciodata o femeie cultă și deschisă dacă manifești  un comportament care exprimă neîncredere și pesimism, deci proiecteaza doar gâduri pozitive. Progresează- după ce ai realizat ce ți-ai propus, nu te opri! Progresează, evoluează, da tot ce poți și te vei bucura de rezultate zilnic, continuu. Puterea de a schimba stă în mâinile tale, iar clipa asta e cea mai potrivită! Fă-i pe ceilalți să se simtă fabulos în preajma ta și așa te vei simți și tu specială! 

Trăirile femeii sunt intense pe tot parcursul vieţii, aşa că aceasta are nevoie să se redescopere sau să se redeseneze, să îşi sublinieze anumite trăsături, în funcţie de vârstă sau de stare.

Nu uita, totul pleacă de la tine, deci stă în mâinile tale să schimbi ceva! ( Cultura, inteligența, simplitatea, feminitatea, eleganța, stilul, și nu numai…..sunt tăsături specifice femeii, cu care ne mândrim și le folosim ca atuuri……..manevrăm cu ele ca să facem viața și lumea mai frumoasă!)………

Notă: În fond, cultura este sau ar trebui să fie o anumită formă de a iubi lumea și de a spera.  Octavian Paler

Elogiu femeii!

• Femeia nu este sexul slab. E cel mai nobil dintre cele două, prin puterea sa de sacrificiu, de suferinţă în tăcere, de umilinţă, credinţă şi cunoaştere. Mahatma Gandhi
• Fericirea o face pe femeie frumoasă și dragostea o face fericită. Iubirea este adevăratul fard al femeii.  Charles Baudelaire
• Dacă n-ai văzut încă o femeie care iubește, atunci n-ai văzut niciodată o femeie frumoasă.  Camil Petrescu
• Femeia e ca o punguță de ceai: nu știi niciodată cât de tare este până nu o vezi cum fierbe.  Eleanor Roosevelt

• O femeie liberă este exact opusul unei femei uşoare.  Simone de Beauvoir

• Bărbații creează prin imaginație, însă femeile creează prin iubire.   Rabindranath Tagore
• Cel mai puternic bărbat poate fi înghițit de o simplă gropiță din obrazul femeii.
  Tudor Vieru
• Femeia este sufletul bărbatului, lumina care îl călăuzeşte. Femeia este gloria.  Miguel de Cervantes
• Femeia e o creatură menită să fie iubită, nu înțeleasă.  Sigmund Freud
• Dacă femeile ar conduce lumea, nu am mai avea parte de războaie, ci doar de negocieri intense la fiecare 28 de zile.  Robin Williams
• Zona cea mai erogenă a unei femei este mintea.   Raquel Welch
• Sfatul unei femei nu valorează prea mult, dar cel care nu ține seama de el este un idiot.  Calderon de la Barca
• Femeile sunt pasionate de matematica. Își împart vârsta la 2, dublează prețul hainelor și adaugă întotdeauna 5 ani la vârsta prietenei cele mai bune.  Marcel Achard
• De ce iubim femeile? Pentru că sunt femei, pentru că nu sunt bărbați, nici altceva. Pentru că din ele-am ieșit și-n ele ne-întoarcem, și mintea noastră se rotește mereu și mereu, numai în jurul lor.  Mircea Cărtărescu
• Pe o femeie o cucerești ușor, dar o păstrezi greu.  Mihail Drumeș

De ce întrebările sunt mai importante decât răspunsurile!

„Dacă scapi de o întrebare, nu înseamnă că i-ai găsit şi răspunsul.”— André Gide

  Te-ai gândit vreodată că în cea mai mare parte a timpului, prin mintea noastră circulă întrebări sau propoziții cu tentă interogativă? De la cele mai simple întrebări până la unele care au un impact radical asupra noastră. Nu cred că vreunul dintre noi a fost scutit  de întrebări retorice vreodată.

Ironia întrebărilor proaste…

Există o ironie în întrebările proaste și asta este că, la ele e mai dificil să răspunzi decât la o întrebare bună.  Așadar, ce face o întrebare să fie proastă? Ei bine, asta depinde de ceea ce tu crezi că ar trebui să ”facă” întrebarea.

Să producă un răspuns drăguț și îngrijit, ordonat?

Să forțeze pe cineva să se întoarcă și să privească mai îndeaproape asupra felului în care știe ceea ce știe?  Să evalueze înțelegerea?

Toate au un sens, iar o bună întrebare poate face toate acestea.  Dar o întrebare proastă? O întrebare nepotrivită -oprește, îngheață, reduce și deraiază gândirea.

Simplu spus, întrebările proaste sunt cele care creează confuzie.

  Dacă o să faci exercițiul elementar de a-ți asculta întrebările din minte într-o zi obișnuită, îți vei da seama de ce anumite lucruri nu prea merg în viața ta. De cele mai multe ori, nefericirile pornesc de la un ,,Dar de ce eu?”/,,De ce nu eu?”/,,De ce niciodată…?”, și – din contra –toate reușitele debutează cu un ,,Ce pot să fac concret?” sau ,,Cum pot să schimb situația asta ca să nu mă mai simt niciodată așa?”. Fără excepții.

„Important este să nu te oprești niciodată din a-ți pune întrebări.”— Albert Einstein

Abstracțiunea întrebării…

  Întrebarea potrivită pusă la timpul potrivit poate constitui o experiență de învățare, deoarece mai mult decât orice ai citit, sau scrie o întrebare este acută și corespunzător de tulburătoare.  Ea creează un punct de lumină chiar și când sugerează întunericul.  Chiar și atunci când este complexă și inclusivă, este cumva singulară.

„Nu căuta răspunsuri imposibile. Mai bine schimbă întrebările.”— Confucius

O întrebare precisă, pusă la timpul potrivit îl păstrează pe interlocutor în miezul conținutului, în propria sa minte, într-un model de gândire al minții.

O întrebare proastă creează iluzia unui punct final al gândirii. Asta, desigur, este o tragedie. Mintea nu trebuie niciodată să se degajeze, ci să prindă! Întrebări cu răspuns cât mai deschis, cât mai ample, uneori chiar exagerat de ample, în direcții dintre cele mai neverosimile. Numai dintr-o asemenea amplitudine a minții poate ieși ceva extraordinar.

Deci de ce întrebările sunt mai importante decât răspunsurile…..dacă schimbi întrebările pe care ți le adresezi, îți schimbi destinul…..evoluezi doar atunci când întrebările sunt potrivite… Oamenii la care ne uităm cu admirație au, de cele mai multe ori, un mare ,,talent” care îi diferențiază de tot restul: se pricep mai bine decât ceilalți la adresatul întrebărilor potrivite.

Notă:  Nu încerc să aflu răspunsurile, aş dori să înţeleg întrebările. Confucius

Viața minimalistă după Joshua Fields Millburn „Mai puţin înseamnă mai mult”

Ne-am obișnuit să considerăm că este firesc pentru un om să-și dorească mai mult decât are. La rândul lor, nevoile individuale de a avea mai mult pun în mișcare procesul progresului la nivelul societății. Există însă și unii oameni, puțini ce-i drept, pentru care mai puțin înseamnă mai mult:  Minimalismul, conform lui Joshua Millburn, este un stil de viață care îi ajută pe oameni să-și prioritizeze lucrurile cu adevărat importante din viață, lucrurile care reușesc să confere valoare și sens unei vieți: sănătate, relațiile cu cei din jur, pasiuni, dezvoltare personală și contribuție. 

„Mai puţin înseamnă mai mult”

Ce e cu adevărat important în viață!

Câteva lecții sugestive ale  modului de viață minimalist după  Joshua Fields Millburn:

• Dragostea nu este suficientă. Deși trebuie să iubim, dragostea nu este suficientă pentru a supraviețui. Trebuie să luăm măsuri pentru a le arăta celorlalți că ne pasă, să le arătăm că îi iubim. Da, dragostea este un verb.
•  Sănătatea este subestimată. Starea noastră de bine este mult mai importantă decât o tratăm mulți dintre noi. Fără sănătate, nimic altceva nu mai contează.
• Obiectele cu valoare sentimentală nu sunt chiar atât de importante pe cât par a fi. Mama mea a murit când eu aveam 28 de ani. Au fost niște momente dificile în viața mea, dar m-au ajutat să realizez că amintirile noastre nu se află în lucrurile noastre, amintirile noastre sunt înăuntrul nostru.
• Jobul tău nu este misiunea ta în viață. Pentru mine cel puțin nu a fost, deși l-am tratat ca și cum ar fi fost pentru o perioadă îndelungată de timp. Am muncit atât de mult încât celelalte lucruri din viața mea au avut de suferit. Nu e nimic greșit în a munci din greu atâta timp cât nu stă în calea celor mai importante aspecte ale vieții: sănătatea, relațiile, pasiunile tale.
• A-ți găsi pasiunea este important. Pasiunea nu este preexistentă. Îți poți cultiva o pasiune atâta timp cât această pasiune este ceva care se aliniază principiilor și dorințelor tale.
• Relațiile contează. Fiecare relație – cea de prietenie, romantică sau de orice alt tip – este o serie de a da și a primi. Fiecare relație are o cutie pe care scrie “NOI”. Pentru ca relația să funcționeze, ambele părți trebuie să ia, dar și să pună în cutia respectivă. 
• Gelozia este o emoție irosită. Competiția dă naștere geloziei deși adesea îi punem etichete drăguțe precum “spirit competitiv”, “ambiție” sau “perseverență”. Gelozia este urâtă totuși: nu este niciodată o modalitate de a exprima că ne pasă – este doar un canal prin care ne răspândim propriile nesiguranțe.
• Nu sunt centrul universului. Este dificil să te gândești la lume din altă perspectivă decât cea proprie. Suntem întotdeauna îngrijorați vizavi de ceea ce se întâmplă în viețile noastre. De ce nu sunt fericit cu viața mea? De ce…?   De ce…? Suntem puternic conștienți de tot ce este conectat cu viețile noastre, însă suntem doar un singur ingredient într-o rețetă mult mai amplă.
• Schimbarea înseamnă evoluție. Ne dorim cu toții alte rezultate în viețile noastre și cu toate acestea cei mai mulți dintre noi nu vor schimbare în viețile lor. Schimbarea înseamnă nesiguranță și nesiguranța înseamnă disconfort și disconfortul nu este amuzant deloc. Dar când învățăm să ne bucurăm de procesul schimbării – când alegem să privim nesiguranța drept varietate – atunci ajungem să culegem toate recompensele schimbării. Acesta este modul în care evoluăm.
• Sensul vieții. A oferi înseamnă a trăi. Cea mai bună modalitate de a trăi o viață valoroasă este simplă: continuă să evoluezi ca individ și contribuie și la evoluția altor oameni într-un mod plin de sens. Evoluție și contribuție; acesta este sensul vieții.
• A pretinde că suntem perfecți nu ne face perfecți. Nu sunt perfect și nu o să fiu niciodată. Fac greșeli, iau decizii proaste și uneori eșuez. Mă împiedic, cad. Sunt om – o geantă  plină cu de toate, întuneric și lumină – așa cum ești și tu. Iar tu ești un om frumos.
• Durerea poate fi utilă, dar nu și suferința. Durerea ne lasă să știm că ceva este greșit: ea ne indică că trebuie să schimbăm ceea ce facem. Cu toate acestea, suferința este o alegere și putem alege să oprim suferința, să învățăm o lecție din durere și să mergem mai departe cu viețile noastre.
• Neîncrederea în tine însuți ucide. Persoana care te impiedică din a face tot ce vrei să faci, persoana care te oprește din a fi în totalitate liber, persoana care te oprește din a fi sănătos, fericit și pasionat – acea persoana ești chiar tu.
•  Fericirea nu este de vânzare. Nu putem cumpăra fericirea și cu toate acestea răscolim raioanele de magazine, rafturile și pagini pe net pentru a căuta ceva mai mult, ceva pentru a umple golul. Lucrurile nu ne vor face fericiți, cel puțin nu pe termen lung. În cel mai bun caz, lucrurile materiale ne vor liniști temporar. În cel mai rău caz, ele ne vor distruge viețile: ne vor lăsa goi pe dinăuntru, depresivi, ne vor lăsa chiar mai singuri decât eram – singuri într-o mare de lucruri fără valoare. 
• Nu trebuie ca toată lumea să te placă. Toți vrem să fim iubiți – este un instinct specific mamiferelor – însă nu putem evalua fiecare relație în același mod și prin urmare nu te poți aștepta ca toată lumea să te iubească la fel. Viața nu funcționează astfel. Când oamenii nu te plac, în realitate nu se întâmplă nimic. Lumea nu se sfârșește. Nu îi simți că îți răsuflă în ceafă. De fapt, cu cât mai mult îi ignori și îți vezi de treabă, cu atât mai bine îți este.

Notă: Minimaliștii susțin că oamenii nu se nasc cu dorința de a acumula sau de a-și căuta fericirea în consum.