Pacea. Povestea unui împărat.

A fost odată un rege care a dat veste în tot regatul că oferă un premiu celui care pictează un tablou care ilustrează cel mai bine pacea. Mulți artiști au încercat. Regele a primit zeci de picturi, pe care le analiza cu toată seriozitatea.

Au existat doar două care i-au plăcut cu adevărat și dintre care trebuia să aleagă cel mai frumos tablou al păcii.

Primul tablou era unul cu un lac liniștit; lacul era o oglindă perfectă a munților pașnici din jurul ei. Un cer albastru, cu nori albi și pufoși, alcătuia o adevărată cortină naturală. Toți cei care au văzut această pictură au considerat că era o imagine perfectă a păcii.

Celălalt tablou conținea munți. Aceștia erau accidentați și goi. Deasupra lor era un cer furios, cu nori negri, din care cădeau stropi mari de ploaie. Câteva fulgere luminau întreg peisajul. În partea de jos a unui versant era o cascada cu cea mai tulbure apă. Când regele s-a uitat la tablou, în spatele cascadei a văzut un arbust minuscul care creștea dintr-o fisură în stâncă. Pe acel arbust, o pasăre își construise cuibul. Acolo, în mijlocul cascadei, într-un loc pustiu și de nelocuit, exista pacea perfectă.

Acum vă întreb: După părerea voastră, care tablou a câștigat premiul?

Regele a ales cea de-a doua imagine. Și știți de ce?

Pentru că pacea nu înseamnă să fii într-un loc în care nu există nici un zgomot, nu există probleme sau muncă grea. Pacea înseamnă să fii în mijlocul tuturor acestor lucruri și încă să fie liniște în sufletul tău. Acesta este sensul real al păcii.

cuib-pasare-tesator.jpg

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s