Citindu-l pe Mohammed Moulessehoul. Cartea ”Ceea ce ziua datorează nopţii”!

   Yasmina Khadra (arabă:ياسمينة خضراء) (pseudonim pentru Mohammed Moulessehoul; n. 10 ianuarie 1955, Kenadsa, Algeria) este un scriitor algerian, câştigător al Marelui Premiu de literatură Henri Gal pentru întreaga sa operă.  Yasmina Khadra este pseudonimul scriitorului algerian-francofon Muhammad Moulessehoul, care a adoptat numele unei femei pentru a-şi ascunde identitatea şi a avea o libertate mai mare atunci când a scris despre evenimentele îngrozitoare din 1990.  A început să-şi publice operele în anii 1980

Temele lui principale vorbesc despre prietenie, despre respectul valorilor, despre dragostea faţă de pământul natal şi iubirea curată a două fiinţe pe care evenimentele istoriei le vor separa cu brutalitate.  A scris peste 20 de romane, a fost tradus în 41 de limbi şi este considerat cel mai important scriitor al ţării sale.

Am început să-l regăsesc pe Yasmina Khadra în unele citate ce m-au răscolit profund, apoi am completat cunoștințele cu lucrarea sa  ”Ceea ce ziua datorează nopţii”, un roman ce m-a zdruncinat emoțional.

Ceea ce ziua datorează nopții ” ( anul apariției 2012, nr. de pagini: 536), este poate cea mai impresionantă, profund umană, și răscolitoare carte a Yasminei Khadra.  Un adevărat imn adus dragostei sub toate formele sale: prietenie, devotament,  dragostea-pasiune, dragostea filială, dragostea de țară.SPANDUGINO---Ceea-ce-ziua-datoreaza-noptii---Yasmina-Khadra.jpg

Romanul a primit Premiul France Télévisions 2008, Prix des Lecteurs de Corse (2009)– Premiul cititorilor corsicani și a fost ales Cea mai bună carte a anului 2008 de prestigioasa revistă literară LIRE.

O scurtă descriere a romanului:
Romanul este povestea lui Younes, un băiat algerian, prins între două religii, între a alege oamenii de etnia sa sau mediul în care a fost crescut, fie în mijlocul unor datorii sau iubiri, mereu e în controversă cu conștiința și cruda realitate.  Născut într-o familie de ţărani săraci, cândva familie de vază în trecutul algerian, la vârsta de 9 ani, Younes este adoptat de unchiul său, un reprezentant al clasei de mijloc din Oran, căsătorit cu o franţuzoaică ( Germaine) , pentru a i se oferi un viitor mai bun. Împăcat cu soarta sa, Jonas, urmează cursul vieții ca o frunză dusă de val, mereu fiind marcat de apartenenţa la două lumi diferite, cea a francezilor, prin integrare în cercurile lor şi prin educaţie, şi cea a algerienilor, prin sânge; luptă cu constrângerile sale, fiind din ce în ce mai nefericit.

Ca orice roman, nu poate să se treacă fără o poveste de dragoste,  însă această descărcare a narațiunii dragostei se poduce mai dureros decât mi-am închipuit, dragostea și emoțiile dintre Younes şi Émilie sunt niște clipe tulburătoare care te pun să te întrebi, cât de cruntă este viața!, nu se poate! e nedrept!  şi să reflectezi constant la importanţa unor întâmplări, a unor alegeri și hotărâri care îți vor decide destinul și viața, stările sufletești și suferința. Deşi obișnuiți că dragostea învinge orice, acest roman ne-a demonstarat contrariul, aici dragostea a avut un început și un  sfârșit mult mai dureros și dramatic, aici lacrimile au acaparat , și nostalgia a avut durerea- durerilor.  Romanu include în sine orologiu adus  realității, a emoțiilor împărtășite în timpuri diferite, a decepției și a iubirii tragice, romanul este un omagiu adus iubirii și femeii, iar un astfel de omagiu este cu atât mai verosimil cu cât este plasat în mijlocul suferinţei şi al imposibilului.

Romanul m-a răscolit în tot adâncul sufletului meu, mi-a dat trăiri tulburător de triste, m-a acaparat în lumea iubirii neîmpărtășite și m-a făcut să înțeleg dragostea și să apreciez într-un ton mai de preț aceste emoții unice și cu adevărat importante în această viață.

  Fragmente din carte ce m-au impresionat:

  • ”Nu e rău să asculţi. Viaţa e o ucenicie permanentă; cu cât credem că ştim mai mult, cu atât ştim mai puţin, mai ales că lucrurile se schimbă şi odată cu ele şi mentalităţile.”
  • ” Există un adevăr care ne răzbună pentru toate celelalte. Toate lucrurile au un sfârșit și nicio nefericire nu este eternă.”
  • ” Viaţa e un tren care nu se opreşte în nicio gară. Fie îl luăm din mers, fie îl privim trecând de pe peron, şi nu e tragedie mai mare decât o gară fantomă. Am fost fericit după aceea? Cred că da; am cunoscut bucurii, momente de neuitat; chiar am iubit şi am visat ca un copil uimit. Şi totuşi, mi s-a părut întotdeauna că lipsea o piesă din puzzle-ul meu, că ceva nu era întru totul perfect, că o absenţă mă mutila; pe scurt, că nu făceam decât să gravitez la periferia fericirii.”
  • ”Cine sunt eu? Cine sunt cu adevărat? Ceea ce am fost sau ceea ce ne-ar fi plăcut să fim? Răul pe care l-am cauzat sau cel pe care l-am îndurat? Întâlnirile pe care le-am ratat sau cele întâmplătoare care ne-au deviat cursul destinului? ……suntem mai multe personaje într-unul singur, atât de convingători în rolurile diferite pe care ni le-am asumat, încât este imposibil să știm pe care dintre ele l-am întrupat cu adevărat, în care ne-am transformat, care ne va spraviețui.”

hqdefault.jpg

Notă: Dacă vă hotărâți să citiți acest minunat roman, vă urez lectură plăcută, susțin că oricine ar trebuie să citească această carte măcar o dată în viață, pentru a privi altfel viața, clipa și iubirea!

6 gânduri despre „Citindu-l pe Mohammed Moulessehoul. Cartea ”Ceea ce ziua datorează nopţii”!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s