Citind-o pe Natașa Alina Culea. Cartea ”Marat – Iubirea are spini”

  Natașa Alina Culea, autoare română, romancieră, născută într-un oraș de la malul Dunării, în Tulcea, într-o familie mixtă de ucrainieni (haholi) și polonezi.  File sustrase dintr-un interviu:  ”Am fost o cititoare înrăită până când m-am decis să încep să scriu la rândul meu. Iubesc să scriu, acel moment în care mă așez în fața laptopului cu o cană aburindă cu ceai; ascult muzică în timp ce scriu și cuvintele curg. Cu referire la romanul ”Marat”- Cartea aceasta m-a bântuit, efectiv mă trezea noaptea din somn și mă așeza în fața tastaturii. Nu am reușit să controlez acest roman, asta este senzația. Am fost doar o unealtă, romanul are propria lui personalitate. Acum, după ce l-am terminat de scris, sunt epuizată emoțional și veți vedea de ce atunci când îl veți citi.” sursa: booknation.ro

****

Am început sesiunea mea de citire urmărită de un titlu de carte ce era pe raftul meu de ceva vreme, însă ezitam, pe alocuri din lipsa de timp cât și din motiv că am o listă destul de lungă de cărți pe care să le citesc, cărți care țin cu orice preț să le „rumeg”.  Deci, într-un final recunosc, am început citirea romanului  Marat  (2015), care mi-a trezit simțirea.

WhatsApp Image 2021-09-25 at 17.32.53

Deci probabil dacă la celelalte cărți în cadrul descrierilor lor am fost mai secretoasă și nu am dat multă informație aici chiar nu mă pot abține, și totuși partea mai picantă v-o las vouă.

Deci, într-o linie e tipul de roman pe care nu-l mai las din mână!

Atât de mult m-a acaparat povestea Alinei, că urmăream cu sufletul la gură derularea narațiunii ca un om ce bea și tot îi i-e sete.

Chiar pe partea verso a cărții găsim câteva nuanțe  descriptive a romanul, însă vă asigur cum puneți mâna pe carte și răsfoiți romanul, e înlănțuire, și îți dai firesc seama că e o situație care s-ar fi putut întâmpla cu oricine, pe atât de firească pe cât de nesăbuită, misterioasă, și plină de momente contradictorii.

Deci, romanul are ca eroină pe Alina, tânără plină de viață până la momentul cela, când înțelege că ceva îi lipsește în piesa sa, și plecând în Beijing,  uite că găsește ceea ce o completează cu desăvârșire, dar și o macină în decursul a 12 ani. Întâlnește iubirea!

Alina îl cunoaşte pe Marat – un bărbat sexy, misterios, singuratic. Chiar dacă au fost fulgerătoare momentele și scurtele clipele petrecute împreună sau spulberat înainte de a începe, emoțiile i-au contopit într-un tot întreg, pur și simplu  s-au îndrăgostit fulgerător. Ceea ce ia unit a fost piesa ”Миллион алых роз”, dansată electrizant, fulgerător, dar ce trăiri a răscolit, ceea ce Alina a ascuns a ieșit la iveală, contradicția relației sale convenabile, echilibrate și fără pasiune adevărată; citea multe în ochii stăruitori a lui Marat ”ochii lui întunecați ca o noapte fără lună, scufundându-mă într-un ocean de neliniște care mă atrăgea în adâncuri magnetice.”

Le-a fost de ajuns doar un singur dans ca să înţeleagă că nu vor mai fi niciodată aşa cum au fost până la momentul întâlnirii. Totul s-a schimbat!

Deşi Marat întruchipează idealul de iubire, Alina a avut curajul de a-şi suprima dorinţele şi sentimentele, chiar dacă nu puteau fi comparate cu nimic din ceea ce simţise până atunci.  „Nu am dormit în noaptea aceea, decizia mea trebuia să-mi aducă linişte în suflet, în schimb, mi-a răpit-o pe toată.”

Întoarsă acasă, plutea, exaspera, supraviețuia într-o viață fără culoare, totul a rămas acolo, în ritm de dans, în buchetul de trandafiri, în ultimul gest a lui Marat. Chiar dacă a mai rămas în relația sa cu Denis, nu a mai fost nici o clipă la fel, plecările lui frecvente a întărit emoțiile Alinei față de Marat și nopțile urmau să fie zile,  iar timpul pare incapabil de a şterge amintirea lui Marat.

„Trandafirul pe care mi l-a dat mi-a umplut sufletul de spini, iubirea doare nespus de tandru.”

Într-un final urmează despărțirea, care își are și ea un rol distructiv în viața Alinei. Hotărâtă la schimbări, Alina începe intens să practice fotografia, se axează pe carieră, devine un fotograf de succes, călătoreşte mult şi reuşeşte prin fotografiile ei să arate o altă faţă a lumii în care trăieşte … dar rămâne singură, neimplicându-se în niciun fel de relaţie sentimentală şi căutând fără încetare acea fantomă dulce a trecutului cu numele de Marat. Îl vede în toți și în niciunul! Trăiește fantomatic zilele și nopțile!

„Ce viaţă este asta, când mori în fiecare clipă?”

Umează căutări zadarnice, momente cu gust amar, și dureri ce ustură adânc, dezamăgire și decepție. Într-un final îl vede, sau nu, și hotărăște să-l lase, să trăiască cu prezentul greu de suportat și să nu mai spere după atâția ani, totul s-a schimbat; „Chiar şi poveştile au un sfârşit, doar că povestea mea a durat nefiresc de mult …”   Însă autoarea a făcut un ”joc șiret de șah” și ne-a demonstrat că finalul încununează opera. După mine am râvnit la un final fericit și…..nu am fot dezamăgită!  Chiar plăcut surprinsă!

Cu fiecare pagină citită înţelegeam de ce cartea poartă aşa titlu, deaoarece Marat e peste tot, fantomatic, ca o fantasmă ce bântuie textul în întregine. El devine obsesia ei. Alina îl poartă cu ea în gând în toate colţurile lumii, îl duce cu ea în vise în fiecare noapte. Romanul e odă a marei iubiri!

Romanul „Marat-  iubirea are spini” este o lectură ce te cheamă într-o poveste de iubire incredibilă, am derulat într-o citire lejeră, uşoară, dar și obsesivă, nu am abandonat lectura până nu am ajuns la firul final.  Este ca o sursă binevenită de evadare din cotidianul monoton.  Un roman dulce-amărui, al unei poveşti despre forţa de a merge mai departe şi de a nu ignora furtuna care se dezlănţuie în suflet pentru… altcineva.

Notă:  Recomand cu mare drag romanul deoarece trebuie ca toți să cunoască că există iubiri mai presus de raţionament, iubiri care pot înfrunta şi învinge destinul. Iubirea dintre Marat şi Alina este o astfel de iubire sublimă, iar povestea lor este menită să ofere speranţă şi încredere în dragoste. Credința într-o iubire peste ani!

5a8058bc9dd3a1df0c966a7376f59233.jpg

3 gânduri despre „Citind-o pe Natașa Alina Culea. Cartea ”Marat – Iubirea are spini””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s