Dacă ți-am rămas o amintire… să mă povestești frumos.

”Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniţi.”

 Jean Paul

   Amintirile….paradis sau iad, plăcut sau dureros, plenitidine sau disperare, extaz sau dezolare, amintiri dulci sau cu gust amar…..unele ne completează altele ne distrug, unele ne fac să zâmbim altele ne cutremură până la lacrimi, mda, amintirile!

Și vreau să zic, ”dacă ți-am rămas doar o amintire, să mă povestești frumos!” , așa sincer, cum doar despre frumos se poate vorbi, cu calmitate, pentru că mi-ai rămas și tu în amintire, așa cu demnitate pentru că am fost parte din tine. Să mă povestești!

Avem noi oamenii urâta îndeletnicire de a da vina pe cineva când de fapt noi suntem sursa neplăcerilor, de a da la socoteală pe alții pentru ce de fapt noi nu suntem în stare să oferim, avem tendința să mai adăugăm de la noi și să facem în așa fel ca noi să fim cei care ”cad în picioare”, dar să nu uităm că o relație înseamnă doi, doi adulți care își asumă relație, cu bune și rele, cu începuturi și sfărșit. Asta e!

Și nu uita, o amintire poate avea două capete cu unul netezește cu altul biciuiește, deci fii deschis când spui amintirea, să o descrii așa ca la început, cu mândrie, cu adevăr și emoție, pentru că la început au fost de toate, iubire, admirație, și emoții, cu duiumul. Povestește de toate lucrurile bune pe care le-am adus cu mine când am intrat în viața ta, dar și ce am schimbat la tine cât am fost, și ce am lăsat în urma mea după ce am plecat. Povestește cu încântare pentru că merit!

Și fii atent, după toate astea, tu respectă-mă și nu mă învinui pentru toate neînțelesurile noastre. Au fost, și sau dus. Nu mă învinui pentru toate momentele de slăbiciune sau de orgoliu. Așa a fost să fie, povestește-mă frumos, pentru că am loc în amintirea ta, deci sunt încă acolo.

Păstrează-mă în amintire, ca pe ceva frumos de care să îți amintești cu drag sau din plăcere. A fost o iubire. Trecătoare sau profundă, chiar nu contează. Cert e că ne-am legat prin trăiri, emoții și amintiri, asta nimeni nu poate să ni-o ia. A fost și n-a rămas, sau a rămas ce nu a fost niciodată……

Eu n-o să te învinovățesc, n-o să te judec, dar nici nu o să-ți dau ție sau mie dreptate, momentul s-a epuizat, amintirea doare, emoțiile s-au evaporat, și viața merge înainte, și atunci, de ce să nu mă povestești frumos? De ce să arunci cu vorbe grele în tot ce ne-a legat? De ce? A fost, și a trecut. Întrebările nu mai au răspuns. Răspunsurile nu mai au importanță. Vorbele însă sunt grele pietre….am împărțit amintiri… amintiri pe care mă îndoiesc c-o să le ștergi din minte așa ușor. Sunt sigură!

”Amintirea e o petală care se aşează pe inimă şi-o tulbură.” Alda Merini

  Dar vreau să știi, nu judec, nu condam și nu vorbesc vorbe grele, deci, nu o fă și tu. La final, să nu mă vorbești urât altfel îți vei dezvălui slăbiciunile tale, povestește-mă frumos, căci și eu voi încerca să fac la fel.

Așa că, amintește-ți de mine frumos, dacă o faci, sau păstrează-mă în adâncul  amintirilor tale și nu răscoli trecutul. Cortina a fost închisă, spectacolul s-a terminat!

……. să mă povestești frumos……………