Din înțelepciunea proverbelor ghaneze!

  Valoarea proverbelor, sau a zicătorilor, este redată de următorul proverb, bine cunoscut populaţiei Akan din Ghana: „Unui om înţelept îi vorbeşti în proverbe, nu în proză“. Ideea transmisă aici este că un om înţelept nu are mereu nevoie de discursuri pentru a fi convins să facă ceea ce este bine. Un proverb potrivit stimulează gândirea, facilitează înţelegerea şi poate impulsiona o persoană să facă ce este drept.

  În Ghana, proverbele sunt foarte folosite la ceremoniile de nuntă şi de înmormântare şi reprezintă o caracteristică a muzicii folclorice. Totodată, ele sunt nelipsite în discuţiile diplomatice. Deseori purtătorii de cuvânt sau emisarii se folosesc cu abilitate de proverbe.

• Nu-mi număra numai lucrurile cu care am fost binecuvântat, socoteşte-mi şi problemele şi frământările.
• Fă bine pentru ziua de mâine.
• Absenţa nu hrăneşte copilul.
• Mai bine un om rău decât o casă goală.
• Un copac drept nu rezistă niciodată în pădure.
• Dragostea nu ia seama la bârfe.
• Nu-i nevoie să i-l arăţi pe Dumnezeu unui copil.
• Chiar de-ai fugi de Dumnezeu, rămâi tot sub privirea lui.
• Când limba e la mijloc, dinţii nu se ceartă.
• Înainte să râzi de cobră, găseşte-ţi o cale de scăpare.
• Cât de mare e o broască se vede numai când e moartă.
• Când vezi o tulpină înaltă care-ţi poate intra în ochi, o smulgi din rădăcini, nu o ascuţi.
• Nu arăţi cu mâna stângă drumul spre oraşul tău natal. 
• Copilul care învaţă să-şi spele mâinile stă la masă cu cei mari.
• Un pui care stă pe lângă mama lui primeşte partea bună din lăcustă.
• Căsătoria nu este un vin de palmier ca să o guşti înainte.
• Dacă te urci într-un copac bun, vei primi o mână de ajutor.

Deşi proverbele populaţiei akan s-au transmis prin viu grai, din generaţie în generaţie, multe zicători au fost păstrate în arta simbolică. Această artă se regăseşte în sculpturile în lemn, pe toiege, pe greutăţi din aur şi pe materialele textile tradiţionale şi moderne. Cei ce vizitează galeriile de artă din Ghana pot vedea reprezentări în care un om se caţără într-un copac, iar altul îi dă o mână de ajutor. Ajutorul, omul umil, iubirea păcii, a animalelor, iubirea către Dumnezeu reprezentate toate în proverbele ghaneze reprezintă înțelepciunea întruchipată.

Când îl vei ruga pe un akanian din Ghana, să-ţi spună câteva proverbe, s-ar putea să auzi ca răspuns numai unul: „N-ai cum să visezi dacă nu dormi“.

 

Citindu-l pe Gary Chapman. Cartea ”Cele 5 limbaje de iubire ale copiilor”

 Gary Demonte Chapman (născut la 10 ianuarie 1938) este autorul seriei „The Five Love Languages”. Dr. Gary Chapman are o bogată activitate în domeniul educaţiei creştine. Este cunoscut în SUA mai ales prin seminarele pe probleme de familie pe care le conduce în întreaga ţară. În activitatea sa de consilier matrimonial, dr. Chapman îndrumă permanent cupluri căsătorite. Este autorul cărţilor de succes Toward a Growing Marriage(Spre o căsnicie înfloritoare), Hope for the Separated(Speranţe pentru cei despărţiţi) şi Building Revolutionships(Cum se construiesc relaţiile interumane). Marele succes îl cunoaşte cu seria The Five Love Languages, editată în numeroase ediţii, inclusiv pe casete audio şi video. Prima carte, cu titlu omonim, din această serie a apărut şi în traducere românească (cu titlul Cele cinci limbaje ale iubirii) în cursul anului 2001, după care a urmat volumul The Five Love Languages for Children (Cele cinci limbaje de iubirie ale copiilor) realizat împreună cu reputatul psihiatru Ross Campbell, publicat în 2001.

O scurtă descriere a cărții pe cât de posibil, deoarece aici am facut la notițe, am scris idei, provocări și sugestii, ceea ce am crezut că voi aplica în practica educației copiilor mei. Și sincer, am depistat cu ușurință limbajul de iubire a fiecărui copil, și încă o dată mi-am confirmat că ideile simplu afișate și ordonate într-o carte de parenting sunt binevenite. Cu cât conținutul este mai neîncărcat cu atât mesajul e mai bine înțeles, așa a fost și cu cartea ”Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor”.

„Pentru ca un copil să se simtă iubit, trebuie să învățăm să vorbim limbajul său unic de iubire. Fiecare copil are un fel special de a percepe iubirea”, susțin autorii cărții.

Deci, cartea are la bază 5 limbaje de iubire:

1. Mângâierile fizice
2. Cuvintele de încurajare
3. Timpul acordat
4. Darurile
5. Serviciile

Prin intermediul unuia dintre cele cinci limbaje de iubire, specific copilului dumneavoastră –, îi veți putea transmite în mod eficient și necondiționat sentimente de respect, afecțiune și implicare totală, care vor avea o mare rezonanță în sufletul său. Va fi un mod eficient de a-i diferenția necesitățile emoționale de cele de rutină.

Cartea oferă o descriere detaliată a fiecăruia dintre aceste limbaje cu exemple concrete emoționante, argumentative, la care uneori râzi, alteori îți dai seama de puterea sau impactul nostru asupra evoluției copiilor noștri. Și ca concluzie generalizată este că : ”La baza tuturor nevoilor copilului, ale omului, în general este nevoia de iubire.”

Umplerea rezervorului emoțional cu iubire necondiționată este iubirea totală, care acceptă și confirmă existența copilului așa cum este el și nu datorită a ceea ce face el. Limbajul adecvat este cheia succesului, cum zice și proverbul ebraic: ”în voia limbii este viața și moartea”.

Vă recomand să parcurgeți integral cartea, care se citește tare ușor datorită stilului prietenos al celor doi autori, cred că va schimba și în voi percepții greșite/ stereotipurile adânc înrădăcinate legate de felul în care le transmitem iubirea celor mici.

„Dacă iubirea va fi alimentată așa cum se cuvine, copilul va înflori și va binecuvânta lumea prin frumusețea sa. Fără iubire, va deveni o floare veștejită, însetată.” 

Faptul că un limbaj este mai profund și accentuat asta nu înseamnă  că poți exclude celelalte forme de manifestare a iubirii părintești. Copilul are nevoie de fiecare în parte, în diferite situații și în urma diverselor circumstanțe. De fapt, ideal ar fi ca noi, părinții, să învățăm să ne exprimăm în toate limbajele iubirii și să facem acest lucru în mod constant pentru ca copilul să nu sufere de atenție. Momentul în care ne vom axa doar pe un limbaj sau două, rezervorul iubirii copilului, cum îl numește autorul Gary Chapman, se va goli și copilul nu se va mai simți iubit. Adevărata iubire necondiţionată nu va „strica” niciodată un copil, pentru că este imposibil ca părinţii să ofere vreodată prea multă iubire. Fără iubire, copilul va muri din punct de vedere emoţional şi va deveni un” handicapat pe viaţă” susțin autorii, și sunt deacord, ne ciocnim foarte des cu exemple concrete.

În concluzie, afirm că este important să ne adresăm copiilor în toate cele cinci limbaje ale iubirii şi să învăţăm principalul limbaj de iubire al propriului copil. Specialiştii în psihologia copilului afirmă că orice copil are anumite nevoi afective fundamentale, care trebuie împlinite în cazul în care dorim să fie echilibrat din punct de vedere afectiv. Dintre aceste nevoi afective, cea mai importantă rămâne nevoia de iubire și de afecţiune, nevoia de a simţi că este acceptat și dorit. Fără iubire, el sau ea vor fi nişte « handicapaţi din punct de vedere afectiv și social ».

Notă: Este o carte pe care le-o recomand tuturor părinților deoarece îi ajută să înțeleagă nu doar nevoile profunde ale copiilor, ci și cât de simplu este să satisfacă aceste nevoi pentru ca cei mici să fie fericiți.

Contribuția. Poveste ameridiană!

Cât de mult contribuim noi la evoluția noastră, dar cu cât în mediul ce ne înconjoară. Ce ne motivează să participăm la ameliorarea și optimirarea lumii în care trăim? Când alegem să ne oferim aportul? Ce ne determină sau ce ne împiedică să ne implicăm?

Am găsit o povestioară destul de explicită în legătură cu ajutorul oferit și contribuția la o sarcină comună.

Povestioara este despre responsabilizare, despre a face totul necondiționat și firesc … în rândurile ce urmează ve-ți întâlni adevărata forță a cuvintelor. Haideți să învățăm împreună o lecție importantă din înțelepciunea ameridiană.

****

  Se spune că, într-o pădure, izbucnise un incendiu devastator și o pasăre Colibri tot aducea apa în cioc, ca să stingă focul.

  Toate celelalte animale, înnebunite de spaimă, fugeau care încotro, pe unde nimereau.

 Pasărea Colibri continua, însă să care apă cu ciocul.

Un tigru, conștient de zadarnica încercare de a stinge focul, îi atrase atenția:

–  „Ești nebună? Tu crezi că poți să stingi focul ăsta imens, cu stropul de apă pe care-l aduci tu?”

Pasărea Colibri îi răspunse: „Eu îmi fac partea mea…”

 

 

Bărbatul şi femeia de Victor Hugo!

Bărbatul şi femeia

Bărbatul este cea mai elevată dintre creaturi. Femeia este cel mai sublim ideal. 
Dumnezeu a făcut pentru bărbat un tron, pentru femeie un altar. 
Tronul exaltă, altarul sfinţeşte. 
Bărbatul este creierul, femeia este inima. 
Creierul primeşte lumină, inima primeşte iubire. Lumina fecundează, iubirea reînvie. 
Bărbatul este puternic prin raţiune, femeia este invincibilă prin lacrimi. 
Raţiunea convinge, lacrimile înduioşează sufletul. 
Bărbatul este capabil de eroism, femeia – de orice sacrificiu. 
Eroismul înnobilează, sacrificiul aduce sublimul. 
Bărbatul are supremaţia, femeia are intuiţia. 
Supremaţia semnifică forţă, intuiţia reprezintă dreptatea. 
Bărbatul este un geniu, femeia este un înger. 
Geniul este incomensurabil, îngerul este inefabil. 
Aspiraţia bărbatului este către gloria supremă, aspiraţia femei este îndreptată către virtutea desăvârşită. 
Gloria face totul măreţ, virtutea face totul divin. 
Bărbatul este un cod, femeia este evanghelia. 
Codul corijează, evanghelia ne face perfecţi. 
Bărbatul gândeşte, femeia intuieşte. 
A gândi înseamnă a avea creier superior. 
A intui, simţind înseamnă a avea în frunte o aureolă. 
Bărbatul este un ocean, femeia este un lac. 
Oceanul are o perlă care îl împodobeşte, lacul, poezia care-l luminează. 
Bărbatul este un vultur care zboară, femeia – o privighetoare ce cântă. 
A zbura înseamnă a domina spaţiul, a cânta înseamnă a cuceri sufletul. 
Bărbatul este un templu, femeia este sanctuarul. 
În faţa templului ne descoperim, în faţa sanctuarului îngenunchem. 
Bărbatul este plasat acolo unde se sfârşeşte pământul, femeia acolo unde începe cerul.

Să-l sărbătorim pe Victor Hugo!

 La 26 februarie 1802, la Besançon, Franța, s-a născut Victor Hugo. A fost un poet, dramaturg, romancier, politician și pictor francez. Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, la nivel mondial, este ‘‘Mizerabilii’’ și ”Notre-Dame de Paris”, dar și multe altele. 

În 1823 publică prima sa nuvelă, ‘‘Han d’Islande’’. În 1826 publică cea de-a doua nuvelă, ‘‘Bug-Jargal’’.

  Între anii- 1851-1870 Hugo a fost exilat, timp de 19 ani, deoarece l-a numit pe Napoleon al III-lea ‘‘trădător’’. În această perioadă a scris o parte din pamfletele sale la adresa lui Napoleon:  ‘‘Napoléon le Petit’’ (1852) și ‘‘Histoire d’un crime’’ (publicată în 1877). Operele sale au fost interzise în Franța, dar au avut un impact puternic în țările vecine.

Ca apreciere se semnaliza; „Umană prin detaliu și semnificație, inumană prin proporții„, cum preciza Albert Thibaudet, opera lui Hugo copleșește prin titanismul fabulos al imaginației și prin îndrăzneala novatoare a limbajului poetic, fiind considerată „cel mai mare fenomen” al literaturii franceze.

  Victor Hugo a murit pe 22 mai 1885, la vârsta de 83 de ani, iar la funeraliile sale au luat parte mai mult de două milioane de oameni care l-au admirat și au vrut să-l însoțească pe ultimul drum. El nu a fost venerat doar ca o figură impunătoare în literatura de specialitate, ci și ca o persoană care a modelat cea de-a ‘‘Treia Republică’’ și democrația în Franța. Corpul său a fost depus într-o criptă, în Panthéonul din Paris, alături de cel al lui Alexandre Dumaș și Émile Zola.

  Nu doar literatura a fost pasiunea lui Hugo, acesta a avut și câteva picturi, pe care le-a ținut departe de ochii lumii în timpul vieții. Dintre acestea enumerăm câteva : ‘‘Crépuscule’’ (1853–1855), ‘‘Ville avec le pont de Tumbledown’’ (1847), ‘‘Pieuvre avec les initales V.H.’’ (1866), dar și altele.

Citate impresionante marca V. Hugo:

• Dumnezeu a făcut un tron pentru bărbat şi un altar pentru femeie. Tronul exaltă, altarul sfinţeşte.
• Nimic nu este mai puternic decât o idee căreia i-a venit vremea.
• Sufletul este punctul de sprijin al lui Arhimede.
• Pe poteci strâmte și abrupte se ajunge la fapte mari.
• Ideile sunt un vânat rar în pădurea cuvintelor.
• Să fii bun e lucru rar, să fii drept e o datorie.
• Natura este alcătuită din contraste: orice lumină are umbra sa.
• Bucuria şi durerea măsoară rău orele; prima le face secunde, cealaltă secole.
• Să mori nu este nimic; înspăimântător este să nu trăieşti.
• Asemeni unui mut care ştie un secret, natura pare uneori că vrea să ne spună totul.
• Nu plânge acela care nu vede.
• Bunul simţ apare în ciuda educaţiei, nu ca rezultat al acesteia.
• Cel ce deschide o şcoală închide o temniţă.
• Anumite gânduri sunt rugăciuni. Sunt clipe în care, oricum ar sta trupul, sufletul e în genunchi.
• Arta nu se potriveşte cu mediocritatea: ea dă aripi, nu cârje.
• Dragostei nu-i ajunge nimic. Dacă are fericirea, vrea raiul. Dacă are raiul, vrea cerul.
• Inima omului are o faţă pe care e scris Tinereţe şi un verso pe care scrie Înţelepciune.
• Frumuseţea naturii este egalată numai de frumuseţea sufletului.
• Dragostea e închinăciunea pe care îngerii o fac stelelor.
• Păstrează în mijlocul tumultului, atitudinea calmă a unei zeiţe care poate să pedepsească, dar nu vrea încă.
• Iubirea înseamnă a fi doi şi a nu fi decât unul. Un bărbat şi o femeie ce se topesc într-un înger.

• Primul simptom al iubirii la un tânăr este timiditatea, la o tânără îndrăzneala.

• Infinitul există. E-acolo. Dacă infinitul n-are avea eul său, eul ar fi hotarul său; n-ar mai fi infinit: cu alte cuvinte, n-ar mai exista. El însă există. Deci are eul său. Acest eu al infinitului e Dumnezeu.

 

Frumusețea schimbă lumea!

  „Frumuseţea va salva lumea“ – această frază ilustră a lui Dostoievski mi-a revenit în minte citind astăzi despre goana spre frumos, spre a arăta bine, spre a fi pe placut tuturor, spre perfecțiune fictivă.

Ce e de fapt frumusețea și ce prespune aceasta?….Frumuseţea este o categorie fundamentală a esteticii prin care se reflectă însuşirea omului de a simţi emoţie în asociere cu ce îl înconjoară, a fenomenelor şi obiectelor naturii, dintingerea categoriilor de plăcut/neplăcut, a simetriei părţilor obiectelor, îmbinarea specifică a culorilor, acordul sunetelor, etc. Caracteristicile esenţiale ale frumuseţii sunt armonia şi echilibrul.

Omul este mereu tributar unui anumit fel de frumuseţe. Plăcutul este un amestec de frumuseţe cu mister. Pentru a produce emoţii mişcările frumuseţii trebuie să fie spontane şi imprevizibile. Frumuseţea simplă este de consumat, iar cea şlefuită şi misterioasă, este de contemplat. Marguerite Yourcenar susține: „Iubitorul de frumos sfârşeşte prin a-l vedea peste tot”, să face din acest fapt un scop, sau o oportunitate de a ne defini direcția frumuseții pe care o emanăm.

Dar unde vreau să ajung de fapt, aș vrea să mă axez pe frumusețea interioară, cea care cu adevărat are mister, cea care cu adevărat are o valoare de nedescris și nu are vârstă, da, frumusețea interioară nu are vârstă, etnie, religie, apartenență, ea este, acolo și este supusă meditației și admirației.

Frumuseţea umană nu ţine numai de estetica figurii, ținutei sau aranjării, ea se reflectă şi în sufletul omului prin pasiunea pe care o arată faţă de tot ce-l înconjoară. Și să clarific: ar fi nesincer să nege că exteriorul nu contează. Ba contează. Și încă mult, așa că, ai grijă de tine și de cum arăți, însă frumosul simplu sufletesc se trage din firesc, însă ceea ce adăugăm noi la frumusețea exterioară sunt bonusurile vremii actuale. Frumuseţea exterioară este trecătoare, cea interioară este eternă.

“Frumosul se simte, nu încape într-o definiţie.” menţionează Balzac. 

  De unde vine frumuseţea interioară? Locul ei este sufletul şi caracterul omului, stările de spirit, libertatea interioară, gândirea pozitivă, care la rândul lor provin din dragoste, credinţă şi speranţă. Fără aceste virtuţi interiorul nostru se transformă într-un deşert arid, fără început sau sfârșit în care nu va putea încolţii sămânţa binelui, a dreptăţii şi adevărului, cele care dau nobleţe frumosului. Să fii frumos sufletește ar însemna să dăinui într-o eleganță și într-o însușire morală superioară.

Frumuseţea interioară este aproape singurul mod în care lăsăm viaţa să ne pătrundă…este probabil unica modalitate de a oferi continuitate. Frumuseţea cucereşte simţurile pentru a obţine permisiunea de a trece direct la suflet prin suflete. Frumuseţea sufletească are un impact major în transmiterea semnalelor de bunătate, blândețe, solidaritate, pace și calm.

Totuși, provocarea mea e să investești în interiorul tău, cel puțin la fel de mult cât investești în imaginea exterioară. În cultivarea bunătății, în capacitatea de a te purta cu dragoste, tandrețe și gingășie. În atitudinea și în dezvoltarea ta ca om, bărbat sau femeie, copil sau vârstnic. Pentru a fi frumos sufletește nu necesită vârstă.

S-ar putea ca frumuseţea să fie cel mai puternic lucru de pe pământ. De aceea, frumuseţea este, fără îndoială, cea mai profundă şi mai prost înţeleasă dintre însuşirile omului. Ne place ceea ce vedem, dar oare ne place ceea ce nu vedem?

Omul cu adevărat frumos în adâncul lui interior este acela care are în suflet linişte, care emană calm, noblețe, îmbiindu-i pe toţi cei din jur la odihnă, care vorbește despre linişte şi pace într-o lume măcinată de nesiguranță și neliniște, un om care prin simpla lui prezență oferă echilibru.

Prin Frumuseţe interioară insuflăm încredere. Lăsaţi-vă învăluiţi de Frumuseţea Absolută! Și puneți-vă întrebarea: Cum arată interiorul vostru?