Citindu-l pe Markus Zusak. Cartea ”Hoțul de cărți”

  Markus Zusak (născut pe 23 iunie 1975, Sydney, Australia) este un autor australian, cunoscut mai ales pentru romanele sale The Book Thief și The Messenger (acesta din urmă a fost publicat în Statele Unite ale Americii cu denumirea I Am the Messenger), ambele bestsellere internaționale.
Markus Zusak, a crescut ascultând poveşti despre Germania nazistă. Tatăl lui este austriac, iar mama germană. Amândoi au trăit ororile războiului în timpul copilăriei, unul în Viena, celălalt în München. Markus a aflat de la ei despre bombardarea Münchenului şi despre evreii care erau mânaţi spre lagăre prin micul oraş natal al mamei lui.

A ştiut dintotdeauna ce poveste voia să aştearnă pe hârtie. „Am în minte aceste imagini cu băieţi mărşăluind impecabil şi salutând cu ‘Heil Hitler’ şi ideea că toată lumea în Germania gândea la fel”. La vârsta de 30 de ani, Zusak se evidenţiase deja ca unul dintre romancierii poetici şi inovatori ai zilelor noastre. Odată cu publicarea „Hoţului de cărţi” (2005), el a devenit un „fenomen literar”, sunt de părere criticii americani şi australieni.

Volumul „Hoţul de cărţi” a stat 200 de săptămâni în topul celor mai bine vândute cărţi realizat de New York Times şi a fost pe primul loc la vânzări pe site-ul specializat Amazon.com

98fe230de880afc27d1dac93175714d5.jpg

O scurtă prezentare a cărții: Povestea este una despre prietenie, despre cunoaştere şi autocunoaştere, despre supravieţuire şi dreptate, despre curaj şi speranţă, despre cărți și puterea cuvântului, despre gândire și cererea la mai mult. Aici se găsește o pagină de istorie care aduce în prim-plan dorinţa de autodepăşire şi de transformare a celor din jur.

Într-o perioadă în care existau mult prea multe restricţii şi reguli, Liesel, eroina principală, reuşeşte să îşi păstreze poziția fermă. Ajunge să lege prietenii, se ambiţionează să înveţe lucruri, ajunge să citească diferite cărţi şi să urmeze calea pe care ea o consideră ca fiind cea dreaptă. Ca început de istorioară o avem pe Liesel Meminger și fratele ei mai mic care sunt duși de către mama lor să locuiască cu o familie socială în afara orașului Munchen. Pe parcursul călătoriei, fratele mai mic moare. Lângă mormântul fratelui ei, viața lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parțial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greșeală, și este prima ei carte furată. Astfel începe o poveste despre dragostea de cărți și de cuvinte, pe măsură ce Liesel învață să citească cu ajutorul tatălui ei adoptiv, se aprinde o sete de lectură de nedescris, fură cărți pentru a-și potoli interesul pentru nou, pentru cunoaștere, pentru idei.

Cartea ma răvășit prin lupta unei copile pentru cunoaștere, prin dorinţa ei de a se elibera, de a-și dori cu dârzenie să citească, să asimileze informații, să însușească. Este momentul în care aceasta realizează că în spatele celor câteva sute de pagini ale unei cărţi se ascunde o experienţă de viaţă care te poate ajuta pe mai departe, sau te poate purta într-o lume mai frumoasă decât cea în care trăieşti.

În cadrul acțiunii cărții apare un necunoscut. Un evreu, fiul unui om care i-a salvat viața lui Hans Huberman (tatăl adoptiv), în primul război mondial. Hans nu stă pe gânduri și atât el, cât și soția lui, îl ascund pe Max în pivnița lor. Liesel câștigă un nou prieten, cu care poate citi, menționez că primul mentor i-a fost tatăl adoptiv, cel care o învaţă pe Liesel să citească şi să descopere minunata lume a cărţilor. Hans este cel care i-a demonstrat dragostea fetiţei şi care a sprijinit-o, a educat-o şi a ajutat-o pe aceasta să îşi formeze o cultură generală care să o ajute în viitor. A învăţat-o ce este iubirea, ce este suferinţa, ce este curajul şi ce este dreptatea.

O altă acțiune principală e furtul cărților, după cum menționează și titlul, deci, prima carte a fost la mormântul fratelui mai mic, următoarea carte în timpul unei demonstrații a naziștilor de ardere a cărților într-o piață publică, iar apoi ajunge să fure cărți din casa primarului, aici va fi o adevărată măiestrie de ”împrumutare” a cărților, deoarece le avea din belșug. Cartea nu a fost scutită de situații anevoioase, se descriu ororile timpului de atunci, însă Liesel, când a fost pusă în situaţii dificile, a reacţionat ca un om matur, a dat dovadă de curaj şi perseverenţă şi a schimbat în bine vieţile celor din jur. Datorită cărţilor pe care le-a citit, aceasta a putut să se joace cu cuvintele, să se folosească de ele şi să le îmbine astfel încât să transforme lumi.

„Uneori, oamenii sunt frumoşi. Nu la aspect. Nu prin ceea ce spun. Ci prin ceea ce sunt.”

„A nu pleca: un act de încredere şi de iubire descifrat deseori de copii.”

„Câteodată, sosesc prea devreme. Mă grăbesc şi unii oameni se agaţă de viaţă mai mult decât era de aşteptat.”

  Opresc aici povestea, deși sunt atât de multe lucruri pe care aș vrea să vi le relatez. Dar nu vreau să vă fur plăcerea descoperirii poveștilor dintre Liesel și noile prietenii pe care le leagă pe parcursul narațiunii.

„Poate că fiecare om este capabil de a trăi dincolo de posibilităţile sale”

  Scriitura superb măiestrită arde cu intensitate. Romanul în continuare cucereşte noi cititori, eu am rămas și cu gust amar dar și cu uimire și încântare pentru mica fetiță care a învins teama pentru a avea cărți, pentru a le citi, pentru a cunoaște mai mult, pentru a fi altfel. Cartea nu se citeşte uşor şi nu e genul de lectură siropoasă, însă nu am putut să o las până nu am terminat-o de citit. E o carte la care trebuie să îi acorzi tot timpul şi atenţia ta, să insişti asupra unor situaţii, să meditezi la ele, să treci cu calm prin poveste pentru a simţi prin ce trec personajele. Autorul Marcus Zusak a reuşit să dăruiască una dintre cele mai durabile poveşti ale timpurilor noastre.

Critici: 

„Povestea este remarcabilă prin tragismul ei unic şi pentru că este nevoie de un talent special să poată fi redate momentele sale de frumuseţe printre ruine”, notează publicaţia Philadelphia Inquirer
„Sfârşitul cărţii transcede tristeţea violenţei războiului”,San Antonio Exp-News.

„Zusak a făcut un lucru util suspendând povestea pe experienţa unui civil german, nu pe a unui supravieţuitor din lagăr, umanizând alegerile pe care oamenii simpli a trebuit să le facă în faţa Führer-ului” – San Francisco Chronicle

„Dincolo de primele pagini care pot părea confuze la prima vedere, cititorul va fi absorbit şi mistuit de poveste” – Washington Post

„Markus Zusak nu a scris într-adevăr ‘Harry Potter şi Holocaustul’, dar se simte în acest fel. ‘Hoţul de cărţi’ balansează la limita ficţiunii pentru adulţi şi tineri (…) Deplânge mizeria umană, dar sărbătoreşte puterea limbajului. Poate încuraja adolescenţii să citească, are elemente de fantezie şi este o carte care conferă o automulţumire strălucitoare celui care este dispus să se confrunte cu ea”. – New York Times

 ”Este o carte care-ţi taie respiraţia, făcându-te să te gândeşti la tarele războiului. O comentatoare americană, scria pe blogul său după ce a citit-o, că este „recunoscătoare că nu am trăit într-o ţară sfâşiată de război”.

3 gânduri despre „Citindu-l pe Markus Zusak. Cartea ”Hoțul de cărți””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s