Citind-o pe Jojo Moyes. Cartea ”Un bărbat și o femeie”

Jojo Moyes (născută la 4 august 1969 în Londra, Anglia) este jurnalist englez și, din 2002, un romancier și scenarist de romanță. Ea este unul dintre puțini autori care au câștigat de două ori premiul romantic al anului de către Asociația Romancierilor, operele acesteia au fost traduse în douăzeci și opt de limbi. După succesul nemaiîntâlnit cu seria de cărți  ”Înainte să te cunosc” și ”După ce te-am pierdut” succesul scriitoarei a garantat un urcuș considerabil, astfel cererile căutătorilor de citit a format cozi la romanele autoarei, ea având mereu grija de a uimi frumos, intrigat și de suspans.

Mi-am urmat seria autoarei cu cartea ”Un bărbat și o femeie”, o carte spectaculoasă, plăcută, acaparatoare, intrigantă, uimitoare……………..

Ce aș putea spune despre carte, deci, o poveste impresionantă de viață, un exemplu de stări, probleme  de natură firească, cu obstacole, cu gustul amar al experienței și al loviturilor sorții. Totul este umbrit de o rutină solitară fără culori și expresii, o lume interdimensională, însă cu gândul la noi începuturi, la o a doua șansă…..la mai bine!

Pentru început aș vrea să vă prezint eroina principală care a fost deasupra așteptărilor mele;  Jess Thomas o mamă singură, cu doi copii -Tanzie și Nicky-, cu probleme și facturi. O familie nu ca toate celelalte cum obișnuiește să declare Jess. Sacrificiile sunt imense, Jess merge să facă curățenie în casele de vacanță ale familiilor înstărite,  se străduiește să facă totul cât mai bine în fiecare zi. Dar e greu să te lupți cu morile de vânt atunci când viața îți oferă doar lovituri și încercări. În schimb are o fetiță super-dotată care e remarcată de profesorul de matematică, acesta considerând-o genială după vârsta ei.

”Alegerile pe care le faci îți vor determina tot restul vieții.”

Aventura ei pornește atunci când primește oferta profesorului de matematică ca să o înscrie pe fetiță la o școală de elită axată pe matematică. Astfel, Jess trebuie să strângă suficienți bani pentru a plăti întregul an școlar chiar dacă are parte de câteva scutiri, dar de unde să înceapă? Plină de spaimă și cu gândul că ar putea să-și descurajeze copii Jess i-a unele decizii pripite și care o s-o lovească mai tare decât s-ar fi așteptat, astfel trece prin diverse stări și frici.

   ”Uneori trebuie să te îndepărtezi pentru o vreme ca să-ți pui ordine în gânduri. Asta face ca totul să pară mai clar.”

  Pe lângă toate, fiul vitreg Nicky este bătut cu bestialitate de băieții din cartier ajungând la spital, prea multe pentru o femeie singură….un copil cu dorințe arzătoare pentru științele fixe, un adolescent inadaptat, două locuri de muncă, o viață pusă pe fugă……….mai ales că uneori își asumă riscuri prea mari din nevoia de a-și îndeplini cât mai bine rolul de mamă.

”…ești tot atât de fericit cât cel mai nefericit dintre copii tăi.”

   Uneori, Jess simte că totul se năruie în jurul ei… Însă în viața lor apare Ed Nicholls. Un străin chipeș, un bărbat a cărui existență este un adevărat haos și care fuge de un viitor absolut incert. Dar Ed are la dispoziție tot timpul din lume. Știe cum e să fii singur și mai ales cum e să ai probleme. Și vrea să ajute… O poveste de dragoste neașteptată, două suflete la răspintenea dintre personal și probleme, între dragoste și orgoliu, între adevăr și secrete.

Acesta se oferă să o ajute pe Jess, dar habar nu are în ce se bagă, ce-l va aștepta în scurta lor călătorie. Împreună cu un câine imens, cu Tanzie, Nicky și Jess, pornesc spre Scoția într-o aventură de neuitat din toate punctele de vedere.

 ”Ed: Vaga senzație că, de fapt, ar trebui să se afle în altă parte începuse să-l părăsească, aproape ca el să-și dea seama……și începuse pur și simplu să existe!”

  O iubire care crește pe zi ce trece, o iubire care se hrănește cu bunătatea necondiționată, cu simplitate și emoții firești, o iubire ce înflorește în inima tuturor, dar cuprinsă de vaga senzație că nu e corect.

”Venise timpul să meargă mai departe. O inimă frântă e un lux prea costisitor pentru un părinte care-și crește singur copii.”

 ” Viața e formată dintr-un șir de obstacole care pur și simplu trebuie depășite, poate printr-un act de voință pură.”

  Ritmul cărții este unul destul de alert, căci aștepți cu nerăbdare deznodământul poveștii, trăiești cartea cu accelerarea evenimentelor cu….oare ci-o să urmeze…oare cum e posibil?….oare se va sfârși cu bine?

O carte care m-a ținut captivă câteva zile, cu sufletul la gură și inima ațintită la povestea celor doi eroi, o viața care pare atât de complicată și o dragoste la care te-ai gândi doar ca la un vis frumos…………..

Critici literare:

”Un bărbat și o femeie” este o poveste captivantă, originală despre două suflete rătăcite, care se întâlnesc în cele mai insolite circumstanțe. „O frumoasă și modernă poveste de dragoste scrisă de cea mai talentată autoare britanică de literatură feminină contemporană.“ Sun on Sunday, Fabulous Magazine

„Un amuzant și înduioșător carusel de emoții.“ Sunday Express

Notă: Recomand acest roman pentru simplitatea de care dă dovadă scriitoarea și pentru căldura și familiaritatea unei vieți trăite obișnuit, asupra tuturor detaliilor și asupra realității naturale.

 

Citind-o pe Parinoush Saniee. Cartea ”Tatăl celuilalt copil”

  Parinoush Saniee (n.1949, Teheran) este o scriitoare iraniană, născută într-o familie de intelectuali. Parinoush Saniee nu-și povestește propria experiență, se bazează pe statistici reale din Iran în conexiune cu problemele existențiale.

În una din surse am găsit afirmația autoarei“…Nu doream să-mi prezint munca drept un șir statistic……așa am ajuns să îmi pun cercetarea într-o formă ficționalizată și să aleg un simbol pentru fiecare factor de schimbare.”

Citind cartea ”Cel care mă așteaptă”, nu am putut trece cu vederea stilul și emoțiile din spatele poveștii astfel nu m-am oprit aici la explorarea cărților autoarei, prelungindu-mi călătoria cu cartea ”Tatăl celuilalt copil”, deasemenea o poveste tristă, meditativă și am luat-o mai mult ca pe o morală și o lecție de viață.

”Toţi copiii buni, sănătoşi, frumoşi şi deştepţi sunt ai taţilor, pe când copiii proşti, urâţi, bolnavi şi muţi sunt ai mamelor”

Povestea romanului Tatăl celuilalt copil conturează, prin ochii a două personaje, a lui Shahab și a mamei lui, viața unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune tradiția, existența și moravurile.

Și aici, cum aș putea să nu mă dau cu părerea, deoarece e o carte ”ca o palmă peste față”, cum ai putea ignora, dezamăgi, a nu iubi un copil, copilul tău?…..

Totuși voi încerca să prezint doar câteva secvențe descripționale pentru a vă lăsa să vă primiți individual lecția, deci……cartea este o poveste cu ”amintiri din copilărie”, dar cu gust amar, cu suspine și decepții.

Personajul principal este Shahab, un copil care refuză să vorbească, iar părinţii, în special tatăl şi rudele sale cred că băiatul are probleme psihice. Tatăl lui Shahab, Naser, se simte frustrat că are un „astfel” de copil, îi este ruşine de el, în timp ce mama lui Shahab îl iubeşte aşa cum este și-i ține mereu apărarea în fața rudelor. Din această cauză, băiatul se închide în sine şi trăieşte alături de cei doi prieteni imaginari (Asi și Babi). Mai mult ca atât băiatul începe să creadă că Naser nu este tatăl lui, ci doar tatăl lui Arash (fratele mai mare a lui Shahab), care este un copil inteligent şi sârguincios, mândria familiei, pe când el e doar o ”pată de rușine”.

Tatăl lui Shahab, Naser, este convins că datoria sa față de familie se limitează la a-i asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale soției și copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoită să își sacrifice viața profesională pentru a se ocupa de casă și de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macină îi umbresc viața de familie. Muțenia lui Shahab se întețește și se încăpăținează să vorbească, iar acest fapt este interpretat de adulții din jur drept simptom al deficiențelor mintale.

Toate aceste neajunsuri și mai ales acele afective îl fac pe Shahab să-și acutizeze crizele prin comportamente urâte, de răzbunare și gelozie, astfel treptat își pierde încrederea în sine, ajungând la concluzia că a eșuat în datoria filială și că nu este vrednic de familia sa.

Tăcerea copilului te ţine în suspans până aproape de sfârşitul cărţii, iar „problema” se rezolva cu ajutorul bunicii din partea mamei, care vine pe o perioada îndelungată în ospeţie, ea îl încurajează, îl susține și îi trezește interes pentru a vorbi.
Spre fialul poveștii Shahab merge la școală, devine un elev exemplar, iar la un moment dat, când îi este înmânată o diplomă, tatăl îşi cere scuze de la „fiul său”. Totuşi, cartea nu are un sfârșit fericit, pentru că tânărul rămâne cu sechele emoţionale pe toată viaţă. Și totuși ”tatăl său” rămâne ”tatăl lui Arash”………..

„Că să-l pot iubi pe tatăl lui Arash potrivit meritului pe care poziţia să i-l conferă trebuie să uit multe lucruri. Am început cu ştergerea amintirilor de când eram mic. În adâncul sufletului îmi păstrasem neîncrederea faţă de el, dar nu mai ştiam din ce se iscase, ceea ce mi dădea un sentiment de vinovăţie de care nu puteam scapă nicicum. Mă simţeam un fiu nerecunoscător şi rău, care nu şi iubea suficient tatăl.”

  Notă: Cartea ne învaţă de fapt pe toţi cum să nu ne purtăm, ne dă tuturor o lecție de viață, un indicator al relației dintre părinți-copii! Indiferent că ești cu copii sau fără și citești această carte, ai ce învăţa. Iar rezolvarea tuturor lucrurilor stă în…….. ”a iubi”!

 

Citind-o pe Lisa Genova. Cartea ”Altfel… Și totuși Alice”

  Lisa Genova (născută pe 22 noiembrie 1970) este un neurolog și autor american. Lisa Genova a absolvit Bates College ca șefă de promoție, cu o diplomă în biopsihologie. A obținut doctoratul în neuroştiinţă la Universitatea Harvard. E membră a Advocacy and Support Netword International şi DementiaUSA. De asemenea, semnează articole pentru National Alzheimer’s Association.
Ea și-a publicat romanul de debut, ”Still Alice” (2007), despre un profesor de la Universitatea Harvard care suferă de boala Alzheimer. Cartea a câștigat popularitate și a fost dobândită de Simon & Schuster; a fost publicată în ianuarie 2009 de Pocket Books (acum Galerie de cărți). Există peste 2,6 milioane de exemplare tipărite și au fost traduse în 37 de limbi. A fost aleasă ca una dintre cele treizeci de titluri pentru World Book Night 2013. Cartea a fost adaptată într-un film în 2014 și a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru interpretarea lui Julianne Moore, foarte apreciată ca Alice Howland.

Primul roman a autoarei este ”Altfel… Și totuși Alice ” (2007), o poveste despre o femeie care suferă de boala Alzheimer cu debut precoce. Personajul central este  Alice Howland, profesor de psihologie cognitivă de 50 de ani la Harvard și un expert în lingvistică de renume mondial,  fiind recunoscută internațional pentru teoriile sale inovatoare din domeniul psiholingvisticii. Are un soț cu o carieră strălucită și trei copii adulți.

Totul ia o întorsătură complictă, Alice începe să devină tot mai dezorientată și să uite lucruri, iar diagnosticul final îi schimbă viața și relația cu propria familie și cu toată lumea – pentru totdeauna. Emoționant și zguduitor, ”Altfel… și totuși Alice” înfățișează destinul tragic al unui om care se confruntă cu instalarea timpurie a bolii Alzheimer și suferința imensă pe care aceasta o provoacă. Alice devine altfel…….

„Sunt soție, mamă, prietenă și, în curând, bunică. Încă simt, înțeleg și sunt demnă de dragostea și bucuria acestor relații. Încă sunt un participant activ în societate. Creierul meu nu mai funcționează bine, dar îmi folosesc urechile pentru ascultare necondiționată, umărul pe care se poate plânge și brațele care pot îmbrățișa alte persoane cu demență.”

   Lisa Genova a adus în atenția cititorilor o problemă actuală și care afectează tot mai mult în ultimii ani milioane de persoane. Tocmai din acest motiv impactul pe care romanul îl are asupra cititorilor este unul devastator, emoționant și la cerere. Autoarea prezintă efectele pe care le are Alzheimer-ul asupra minții și corpului, asupra familiei și a persoanelor din jur și cum am putea încuraja persoanele cu acest diagnostic, și cel mai drastic din toată povestea e că oricât nu ai lupta cu această boală, devierea mintală nu mai poate fi corectată, demența și incoerența e ”jocul murdar” a acestei afecțiuni.

„Alice stătea pe podea, în fața oglinzii mari din dormitor, și își studia imaginea. Fata din oglindă arăta urâtă și bătrână. Și-a trecut degetele peste obraji și frunte, simțindu-și fața pe degete și degetele pe față. Asta nu pot să fiu eu. Ce e în neregulă cu fața mea? I se făcea rău din cauza feței din oglindă.“

Altfel…și totuși Alice e un roman tragic, zguduitor, tulburător, pe care vi-l recomand cu toată căldura chiar dacă ve-ți simți cum tristețea și compătimirea vă vor intra sub piele,….. e un roman care ne face pe toți să înțelegem că, într-un final, singurul tău salvator ești tu însuți. Și asta-i partea cea mai grea….să poți lupta cu tine însuți…………

”Zilele mele de ieri dispar, iar zilele de mâine sunt incerte, așadar, pentru ce trăiesc? Trăiesc pentru fiecare zi în parte. Trăiesc fiecare moment.”

Critici literare:

”După ce citești Altfel… și totuși Alice, îți vine să te ridici și să le spui tuturor: Trebuie să citiți cartea asta!” The Boston Globe

”Orice boală a creierului poartă un stigmat. Nu e ca în cazul bolilor de inima, să zicem. Ci aici problema ești tu.”  Lisa Genova 

”În esență, este despre a nu te da bătut și a nu renunța niciodată.” Wash Westmoreland, regizorul filmului Still Alice

Munca cinstește omul. Povestea unui țăran!

Într-un sat de țărani muncitori locuia un om vestit pentru hărnicia sa. Dar, pe cât de iscusit și muncitor era omul, pe atât de leneș era fiul său. Toată ziua ar fi stat degeaba și tot nu s-ar fi plictisit. Numai că, într-o după-amiază, se duse la tatăl său și îi spuse:

– Tata, am văzut pe uliță niște băieți încălțați cu ghete noi, foarte frumoase. Așa mi-aș dori și eu să le am…… 
– Măi băiete, i-a răspuns omul, dacă ai munci și tu cât de puțin, ți-aș da banii, dar așa, pe degeaba, zi și tu, e drept?
N-a mai spus nimic copilul, dar a plecat supărat. Tare își mai dorea asemenea ghete, așa că, a doua zi, iar s-a dus să-i ceară bani tatălui său. Dar și de data aceasta părintele l-a refuzat explicându-i că dacă muncești-ai.

Când a venit și a treia zi să-i ceară bani, țăranul i-a spus:
– Uite, băiețaș -văd că nu mai scap de tine! Eu am treabă aici, în grădină. Dar, în pod, e o gramadă de grâu ce trebuie vânturat, că altfel se umezește și se strică. Pune mâna pe lopată, vântură tu grâul și pe urmă vino aici și-ți dau bani să-ți cumperi ghetele.
N-a mai putut băiatul de bucurie. S-a urcat repede în podul casei, dar nu prea îl tragea inima la muncă. Așa că s-a culcat pe un braț de fân, a tras un pui de somn, după care a alergat în curte, strigând:
– Gata, am vânturat tot grâul. Acum îmi dai banii?
– Nu! – a răspuns omul categoric. Ți-am spus să vânturi grâul, nu să pierzi vremea. Treci în pod și fă ce ți-am cerut!
A plecat iar băiatul, dar nu putea înțelege de unde știa tată că el nu vânturase grâul. Probabil că l-a surprins dormind și nu l-a trezit, că altfel nu se poate … Așa că, după ce s-a urcat iarăși în podul casei, s-a pus la pândă în loc să aibă grijă de grâu. A stat el preț de jumătate de ceas, cu ochii ațintiți spre tatăl său, care muncea de zor în curte, și, socotind el că-i de ajuns, se duse iarăși în grădină.
– Tata, am terminat toată treaba, n-a rămas bob de grâu neîntors. Acum îmi dai banii?
– Măi băiete, nu e suficient că ești leneș, mai ești și un mare mincinos. Nu ți-e rușine? Să știi că, dacă nici de data asta nu te duci în pod și nu faci treaba cum se cuvine, nu mai vezi nici o gheată. Ai înțeles?
Când a văzut băiatul că altfel nu se mai poate, s-a urcat în pod, a pus mâna pe lopată și a început să vânture grâul. Dar, cum a băgat lopata în grămadă, a găsit ascuns în grâu o pereche de ghete noi nouțe, exact așa cum își dorea el.
De bucurat, s-a bucurat, cum era și de așteptat, dar, în același timp, îi crăpa obrazul de rușine pentru minciunile sale de mai înainte. Fără să-l mai pună nimeni, a făcut tot ce-l rugase tatăl său, după care s-a dus și în grădină să își ajute tatăl. Acum simțea, într-adevăr, că merita ghetele, și că tatăl său îi oferise o lecție de viață cu un sens adânc; astfel băiatul și-a dat seama că munca cinstește omul, îl face să-și merite existența și contribuția în familie.

Sunt fericită…..

E bizar să o spun, sau ar suna prea egoist sau pentru unii ar fi un indicator al lipsei mele de modestie, dar ce să fac, sunt fericită și acest lucru e cel mai important atât în viața mea cât și a celorlalți……

Se spune că poți fi atât de fericit pe cât vrei tu să fi, iar eu astăzi vreau să fiu fericită, așa pur și simplu fără nici un motiv, astăzi m-am trezit cu un chef nesăbuit de viață și am conștientizat că nu mă pot ascunde în trecut, nu mă pot scuza pe soartă și nu pot învinui destinul, așadar voi îmbrățișa viața și voi striga: „Sunt fericită că sunt!”…

Mă simt convinsă că dacă voi scrie de fericire oamenii ar uita să mai caute negativismul cu lumânarea, ar obosi să trâmbițeze de nemulțumirile, frustrările, durerile, și insatisfacțiile personale…ar trece cu vederea atâtea articole care subliniază cu litere groase faptul că suntem nefericiți.

  Dar uite că vin ”EU„ și spun că sunt fericită!

Din citirea nenumăratelor cărți unde am găsit aspectul influenței gândirii asupra stării noastre de bine, am pornit cu un exercițiu personal, și pe care vi-l recomand, este- să-mi dau voie să simt fericirea și să cred că merit să fiu fericită. Să nu trăiesc cu senzația unei fericiri neîmplinite, să-mi dau frâu liber stărilor mele pozitive, să-mi ghidez mintea pentru ca sufletul să fie împlinit.

Unii ar zice că visez frumos, pentru că viața reală nu este atât de simplă, pe lângă problemele sociale le avem pe cele familiare, de sănătate, etc…..și cum aș putea eu să fiu fericită înconjurată de atâtea contradicții și neadevăruri…..?

Păi nu știu cum, dar îmi fac curaj printre mulți alți susținători că sunt fericită, împlinită, realiazată și plină de încântare față de oamenii care îmi împărtășesc părerea. Nu cred că voi da o definiție fixă scrisă a ceea ce e fericirea cu concretizări, însă sunt convinsă cu precizie că totul pornește de la noi, de la ceea ce gândim. Până la urmă suntem ceea ce gândim, nu? Și cred cu tărie că atâta timp cât avem o gândire pozitivă și multă încredere în noi și în visurile noastre, e imposibil să nu fim fericiți.

Mă simt în zilele acestea atât de împlinită în interiorul meu, fericită pentru că de fiecare dată când m-am pierdut pe mine însămi, m-am redescoperit în feluri în care nu mă vedeam înainte, încât aș opri oamenii pe stradă să le împart speranță, sau măcar o umbră de zâmbet în colțul gurii, aș zâmbi cu ochii și cu sufletul lumii întregi. Fiecare din noi este fericit atunci când decide să fie fericit și nimeni nu ne poate impiedica să ne simțim așa cum dorim noi să fim!

Notă: Sunt fericită. Pur și simplu. În această zi cu miros încă de iarnă chiar dacă e martie, în această clipă când din cer se cern fulgi zglobii, lumea mea e extrem de vie și colorată!

Ce-mi doresc de la Viață?

Cu trecerea anilor realizez că totul se schimbă, viața, oamenii și ”EU”…..mi se schimbă pe an ce trece viziunile, părerile, concepțiile și nu trec neobservate și prioritățile. În timp am început să realizez ce contează cu adevărat, ce merită efortul și ce nu, ce are preț și ce nu are valoare, fără excese și contradicții.

Dincolo de atâtea încercări, ambiții, obiective și reușite, se mai ivesc și dezamăgiri, coborâșuri ce de fapt m-au învățat extrem de multe lucruri. Și înainte de toate oamenii m-au învățat multe, chiar și acei invidioși, egoiști și critici, m-au învățat să mă iubesc pe mine și să-mi văd de viața mea, și cel mai important lucru e să nu fiu ca ei. Că știți oamenii ceia, care văd un status sau o poză unde te simți bine, presupun că viața ta este perfectă, că-ți merge extrem de bine și reușitele îți vin de undeva de sus…..mda, eronată atitudine. Se mai gândesc și discută că nu ai gustat din dezamăgire, că nu cunoști singurătatea și că totul îți merge incredibil de bine, mda, mână cerească. Ce să mai zic…..

Însă în timp am învățat să-mi iubesc felul de a fi, cu bune și rele, să-mi ascund sensibilitățile față de cei ce nu mă merită, și să nu mai pun la suflet orice vorbă, reproș sau orice ”cătătură”. Nu cred că vă descoper acum imposibilul sau spun ceva ce nu știți deja, cu siguranță fiecare dintre noi și-a găsit drumul dar și fundătura sa în viață, însă trebuie să găsim lumina din orice colț întunecat.

Și cu desăvârșire totul ne fac mai puternici, și nu vorbele urâte și jignirile, nu cu învinuiri sau critici, nu, nu ajută această abordare, am învățat atât mie cât și celorlalți nu le plac criticile neexplicate/neargumentate, nu ne plac vorbele grele și reproșurile usturătoare, nu le acceptăm nicicum, pentru că nimeni nu ne poate judeca pentru ceea ce facem, pentru chipul obosit, pentru timiditate, pentru individualitate sau pentru orice altceva. Nu mă cunoști, deci nu mă demoraliza….

Ce-mi doresc de la viață? Să rămân om. Femeia sensibilă, plină de viață, cu  zâmbetul pe buze și plină de idei. Și să nu mă schimb niciodată, să fiu un om modest oriunde aș ajunge și unde m-ar purta viața, să ajut cât pot și cum pot de mult și să aduc fericirea în viața familiei mele și celor apropiați.

Dincolo de toate încurcăturile vieții și a existenței de zi cu zi, dincolo de ceea ce pot avea și ceea ce nu-mi pot permite, am o singură dorință- ”să fiu„. Să pot vedea cât mai mult din activitatea  familiei mele și să-mi fie sănătoși. Sănătatea, da, sănătatea- este cea mai importantă. Dincolo de toate măștile secolului actual, al superficialității, și al neregularităților, ne rămâne să ne rugăm de sănătate. Și ce-aș mai vrea…. zâmbete, din abundență, sincere, fine și pline de viață.

Ce-mi mai doresc? Să fim mai uniți, mai modești, mai sinceri, mai oameni. Deseori uităm acest simplu factor de a ne apropia firesc de oameni, de a socializa, de a ajuta, de a înainta în evoluția noastră prin bunătate și armonie.