”Primăvara este o sărbătoare imensă la care participă toate elementele naturii.” Victor Hugo
Primăvara, acel sentiment de nou, curat, pur, ador sentimentul de nemurire ce-l transmite anotimpul primăvara. Forța primăverii. O forță ce nu o întâlnești nicăieri altundeva. Totul reînvie în jurul tău și parcă spiritul ți-e mai ușor, e și el la început de drum, nemuritor, continuitor și mai viu ca oricând! Totul prinde viață și natura se reîmprospătează cu o paletă largă de culori și viață. Ce poate fi mai frumos?
Am notat mai jos 10 lucruri care mă fac să iubesc primăvara la nebunie:
1. Emoțiile ce le primesc…..
Doar primăvara mă cuprind emoțiile de sensibilitate nemărginită, de unicitate și căldură sufletească. Poate pentru că, în aşteptarea primei flori, primelor raze călduroase a primelor triluri de păsări mă simt mai vie ca oricând. Fiecare primăvară, aduce cu ea începutul tuturor începuturilor, a renașterii, a culorilor, a vieții. Parcă ziua e mai plină, privirile mai jucăușe, oamenii mai calzi iar sufletele mai încărcate cu pozitivism.
2. Obiceiurile și tradițiile…..
Pimăvara debutează în cel mai frumos mod posibil. Ce ador începutul primăverii, un motiv în plus de a o aștepta prin sărbătoarea de 1 martie ce vestește oficial venirea primăverii, urmată de 8 martie ziua tuturor femeilor, momente calde de întâlniri sufletești, cu flori, cadouri, armonie…..După mine ziua internațională a femeii este cel mai așteptat moment pentru doamne și domnișoare, să petreacă și să fie răsfățate de bărbați. Nu în ultimul rând urmată de sărbătoarea religioasă de Paști, unde ne strângem cu toții acasă, în sânul familiei, cu bunăvoință și împăcare sufletească.
3. Temperatura…..
După o iarnă lungă și friguroasă, realizăm în timpul zilei că putem scăpa de unele haine mai groase, simțim cum aerul dezmorțește fiecare undă a simțurilor noastre, suntem răsfățați cu acea briza perfectă, ușor răcoroasă, dar oarecum caldă. A sosit momentul în care ne bucurăm tot mai mult de ținute ușoare și colorate de primăvară. Temperaturile adună zumzete, ciripituri, și zâmbete într-un tot întreg iar viața devine mai interesantă și mai consistentă.
4. Zilele mai lungi….
Nerăbdarea este tot mai mare, de a sta pe afară mai mult, de plimbări lungi, de bucurii fără margini. Uite că primăvara ni le poate oferi, cu zilele sale mai lungi, cu mai multe raze de soare și flori de cireș în păr, ce poate fi mai parfumat…. Cum să nu o iubești? Cum să nu fii plin de viață când vezi că întreg Pământul înflorește și prinde la viață? Zilele se măresc tot mai mult, pe 21 martie ne bucurăm de echinocțiu de primăvară, iar pe 27 martie, trecem deja la ora de vară. Asta înseamnă că în scurt timp o să ne putem bucura de o plimbare prin parc, după serviciu, în apus de soare. Ce poate fi mai relaxant de atât?
5. Energia…..
Ne trezim cu mai mult chef de muncă, de a ieși afară din casă, de a ne întâlni cu prietenii, iar activitățile obișnuite și monotone par mai plăcute. Avem un surplus de energie de a vizita parcurile, zonele de relaxare, picnicurile. Iubesc primăvara pentru sentimentul de libertate pe care îl răspândește în jurul său. De visare și nemărginire.
6. Statul în aer liber…..
Momentul mult așteptat a sosit. De acum se deschid din nou terasele și începem să mergem din nou la iarbă verde. Aerul proaspăt și căldura ne dau un motiv în plus de a ne bucura de statul în aer liber. Mă umplu de bucurie și optimism atunci când văd parcurile pline de oameni, cum obișnuiesc să zic ”ca ciupercile după ploaie”, cu zâmbete sincere, copii alergând și jucându-se, o plăcere. Afară, miros de flori, de copaci abia gata să înflorească, miresme, căldură, primăvară……
7. Florile…..
Iubesc florile. Le iubesc pentru mireasma lor, pentru coloritul lor, pentru forma lor, pur si simplu le ador! Le iubesc afară, în grădină, în ghiveci și le admir și la mine în vază. În primul rând, îmi place să le văd peste tot, în vitrine, în mâini, în inimi, miros delicat de primăvară. În al doile rând îmi plac mugurii frunzelor. Verdele crud și gingășia lor sunt suficiente să îmi facă ziua mai bună. Consider florile primăverii niște învingătoare care rezistă frigului năprasnic, de aceea le cred cele mai sensibile și superbe creații ale naturii. Sunt o persoană care pur și simplu adoră florile………
8. Culorile deschise și hainele ușoare….
Iarna își are caracteristicile ei, însă primăvara o întrece fără remușcări, albul e schimbat în cruditatea coloritului prin galbenul pal, bejul și rozul pudrat. Atât în natură cât și în garderobă se produc schimbări radicale. Primăvara este anotimpul în care mi se pare că orice problema are rezolvare………….În sfârșit am scăpat de pulovere groase și incomode, ne debarasăm de grelimea accesorilor și începem și noi o dată cu anotimpul să fim liberi în tot ce facem. Primăvara vine cu bonusuri. Terapia prin culoare și miros de primavară! Mirosurile și culorile sunt folosite de mii de ani pentru a îmbunătăți starea psihică. Deci, bun venit dragă primăvară!
9. Zâmbetele și buna dispoziție….
Oamenii se aranjează mai mult înainte să iasă din casă, zâmbesc mai des și sunt din ce în ce mai binedispuși. O energie aparte transmite primăvara……..Văd oameni oprindu-se pur și simplu în loc, zâmbesc la soare, la cald, la vitrine aranjate, la tot, am trecut cu repeziciune de stările friguroase de care ne-a ținut iarna, primăvara o simțim altfel, și e extrem de plăcut!
10. Trilul păsărilor….
Cântecul păsărilor în zarea pătrunsă de soare este neprețuit. Am o plăcere inexplicabilă de a asculta cântecul nedeslușit al păsărilor, de a le admira cântarea, și în deosebi primăvara când păsările încearcă să-și găsescă partenerii, au ceva deosebit în cântările lor. La auzul lor par mai voioasă eu însămi, mai sprintenă în suflet, în mișcări, parcă natura este cu mine în armonie, fiindu-mi o terapie pentru suflet!
Notă: Iubesc din tot sufletul explozia de culoare, puritatea și optimismul specific primăverii, aceasta fiind în accepțiunea mea definiția tinereții și a perfecțiunii. Primăvara înseamnă exuberanța vieții!
Frumoasa primavara! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, o primăvară frumoasă și ție!! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O primavara minunata, Cristina!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, o primăvară frumoasă și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos,,,mi a placut fff mult descrierea…mi ar face placere sa citesc alte 10 lucruri pntru care iubim si celelalte anotimpuri.Multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sunt, le găsiți cu ușurintă!!!😇🌸
ApreciazăApreciază
https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2018/06/14/10-lucruri-care-ma-fac-sa-iubesc-vara/
ApreciazăApreciază
https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2017/10/11/10-lucruri-care-ma-fac-sa-iubesc-toamna/
ApreciazăApreciază
https://vorbepentrusufletblog.wordpress.com/2017/12/18/10-lucruri-care-ma-fac-sa-iubesc-iarna/
ApreciazăApreciază