Citind-o pe Audrey Niffenegger. Cartea ”Soția călătorului în timp.”

Audrey Niffenegger sa născut pe 13 iunie 1963 în South Haven, Michigan, SUA. Academiciană, artist vizual (arta din hârtie) și scriitoare, cunoscută pentru Soția Călătorului Timpului (2003), Jakob și Îngerii (2007) și Istoria reală a științei (2014).

În 1997, lui Audrey Niffenegger i-a venit ideea de a realiza o carte despre un călător în timp şi despre soţia acestuia. Iniţial, s-a gândit la un roman grafic, dar apoi şi-a dat seama că îi este foarte dificil să zugrăvească schimbările bruşte de timp prin imagini statice. După şase ani, în 2003, a publicat ”Soţia călătorului în timp”, roman care a devenit repede un bestseller internaţional. Romanul a fost ecranizat iar premiera a avut loc pe 6 noiembrie 2009.

sotia-calatorului-in-tmip-202x300.png

Cartea are o povestea de dragoste cu niște ”fantasme” greu de prelucrat, pe lângă așteptări și copilăresc se află un substrat romanțios la mijloc. O poveste de dragoste ușor atipică, nu ca toate celelalte, o istorisire despre singurătate în doi, suflete pereche și așteptare, o lungă așteptare chinuitoare.

Cartea este construită din două perspective, a lui Henry și a lui Clare pentru a ne familiariza mai ușor cu evenimentele și tumultul de informație, astfel pentru a înțelege trăirile și emoțiile romanului.

Am fost surprinsă de ideea cheie a autoarei, ceea ce m-a făcut să nu las cartea cu una cu două, am citit-o dintr-o respirație……..călătoriile, răbdarea, relații complicate, sincer, am fost pusă pe gânduri, prinsă între greul pe suflet și delicatețea autoarei.

  Deci, o scurtă descriere a cărții:

Când Henry  De Tamble a cunoscut-o pe Clare Abshire, ea avea șase ani, iar el avea treizeci și șase. Copilăria și adolescența fetei au constat în momente de reîntâlnire cu misteriosul bărbat iar când ea împlinește 18 ani deja manifestă încredere și sentimente mult mai profunde pentru el, astfel în ciuda greutăților și a timpului petrecut în singurătate Clare decide de a rămâne etern împreună în ciuda circumstanțelor. S-au căsătorit când ea avea douăzeci și trei, iar el avea treizeci și unu. Pare ciudat, dar nu e, pentru că Henry este unul dintre primii oameni diagnosticați cu cronoafecțiuni: din când în când ceasul lui genetic se resetează și se trezește aruncat în viitorul său în trecutul său.

Cu mult timp în urmă, bărbaţii ieşeau pe mare, iar femeile îi aşteptau pe ţărm, scrutând orizontul ca să zărească micile ambarcaţiuni. Acum îl aştept eu pe Henry. Dispare fără voia lui, fără avertisment. Îl aştept. Fiecare clipă de aşteptare îmi pare un an, o eternitate. Fiecare moment e dens şi transparent ca sticla. Prin fiecare clipă văd o infinitate de clipe aliniate, aşteptând. De ce s-a dus unde nu-l pot urma?- Clare

Cu aceasta au a se înfrunta cei doi eroi ai romanului, un bibliotecar și o studentă la arte, cu aceasta are de luptat dragostea lor. Luptă pentru a fi împreună.

  „Urăsc să fiu acolo unde ea nu este, când ea nu este, și totuși plec mereu, iar ea nu mă poate urma“ – zice Henry

  Am fost fascinată atunci când Henry a descris ceea ce simte în momentul în care călătorește în timp: o senzație de dislocare, agitație, neliniște. În ciuda a tot ce se întâmplă cu ei Henry are un vis – de a avea un copil. O serie de accidente se stârnesc din nevoia lui Clare de a iubi pe cineva care să rămână lângă ea, o fărâmă din Henry care să n-o mai lase pustiită, „o asigurare în caz de incendiu, inundaţie, voinţă divină”. După nenumărate eșuări ce le îngreunează viața,” bucuria le bate la ușă”, aduncând-o pe micuța Alba; bebelușul sufereră de aceeași afecțiune ca și tatăl său, însă aceasta reușește să aleagă timpul și locul unde vroia să plece.

Totul pare neverosimil, greu de digerat, printre momentele de dragoste și dramă, un copil care își vrea părinții, inimi distruse și singurătate de cleștar. O poveste destul de impresionantă, care merită citita, analizată și conștientizată.

Mă ridic în miez de noapte şi Henry nu e lângă mine. Intru în panică. Variantele mi se aglomerează în mine. Ar putea fi lovit de o maşină, blocat într-o clădire abandonată, afară în frig…”- Clare

Într-un final Henry moare din cauza unei călători în spațiu forestier de vânătoare, împușcat iar la întoarcerea acasă își dă ultima suflare în brațele soției și a ficei lor. Ceea ce dă farmec romanului, într-un final, este credinţa personajelor că sunt meniţi unul altuia, că dragostea este mai presus de orice fel de limitări şi chiar dincolo de moarte, capabilă să depăşească graniţele timpului.

Notă: Este o poveste impresionantă, despre o iubire capabilă să depăşească orice obstacole, şi genul de carte pe care deşi o citeşti cu uşurinţă, când realizezi că mai sunt foarte puţine pagini şi se termină îţi doreşti să încetineşti totul, să prelungeşti momentul pentru a te bucura cât mai mult de magia ei.

 

 

 

3 gânduri despre „Citind-o pe Audrey Niffenegger. Cartea ”Soția călătorului în timp.””

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s