Citind-o pe Parinoush Saniee. Cartea ”Tatăl celuilalt copil”

  Parinoush Saniee (n.1949, Teheran) este o scriitoare iraniană, născută într-o familie de intelectuali. Parinoush Saniee nu-și povestește propria experiență, se bazează pe statistici reale din Iran în conexiune cu problemele existențiale.

În una din surse am găsit afirmația autoarei“…Nu doream să-mi prezint munca drept un șir statistic……așa am ajuns să îmi pun cercetarea într-o formă ficționalizată și să aleg un simbol pentru fiecare factor de schimbare.”

Citind cartea ”Cel care mă așteaptă”, nu am putut trece cu vederea stilul și emoțiile din spatele poveștii astfel nu m-am oprit aici la explorarea cărților autoarei, prelungindu-mi călătoria cu cartea ”Tatăl celuilalt copil”, deasemenea o poveste tristă, meditativă și am luat-o mai mult ca pe o morală și o lecție de viață.

”Toţi copiii buni, sănătoşi, frumoşi şi deştepţi sunt ai taţilor, pe când copiii proşti, urâţi, bolnavi şi muţi sunt ai mamelor”

resize.jpg

Povestea romanului Tatăl celuilalt copil conturează, prin ochii a două personaje, a lui Shahab și a mamei lui, viața unei familii iraniene tipice din clasa de mijloc, în care fiecare suferă, într-un fel sau altul, sub povara rolului pe care i-l impune tradiția, existența și moravurile.

Și aici, cum aș putea să nu mă dau cu părerea, deoarece e o carte ”ca o palmă peste față”, cum ai putea ignora, dezamăgi, a nu iubi un copil, copilul tău?…..

Totuși voi încerca să prezint doar câteva secvențe descripționale pentru a vă lăsa să vă primiți individual lecția, deci……cartea este o poveste cu ”amintiri din copilărie”, dar cu gust amar, cu suspine și decepții.

Personajul principal este Shahab, un copil care refuză să vorbească, iar părinţii, în special tatăl şi rudele sale cred că băiatul are probleme psihice. Tatăl lui Shahab, Naser, se simte frustrat că are un „astfel” de copil, îi este ruşine de el, în timp ce mama lui Shahab îl iubeşte aşa cum este și-i ține mereu apărarea în fața rudelor. Din această cauză, băiatul se închide în sine şi trăieşte alături de cei doi prieteni imaginari (Asi și Babi). Mai mult ca atât băiatul începe să creadă că Naser nu este tatăl lui, ci doar tatăl lui Arash (fratele mai mare a lui Shahab), care este un copil inteligent şi sârguincios, mândria familiei, pe când el e doar o ”pată de rușine”.

Tatăl lui Shahab, Naser, este convins că datoria sa față de familie se limitează la a-i asigura confortul material, ignorând nevoile afective ale soției și copiilor. Maryam, mama lui Shahab, este nevoită să își sacrifice viața profesională pentru a se ocupa de casă și de cei trei copii, iar sentimentele de neîmplinire care o macină îi umbresc viața de familie. Muțenia lui Shahab se întețește și se încăpăținează să vorbească, iar acest fapt este interpretat de adulții din jur drept simptom al deficiențelor mintale.

Toate aceste neajunsuri și mai ales acele afective îl fac pe Shahab să-și acutizeze crizele prin comportamente urâte, de răzbunare și gelozie, astfel treptat își pierde încrederea în sine, ajungând la concluzia că a eșuat în datoria filială și că nu este vrednic de familia sa.

Tăcerea copilului te ţine în suspans până aproape de sfârşitul cărţii, iar „problema” se rezolva cu ajutorul bunicii din partea mamei, care vine pe o perioada îndelungată în ospeţie, ea îl încurajează, îl susține și îi trezește interes pentru a vorbi.
Spre fialul poveștii Shahab merge la școală, devine un elev exemplar, iar la un moment dat, când îi este înmânată o diplomă, tatăl îşi cere scuze de la „fiul său”. Totuşi, cartea nu are un sfârșit fericit, pentru că tânărul rămâne cu sechele emoţionale pe toată viaţă. Și totuși ”tatăl său” rămâne ”tatăl lui Arash”………..

„Că să-l pot iubi pe tatăl lui Arash potrivit meritului pe care poziţia să i-l conferă trebuie să uit multe lucruri. Am început cu ştergerea amintirilor de când eram mic. În adâncul sufletului îmi păstrasem neîncrederea faţă de el, dar nu mai ştiam din ce se iscase, ceea ce mi dădea un sentiment de vinovăţie de care nu puteam scapă nicicum. Mă simţeam un fiu nerecunoscător şi rău, care nu şi iubea suficient tatăl.”

  Notă: Cartea ne învaţă de fapt pe toţi cum să nu ne purtăm, ne dă tuturor o lecție de viață, un indicator al relației dintre părinți-copii! Indiferent că ești cu copii sau fără și citești această carte, ai ce învăţa. Iar rezolvarea tuturor lucrurilor stă în…….. ”a iubi”!

 

5 gânduri despre „Citind-o pe Parinoush Saniee. Cartea ”Tatăl celuilalt copil””

      1. Ador acea lume si am cateva zeci de carti in genul acesteia, incepand de la cartile despre viata Profetului Mahomed, a sotiilor sale, a fiicelor sale si a altor femei mai noi sau mai vechi din lumea musulmana si indiana.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s