Citind-o pe Jandy Nelson. Cartea ”Îți voi dărui soarele”

Jandy Nelson (născută în 1965) este un autor american de ficțiune pentru tineri și  adulți. Înainte de cariera sa de autor, Nelson a lucrat timp de 13 ani ca agent literar. Deține o diplomă de licență de la Universitatea Cornell, precum și MAE în poezie pentru copiilor de la Universitatea Brown și Colegiul de Arte din Vermont. Nelson locuiește în San Francisco, California.

Prima sa nuvelă o scrie în anul 2010,  ”The Sky Is Everywhere”, o carte mai puțin cunoscută.

Cel de-al doilea roman al lui Nelson, bestseller-ul New York Times ”I’ll Give You the Sun/ Îți voi dărui Soarele, a fost publicat în 2014 și se axează pe gemenii hipercompetitivi, dar apropiați, Noah și Jude. Cartea începe fiind povestită de Noah, apoi acțiunea este transpusă surorii lui, e un ping pong cu istorisiri secrete, lăuntrice și emoționante.

9786068754055-2932458-240.jpg

O scurtă descriere: La vârsta de treisprezece ani, îl găsim pe Noah, un băiat singuratic, retras, care desenează întruna și care se îndrăgostește de carismaticul băiat din vecini, în vreme ce neastâmpărata Jude este plină de semne de bună purtare, se dă cu un ruj roșu și poată fuste din ce în ce mai mini, și vorbește întruna, ca pentru amândoi.

”Jude e strălucitoare și amuzantă și normală- nu revoluționară, ca mine- și vorbește cu toată lumea. Eu vorbesc cu mine însumi. ”

În carte regăsim o serie de tragedii familiale și neînțelegeri ce creează o ruptură nu numai între cei doi gemeni, ci și distruge prototipul de familie fericită.

”Îmi doresc să-mi iau fratele de mână și să fugim înapoi în timp, pierzând anii ca pe niște paltoane care ne-ar aluneca de pe umeri. Lucrurile nu ies mereu cum îți dorești”

  Trei ani mai târziu, însă, la șaisprezece ani, Jude și Noah de-abia își mai vorbesc, îi desparte o mare prăpastie construită din minciuni și secrete. Între cei doi gemeni s-a petrecut un lucru care a reușit să-i trimită pe fiecare pe căi diferite și dramatice în același timp… asta până când în viața lui Jude își fac apariția un băiat misterios, sexy, arogant și plin de umbre ale trecutului și încă o persoană – o forță nouă și imprevizibilă ce ascunde drama familiei.

Cartea e plină de ”efecte”, pe unele le anticipezi, pe altele-nu. Tot ce contează este că fiecare poveste transpusă în aceast roman are un început, dar și continuitate făcând excepție povestea mamei lui Jude și Noah. Dar cred că urmează să o descoperiți și singuri.

Cel mai matur din toată povestea e că ambii frați- Noah și Jude, conștientizează că numai prin a se întoarce împreună, ei vor depăși greutățile, vor înțelege pe deplin povestea lor nespusă, și pot repune din nou lumea cum au construit-o pe când erau copii.

  Îți voi dărui soarele este despre artă, despre tehnica de a da viață prin intermediul creionului, a lutului și a pietrei. Este despre atingerea omului pe hârtie și despre cunoaștere, despre suflete rătăcite și compromisuri.

“-Ești artist?
– Sunt un haos, asta sunt, răspunde el, sprijinindu-se de clădire. Un afurisit de haos. Tu ești artistul, amice.”

  Genul acesta de roman te face să reflectezi asupra trecerii timpului şi să-ţi dai seama că şi tu, la rândul tău, te-ai schimbat, pe alocuri ești de nerecunoscut. Că şi în viaţa ta există persoane care odată au însemnat totul şi acum sunt simple cunoştiinţe pe care le saluţi din depărtare. Sau că azi ai totul și mâine poți pierde tot, că lumea e plină de bine dar și de rău.

”- Crezi în a doua șansă? În viață, la asta mă refer……vreau să știu. Întrucât, pentru mine, viața pare a semăna mai degrabă cu acel moment în care îți dai seama că te-ai suit într-un tren greșit și că te îndrepți într-o direcție greșită și că nu poți face nimic pentru a schimba asta.                                                                                                             

  – Desigur, de ce nu. Chiar și Dumnezeu a trebuit să creeze lumea de două ori.”

  Jandy Nelson scrie frumos, ușor aerisit însă plin de suflet. Mi-a trebuit ceva vreme să mă concentrez asupra textului la început deoarece nu prea m-a acaparat, însă treptat mi-am dat efortul să mă prind în ale artei, să fiu acolo printre opere de lut și piatră.

După părerea mea finalul a încununat opera, prin faza deznodământului, a lămuririi lucrurilor, a destăinuirilor și a relațiilor ce se cereau restabilite. Mi-a plăcut că toate personajele au evoluat, au mers mai departe, au fost părtinitoare la bine.

Riscă o dată ( sau de două sau de trei sau de patru ori ). Creează lumea din nou.”

Notă: 

I’ll Give You Sun/Îți voi dărui soarele-  a câștigat prestigiosul Premiu Printz, Premiul Josette Frank Bank Street și este regăsit pe numeroasele liste de cel mai bun roman al anului, incluzând 2015 YALSA Top 10 Best Fiction for Young Adulți, NPR, Time Magazine, și Lista de curcubeu Top 10. Începând cu luna aprilie 2015, ”Îți voi dărui Soarele” este publicat în 25 de țări și este ales de Warner Bros pentru un film scris de Natalie Krinsky și produs de Denise Di Novi și Allison Greenspan.

Critici literare:

  • ,,O magnifică și briliantă explozie de culoare. A citi-o reprezintă însăși experiența transformării din copil în adult.”– Entertainment Weekly
  • ,,Redată cu măiestrie.”– O, the Oprah Magazine
  • ,,Copleșitor de emoționantă.”– Publishers Weekly
  • ,,îți va smulge inima din piept.”– People
  • ,,Electrizantă.”– Booklist
  • ,,Incredibil de bine structurată…Proza lui Nelson pur și simplu strălucește.”– Kirkus Reviews
  • ,,Un roman fantastic, superb și EXTREM DE INDUIOȘĂTOR. Scriitura lui Jandy Nelson e atât de electrizantă, atât de vie, încât paginile ei luminează în întuneric.”– Ransom Riggs, autorul romanului Miss Peregrine bestseller New York Times
  • „Jandy Nelson e un talent rar, exploziv. Proza ei este ÎNSUFLEȚITĂ, UIMITOARE, PLINĂ DE PASIUNE și îmi amintește de ce cuvintele pot schimba lumea.” – Tahereh Mafi, autoarea romanului Spulbera-ma, bestseller New York Times
  • „Ador cartea asta! Jandy Nelson e NOUA MEA EROINĂ ÎN ALE SCRISULUI. Citiți-o! Va deveni și autoarea voastra preferată.” – Holly Goldberg Sloan, autoarea romanului Counting by 7s, bestseller New York Times

Femeia, toată un suflet…..

Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate”, sufletul ei este prea frumos pentru a fi străpânit……

  Femeia, o provocare. Îndrăzneață, încrezătoare, cu stele în ochi, și puritate în suflet, mândră de feminitatea ei, caldă și luminoasă.

 Femeia toată un suflet, o suflare, o adiere……….un surâs, o patimă, o mângâiere! Așa văd eu femeia. Și nu sunt singura……

  După cum spune  Valeriu Butulescu, în sufletul femeiei e mare înghesuială. Iar marele Cervantes, ne subliniază că femeia este gloria, iar sufletul acesteia e lumina ce călăuzește bărbatul. O fi așa cum spun ei, dar și sufletul ei are materie, ca păpușile rusești, din mare scoți mai mici și mai mici…….scoți și scoți, un interminabil efort.

Ați zice că exagerez, dar nu este așa, cine nu ar recunoaște că sufletul i-a fost distrus, dar am înlăturat o parte și am scos la iveală o altă parte a sufletului, am mers înainte, am înflorit atunci când ar fi trebuit să cedăm. Doar femei prin sufletul ei mare, cu lumea ei interioară complexă poate să cadă și să i se prăbușească tot în jurul ei iar la puțin timp să renască cu forțe noi.

Ernest Bernea: „Femeia însufleţeşte totul, învălue lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii”

Doar femeia poate, să fie toată un suflet, să dea însuflețire a tot ce o înconjoară, să dea viață și continuitate frumosului, a vieții, a existenței. Mândră de faptul că sunt femeie, că m-am născut atât de diferită, ”plină de suflet”, de diversitate.

Să nu uitați niciodată să fiți ceea ce sunteți…femei! Femei cu suflet! Suflet de femeie! Pășiți cu mândrie și seninătate prin viață, prin anotimpuri cu iubire în suflet și surâs pe față. Colorați vieți, deschideți-vă sufletele ………….luminați!         

PS: mi-am spus frânturile ce le-am avut pe suflet…………

 Femeia

Femeia-i o statuie vie,

Cu suflet cât un colţ de rai –

O ţii o viaţă-n colivie

Şi-o plângi abia când n-o mai ai.

         de Vlad Cernea-Jerca

Cine nu este cu mine, e împotriva mea…..

Cred că nu ați auzit pentru prima dată expresia ”Cine nu este cu mine, e împotriva mea”, și vă asigur a devenit un trend actual să ne limităm la tot ce ne e convenabil și egoist. De ce oare?

De ce oare ne limităm în gândire într-o lume nelimitată în posibilități și oferte, mi-am spus în una din zile când am înțeles că eu tot ”fug” de cei ce m-ar completa, m-ar face să văd lumea cu alți ochi. De ce să ne asundem de oamenii care ne fascinează prin libertatea în gândire pe care o au?

Am înțeles că în mintea noastră nu mai există decât alb şi negru. Nici o urmă de culoare, nicio cale de mijloc, nicio posibilitate de dialog şi logică. Ori spui ca mine ori…. Din păcate acest ori, duce de cele mai multe ori la incoerență, la brutalizări, la eșec. Suntem de necontrolat când vrem să ne demonstrăm adevărul- ”adevărul nostru”, și dacă cineva nu ni-l împărtășește suntem gata să atacăm, să fim chiar violenți, pentru a demonstra corectitudinea care poate fi nu atât de efectivă. Și aici se începe cu calificative…..

Cât de mult îi judecăm pe cei care sunt diferiți de noi, cât de ușor catalogăm unele persoane doar prin simplu fapt că sunt ”altfel”, și ciudat lucru, nu ne întrebăm pe noi înșine- poate ei sunt mai buni decât noi….? De unde am căpătat aceste convingeri rigide și neargumentate?

Inițial ne-au fost insuflate prin educația din familie apoi mediu și-a pus amprenta asupra felului nostru de a relaționa. Am crescut cu un mod de a privi lucrurile, influențați de părinți și modelați de experiențele timpurii. Când am crescut, ne-am format o anumită credință personală și am început să susținem cu tărie că ceea ce se află în câmpul nostru vizual este realitatea universală, adevărul absolut și cine nu împărtășă aceeași normă e un ”intrus”.

De ce nu încercăm să fim mai cooperanți cu lumea, cu oamenii luminați, cu cei ce nu se tem să vorbească deschis? De ce acceptăm singurătatea în detrimentul unei comunicări libere?

Am ajuns pustiiți de bun simț și umpluți de prea mult sine, am ajus să ne ridicăm bariere la orice încercare nouă, am ajuns să sabotăm orice intervenție din partea altora, un sfat îl considerăm o mișcare de a ne dezechilibra, un ajutor din partea celorlalți îl luăm drept o slăbiciune a noastră, o părere ce nu ne convine o vedem drept o armă îndreptate împotriva noastră, și sincer nu înțeleg- de ce?

Mulți ar zice- ”așa au venit timpurile”, doar oare nu au fost și vremuri mai grele?, dar oare în istorie nu s-au relatat atâtea și totuși oamenii au fost pentru oameni- în schimb acum ne întoarcem unii împotriva altora…………..

Și totuși ce ar însemna- „cine nu e cu mine e împotriva mea”?, după mine un clișeu….o scuză ieftină de a nu fi pentru și împreună cu oamenii, de a nu accepta diversitatea și unicitatea individualității. Credeți-mă diversitatea este frumoasă.

Diversitatea face lumea aceasta străveche mereu nouă și interesantă.

Diversitatea naște artă, poezie, proză, teatru. Diversitatea naște genii.

Aș celebra unicitatea din fiecare om, cultură sau națiune. Admir fiecare om diferit de mine și refuz să mai cred că cine nu este cu mine, e împotriva mea. Chiar nu o voi face! Refuz să accept limitele intelectuale, culturare, sociale, etc. suntem așa cum suntem și acest fapt e fenomenal!

Trebuie să primim cu brațele deschise modul individual al nostru de a fi unici și variați și nu în ultimul rând ar trebuie să ne bucurăm de pluritate, salutând beneficiile ei, crescându-ne toleranța la părerile diferite ale celorlalți, îmbrățișându-i cu toată inima, fără a ține seamă de diferențele dintre noi.

Osho susține: A cunoaşte întreaga lume nu este nimic în comparaţie cu faptul de a cunoaşte misterul interior al fiinţei tale. Însăşi ideea de a compara este în întregime falsă. Fiecare individ este unic, deoarece nu mai există nimeni asemenea lui. Faptul de a compara ar fi fost ceva normal dacă indivizii ar fi fost asemănători. Dar nu sunt. Nici măcar gemenii nu sunt absolut identici. Este imposibil să găseşti o altă fiinţă care să fie exact că tine. Noi comparăm, deci, fiinţe unice şi de aici provin toate problemele.

Cearta nu duce la nimic. Povestea unei familii.

Doi soţi, s-au certat pentru nişte nimicuri. Se mai întâmplă în familie. Şi nu vorbeau. Fiecare o făcea pe supăratul, fiecare îl considera pe celălalt vinovat şi nu voia nici unul să rupă tăcerea; mai ales bărbatul, care se considera superior, fiind şi om de afaceri.

La un moment dat, bărbatul trebui să plece într-o călătorie de afaceri şi avea avion a doua zi dimineaţă. De obicei, îl trezea soţia, dar acum, fiind hotărât să nu rupă el tăcerea primul, nu i-a zis soţiei să-l trezească.

Totuşi avea nevoie să se trezească mai de dimineaţă, de aceea, fiind mai „înţelept” (ca de obicei), a scris pe o bucată de hârtie: „Te rog să mă trezeşti la ora 5!“ şi a lăsat biletul unde ştia că soţia o să-l găsească.

În dimineaţa următoare, bărbatul s-a trezit la ora ora 9. Furios că a pierdut avionul, tocmai se pregătea să se certe iar cu soţia lui pentru că nu l-a trezit, când, lângă pat, ce credeţi că observă?

Lângă hârtia pe care scrisese el seara „Te rog să mă trezeşti la ora 5“, era un bileţel pe care scria „Este ora 5. Trezeşte-te !”

Despre întrebări. Povestea unui înțelept!

Un înțelept a pus următoarea întrebare unui om din comunitatea lui:

– Doi oameni intră într-o casă pe coș. Unul este murdar, celălalt curat. Care dintre ei se va spăla?
Evreul răspunde:
– Cel murdar, bineînțeles.
– Nu, zise înțeleptul, deoarece omul murdar va vedea că celălalt este curat și va presupune că și el este la fel. Omul curat, văzând cât de murdar este celălalt, va crede că și el este așa și se va duce să se spele.

Să îți spun și a doua întrebare, continuă înțeleptul.
-Doi oameni intră într-o casă pe coș. Unul este murdar, dar celelalt curat. Care dintre ei se spală? Evreul i-a răspuns iar nedumerit:
– Acum știu: cel curat!
– Nu, răspunse înțeleptul, greșit. Cel curat se uită la mâinile lui și hainele lui și vede că sunt curate, deci de ce s-ar spăla? Celalalt vede că este murdar și se spală.

Apoi înțeleptul a adresat a treia întrebare:
– Doi oameni intră într-o casă pe coș. Unul este curat, celălalt murdar. Care dintre ei se va spala? Disperat evreul a striga:
– Amândoi!
– Greșit, răspunse într-un final rabinul. Dacă doi oameni intră pe coș, cum ar putea unul să rămână curat ? Nu vezi că întrebarea este greșită?

Citind-o pe Kody Keplinger. Cartea ”DUFF”

Kody Keplinger s-a născut și a crescut în orașul mic Kentucky din vestul țării, unde și-a început cariera de scriitoare.  A încântat topurile în New York Times și bestseller-ul USA Today, cu romanul”The DUFF”, la vârsta de șaptesprezece ani. DUFF, acum o imagine cinematografică importantă, a fost aleasă ca o selecție rapidă YALSA pentru tinerii cititori reticenți și o alegere de top romantică. Kody a scris alte cărți atât pentru tinerii, cât și pentru cititorii de clasă medie.

Când nu scrie, Kody postă despre moda și pozitivitatea corpului pe Instagram, vorbind despre emisiunile preferate de pe Twitter sau făcând videoclipuri pentru contul YouTube. Kody este, de asemenea, co-fondator al Disability in KidLit și un profesor la Atelierele scriitorilor din Gotham din New York.

Și, am început lecturarea cărții, …ce m-a frapat inițial a fost denumirea ei, am găsit în spatele acestor litere, mister, intrigă și o curiozitate ce se cerea stinsă.

duff-desemnata-uratica-si-dolofana-din-gasca-fetelor-produs_galerie_mare.jpg

”- Iar tu, draga mea, ești o DUFF. Desemnată Urâțica și Dolofana din Gașca Fetelor.”

  Poate n-o să vă surprind, dar am dat-o intens cu cărțile despre adolescenți, despre problemele lor interminabile, peste poveștile lor de început și dragostea lor pură ce se lasă descoperită. Iar această carte dispune de un amalgam de emoții, trăiri, probleme, frici, intensități și tonalități diverse. Deși personajele principale sunt adolescenți, la fel de bine ar fi putut fi adulți… deoarece se confruntă tot atât de matur și iscusit cu problemele pe care le întâlnesc. Păi să vă explic:

Repere descriptive:  Bianca Piper are șaptesprezece ani, este o fire cinică, dar o prietenă loială, și nu se crede deloc cea mai frumușică din grupul ei de amice formată din Jessica și Cassey.

În una din acele seri petrecute la un club, Bia este desemnată urâțica grupului, fiind catalogată ca- DUFF de către unul din cei mai râvniți băieți din școală, Wesley Rush. Deși nu a vrut să dea atenție acestui incident, pur și simplu acest cuvânt a început să o obsedeze, i-a ajuns sub piele și i-a stârnit repugnă de ceea ce era.

”DUFF. Naiba să-l ia pe Wesley cu etichetările lui, că tot nu-mi dădeau pace! Cuvântul ăsta reușea să mă insulte și în propriul meu cămin. ”

Totodată, este mult prea isteață ca să se lase acaparată de ideile unui fustangiu ca Wesley Rush, vedeta liceului prin faptul că flirta cu orice fată.

Bianca și-a impus noțiunea de ură față de Wesley, îl evita pe cât de posibil.

”O fi fost Wesley Rush cel mai dezgustător și afemeiat playboy care făcuse umbră Liceului Hamilton vreodată… dar rămânea totuși un tip mișto. Poate dacă l-ai fi pus pe modul silențios și i-ai fi tăiat mâinile… poate- cine știe- ar fi fost ușor de tolerat.”

Însă lucrurile nu stau prea bine în familia ei, părinții ei nu se mai înțelegeau, mama ei își dorea divorțul, iar ea refuza să vorbească despre asta cu prietenele ei. De ce? Pur și simplu nu ieșeau cuvintele, știți și voi cum e când știi că ar trebui să mărturisești ceva și nu poți…..iar ea caută cu disperare ceva care să o distragă, un refugiu. Așa că îl sărută pe Wesley și chiar îi place, o deconectează de probleme și îi simte nevoia ca pe un drog. Dornică de o evadare, Bianca începe cu el o relație secretă, de tipul inamici cu beneficii, te am din interes, sau te folosesc știind că și tu mă folosești.

Însă drama ei continuă, pe lângă minciunile față de cele mai bune prietene, se amăgește pe sine în privința sentimentelor sale față de Wesley. Așa, încet, încet, Bia s-a trezit într-un șir de situații complicate ce o îndepărtează de Jessica și Caesy tot mai mult.

”Indiferent unde mergi sau ce faci ca să-ți distragi atenția, până la urmă tot te ajunge din urmă realitatea…”

Dar situația se schimbă. Wesley nu e deloc un tip superficial, iar viața lui e la fel de încâlcită ca a ei. Îngrozită, Bianca își dă seama că e pe punctul de a se îndrăgosti de tipul pe care credea că îl urăște cel mai mult.

” Am încercat să mi-l scot din cap, voind mai mult ca orice să mă pierd în brațele lui Toby. Nu am putut. Nu așa cum reușeam să mă pierd cu Wesley.”

Pe lângă fuga de sentimente, ignorarea directă a tot ce însemnă emoție Bianca reușește să-și depășească frica de a merge înainte și de a nu fugi a nuștiu a câta oară de decizii hotărâtoare și împreună cu Toby iau asalt asupra emoțiilor și își deschid sufletul ca într-un final să-și dea seama că nu însemnă nimic unul pentru altul ci nutresc iubire față de altcineva. Și, bingo, iubirea învinge tot. Bianca și Wesley au parcurs un drum lung, al maturizării, până să-și conștientizeze sentimentele reciproce. Ambii sau modelat reciproc sub influența unuia asupra altuia, și după cum ne-a arătat scriitoarea sau modificat reciproc comportamente, apucături, frici, constrângeri și alegerile pe care le-au luat într-un final.

DUFF este o poveste amuzantă și tot odată cu morală, însoțită de mici atenționări din care învățăm să nu criticăm o carte după copertă și un om după înfățișare, să ne găsim pe noi înșine. Dar nu în ultimul rând, Kody Keplinger ne învață că viața nu îți pune în cale probleme pentru a fugi de ele ci pentru a învăța să le înfrunți cu capul sus.

Lectura acestei cărți a fost surprinzător de plăcută, ușoară, și plină, nu m-am plictisit absolut deloc, deci o recomand din toată inima. O lectură de vacanță!

 Părerea autoarei: „În liceu, întotdeauna m-am simțit ca rățușca cea urâtă – prietenele mele cele mai bune erau incredibil de frumoase, așa că în ultimul an de liceu, atunci când am aflat că există și un cuvânt care descrie această stare de fapt, am știut că eu eram ceea ce se numea DUFF – Desemnată Urâțica și Dolofana din gașca Fetelor. Ideea de a scrie un roman cu titlul Duff a pornit mai întâi ca o glumă, dar când am realizat că și prietenele mele se simțeau uneori Duff, am știut că trebuie să-mi scriu povestea.”

Critici literare:

  • „Intensă, înflăcărată și mistuitor de sinceră, DUFF este unul dintre puținele romane de excepție, scrise pentru tineri, din ultimii ani.” Elizabeth Scott, autoarea volumelor „Living Dead Girl” și „The Unwritten Rule”
  • „Provocatoare și convingătoare. O carte pe care nu o poți lăsa din mână.” Simone Elkeles, autoarea seriei bestseller „Chimie perfectă”