Adevărul. Povestea unor copii.

Mary și Carl, doi copii care locuiesc la bloc, într-un oraș foarte aglomerat, sunt mereu cu gândul în așteptarea vacanțelor pentru a petrece timpul la țară la bunici, care dețin o fermă mare. Bunici iubitori, libertate, aer curat, priveliști frumoase, o mulțime de fructe și legume sunt doar puținele facilități ce le au copii din șederea primitoare la bunici.

Vacanța a început, iar copii profită din  plin de bucuria naturii și a tot ce îi înconjoară.

Carl, se joacă în pădurea de la marginea fermei bunicilor, cu o praștie. A practicat mult, dar n-a reușit să lovească ținta. Descurajat, se reîntoarce seara la cină.

Pășind așa încet, zărește rățușca preferată a bunicii lui și dintr-un impuls de moment, încearcă din nou praștia și lovește rața tocmai în cap. Rața s-a zbătut neajutorată până a murit.

Plin de regrete și în panică, cu lacrimi în ochi, ia rața și o ascunde în grămada de lemene de foc…dar cu colțul ochiului o zărește pe sora lui privind intens de la distanță.

Mary, a văzut totul…dar nu a spus o vorbă seara la cină.

A doua zi după prânz, Bunica o cheamă pe Mary să spele vasele. Dar aceasta îi răspunse imediat…

– Bunico, Carl mi-a spus că el vrea să te ajute în bucătărie…iar la urechea lui Carl, Mary șoptește…”adu-ți aminte…rața!!!” Așa că nu a avut încotro băiatul și a spălat vasele.

Mai târziu, bunica anunță că bunicu merge la pescuit…dar mai spuse bunica…

-Îmi pare rău, Mary dar de tine am nevoie la bucătărie să pregătim cina! – la care fata fără întârziere a răspuns: 

– De fapt, bunico, Carl mi-a zis că el vrea să te ajute „…iar încet la ureche lui Carl a zis viclenește…”adu-ți aminte…rața!!!” Așa că Mary s-a dus la pescuit cu bunicul și Carl a rămas acasă să ajute iar la bucătărie.

Și așa …trecură câteva zile în care Carl își făcea și partea lui de treabă și făcea și partea surorii lui…până într-o zi când simți el că i-a ajuns atâta șantaj.

S-a dus la bunica și i-a mărturisit cu părere de rău că, dintr-un accident nefericit…i-a omorât rața.

Contrar așteptărilor lui, bunica a îngenunchiat în fața lui, l-a îmbrățișat și cu un zâmbet senin i-a zis…

– Dragul meu…am știut de la început. Vezi, când tu ai omorât rața eu mă uitam afară pe geamul de la bucătărie și am văzut absolut tot ce s-a întâmplat…și pentru că te iubesc așa de mult, te-am iertat de-atunci. Dar, m-am mirat de ce ai lăsat-o pe Mary să te transforme într-un servitor personal când era atât de ușor să spui adevărul și să primești iertarea…….

Morala: Nu trebuie să fii sclavul nimănui din lipsa ta de curaj sau îndărătnicie, trebuie să înțelegi că o minciună acoperă pe alta ca o casă din cărți, și cu siguranță mai devreme sau mai târziu adevărul iese la suprafață, însă recunoașterea lui la timpul cuvenit te scutește de a-ți clădi viața din neadevăr!

Mulţi, pentru a-şi justifica o greşeală, săvârşesc alte greşeli – ridicole, de neiertat. Cunoaşterea greşelii e semn de înţelepciune, iar recunoaşterea ei – de mare curaj. Hacob Paronian

 

3 gânduri despre „Adevărul. Povestea unor copii.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s