Cath Crowley este autor australian pentru copii. Sa născut în 1971 și a crescut într-o zonă rurală din Victoria (SE Australia) cu trei frați și un câine.

Nu a fost întotdeauna scriitor. Ea a povestit tot timpul, spune autoarea, dar niciodată nu scrise nimic din istorioarele sale. Apoi sa mutat în Europa și a început să scrie scrisori către fratele ei, Anthony Crowley. Scrisorile ei erau un fel de jurnal și chiar a scris „Nu spune nimănui” asta în partea de sus a lor. Anthony nu a răspuns cererii. Când sa întors acasă în Australia, a descoperit că și-a folosit scrisorile pentru a crea un muzical! The Journey Girl a fost interpretată la trei teatre din Melbourne. Această experiență, spune Cath, este ceea care a convins-o că dorește să devină scriitoare.

Și pentru că e vară, și am o energie aparte pentru a citi, nu mă pot abține a nu citi romane, cărți ce ar intra în perfectă armonie cu anotimpul. Inițial am citit cartea Cuvinte în albastru intens a autoarei, un roman ce m-a surprins plăcut, astfel am hotărât să-mi prelungesc ”voiajul literar” citind lucrarea ”Graffiti Moon

1072044.jpg

Cartea e o adiere lină a adolescenței, a dorinței de a iubi, de a fi apreciat/ă, de a fi în evidență, a fi cineva, a visa….

Cartea este o combinație foarte reușită a tuturor elementelor specifice unei povești ușoare, young-adult, care se poate citi foarte repede, dar care are șanse mari să devină o lectură impresionantă tocmai datorită simplității ei.

O scurtă descriere a cărții: Pe scurt carte este povestită din trei perspective, trei adolescenți care își relatează trăirile pe parcursul unei nopți nebune în care sărbătoresc finalul liceului- Lucy, Ed și Poetul. Pentru unul dintre tineri, intervențiile sunt scurte și sub formă de versuri. Povestea este, în aparență doar, una simpluță și se concentrează, în mare parte, asupra a două personaje, Lucy și Ed.

O avem ca eroină pe Lucy, un artist în modelare sticlei, care e în căutarea unui artist excepțional, pe Shadow, grafferul misterios care a împânzit orașul cu desenele lui și care au impresionat-o extrem de mult. I se pare că dacă îl va întâlni, se va îndrăgosti…..

„De-aș ajunge la timp! Să-l întâlnesc pe Shadow. Tipul care desenează noaptea. Desenează păsări ținute în cuști pe ziduri de cărămidă și oameni rătăciți în păduri fantomatice. Desenează băieți din ale căror inimi crește iarbă și fete care mânuiesc niște mașini bâzâitoare de tuns iarba. De un tip care desenează așa ceva m-aș putea îndrăgosti. Până peste cap.”

Shadow, sau mai bine zis Ed, este un artist, nehotărât pe alocuri, cu blocaje și neîncrederi, însă totul se schimbă atunci când soarta i-o scoate în cale pe Lucy, cea cu care a avut în trecut o întâlnire soldată cu un nas rupt și o noapte petrecută în spital.

Și noaptea abia a început, iar emoțiile plutesc mai ceva ca stelele pictate de Shadow pe docurile sale. Au douăzeci și patru de ore intense și pline de aventură, ore din viețile unor tineri gata să devină adulți, să afle ce simt, ce vor, să descopere cine sunt cu adevărat și cine vor să fie.

„E o noapte înăbușitoare, prea caldă pentru octombrie. Pe afară zăbovesc mai mulți oameni ca de obicei, așa că mânuiesc spray-ul în viteză ca să desenez cerul. Privesc în toate părțile. Mă uit după polițai. Și după orice persoană cu care n-aș vrea să dau ochii pe aici. Desenul plutește, iar lucrurile care îmi bubuie în cap ies urlând din tub și lovesc cărămida. Uită-te la asta și la asta și la asta.”

Fiind în căutarea ”artistului fantomă”, Ed și Lucy se redescoperă, se îndrăgesc și înțeleg ce vor de fapt de la viață chiar dacă totul s-a petrecut în mod alert. Tinerii pornesc în căutarea operelor misterioase, cutreieră orașul până în zori. lar Lucy nu reușește să vadă că adevărul se află chiar înaintea ochilor ei.

Momentul în care adevărul iese la iveală este brusc, spontan și acțiunea devine extrem de accelerată, e secvența cea mai plăcută din carte, și de aici scapă lucrarea de monotonie.

Mi-a plăcut până într-un final acțiunea descompusă în fel și chip, și curajul lui Ed, punând cap-coadă toate întâmplările prin care a trecut în decursul nopții și se determină să își exprime sentimentele adevărate, conștient fiind de finalul trist de care s-ar putea izbi. Nu mai are momente de ezitare și lasă lașitatea în umbra nopții ce se risipește odată cu apariția primelor raze de soare.

Iar dimineața le aduce tuturor personajelor fericirea și se așterne un sentiment de împlinire și de ușurare că totul s-a terminat cu bine.

Privește-mă pe mine cu sufletul expus pe un perete.

”Graffiti Moon” este o carte deosebită, care tratează un subiect atât de artistic și îndeamnă la visare cititorul, indiferent de vârstă. Mi-a plăcut faptul că Crowley vorbește despre graffiti ca fiind artă. Totul curge foarte frumos și eu una nu m-am așteptat să fie așa. Ce îmi rămâne să vă spun e să luați cartea și să vă bucurați de compania ei!