Citindu-l pe A.J Finn. Cartea ”Femeia de la fereastră”

A.J. Finn, pseudonimul pentru Daniel Mallory, a scris pentru numeroase publicații, printre care Los Angeles Times, Washington Post și Times Literary Supplement (UK). Nativ din New York, Finn a trăit în Anglia timp de zece ani ca editor de carte. A J Finn este autorul cărții ”The Woman in the Window” (Femeia de la fereastră), care a fost vândut în 43 de teritorii din întreaga lume și este în prezent în dezvoltare ca un film major cu Amy Adams și regizat de Joe Wright.

Autorul un absolvent de la Oxford și fostul editor executiv și critic de carte, locuiește în New York City.

300x300.jpg

Și așa am ajuns eu aseară să termin de citit cartea lui Finn „Femeia de la fereastră”, carte ce mi-a țintuit suspansul, care mi-a trezit dorul mult abandonat de a profesa psihologia. Și cu sinceritate declar, că tare îmi mai plac așa tip de cărți care mă hrănesc cu acțiune, cu suspans trillerist, cu tensiune și intrigă, tare le mai iubesc.

Cartea e mai multe decât mi-am închipuit la început, e mai desprinsă din tipare decât anticipările mele precoce, dar încet vă voi introduce în esența ei.

Așa deci, o avem ca personaj principal pe Anna Fox, o psihoterapeută care trece print-o perioadă grea, așa eu molcuț încep să desprind de fapt tragedia cu care se confruntă aceasta. De fapt, ea e femeia de la fereastră, cea cu aparatul, cea care vede unele lucuri pe care nu și le poate explica, dar iar merg prea departe…..

Să încep să derulez puțin firul narativ cu faptul că Anna de zece luni nu a ieșit din casă. Zece luni în care a bântuit ca o fantomă prin camerele vechii sale locuințe din New York, pierdută în amintiri, prea înspăimântată ca să-și părăsească siguranța propriului cămin. Cum ați înțeles e  agorafobă (se definește prin teama de a fi singur în situații sau locuri, mai ales în locuri publice), petrece timp în siguranța singurătății pustiite, înconjurată de un munte de pastile și sticle de vin. Nu fusese așa, un accident teribil i-a schimbat viața pentru totdeauna. Își pierduse atunci fiica și soțul și a încetat de atunci să mai iasă din casă, nu a avut un motiv.

Singura punte de legătură a Annei cu lumea reală este fereastra camerei sale, unde stă zi de zi, urmărindu-și vecinii. Când familia Russell se mută peste drum, Anna este imediat atrasă de aceasta. O familie perfectă cu trei membri, un ecou al vieții pe care și ea a dus-o cândva.
Dar într-o seară, un țipăt teribil rupe tăcerea, iar Anna este martora a ceva ce nimeni nu trebuia să vadă. O crimă!

Cum să ai încredere într-o femeie care vorbește la telefon cu soțul ei decedat? Cum să te încrezi într-o femeie care ia medicamente psihotrope fără număr și le combină cu pahare întregi de Merlot? Totul pare împotriva ei, iar slabele dovezi devin fragile, iar mintea și puterea ei tot mai slabe….. totul pare suspect…..

Acum trebuie să facă tot ce poate pentru a descoperi adevărul despre ceea ce s-a întâmplat în realitate. Dar chiar dacă îl va afla, o va crede cineva? Și poate să aibă încredere în ea însăși? Totul capătă culoare, are dovada fixă, dar oare poate să o folosească? Încearcă! Ceea ce ține de sfârșit vă las să-l descoperiți singuri, mă tem că deja am oferit mai multe decât s-ar cere.

Finalul încununează opera, nici nu mi l-am putut anticipa, orice numai nu ceea ce s-a descoperit, surprinzător, am rămas cu o poftă de a mai citi așa gen de lectură, e uluitoare…..cartea ……….

Critici literare:

  • Uluitoare. Senzațională. Extraordinară. Gillian Flynn – Autoarea romanului Fata dispărută
  • Tensiune la cote maxime. Suspans hitchcockian într-o ambianță de secol XXI. Val McDermid
  • Una dintre acele cărți rare pe care nu le poți lăsa din mână. Stephen King
  • Uimitoare. Fascinantă. Pur și simplu fantastică! Tess Gerritsen

Furtul. Povestea unei familii!

Era odată un om cu patima furatului. Și măcar de-ar fi fost sărac. Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevastă credincioasă și copii cuminți, cu pământ și acareturi, cu cai, cu vaci și cu oi, dar așa fusese el crescut rău de părinții lui, că nu era împăcat până ce nu fura! Femeia lui de multe ori îl dojenea, sfătuindu-l și rugându-se de dânsul să se lase de un asemenea nărav, dar el răspundea mereu:

– Femeie, nu-nțelegi că eu nu pot altfel?! Până n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihnește și pace!

Odată, prin luna lui iulie, întorcându-se de la câmp într-o noapte cu lună plină și văzând lanurile îmbelșugate ale altora, îndată se gândi: „Ce-ar fi să-mi aduc eu acasă o căruță din minunăția asta de grâu!”.

Și iată că se duse iute, pregăti căruța și caii, și în toiul nopții, plecă la furat, luând cu el și copilița lui de vreo 4-5 anișori, căreia îi plăcea nevoie mare să meargă cu tată-l său în căruță.

Ajunși la lanuri, copila rămase în căruță, iar omul nostru prinse a se furișa, privind în toate părțile (căci se vedea ca ziua): când la stânga, când la dreapta, când înainte, când înapoi. În mintea ei necoaptă, dar curată, copila se tot minuna de ce se uita tatăl său în toate părțile, numai într-una nu. Omul, după ce s-a încredințat că nu-l vede nimeni, înhăță câțiva snopi și veni cu ei la căruță.

– Tăticule, matale ai uitat ceva! – zise deodată copila, aproape speriindu-l.

– Draga tatii, dar ce-am uitat?!

– Mata ai uitat ceva. În toate părțile te-ai uitat, dar ai uitat să te uiți și în sus.

Ea nu se gândise să-și dojenească părintele, căci nici nu pricepea bine ce făcea acesta, dar așa se socotise cu căpșorul ei, că dacă tot s-a uitat în toate celelalte părți, ar fi fost bine să se uite și în sus.

Iar cuvintele nevinovate ale copilei așa-l cutremurară pe om, trezind în el frica de Dumnezeu, că s-a și dus de a pus snopii la loc, înorcându-se acasă mai căit și mai rușinat ca niciodată. Femeia, când l-a văzut cu căruța goală, a crezut că l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a păr, că dacă se uita mai întâi în sus, nu mai era nevoie să se mai uite în celelalte părți, că de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate feri!

Sursa: crestinortodox.ro

Sursa foto: pinterest.com

Toamnă pe strada mea!

Tomnatic timp afară, de ploaie, de somn, de melancolie…..de încețoșare devreme……străzile pustii trădează răcirea bruscă și necesitatea de a fi sub aripa cuiva…..

Străzile devin fantomatice, grele de frunzele arămii, și de ape reci stătătoare. Toamna a învăluit-o în neștire, prin izgonirea sufletelor zglobii și a zâmbetelor calde…șederile ne sunt mai scurte, iar zâmbetul mult prea fugar……
Au rămas nostalgiile serilor de vară cu parfumul lor inconfundabil….

Pretutindeni, suflarea de foc a toamnei pustiește viața, și străzile…..e trist, dar și mai calm…..cu frunze colorate ce grațios ne demonstrează că mai e un pic….din galben, din arămiu, din  culoare…….

Frumos și desprins din povești, imagini vii ce ne ademenesc, ne îmbie la picturi multiculoare……e toamnă și ieri, va fi și mâine…..o toamnă surprinzătoare….

Și cu ușoară melancolie…..declar că toamna pe strada mea e pustie…….

Sursa foto: pinterest.com

 

Citindu-l pe Vladimir Nabokov. Cartea ”Lolita”

  Vladimir Nabokov (n. 23 aprilie 1899, Sankt Petersburg, Rusia – d. 2 iulie1977, Montreux, Elveția) a fost un scriitor american de origine rusă; familia sa aparținea aristocrației și a fost nevoită să emigreze în timpul revoluției bolșevice, în 1919. Nabokov a studiat limbile slave şi romanice la Trinity College din Cambridge (1919-1922), apoi a locuit la Berlin (1923-1937) şi la Paris (1937-1940), scriind cu fervoare, în rusă, mai multe romane, zeci de povestiri, sute de poeme şi câteva drame. Din seria rusă a scrierilor lui fac parte romanele : Masenka (1926)Rege, damă, vale, (1928)Apărarea Lujin (1930), Ochiul (1930)Glorie (1932), Un hohot în beznă(1932), Disperarea (1934), Invitaţie la eşafod (1938). După stabilirea în Statele Unite, îşi începe strălucita carieră de romancier în limba engleză şi publică Adevărata viaţă a lui Sebastian Knight (1941), Blazon de bastard (1947), Lolita (1955), Foc palid (1962), Ada sau ardoarea (1969), Lucruri transparente (1972),  Priveşte-i pe arlechini (1974). În 2009 a apărut postum Originalul Laurei.

Eu am început lecturarea cărților lui Nabokov cu romanul Lolita.

vladimir-nabokov-lolita-polirom-l-329646-280x350.JPG

Romanul a fost scris în engleză și publicat în 1955 la Paris, iar ulterior a fost tradus de autor în rusă și publicat în 1967 la New York. Autorul susține: ”Nu voi regreta niciodată că am scris Lolita. A fost asemenea unui joc frumos de puzzle – pe măsură ce-l inventam, îi găseam și soluția. Bineînțeles că a eclipsat cu totul celelalte scrieri ale mele, dar nu pot să-i port pică. Un farmec straniu, tandru o învăluie pe această nimfetă mitică.”

Romanul este renumit atât pentru stilul inovator, cât și pentru subiectul controversat: naratorul cărții și protagonistul, Humbert Humbert în vârstă de 37 ani, devine obsedat sexual de o fată de 12 ani, cu numele de Dolores Haze(Lolita).

Nu trebuie să fii de acord cu subiectul cărții sau cu evoluția acțiunii ca să citești „Lolita”. Este o carte pe care trebuie să o iei ca atare, să faci abstracție de aparențe și să o interpretezi ca pe orice altă poveste de dragoste. Pentru că, deși la prima vedere, un bărbat de vârsta mijlocie îndrăgostit de o copilă de 12 ani pare un subiect cel puțin tabu, dacă nu chiar extrem de dizgrațios, ai putea să fii surprins în final să vezi cine este adevărata victimă în toată povestea asta.

Dar să încep cu începutul, se narează viața patologică din punct de vedere sexual a lui Humbert, un parvertit care urmărește tăcut fiecare fetiță firavă și inocentă, numindu-le ”nimfete”. Zilnic siluește sub privirile sale păgâne tinere fetițe care își derulează atracțiile prin parcuri, și terenuri de odihnă, până nu își găsește prada perfectă. Așa se întâmplă că devine profesor de franceză pentru Dolores numită și Lolita, o tânără zvăpăiată și plină de viață de care se îndrăgostește pe loc, și recurge la orice metodă pentru a-i fi alături, ajungând să se căsătorească cu mama ei, Charlotte.

În lipsa Lolitei, mama ei moare și HH devine tutorele ei. Acest statut îi oferă șansa de a o lua pe Lo într-o excursie cu mașina în jurul Americii. Chiar dacă este imorală această alegere a lui, este curios de observat că și tânăra domnișoară îi răspunde avansurilor lui, pornind pe un drum al maturizării precoce. De-a lungul acestei călătorii, HH abuzează sexual de fată, utilizând somnifere și nenumărate recompense. Prin mijloace neînțelese, fata reușește să scape și să rămână iluzorie pentru mulți ani. Strâmtorată financiar, ea îl contacteză după mulți ani. Sentimentele lui HH fiind aceleași ca odinioară, el imploră întoarcerea ei însă tot ce poate afla este numele complicelui dispariției, pe care îl și omoară.

“Aşadar, asta-i povestea mea. Am recitit-o. Are în ea crâmpeie de suflet, şuviţe de sânge şi gânganii verzi, strălucitoare. În momentele cruciale ale istorisirii simt cum eul meu alunecos fuge de mine cufundându-se în ape mai întunecate, mai sumbre pe care nu ma încumet să le sondez. N-am vrut să rănesc pe nimeni şi de aceea, multe lucruri şi persoane rămân învăluite în mister.”

Finalul include o notă de trevialitate, prea banal, prea anticipativ. Aș fi vrut o pedeapsă mai dură pentru ruperea inocenții unui copil chiar dacă H nu a fost primul. Cu sinceritate declar că pentru prima dată citesc o carte de tip roman care include atâtea scene atipice, ceea ce îi dă o notă de disgust literar, chiar dacă susțin că nu e o carte rea, și că cu siguranță voi mai citi din operele autorului.

Ca o notă finală aș mai îndrăzni să susțin că cartea este scrisă cu fraze scurte și cuvinte simple, dar perfect alese. Iar ce poate mira cel mai tare este faptul că deși este o carte în esență despre sex și devierile sale, nicăieri în carte nu se găsește un cuvânt obscen sau licențios, și nici scene, totul petrecându-se din apropourile scritorului și imaginația cititorului, fiindu-se adresate niște interogări directe.

Lolita, lumină a vieţii mele, văpaie a viscerelor mele. Supliciul meu, suflet al meu. Lo-li-ta: vârful limbii execută o mişcare în trei timpi, coborând pe vălul palatin ca să atingă, la timpul trei, dinţii. Lo. Li. Ta. Dimineaţa, era Lo, pur şi simplu Lo. Cum stătea în picioare, un metru cincizeci în şosete. Era Lola, când purta pantaloni pescăreşti. Era Dolly, la şcoală. Dolores era ea în împrejurări oficiale. Dar, în braţele mele, era întotdeauna Lolita.”

Critici literare:

  • „Cărțile lui Vladimir Nabokov ocupă pe rafturile bibliotecii mele cam un metru și jumătate din spațiu, singurul care îl întrece fiind Shakespeare… Pentru mine, Nabokov este cel mai important romancier al secolului XX.” (Martin Amis)
  • „Lolita a fost interpretată mai ales ca o metaforă, poate datorită poveștii de iubire atât de tulburatoare. Humbert reprezintă Europa, Lumea Veche, protocolară și cultivată, în timp ce Lolita este asemenea Americii: în floare, atrăgătoare, dar nu foarte sclipitoare și puțin vulgară… Humbert Humbert nu-și poate depăși condiția – juisarea lingvistică este pentru el la fel de importantă precum satisfacerea libidoului sau captiv.” (Simon Leake)

Fapta bună. Povestea firului de ceapă!

A fost o dată o femeie rea și amarnică la suflet, când i-a venit sorocul a murit. Şi murind n-a lăsat după ea nici o faptă bună.

Dracii au pus atunci gheara pe ea şi au aruncat-o în iazul de foc. Iar îngerul ei păzitor sta pe mal şi-şi tot frământa mintea:

–  Oare ce faptă bună o fi săvârşit în viaţa ei?

Şi, aducându-şi aminte, se duce el şi-i spune lui Dumnezeu:

 – A smuls din grădină un fir de ceapă şi l-a dat de pomană, a miluit o biată femeie săracă.

– Ia firul cela de ceapă, zise Dumnezeu, şi dă-i-l să se agaţe de el şi pe urmă caută s-o tragi afară. Dacă izbuteşti s-o scapi, să vină aici, în Rai, iar dacă s-o rupe firul de ceapă, să rămână unde se află acum.

Îngerul a coborât degrabă în Iad şi a zis, întinzându-i firul de ceapă:

– Apucă-te vârtos de el, femeie, şi eu am să te scot afară.

Şi a început să tragă binişor de fir până ce a scos-o aproape toată din Iad. Dar ce să vezi: ceilalţi osândiţi, când au prins de veste că îngerul vrea s-o scape, s-au agăţat şi ei de ea, să-i tragă şi pe ei afară. Scorpia de femeie însă, haină cum era la suflet, a început să dea din picioare şi să urle:

Pe mine vrea să mă scoată, nu pe voi, ceapa-i a mea, nu a voastră! Nici nu a apucat să termine şi firul de ceapă s-a rupt. Femeia a căzut în Iad şi arde şi acum în focurile Gheneei. Îngerul a izbucnit în plîns şi a plecat.

Extras din ”Fraţii Karamazov” de F. M. Dostoievski

Sursa foto: pinterest.com

Sufletul…..

Sufletul va păstra întotdeauna ceea ce timpul va dori să dea uitării…..de aici pornesc, de la dorința uitării și de la neputința sufletească de a merge peste, nu găsesc arme potrivite, nu găsesc forțe, totul este peste puterile mele…..și scriu…

Sufletul, cel nonșalan, cel fără de început și sfârșit…va ajunge el să rupă dureri, să cunoască noi și noi începuturi….să străbată culmile deznădejdii, al fiorului destrămării, al înfiorării eșecului………..oh, suflet drag…..la ce s-a ajuns?

Vremea, anii, clipele nu au omogenitatea necesară să astupe golurile, firele destrămate și vătămăturile ce te-au cuprins, doar mintea mea a dresat rănile din suflet, doar alura mea de persoană puternică a pășit înainte, doar ceea în ce cred mă face mai prezentă acum ca niciodată, mai aici, mai statornică, mai vie…și te îndemn…

Suflete, uită, dă uitării angoase, nu mai depozita dureri excesive, uită….și iartă….împacă-ți furtunile, rupe firul neliniștii, al popriilor deznădejdi și patologii….suflete, oare vezi tu lumină?…..oare simți tu calmitate și bucurie….oare nu ți s-a umplut hăul?…….oare…..nu ție deajuns?

Și într-o zi de rece în suflet și de frig afară despic cuvântul, descâlcesc gândurile pentru a scrie….și aștern diafane înțelesuri ale tulburării mele sufletești…..

Da, de suflet scriu, pun pe tavă cele mai destoinice rânduri, doar în el sunt cuprinse cele mai adânci suspine, cele mai melodioase gânduri și cele mai senine amintiri, sufletul care ar da frâu liber unor amalgane de cuvinte însă distorsionarea e mult prea gravă, impresiile mult prea expresive iar puterea mea de a scrie mult prea stoarsă….

….scriu, pe alb și negru, pe pelicule de trecut și viitor…..prinsă între prezentul malancolic al toamnei și între înseninarea pură a iubirii, scriu, storcită de iluzii și nuanțe roz, și mă opresc, ajung să deformez gândirea și simțirea…….

….până aici, mi-am spus suflul meu de luni, într-o zi cu vânt sălbatic, cu frig în casă, cu întunecime în geam…..

Sursa foto: pinterest.com