Citind-o pe Corina Ozon. Cartea ”Amanții 3.0”

  Corina Ozon a absolvit programul MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010. A fost timp de zece ani jurnalist de investigaţie în presa scrisă. A debutat în 2014 cu romanul Zilele amanţilor (ed. Herg Benet), care s-a transformat într-un bestseller la scurt timp după apariție și, la cererea cititorilor, a devenit primul dintr-o serie primită cu același entuziasm și mult discutată pe rețelele sociale, din care mai fac parte romanele Nopțile amanților (2015), Amanții 3.0 (2015) și Divorțurile amanților (2017). În afara acestei serii, a publicat și volumul de povestiri Până când mă voi vindeca de tine (2016) și romanul Tentații (2016). Cărțile Corinei Ozon sunt citite mult și în diaspora. A avut întâlniri cu cititorii români la Londra, la Madrid și la Torino.

Într-un comunicat am găsit o dezvăluire a autoarei: ” Nu promovez adulterul, ci doar iubirea intensă, în real, nu în online. Cea cu atingeri, săruturi și privit cu scântei ochi în ochi. Cea în care te ia valul și te face să comiți gesturi uluitoare, de care nu te credeai capabil. Cea care te face să strigi că ești OM. Altfel, „amanta” n-ar mai fi însemnat „iubită”. Cărțile mele n-or fi literatură, dar sunt reale. Garantez pentru asta.„

Deci, după numărul de cărți a seriei, Amanții e cea de-a treia, o scriitură la fel de provocatoare, dar mai lipicioasă ca context și mai pătrunzătoare sufletește. M-a încântat! Această serie mi se prinde de mână, sunt niște cărți pe care le citești pe nerăsuflate, te țin prinsă, uit ce am de făcut.

Volumul Amanții 3.0 este povestea eroilor deja cunoscuți, Mircea, Teo, Cati, personaje cu o personalitate în schimbare, ca ale noastre, ale tuturora. Un alt iureș de încurcături, de data aceasta capturate în mesaje de facebook, în scurte epistole pe messenger și, mai ales, în telefoane uitate neglijent la îndemâna soției inchizitoare ori ale partenerului deja bănuitor.

O scurtă descriere a cărții:

Cati se mută în America, dar este tristă, nefericită în căsătoria cu Epicur. Sufletul îi rămâne în țară alături de Mircea și cele trei prietene nebunatice. Căsătoria ei se dovedește o mare greșeală, se simte singură, neînțeleasă și nesatisfăcută conjugal.

Mircea se hotărăște să rămână alături de familia sa și își dă tot interesul pentru a menține armonia, face cumpărături, aduce copiii de la școală, chiar merge la consiliere la un psiholog. Dar nimic. Gândul îi zboară la Cati orice n-ar face.

Teo își vede de viața ei și nu face nimic să îl încurajeze pe Mircea cel proaspăt despărțit de amantă și întors către familie. Continuă relația cu Domnul Pompe Funebre și păstrează legătura cu Emil, tipul de Cluj, chiar șeful amantei. Se schimbă foarte mult și nu se împotrivește atunci când Mircea o anunță, din nou, că va pleca de acasă. S-a transformat în ceva ce și singură ea nu crede!

Se produc câteva schimbări, de la plecare, la sarcină, la nuntă, la boala celei mai bune prietene, la sensibilități emoționale, revelații sentimentale.

Trei persoane ce nu își găsesc liniștea, oare încotro se vor îndrepta…..

„Dorul. Pentru asta cred că trebuie să trăiască omul. Dacă n-are un dor, să și-l facă!”

Amanții 3.0, la fel ca și primele două romane, este o carte destul de ușor de citit, amuzantă și complexă. Este într-o mare măsură o carte molipsitoare, o carte pe care nu o poți lăsa din mână. Acțiunea decurge într-un ritm alert, imprevizibil și acaparant, limbajul este la fel de pipărat precum în primele două volume, dar m-am obișnuit.

Îmi place la nebunie modul autoarei de a reda istoria acestui triunghi amoros, incluzând și alte personaje mai mult sau mai puțin implicate în acțiune, e o lectură de seară plăcută, ce mă lasă cu zâmbetul pe buze și cu dorințe de a mai citi și citi.

Îmi rămâne doar să vă urez Lectură plăcută în cazul în care v-am trezit interesul!

Critici literare:

• „Scriitura Corinei Ozon reușește un lucru cu adevărat dificil. Să abordeze într-o manieră lejeră un subiect aparent frivol și să dea în același timp impresia de seriozitate și profunzime. De fapt, textele Corinei nu sunt frivole, dar relevă, în maniera unui Milan Kundera, de exemplu, superficialitatea ca structură a lumii și, în special, a lumii oamenilor moderni, care iubesc pe fugă, colorat, zgomotos și la limita inconsistenţei. Literatura aceasta se citește cu plăcere și cu anxietate pentru că ne regăsim total în ea, pentru că plângem și râdem în ea, pentru că ne privim ca într-o oglindă. Iar râsul, iarăși în cheia lui Kundera, survine eliberator din contemplarea zadarnicelor și veșnicelor chinuri ale dragostei, puse iar și iar în aceleași «ridicole iubiri».“ Doru Căstăian
• „Femeia asta, autoarea adică, nu e întreagă la minte și nici aia care o citesc, adică nici eu! Își face singură promovare, pleacă în turnee prin țară, doarme prin trenuri și pe la fanii ei p-acasă, fără teamă că dă peste vreo rudă cu vasluienii. Aștia, adică fanii, o ajută cu organizarea evenimentelor, se implică în promovare, caută locații pentru lansări. E așa, un fel de concubinaj sau amantlac literar de nu s-a mai pomenit. Oameni cu preocupări, profesii și niveluri de percepție diferite au devenit un fel de clan, de mafioți ai amantlacului Made in Romania. Sau mai degrabă o sectă, mie îmi place să le spun Martorii Corinei. Și lor, nouă, ne place, because love is in the air, dragostea e în straturile de ozon. Așa cum e ea, dragostea, pe la noi, cu obscenitățile, grobianismele și rahaturile tipic mioritice. Când o să-i cunoașteți pe Cati și pe Mircea, eroii romanelor, veți înțelege ce spun.“  Cristian Niculescu, Bucuresti
• „Corina Ozon face ce vrea, cu mine, cu tine, cu noi. Eu așa zic. Exact ce vrea. Ne-a scris, așa, din voleu, între două postări pe Facebook, două cărți despre Viața în Ultra High Definition. Ne place sau nu să recunoaștem, noi ăștia care o citim suntem cam loviți cu leuca în cap și stau și mă-ntreb cum de-am rezistat fără Zilele Amanților și Nopțile amanților până la vârsta asta?“  Magdalena Manea, Toronto
• „Paradox este alcătuirea Corinei. Blondă doar la păr, cu înfățișare candidă de statuetă de Tanagra, greu de crezut că poate fi atât de spurcată la limbă și oțetită la fiere. Reporter par excelance, Corina are psihologia la vârful degetelor cu care tastează și un umor dulce amar de numa numa. Și mai are ea ceva fainisim. Nu suportă ipocrizia. Mircea și Cati există în fiecare. Suntem noi, cei care măcar odată în viață am fost sinceri cu noi înșine și cu ispita și am călcat strâmb. Iar dacă unii s-au ținut virtuoși, tot au păcătuit în amantlacul cu gândul.“  Catalin Badulescu, Brasov

Curiozități despre Halloween!

Cuvântul „Halloween” îşi găseşte originea în Biserica Catolică, fiind o prescurtare a „All Hallows Eve” sau „All Hallows Day” („Ziua tuturor sfinţilor”), celebrată de catolici pe 1 noiembrie.

 Halloweenul a apărut însă cu mult mai mult timp în urmă, în zonele locuite de celţi (teritoriul Irlandei de astăzi, al Marii Britanii şi nordului Franţei). Potrivit unor legende, în acea noapte, sufletele celor morţi reveneau pe pământ, pentru a pune stăpânire pe sufletele celor vii. Ca să scape de sufletele fantomă, ceilalţii îşi părăseau casele şi îmbrăcau costume înspăimântătoare, pentru a-i speria pe oameni şi a nu fi recunoscuţi. Pentru a împiedica spiritele să pătrundă în case, oamenii lăsau în fața uşilor vase cu mâncare.

În prezent, Halloweenul este una dintre cele mai comerciale sărbători și are loc în fiecare an pe 31 octombrie. Iată câteva curiozități despre această sărbătoare, pe care probabil nu le știai.

1. Primele Jack’O Lanterns erau făcute din napi, nu din dovleci.
2. Cel mai mare dovleac din lume a fost prezentat de un cultivator elvețian, Beni Meier și cântărea 953,5 kilograme.
3. Există persoane care au o fobie de această sărbătoare. Frica acestora se numește Samhainofobie.
4. Bufnițele sunt un motiv des întâlnit în decorațiunile de Halloween pentru că în Europa Medievală se credea că acestea sunt vrăjitoare. De acolo vine superstiția că atunci când auzi o bufniță cum cântă, cineva moare.
5. Denumirea de Halloween vine de la Hallow’s Eve, care face referire la seara de dinaintea zilei morților (adică ajunul acesteia).
6. Culorile asociate cu această sărbătoare sunt Negru și Portocaliu. Portocaliul simbolizează puterea și răbdarea și, alături de maro și auriu, simbolizează recoltele toamnei. Negrul este simbolul morții și servește drept amintire a scopului inițial al sărbătorii – un festival care marchează limitele dintre viață și moarte.
7. Este crezut că locul în care Halloweenul s-a născut este de fapt Irlanda.
8. Unele tradiții de Halloween au ca inspirație tradiții făcute de romani, în timpul unui festival pentru zeița recoltei, Pomona. Printre aceste tradiții se număra și jocul de a te scufunda după mere.
9. Legendele spun că persoanele care văd un păianjen în noaptea de Halloween sunt bântuite de spiritul unei persoane dragi. Păianjenul este, de altfel, unul dintre cele mai populare simboluri ale acestei sărbători. 
10. Harry Houdini, unul dintre cei mai mari iluzioniști din toate timpurile, a murit într-o noapte de Halloween, datorită apendicitei, care a fost provocată de 3 împunsături în stomac.
11. Potrivit tradiției, dacă ai hainele puse pe dos sau dacă mergi cu spatele în seara de Halloween, în acea noapte te vei întâlni cu o vrăjitoare.
12. Există legende care confirmă o asemenea sărbătoare începând cu anul 4000 î.H. Asta face ca sărbătoarea să existe de peste 6000 de ani, chiar dacă de-a lungul timpului a avut denumiri diferite.
13. Cuvântul englezesc pentru vrăjitoare, „Witch”, provine din arhaismul wicce, care însemna femeie înțeleaptă. Wiccanii aveau o întreagă religie, în care se foloseau de diferite ritualuri de magie. Aceștia făceau astfel de ritualuri în noaptea de Halloween.
14. Atunci când se pregăteau pentru sărbătoarea Sabatului, vrajitoarele își frecau pe piele un unguent considerat sacru. Acesta le dădea senzația de zbor, iar dacă erau legate, senzația de zbor devenea și mai puternică. Unele vrăjitoare călătoreau pe cal, dar cele mai sărace mergeau pe jos, cărând cu ele o mătură sau un băț pentru a se ajuta când săreau peste șanțuri sau diverse obstacole.
15. Sărbătoarea a influențat trecerea la ora de iarnă în Statele Unite, într-o încercare a autorităților de a preveni accidentele rutiere din această noapte.
16. O lună plină în seara de Halloween este un fenomen extrem de rar. Ultima dată s-a întâmplat asta în 2001, iar data viitoare când sărbătoarea va coincide cu o lună plină va fi în 2020.
17. Unele adăposturi de animale din SUA nu permit adoptarea pisicilor negre în ziua de Halloween, datorită fricii că acestea ar putea fi sacrificate ritualic.
18. Anual, americanii cheltuiesc cu această ocazie circa 2,5 miliarde de dolari şi, având în vedere influenţa culturii americane asupra întregii lumi, tendinţa este ca sărbătoarea să fie “importată” de cele mai multe popoare de pe pamânt.
19. Un sfer din toate bomboanele sunt vândute în noaptea de Halloween. Numai americanii cumpară circa 9 milioane de kilograme de bomboane cu ocazia fiecărui Halloween.
20. Există studii care spun că de Halloween, datorită costumului și a dorinței de a primi mai multe dulciuri, copiii devin mai răi.
21.  Conform Enciclopediei Britanice, perioada cuprinsă între 31 ocombrie şi 2 noiembrie era percepută de celţi ca un timp plin de pericole, de teamă şi evenimente supranaturale. Se credea că atunci lumea zeilor devenea vizibilă şi, pentru a trece cu bine de aceasta perioadă, celţii trebuiau să aducă numeroase ofrande şi sacrificii de tot felul.
22.  Halloween-ul, cu costumele sale înfricoşătoare, cu accesoriile destinate să trezească groaza şi cu aerul său lugubru, deşi pare un joc inocent de copil, îşi are rădăcinile într-un trecut sinistru şi demonic, de care oamenii care-l promovează nu sunt conştienţi.

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Corina Ozon. Cartea ”Nopțile Amanților”

Timişoreancă adoptată cu dragoste de Bucureşti, Corina Ozon are 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă (ziarul Ora) şi televiziune (Antena 1) şi un update de 2 ani în producţie TV (Intact Media Group). Convertită de alţi 10 ani la PR&Comunicare, pe care le gestionează în prezent la CN Imprimeria Naţională SA. Absolventă a Programului MBA INDE-CNAM Paris, promoţia 2010, şi mamă de liceană, Iulia, sunt cele două lucruri cu care se mândreşte cel mai mult, alături de reușitele din plan literar.

Autoarea într-un interviu susține: Cred că una din calităţile predominante ale unui scriitor este asumarea scriiturii sale, sinceritatea“.

Corina Ozon este una dintre autoarele care mi-au intrat la suflet. Te cucerește prin stilul direct, prin poveștile veridice, tipice vremii în care suntem. Scriitoarea are curajul să spună lucrurilor pe nume, iar seria Amanții este delicios de sinceră.

Am citit la începutul anului cartea ”Până mă voi vindeca de tine”, o colecție de istorioare despre iubiri și combinații dintre tristețe și adevăruri mai mult sau mai puțin plăcute. De curând însă m-a tentat colecția autoarei ”Amanții” (Zilele amanților, Nopțile amanților, Amanții, Divorțurile amanților), ce cuprinde patru cărți.

A doua dintre cele patru cărți a autoarei este ”Nopțile Amanților”, ufff, o carte la fel de pipărată din punct de vedere a limbajului și la fel de umoristico- existențială.

Cartea ca și prima se învârte în jurul sexului, al adulterului avându-i pe aceeași eroi narativi, deci pe Mircea- bărbatul zburdalnic, Teo- soția înșelată și Cati- amanta mult dorită.

O scurtă descriere a cărții:

Deci, voi fi tare succintă la evaluarea acestei cărți, dar vă asigur că aseară am râs cu lacrimi la unele secvențe din carte.

Ca și în prima carte, aici se descriu trei perspective predominante, exprimând emoțiile și trăirile protagoniștilor, e o trecere ușoară și foarte plăcută pentru cititorul de rând și pentru asta un mare mulțumesc autoarei.

Ca o reactualizare, vă reamintesc că în prima carte la final amanții se despart, sau așa vor ei să creadă, deoarece pe parcurs înțeleg că nutresc sentimente unul față de altul. Cati mult prea orgolioasă se aruncă într-un mariaj mai mult sau mai puțin suspect după părerea mea și are multe de tras în urmă la asta(cu miros de shaorma).

Teo- soția încornorată pare să se restabilească sau măcar să încerce să schimbe ceva la capitolul sex și face câteva încercări mai mult mai mai puțin bizare. Încercarea o lasă pe spate. Pe lângă evadările ei nesigure nu observă starea soțului ei mult prea absent ca de obicei.

Cati-e cea cu cele mai multe schimbări, cu o pricopsire de mariaj, soț, soacră, boss și o casă cu detoate se și bagă într-o ciudată incapacitate de a obține o relație atât fizică cât și emoțională cu Epicur (Epaminonda). Belea. Iubirea ei pentru Mircea e din ce în ce mai mare și îi e greu.

După câteva încercări, amanții se împacă, dar ca și după fiecare bine apare ceva spontan și strică tot, așa s-a întâmplat și cu tinerii noștri aventurieri. Sorta iarăși le pune bețe în roate. Parcă nu le-ar fi deajuns. Apar schimbări radicale. V-a fi oare Cati pregătită pentru ele? Ce a urmat vă las la discreția personală și desigur să vă ciuliți imaginația, pentru că Corina Ozon are grijă să nu ne astâmpărăm nici o clipă și ne v-a ține pe un jar continuu.

Îmi rămâne doar să vă urez lectură cât mai înflăcărată!

Critici literare:

• O lectură care curge uşor, cu un limbaj direct şi frust, perfect adaptat subiectului. Corina vorbeşte cu umor şi amar, fără ocolişuri, despre situaţii de viaţă verosimile, desprinse din cotidian. Amanţii putem fi oricare dintre noi. Petronela Rotar
• Amanții Corinei Ozon, atât Zilele, cât și Nopțile lor, sunt deja mai mult decât simple cărți, sunt un fenomen: peste tot se vorbește despre ei, și simți imediat că trebuie să-i cunoști și tu. Și, dacă o faci, sigur nu regreți după: Corina te conduce cu un stil inconfundabil în lumea lui Mircea și Cati, unde vei râde, vei aștepta cu sufletul la gură următoarea aventură, vei pica pe gânduri, vei reflecta la propria ta poveste de dragoste. Cu o scriitură bine șlefuită, Corina Ozon din Nopțile amanților apasă și mai tare pedala față de romanul ei de debut. Se citește repede, e savuroasă, memorabilă și, inevitabil, te face să vrei mai mult! Cristina Nemerovschi
• Cu 100% mai multă adrenalină de budoar, Corina Ozon învârte măiastru cuvintele pe pagină, încât nu mai știi dacă citești cu adevărat o carte sau o ai chiar aici, lângă tine, în pauza de cafea de la job, ascultându-i personajele care nici măcar nu sunt personaje, ci ei și ele dimprejurul tău. Atât de reale sunt. Alexandru Voicescu
• Scriitura Corinei Ozon reușește un lucru cu adevărat dificil. Să abordeze într-o manieră lejeră un subiect aparent frivol și să dea în același timp impresia de seriozitate și profunzime. De fapt, textele Corinei nu sunt frivole, dar relevă, în maniera unui Milan Kundera, de exemplu, superficialitatea ca structură a lumii și, în special, a lumii oamenilor moderni, care iubesc pe fugă, colorat, zgomotos și la limita inconsistenţei. Literatura aceasta se citește cu plăcere și cu anxietate pentru că ne regăsim total în ea, pentru că plângem și râdem în ea, pentru că ne privim ca într-o oglindă. Iar râsul, iarăși în cheia lui Kundera, survine eliberator din contemplarea zadarnicelor și veșnicelor chinuri ale dragostei, puse iar și iar în aceleași «ridicole iubiri». Doru Căstăian

Minciuna. Povestea unui rabin!

Istoria povestește întâmplarea unui rabin, pasionat de golf. Dar pasionat, nu vorbă. Ei, bine, decide ca într-o zi de Sabat să se dea bolnav, să chiulească de la treaba lui religioasă și să se ducă pe teren. Acolo, pustiu. Nimeni. Doar el. Vreme excepțională. Soare, senin, fără vânt. Impecabil. De necrezut. Tot terenul era doar al lui!

Așează mingea, se poziționează, se concentrează, balansează și, jjjjaaapppp!, dă în ea. Mingea pornește ca din pușcă, zboară și zboară și zboară, trece peste tot terenul, peste copaci, iazuri, bancuri de nisip, trece de toate găurile și pică fix în ultima. DIN PRIMA!!! Uluit, amețit de reușită, rabinul nostru începe să strige de fericire, să țopăie, să râdă și să plângă. Nu se mai văzuse așa ceva în toată istoria golfului. La așa distanță și reușita garantată.

În ceruri, Moise, contrariat, îl întreabă pe Dumnezeu:

– Doamne, nu înțeleg!! Rabbi a încălcat Sabatul, a mințit comunitatea, a nesocotit ziua Ta și Tu îi oferi o așa realizare?

Râzând, Dumnezeu i-l arată lui Moise pe rabinul care vorbea singur, jos, pe teren:

– Așa e, Moise, dar ia spune-mi, cui o să aibă curajul să se laude?

Morala: Ei bine, cam așa mi se par progresiștii din ziua de astăzi, mint și se trezesc euforici în reușite mascate. Toți cei care mint și înșeală s-au trezit singuri pe un teren frumos, cu vreme minunată, în care partida s-a terminat pentru că mingea s-a dus din prima fix la ultima gaură. Iar ei nu se pot lăuda nimănui, pentru că s-ar face de râs. Și își mușcă limba, să nu li se vadă bucuria, în timp ce lăcrimează fals.

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Corina Ozon. Cartea ”Zilele Amanților”

  Corina Ozon autoarea unor cărți de senzație, deține 10 ani de jurnalism de investigaţie în presa scrisă şi televiziune. În afară de scris și literatură, Corina Ozon e pasionată de pictură, de fizica cuantică, de neuroștiințe și psihologie. Are o fiică, Iulia, și o pisică tărcată, Benjamin. Crede că intelligence is sexy şi obişnuiește să afirme: „Spune-mi ce muzică asculţi ca să-ţi spun cine eşti“.

Am citit la începutul anului cartea ”Până mă voi vindeca de tine”, o colecție de istorioare despre iubiri și combinații dintre tristețe și adevăruri mai mult sau mai puțin plăcute. De curând însă m-a tentat colecția autoarei ”Amanții” (Zilele amanților, Nopțile amanților, Amanții, Divorțurile amanților), ce cuprinde patru cărți. Aici scrisul Corinei Ozon ne prezintă o nouă redefinire a voluptății erotice, una amalgamată cu rudimentarismul omului simplu și neșlefuitele lui trăiri, prinsă în malaxorul dorințelor nemărturisite în care, probabil, mulți cititori s-au regăsit, poate chiar stârnindu-le un anumit segment al imaginației.

Prima din cele patru cărți este ”Zilele amanților”, o carte ce m-a surprins atât prin directul bine pus la punct cât și limbajul care mi-a fost ca o palmă pe față, de ce?…pentru că nu sunt obișnuită cu astfel de limbaj și mai puțin, nu l-am întâlnit în cărți, de aici reiese că autoarea a avut un curaj să jongleze cu o astfel de conduită lingvistică.

O scurtă descriere a cărții:

Îi avem ca eroi principali pe Mircea- tipul bărbatului însurat, veșnic în căutare de femei, avid după sex, pe Teo- soția cu doi copii, cea care e nevasta înșelată. Și desigur amanta, Cati, o tânără cunoscută într-o cafenea. Este atras de felul de a fi al lui Cati, de faptul că îl face să se simtă bărbat și are parte de cel mai bun sex cu ea, dar în același timp, simte că nu își poate lăsa soția pentru ea. Deși ține la Cati nu ezită să se culce și cu alte femei pe care le întâlnește în cale.

Firul narativ este povestit din perspectiva celor trei personaje, cu o sinceritate ieșită din comun și un limbaj nu tocmai elevat. Dar tocmai acest lucru atrage: sinceritatea cu care autoarea transmite gândurile cele mai ascunse ale unei amante, ale unui soț desfrânat și a unei soții înșelate.

Cartea descrie cu detalii picante diverse scene dintre eroii cărți, de la reținerea lui Mircea legată de soție și familie, la dezlănțuirea lui când este vorba de femei, de fanteziile lui, de fricile și frustrările lui.

Și ca la orice triunghi amoros apar conflictele. Inițial, Cati nu emite pretenții, dar cu timpul, ca orice femeie, vrea mai mult timp, mai multă atenție. Mircea, în schimb, e prins la mijloc. Cei doi se întâlnesc și la evenimente comune, și în multe situații în care el este cu soția. Situațiile iau întorsături interesante care te lasă unele cu zâmbetul pe buze, altele te pun pe gânduri.

Cartea se învârte în jurul sexului, al adulterului,  al relațiilor dintre bărbați și femei, și acesta e și farmecul cărții faptul că transmite pe viu, fără delicatețuri, și ocolișuri ceea ce se ascunde în spatele unor așa zise relații fericite.

Cartea m-a intrigat și m-a adus pe culmile hazului. În ansamblu cartea mi-a plăcut, e ușoară, vizează realitatea cu care ne ciocnim și pe care n-o putem ignora mai pui că aici autoarea n-a ocolit adevărul pe care noi de cele mai multe ori dorim să-l mascăm sau să-l ignorăm. Că doar așa e viața, nu e mereu un haz, iar Corina Ozon chiar a știut cum să transforme o istorisire aparent trevială într-o adevărată capodoperă!

Îmi rămâne doar să vă urez lectură plăcută!

Critici literare:

• Când am primit invitația de a citi manuscrisul cărții Corinei, am acceptat temător. Sunt la o vârstă când îți spui arogant că ai citit cam tot și te întrebi seniorial ce ar putea să te mai surprindă. Ei bine, cartea Corinei. Care te surprinde prin toate locurile pe care le credeai securizate, impenetrabile. Te surprinde în primul rând pentru faptul că refuză fără efort scriitura feminină, melancolică și vag lamentabilă. Frazele sunt scurte și nu intră bătând la ușă, ci trântind-o de perete. Apoi, te surprinde tema predilectă a cărții: amantlacurile, iubirile frugale, relațiile interzise, tot tacâmul. Practic, Corina omoară în poveștile ei orice ipocrizie feministă (chestie care mie mi-a mers la suflet), o îngroapă adânc și îi pune capac. N-o să omit sub nicio formă limbajul, care surprinde de asemenea. Corina folosește limba română fără să se ferească de extremele ei. Are curaj, «are ouă», cum s-ar spune. Nu că ar fi singura, nu că ar fi o raritate, dar a manipula cuvinte interzise într-un text literar, fără a-i strica savoarea, nu e la îndemâna oricui. Rămâne însă la final impresia generală, cea care contează cel mai mult. Care e bună, dacă nu foarte bună. Cartea se citește ușor, e cinică, e vie, are tot ce îi trebuie pentru a deveni un succes. Stefan Caraman
• Corina Ozon vine dinspre jurnalism spre literatură, cunoscând oamenii, cu talent. Scrie captivant, folosind în fraze câte cuvinte chiar trebuie, fără floricele stilistice şi volute descriptive în plus, care ar creşte statistic durata de somn a populaţiei. „Zilele amanţilor” e o carte pentru dezinhibaţi. N-o recomand proştilor si bigoţilor. Alexandru Petria
• Aceasta este o carte deşteaptă. Iar vrăjitoria nu-i deloc exclusă. Te ţine lipit de ea, nu te lasă absolut deloc nici să faci altceva şi nici măcar să te gândeşti la altceva. Nu poţi uza de niciun instrument fizic ori sufletesc pentru a i te sustrage. Iar dacă asta nu-i curată fermecătură, atunci ce este? A, ştiu. Literatură deşteaptă. Ana Barton
• O lectură care curge uşor, cu un limbaj direct şi frust, perfect adaptat subiectului. Corina vorbeşte cu umor şi amar, fără ocolişuri, despre situaţii de viaţă verosimile, desprinse din cotidian. Amanţii putem fi oricare dintre noi. Petronela Rotar

Latura Psihologică a lui Emil Cioran!

Arta de a fi psiholog nu se învață, ci se trăiește și se experimentează, deoarece nu exista un complex de canoane care să-ți dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferențiale ale vieții sufletești.

Nu ești un psiholog bun dacă tu însuți nu ești un subiect de studiat, dacă materialul psihic nu oferă zilnic o complexitate și un inedit, care să excite curiozitatea ta continua. Nu te poți iniția în misterul altuia dacă tu însuți n-ai un mister în care să te inițiezi.

Pentru a fi psiholog trebuie sa fii atât de nefericit încât să pricepi fericirea și atât de rafinat încât să poți deveni oricând barbar; iar disperarea în care trăiești să aibă totdeauna atâta ardoare, încât să nu știi dacă trăiești în pustiu sau în flăcări.

Proteic, polimorf, pe cât de centripet, pe atât de centrifugal, formele vieții să se combine în tine atât de multiple și atât de complex, încât extazul pe care-l vei atinge să fie estetic, sexual, religios și pervers.

A fi psiholog înseamnă a te învârti în fiecare moment în jurul axei tale. Aceasta este întâia condiție; a doua, este a avea atâta mobilitate, încât celelalte ființe să-ți fie atâtea centre de gravitate câte poate avea o ființă proteică.

Simțul psihologic este expresia unei vieți care se contemplă pe sine în fiecare moment și care în celelalte vieți vede numai oglinzi. Ca psiholog, consideri pe toți ceilalți oameni părți din tine, frânturi ale ființei tale. Și în disprețul pe care orice psiholog il are pentru oameni este o secretă și o infinită autoironie.

Nimeni nu face psihologie din iubire, ci dintr-o pornire sadică de a nulifica pe altul prin cunoașterea fondului său intim, de a dezbrăca de misterul care, asemenea unei aureole, nimbează pe celelalte ființe.

Cum acest proces epuizează repede pe oameni, ei având conținuturi limitate, este explicabil de ce psihologul este acela care se plictisește mai repede de oameni, pentru ca el este prea putin naiv pentru a avea prieteni și prea puțin inconștient pentru a avea iubite. Niciun psiholog nu începe prin a fi sceptic. Orice psiholog sfârșește însă prin a fi sceptic.

Este, în acest sfârșit, pedeapsa naturii pentru acest violator de mistere, pentru acest suprem indiscret, care a pus prea puțină iluzie în cunoaștere, pentru ca, să nu fi ajuns prin cunoaștere la deziluzie. Puțină cunoaștere încântă; multă cunoaștere dezgustă.

Cu cât cunoști mai mult, cu atât vrei să cunoști mai puțin. Cine nu suferă din cauza cunoașterii, acela n-a cunoscut nimic.

(din Pe culmile disperării)

Sursa foto: pinterest.com