Toamnele lui Nichita Stănescu!

  Nichita Stănescu a fost un poet, scriitor și eseist român, ales membru post-mortem al Academiei Române. Este considerat de critica literară și de publicul larg drept unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă română, pe care el însuși o denumea „dumnezeiesc de frumoasă”. Nichita Stănescu a debutat versificând experiențele copilăriei. Poezia iubirii pendula între gravitate și tentația ludică. Poetul considera că integrarea în cosmic se poate realiza prin iubire, expresia entuziasmului trăit sincer ca forță ideală.

Cine nu știe măcar o poezie a marelui poet? Poeziile toamnei, a sentimentelor, a iubirii, a pasiunilor și harului nostru…….cine nu i-a brăzdat versul, cine nu i-a surprins emotivitatea?…….poate fiecare dintre noi a fost zguduit de sensibilitatea și frigiditatea autorului noastru de suflet.

Fiind zbuciumați de emoții de toamnă am hotărât să aduc la un loc marele opere a autorului pentru a ne reaminti versul român, ce exprimă multe într-un  simplu desfrâu tomnatic.

EMOȚIE DE TOAMNĂ

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.

Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare,
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.

 

AER DE TOAMNĂ

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare.
Frunza tristeții de pe chip
deodată mi-o smulgeai,
și stam în soare,
cu chipul nemișcat și-ndrăgostit.

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare,
somnul cu vise mi-l smulgea.
O, și lăsa deasupra mea, în soare
doar ramuri de copaci
și păsări rotitoare.

Mă curenta privirea ta
întâmplătoare,
și totul devenea în jurul meu
amănunțit.
Și îmi părea
c-a fost așa de totdeauna,
și soarele-l uitam, pe boltă-nțepenit.

 

ÎNSERARE DE TOAMNĂ

Ziua alunecă, trăgând după ea
prin fereastra joasă, culorile joase,
de parcă-ai fi-mpins-o cu mâinile subțiri
pe care le-ai ridicat din îmbrățișarea mea.

Steaua neagră a pletelor tale
îmi răsare, scânteind,
în dreptul inimii,
când iedera uscată bate ritmic în geam
un tot mai îndepărtat și mai negru tam-tam
al secundelor noastre nedezlegate.

Ziua alunecă spre cenușiu, spre negru,
smulgând frunzele și trăgând de pe cer
tavanul alburiu al norilor goi,
și-un relief de munți, întors spre noi,
izbucnește deasupra, urcând,
coborând.

Admirații ale operelor sale:

• „Căci cuvântul lui Nichita Stănescu era și epopee și elegie, și orație și cântec de leagăn. Se răsfrângeau în el toate vocalele și consoanele limbii ce l-a născut poet, se distilau în cântecul acela integral puritatea și speranțele unui popor străvechi, ce-și ocrotise cu dragoste nesfârșită poeții.” (Titus Vijeu)
• „Nichita Stănescu este cel mai important poet român de după cel de-al doilea război mondial. Odată cu el, prin el, logosul limbii române ia revanșa asupra poeților ei” (Ștefan Augustin Doinaș).

Sursa foto: pinterest.com

7 Pași pentru o Viață Nouă!

Viața are o groază de încurcături ce se cer descâlcite pe parcurs, cu toții vrem să fim pe cont propriu, să ne putem descurca în orice situație întâlnită în cale, dar oare e așa de ușor? Nu toți oamenii sunt pregătiți pentru gradul de independență la care ne supune ”școala vieții ”. Împinsă de această temă am considerat că se cere câteva fundamente generale pentru a defini mai ușor și mai mai concret câțiva pași pentru o viață mai înfloritoare, mai nouă și orientată spre gândirea pozitivă!

1. Rezumați experiența anterioară. Dacă doriți o schimbare, înseamnă că starea curentă a lucrurilor nu vă convine. Ceea ce avem acum este rezultatul interacțiunii obișnuite cu lumea exterioară. Este imposibil să se schimbe drastic pe sine și lumea, dar să faci un pas concret este destul de realist.

Trebuie să luăm din experiențele anterioare maximul posibil, de la bine la ceea ce ne-a incomodat în special. Trebuie tactil să simțim că vrem schimbarea, o percepem și vrem o ameliorare.

Ca un exemplu: de multe ori avem probleme la muncă, și de cele mai multe ori cu șeful, un om ”fiară”, poate chiar dacă sărmanul nu este așa. Relațiile sunt așa pentru că … eu, din partea mea, am influențat relația de a forma exact așa, făcând asta și asta … Pentru ca relația să se schimbe, trebuie să încerci un comportament diferit decât în ​​trecut, de exemplu … Strategia opusă va fi o schimbare de locuri de muncă, în speranța că celălalt șef va crea un ”proces magic” diferit. Cu toate acestea, după o vreme, o persoană care folosește o astfel de strategie se va afla din nou într-o situație nesatisfăcătoare. Și, cel mai probabil, va refuza din nou să efectueze analiza și să caute ceea ce ar putea schimba comportamentul său. Și să recunoaștem că tare ne mai este dificil să ne vedem propriile greșeli, insuccesuri și lipsa noastră de a ne învăța din propriile greșeli.

2. Găsiți o resursă în prezent. De ce oare avem tendința de a arunca undița prea departe ca într-un final să rămânem dezamăgiți că nu am prins nici un pește. De ce nu implimentăm planuri? De ce nu găsim ceva de care să ne prindem la prezent ca să evoluăm constant și cu adevărat, să nu alergăm după doi iepuri deodată.

„Ceea ce am acum este deja destul de bun”, tocmai această poziție este cel mai bine invocată pentru a continua. Cu toții trebuie să evoluăm, dar acest lucru nu înseamnă că merită depreciată experiența curentă. Dacă găsim sprijin și resurse în ea, va fi mult mai ușor să luăm decizia cu privire la schimbările de viitor.

3. Gândiți-vă la strategie. Există doi poli: cel adevărat și cel garantat. Ce să alegeți – mișcare lentă la obiectiv sau un comportament riscant, unde avem încredere în această ocazie, se bazează pe noroc și nu ascultați sfatul mediului înconjurător? Nu există o strategie corectă sau greșită. Este comun pentru fiecare persoană să se aplece spre unul dintre cei doi poli, iar acest lucru depinde în mare măsură de situație.

Cu toate acestea, ar putea fi interesant pentru cei care au rămas într-un pol sau altul să încerce contrariul: acțiune spontană, în care o persoană pare să se gândească doar la sine sau, dimpotrivă, o mișcare atentă, în care pașii microscopici duc la ceea ce dorești încet, dar sigur, fără de risc.

4. Găsiți-vă drumul și direcțiile. După ce am decis să schimbăm, părăsim teritoriul înțelegerii și ne mutăm în direcția noului și necunoscutului. Și chiar ne așteaptă ceva care ne va surprinde. Este imposibil să stai pe două scaune, lansând un plan de schimbări de viață. Nu va funcționa pentru a rămâne în același context ca și acum. Este inspirat? Sau speriat?

Din cauza fricii de a pierde disponibilul și de înțeles (în schimbul necunoscutului) că mulți oameni refuză să se mute la nou. Dar așa funcționează viața: schimbarea va avea loc oricum. După ce am văzut noul și am luat decizia, devenim diferiți. Prin supunerea la cursul evenimentelor și fără să îndrăznim să ne schimbăm în timp, devenim un instrument al acțiunilor altor oameni, de aceea este nevoie să ne găsim drumul și direcțiile care ne sunt conveniente, care ni se potrivesc ca o mănușă chiar dacă sunt însoțite de ”șocuri” existențiale.

5. Fii pregătit pentru obstacole. O viață fără obstacole și greu poți doar vedea pe Instagram-ul amicilor, o viață cu scopuri și ținte fixe mereu se ciocnește de ceva  bariere și asta e o normă. Viața reală este o adunătură de blocaje, de contrariei și contracarări neprevăzute. Cei care se predau la primul test (în special apelând la sistemul de semne, pronunțând fraza magică „nu mi-a fost scris sau soarta nu a vrut să fie”) nu trec testul – un test al dorinței lor de a lucra pentru a îmbunătăți viața. Trebuie să privim obstacolele ca ceva adaos la ceea ce avem nu ca pe niște strategii ce ne trag în jos, și de cele mai multe ori obstacolele, sau greul, sau problemele se estompează de la sine fără mare efort.

6. Rețineți obiectivul principal. Schimbările pot fi destul de minore, dar este important să ne amintim că în spatele lor există un obiectiv mare. Iar acest ocbiectiv trebuie apreciat și urmat așa cum se cuvine, nu fiți leneși sau lăsători atunci când viața dmn. este în joc. Amintiți-vă frecvent care vă este obiectivul/ele în viață, pentru ce luptați și care vă e destinația.

7. Nu Renunțați niciodată și cred că aici nu se cere o explicație deosebită.

Principala decizie este hotărârea de a nu mai fi victimă a circumstanțelor, fermitatea de a lua soarta în mâini și de a fi mai mult cu fiecare zi, de a te aprecia mai bine cu fiecare succes sau în deosebi la un insucces, de a te încuraja la păreri, idei și direcționări care să-ți facă bine, cu adevărat!

Sursa foto: pinterest.com

 

Citind-o pe Care Santos. Cartea ”Poftă de ciocolată”

  CARE SANTOS s-a născut în 1970, în oraşul Mataró din apropierea Barcelonei. A scris de la vârsta de opt ani, câştigând prima competiţie literară la 14 ani. A studiat mai întâi dreptul, urmând tradiţia familiei, iar apoi filologia la Universitatea Autonomă din Barcelona. Şi-a început cariera jurnalistică la Diari de Barcelona, lucrând ulterior în redacţiile cotidienelor ABC şi El Mundo. În prezent, este critic literar la suplimentul El Cultural al ziarului El Mundo şi coordonează site-ul dedicat literaturii spaniole La Tormenta en un Vaso. Este fondatoarea Asociaţiei Tinerilor Scriitori Spanioli, a cărei preşedintă a fost timp de opt ani.

Cărţile scriitoarei Care Santos sunt traduse în peste 20 de ţări. În 2014 Poftă de ciocolată a fost distins cu Premio Ramon Llull, cel mai important premiu literar catalan.

După Încăperi ferecate și Aerul pe care îl respiri, la Humanitas i-a fost tradus din catalană de către Jana Balacciu Matei și cel mai recent roman – Poftă de ciocolată (2014), la a cărui lansare în România a fost prezentă și Care Santos. Ca și în celelalte cărți acest roman e pe măsura așteptărilor.

Cu iz istoric după stilul autoarei, romanul Poftă de ciocolată e o scriitură cu gust dulce-amărui, o lectură generoasă și prietenoasă cu cititorul de azi. În primul rând prin plăcerea de a povesti care se resimte în fiecare pagină.

O scurtă descriere a cărții: 

Trei femei din trei secole- Sara, Aurora, Marianna –, unite de pasiunea pentru ciocolată, cărora destinul le-a scos în cale aceeaşi ciocolatieră fină, din porțelan alb, produsă în Secolul Luminilor în manufacturile de la Sèvres. Un triptic fascinant, care reface, în sens invers, în scriituri şi pe tonalităţi diferite, dincolo de captivantele istorii personale, povestea parfumatei băuturi coborând în timp din prezent până în secolul XVIII, de la sofisticata ciocolată cu condimente de astăzi la cea artizanală.

…până nu-nveţi să nu te gândeşti la ce-ai lăsat pe drum, n-o să-nveţi cu adevărat ce e viaţa.

Vă descriu povestea Sarei și a lui Max, istorisire de prezent care e punctul de pornire a descrierilor în jurul căruia se învârt ciocolata, iubirea și ciocolatiera mult prea renumită, care cuprinde istorie și secrete.

În obiecte trăiesc întâmplări şi voci care le povestesc.

Deci o avem pe Sara, femeia zilelor noastre, o pasionată de istorie, și o mamă care are câteva secrete față de ai săi. Dar pasiunea pentru istorie este complementară pasiunii pentru patiserie, pentru ciocolată, ea ducând mai departe moștenirea familiei. Ca și ciocolatiera care se află în posesia ei de zeci de ani, și viața ei este ciobită, împărțită fiind între cei doi bărbați din viața sa: Max, soțul ei, omul fără vicii, mereu calm și serios, tatăl copiilor ei, și Oriol, prietenul lui Max, un excentric, un băiat rău, încrezut, plin de el – cel care va râmâne marea pasiune a vieții sale și adulterul ei care o răscolește cu fiecare apariție.

Relatarea ne oferă detalii picante, cât și suprinzător de intime a protagoniștilor, seri de iubire și frici în urma infidelităților; finalul este unul surprinzător și cu o tentă ciocolatie.

Oriol ia de pe masă ciocolatiera și o studiază atent. Mânerul generos, ciocul arogant, capacul și morișca lipsă și, la bază, inscripția care certifică proprietatea doamnei Adélaïde, cine-o fi fost. Pipăie ciobitura de pe cioc, parcă o rană de război. I se pare aspră ca amintirile, ca tot ce se duce ca să nu se mai întoarcă. I se vede rangul, calitatea, orgoliul de-a fi ieșit din argilă ca să ajungă la vârful unei societăți pe sfârșite. Una care-și putea permite să aibă ce-i mai bun din ce-i mai bun pe lume. Totul a dispărut, dar piesa e aici, între el și prietenul lui.

Max îşi plimbă vârful degetului peste rana veche. Are asprimea ceramicii proaspăt arse. Asprimea pe care o au probabil toate lucrurile frumoase văzute din interior. Asprimea trecerii anilor. Deşi cârpită de sus până jos, poate fi încă folosită. Încap în ea trei ceşti de ciocolată.

Cartea este, totodată și un tur de forță literar. De la atenta construcție narativă (trei acte, plus intermezzo-uri și trei secole diferite, fiecare cu contextul și atmosfera proprie), la schimbarea naratorului și adresării în fiecare capitol (povestirea este când la persoana I, când la persoana a III și chiar și la persoana a II-a), până la schimbarea genului literar; spre final, ca un omagiu adus lui Beaumarchais, celebrul dramaturg ce apare ca personaj în carte, genul epic se transformă în gen dramatic, o schimbare pe care scriitoarea o stăpânește la perfecție.

Poftă de ciocolată mi-a zgândărit curiozitatea, dăruindu-mi o ficțiune împletită din dorințe trupești, misterele unei inimi, ce întotdeauna își va dori imposibilul sau interzisul, și istorie. Poate am fost prea succintă însă pe celelalte două povești vi le las la desert pentru a afla traseul ciocolatierei pe parcursul anilor și ce glasuri a astupat în timp. Rămâne să vă urez lectură cât mai plăcută!

Critici literare:

• „Îmi place să construiesc o poveste pornind de la lucruri mărunte, iar ciocolata este unul dintre lucrurile mărunte care îmi oferă pretextul de a vorbi despre istoria mare.“ (Care SANTOS)

Ce fac când nu scriu…..(4)

Astăzi o să prelungesc cu tematica a ceea ce fac eu în timpul liber. În anteriorul articol al enunțat că am o tehnică de coasere prin mărgele de nisip, astfel fac diferite imagini cu ajutorul lor. Inițial am să vă arăt cât de minuscule sunt și imaginațivă că se cos separat și se așează una câte una într-o lucrare care taie suflarea! Cel puțin pentru mine coaserea acestor minunății îmi oferă o așa satisfacție spirituală că nu o pot compara cu nimic.

Las mai jos încă o parte din creațiile mele cu tematică religioasă! Ele au un loc special în inima mea!

 

 

Ce fac când nu scriu…..(3)

Astăzi am hotarât să vă mai arăt o îndeletnicire cu care-mi ocup timpul meu liber, și care îmi dă o energie imensă atunci când realizez o operă. Mai exact e -Coaserea unor lucrări cu mărgele de nisip (unii le mai zic-biser), este o tehnică nu ușoară însă rezultatul final îmi umple sufletul de mândrie.

Vă ve-ți convinge și singuri!

Astăzi am ales din tematica Icoanelor!

Întâmplări…..

Sunt zile în care te lași în voia întâmplărilor, te simți purtat ca frunza toamna, îți simți amurțite trăirile și înfrigurate ca o zi de decembrie sentimentele, vrei să nu aparții, să te desprinzi de ceea ce însemni azi, să pulsezi între vis și realitate, să colorezi alb-negru acele euforii ce se ascund în tainele inimii, sunt așa întâmplări și nu le putem trece cu vederea…..

Întâmplări în care ochii îmi sunt glasul inimii, iar vocea tăcerea mieilor…..

Întâmplări ce scot uneori ce-i mai bun din mine…..unele dintre care îmi cutreieră fiecare por…..mă răscolesc, mă pun în suspans și dezlănțuire…..

Întâmplări prin care mi se perindă pașii, ce mă ajută să scot în evidență multe momente adormite… multe senzații ce se doresc trăite…simțite…..

Întâmplări ce redescoperă ceea ce de mult am acoperit cu straturi fardate de tristeți și deznădejdi care m-au distrus dar care m-au făcut invincibilă…. întâmplări ce se vor observate…deoarece se oglindesc pe chipuri, pe fețe trecătoare și fantomatice…

Întâmplări ce mă ajută să văd bucuria din ochii unor oameni triști și durerea unor zâmbete abia închegate…

Întâmplări ce au ca mesaj tăcerea în spatele căreia trăiesc strigăte și zgomotul în fața căruia se cerșește liniștea…

Întâmplări grele sau ușoare, dar care fac parte din noi, din zilele și momentele noastre, ce le simțim pe propria piele sau doar sunt prin trecere, unele pe care le vedem cu inima altele cu al șaptelea simț, da -sunt și din astea, descifrăm algoritmul uman fără să vrem, pătrundem dincolo de imaginație și de multe ori datorită întâmplărilor și întâmplător……

Sursa foto: pinterest.com