Depresia. Explicată de Aurel Romilă!

Profesorul Aurel Romilă, un medic modest, a cărui casă la fel de modestă geme de cărți de filosofie, psihiatrie, artă, muzică și, firesc, medicină, muncește la 84 de ani, prin bunăvoința unor prieteni vechi, într-o policlinică, două zile pe săptămână câte trei ore și mai predă psihologie, la o facultate privată, o zi pe săptămână, iar o alta are în instruire doctoranzi.

Doctor în medicină, iniţiator al Secţiei de resocializare de la Spitalul „Alexandru Obregia” din București, autorul manualului de referință „Psihiatria”, profesorul Aurel Romilă explică bolile psihice ale vieții moderne, și mai exact Depresia, considerată afecțiunea secolului XXI.

El explică următoarele aspecte.

”Nefericirea poate fi asociată depresiei, numai că depresia este asociată și neputinței. Zilnic facem automat totul. Avem agendă pentru fiecare act simplu, inferior neurologic. În depresie, toate aceste acte devin o problemă grea, devin foarte lente. Este foarte greu să te îmbraci, nu-ți mai arde să te îmbraci. Ți-e greu să-ți faci ceaiul. Toate se produc cu foarte mare greutate.

Mecanismul prin care intrăm în depresie este diferența între ceea ce aspirăm și frustrare. Aspirăm la prea mult. Copiii se compară la școală și află că un coleg are bicicletă, altul are pian, altul merge la Paris, pe când omul obișnuit, el, săracul, nu are nimic, el se consideră din start inferior.

Deci chestiunea Depresiei la adult vine din foarte multe lucruri. În primul rând, din dorința pe care o ai de a fi continuu în plină ascensiune. Și tot timpul ți se pare că ți-o iau alții înainte, și chiar ți-o iau. În vechiul regim, te trezeai cu unul parașutat care era șeful medicinei, șeful psihiatriei, și el nu avea nicio legătură cu astea. Bineînțeles că te deprimă dacă te străduiești zeci de ani și vine unul teleportat și te dă la o parte.

Apoi, vrea mult și nu poate. Invidia. Nu mai vor Mamaia, nu mai vor Bulgaria, nu mai vor Grecia, vor zone exotice. Nu te mai saturi. Este tot o lăcomie. Trebuie să ai limite. Natura biologică a pus limite. Poți iubi cu măsură. Cei care fac eforturi colosale, se epuizează și apoi vin la mine că nu au plăceri. Au de toate, nu mai au plăcere. Ce pot să fac cu ei este să-i fac să înțeleagă că nu trebuie bea un ibric de cafea și șapte coniace noaptea. Principalul factor de terapie dintotdeauna și pentru toate este somnul.

Și să recunoaștem că toate tulburările vin din plus sau din minus, din excese.
Pentru excese, noi avem un cuvânt românesc foarte potrivit: «prea». Prea mult televizor, prea multă vorbăraie goală, prea multă jale, prea mult mesaj apocaliptic. Acest prea nu este bun.

Avem stres de care nu vom scăpa niciodată. Suntem mai mult sau mai puțin rezistenți la stres, dar nu scăpăm de el. Trebuie să ne întărim socratic, să ne cunoaștem, și nu numai la modul comercial.”

Acestea fiind reculese din învățămintele psihologului român Aurel Romilă, ajungem să înțelegem multe lucruri, goana noastră bizară după multe ne aduce în pragul despresie în mod constant și fără ca să ne dăm seama.

Sursa foto: pinterest.ro

 

Gânduri certate cu realitatea…

Astăzi îmi cert gândurile, îmi critic acțiunile și îmi compromit realitatea, de ce?…..deoarece nu mai înțeleg nimic……privesc dar nu văd, aud dar nu ascult, cuvântez dar nu vorbesc……asist ca un spectator tăcut la ce se petrece absurd în jurul meu tomnatic……..

Astăzi am supărări grele de cum unii se joacă de-a v-ați ascunselea cu sentimentele… și nici măcar nu au resentimente, nu văd că există persoane care încă cred și nu vor înceta niciodată să numere clipele pentru a fi iubiți, apreciați și priviți.

Poate astăzi sunt în dilema vieții, în care nu mai înțeleg unde e începutul și care e capătul insensibilității umane, de ce oamenilor nu le mai pasă?

Se spune din ce în ce mai des că nimeni nu e obligat să te iubească  mai mult decât o face… deacord, dar oare de ce nu se pune respect pe ceea ce simte și celălalt?

Se zice că într-un fel nimeni nu e obligat să te respecte în modul în care îţi imaginezi tu… poate așa o fi, dar măcar știe cineva care e definiția respectului cu adevărat?

Se vociferează că într-o manieră sau alta nimeni nu îţi cunoaşte lumea interioară, iar dacă şi o cunoaşte nu are obligaţia să ţi-o aprobe…mda, aici e o monedă cu două fețe- deacord, dar mai sunt oare oameni care-și dau silința de a ne descoperi, de a ne lăsa timp pentru contemplare, oare mai sunt oameni care nu ne lasă să ne plângem destinul și persoane care să ne susțină fără remușcări și regrete?

Se zice la zi că tu îți ești făuritorul propriei fericiri, oare chiar am ajuns atât de egoiști ca să nu primim și pe alții să ni se alăture la emoțiile noastre de bine, da -deacord îmi fac fericirea cu propriile mâini pentru că asta îmi place dar cu ajutor, cu implicarea celor de care ne pasă, celor care ne sunt alături, nu poți să ignori acest fapt…..și trebuie să conștientizăm că suntem unul pentru altul, nu unii împotriva altora….cum de fapt alegem să fim……

Se filosofează că gândurile ne crează realitatea, da, probabil, doar că pe cea de sub nasul nostru, dar acea realitate de după ușă?….oare e la fel cu cea pe care o avem în casă? ….dileme….oare și-a pus cineva problema așa…..eu îmi pun întrebări…..

Confuzii. Am atâtea gânduri certate cu realitatea de nu se mai leagă, ceea ce văd nu e ceea ce cred, iar ceea ce descopăr e mai presus decât limitele mele personale, complicat.

Ce mă bucură e că timpul mi-e sfătuitor, că anotimpurile îmi sunt îndrumători iar persoanele din viața mea îmi sunt îngeri păzitori…..nu vreau să-mi limitez calea de întâmplări frumoase chiar dacă sunt întunecimi, nu vreau să-mi umbresc viziunile chiar dacă sunt prea multe nelămuriri, realitatea mea e aşa cum este şi îmi place să o experimentez, să o trăiesc liber printr-o fericire autentică și de copil mare!

Nu e ușor, fiți deacord, în schimb asta ne face să ne călim spiritual și emoțional, și mai presus de toate să avem un cuvânt de spus, o părere de împărțit și niște imagini pe care am vrea să le schimbăm cu orice preț.

Îmi cert uneori realitatea, îmi despic firul gândului în patru pentru a-mi ferici sufletul și a primi pozitivism din cei ce-l împart, îmi trăiesc viața însoțită de oameni frumoși și cu suflet mare chiar dacă sunt puțini, îmi primesc ziua, luna și anul într-o manieră firească și așa cum e, cu detoate, că doar așa e Viața!

Sursa foto: pinterest.ro

 

Citind-o pe Corina Ozon. Cartea ”Divorțurile amanților”

  Sunt Corina Ozon, cea care a disecat sufletul și mințile amanților și ți i-a pus pe tavă. Cea care a încercat, cu asumarea tuturor riscurilor, să te învețe să nu judeci, să nu fii prefăcut și să accepți să fii fericit. Ai fost șocat când ai văzut limbajul din Zilele amanților, realismul din Nopțile amanților și actualitatea din Amanții 3.0. Ai râs când mi-ai citit cărțile, poate te-ai întrebat cât e experiență de viață și cât fantezie. Cât este refulare și frustrare, și cât adevăr.
Stau într-un glob de cristal, pe care mulți nu-l ating, de teamă să nu se spargă și să aibă mult de lucru după aceea. Știi cât curaj am, chiar nebunesc, iar cu nebunii să nu te pui! Am spart bariere și ți-am băgat amanții în casă, în sertarul de la birou, în avion sau metrou. Dacă ai avut și tu curajul să citești, ești la fel de nebun. Nebun de curajos, mai ales că le-ai spus și altora să citească. Lumea e mai vie, am spart borcanul cu fluturi și alegem să vorbim fără perdea, așa cum e viața. Povestea se scrie odată cu tine, acum și aici, iar aventura continuă. Amanții, c`est moi! – Corina Ozon

După citirea accelerată a cărților, Zilele amanților, Nopțile amanților, Amanții 3.0, următoarea carte a seriei Divorțurile amanților m-a lăsat cu un gând neterminat și la o sete continuuă de a vedea un sfârșit, dar cred că autoarea intenționat ne ține pe jar.

1164985.jpg

  Divorțurile amanților de Corina Ozon este o carte la fel de lejeră și nerăbdătoare ca și celelalte, după ce am citit primele trei volume din seria Amanții și am fost acaparată de aventurile personajelor, nu m-am abținut să nu citesc cu repeziciune și această carte.

Într-o oarecare măsură titlul ne dă multă informație a ceea ce privește acțiunea în carte. Și întradevăr este lupta dintre Mircea si Teo, prinși în pragul divorțului, o procedură cu ură și dispreț.

Amanta e și ea la dilema divorțului chiar dacă e pretențioasă asupra amantului ea nu e chiar așa accelerată să înainteze actele necesare.

Nu o să vă redau cu amănunte acțiunea, deoarece ar fi păcat dacă aș da mai multe informații decât ar fi necesar ținând cont că e o serie și lanțul descriptiv practic prelungește narațiunea din celelalte volume.

Aș vrea doar să accentuez faptul că amanta devine și ea pe alocuri prototipul soției cu reproșuri, soția e uneori oglindirea unei emoții aprinse, iar amanul pus în situații mult prea complicate și apăsătoare decât și-ar fi imaginat. Toți și-au imaginat că va fi simplu, dar nu este chiar așa, e mai dulce fructul ce-l mănânci mai rar, ca și în cazul lui Cati amanta, i se taie de unele momente grele.

” Nu știu, parcă e mereu ceva între noi. Treci repede de la o stare la alta, ești mereu îngândurat.”

”Eram și nu eram fericită”

”L-am privit cu ochii înlăcrimați, pentru că simțeam ca nevastă-sa va sta cumva mereu între noi.”

Pe parcursul lecturii, autoarea ne asigură și o doză de zâmbete, asigurată în mare parte de aventurile amantei cu grupul său de prietene precum și de alte situații ironice, întâlnite de fiecare dintre noi în viața de zi cu zi. Cu sinceritate vă declar că ma umplut umorul citit printre rândurile autoarei, e și de rîs și de plâns, dar asta-i viața, cu ci-o fi.

Sunt impresionată de autorii români din ce în ce mai mult, voi continua cu cărțile autoarei și a altor scriitori autohtoni care mă surprind frumos, prin curaj și imaginație de valoare.

Îmi rămâne să vă urez Lectură plăcută și deschideți-vă imaginația, lectura Corinei Ozon merită o dezlănțuire fără piedici!

Glasul unei prietenii…..

O scriu pentru tine, dragă prietenă, oriunde ai fi, încotro nu te-ar duce timpul, anii și distanțele, o scriu pentru tine pentru că îmi pasă, pentru că țin la tine, pentru că mi-e dor….

Scriu pentru că prietenia ta înseamnă mult pentru mine, pentru amintirile comune, pentru zâmbete, pentru emoții, pentru încurajări…..

Și mi-e greu pe alocuri să te știu departe, mi-e dificil să conștientizez că soarta ne-a împărțit în două, parcă ne-a alungat să nu fim alături…..și știu scumpa mea prietenă că te vei regăsi aici printre cuvinte, deoarece glasul meu e mut iar scrisul îmi ia asalt emoțiile și singurătățile înstrăinate…..

Și nu neg, poate și tu simți la fel, aceeași pustietate și gol, acolo unde ne împărțeam din tot și uitam de toate…..e greu fără prietenia ta, să știi, aș fi vrut să te știu veșnic lângă mine, chiar dacă sună posesiv și egoist, dar chiar aș fi vrut……

Și îți citesc versurile ce mi le scrii, deoarece suntem pe aceeași undă de poetism adolescentin maturizate precoce și despărțite de timpul neobosit, dar cum zici și tu, asta-i viața, cu bine și mai puțin, cu urcușuri și coborâșuri, cu distanțe dar apropieri sufletești, cu emoții ce le alimentăm de la distanțe……

Astăzi am vorbit, am simțit inima zvăpăiată parcă mi-ai fi alături și am povesti la o cafea, doamne, cât timp a trecut de când nu ne-am savurat momentul împreună, față în față, respirând același parfum al scorțișoarei și a prieteniei noastre dulci….

Și vreau să mă bucur, că în pofida anilor, a distanțelor, a fusului orar suntem una pentru alta, poate vei râde dar plâng adesea pentru timpul ce ne-a fost luat, plâng pentru momentele în care nu ne-am confesat chiar dacă am fi putut s-o facem…..plâng pentru clipele când simt nevoia ajutorului tău și nu ești aici……

Dar vreau să știi că versurile tale sunt lângă mine, și le scriu și aici draga mea, să te regăsești printre ele…….

 

Amintirile mă răscolesc

Amintirile mă chinuiesc,

Fără Ea triste sunt zilele….

Astăzi mi-au rămas doar amintirile! (Autor: C.B.)  

Sursa foto: pinterest.ro

Bunătatea. Povestea unor bărbați!

Doi bărbați, ambii bolnavi grav, ambii în aceeași cameră de spital.

Unuia dintre ei i s-a permis să stea în pat o oră pe zi pentru a i se drena lichidul din plămâni. Patul său era lângă unica fereastră din cameră. Celălalt trebuia să stea doar culcat.

Bărbații discutau ore întregi. Vorbeau despre copii lor, despre soțiile lor, despre serviciu și aspirațiile de viață. În fiecare zi bărbatul de lângă fereastră îi spunea vecinului ce se întâmplă afară. Acela începu să povestească că fereastra dă către un parc, unde era un lac frumos. Erau rațe și lebede pe lac. Tinerii îndrăgostiți se țineau de mână, plimbându-se în jurul lacului.

Când bărbatul descria în detalii care se întâmpla afară, celălalt închidea ochii și își imagina fiecare scenă. Într-o după amiază vecinul său îi povestea despre parada care avea loc afară. Chiar dacă acesta nu auzea un sunet, își imagina toate astea.

Au trecut zile, săptămâni, luni.

Într-o dimineață asistenta medicală a găsit trupul neînsuflețit al omului de lângă fereastră. Era foarte tristă și a anunțat imediat colegii. De îndată ce a fost luat omul decedat, bărbatul a întrebat dacă i se permite lui să se mute lângă fereastră. Asistenta a fost de acord. Încet și cu durere s-a ridicat într-un cot ca să privească lumea reală de afară. Doar că dincolo de geam se vedea un perete și atât.

Bărbatul a întrebat asistenta ce îl făcea pe decedat să descrie atât de frumos lucrurile care nu se întâmplau în realitate. Aceasta a răspuns că omul era orb și nici măcar nu putea vedea acel perete.

Poate a dorit doar să te încurajeze”, a răspuns asistenta.

Morala: Te simți fericit atunci când îi faci pe alții fericiți, în ciuda situației în care te afli. Dacă dorești să te simți împlinit sufletește, pur și simplu privește către toate lucrurile pe care le ai în viața ta, admiră imaginea de la geam.

Sursa foto: pinterest.ro