Anne K. Joy este o autoare self-pubished din România. Până în prezent are 16 cărți scrise (5 serii: Demonilor, Identități False, Insuficient, Promisiuni, Magia Crăciunului, dar și o carte fără serie – Dragoste în 30 de zile).
Pentru blogul bookysme.wordpress.com– autoarea a declarat: „Îmi amintesc că în copilărie m-am încăpăţânat să pun pe hârtie o poveste şi chiar am reuşit să scriu mai mult decât m-aş fi aşteptat. Sunt un om de cuvânt, iar dacă îmi pun ceva în minte sau zic că o să fac acel lucru, atunci nu mai există cale de întoarcere. Tot pe atunci am mai scris şi câteva poezii, însă n-am păstrat nimic din acea perioadă. Dar la modul serios, m-am apucat de scris în prima zi a anului 2013. Nu este uşor să publici o carte, dar vreau să-i sfătuiesc pe cei care au acest vis, să creadă în ei. Nimic nu este imposibil!”
Am citit cu înverșunare seria de cărți din „Magia Crăciunului”, începând cu Ciocolată, Dragoaste și Crăciun, urmată de Cu dragoste, Moș Crăciun, apoi Sărută-mă sub vâsc, și desigur cu cartea Răpește-mă de Crăciun și nu în ultimul rând ultima din lista acestor minunate cărți de dragoste „Un Crăciun cu bucluc” .
Am avut o deosebită plăcere ca în prag de sărbători să fiu înconjurată nu doar cu ornamente tematice dar și cu cărți pe măsură, astfel am umplut nu doar coloritul meu vizual ci și cel de lectură. După cum v-ați dat seama nu mă voi opri aici, deoarece mi-am făcut „plinul” cu povestioare petrecute în pragul sărbătorilor de iarnă!
Dar cred că ar fi mai relevant să vă povestesc câte ceva despre povestea Dianei Owen, prietena lui Audrey, cea din anterioarele povestiri și proprietara unei librării din Salt Lake City și felul cum își întâlnește cu un an în urmă în circumstanțe amuzate viitorul El, ce-i acaparează mintea și sufletul. Puternic atraşi unul de celălalt, şi-au dat întâlnire câteva ore mai târziu şi au făcut dragoste întreaga noapte, fără să realizeze că astfel îşi vor schimba destinele. Franc din fire, Mathias i-a mărturisit că este logodit. Diane este conştientă de slăbiciunea faţă de bărbatul cu ochi sălbatici, motiv pentru care se transformă cu voia ei în amantă.
Mathias are de ales între dragostea pe care o nutreşte faţă de cea cu care-şi petrece nopţile şi presiunea părinţilor de a se căsători cu o femeie cu acelaşi statut social ca al lor, Leona Wade. În ultimă instanţă decide să fugă cu Diane şi să se însoare în ciuda tuturor, însă bucuria a trecut în scârbă iar proaspătul mire Mathias o părăsește pentru a se întoarce la logodnica sa, Leona, care pretinde a fi însărcinată. Bucluc, n-am ce zice….
Nouă luni mai târziu, sătulă să mintă pe Audrey, pe sine însăși că are o căsnicie fericită, Diane îşi închide librăria şi, neinvitată de altfel, se retrage în casa de vacanţă a soţului ei, cu scopul de a petrece sărbătorile de iarnă, o mică vacanță pe cât de naivă pe atât de plină cu năbădăi. Surprize ….surprize.
Pe lângă faptul că tânăra noastră nu a pus în calcul statutul soțului ei, nu s-a gândit nici o clipă că va trebui să-i înfrunte pe clanul Hyde, pe Leona, pe cei ce o consideră o intrusă și nu una de rangul lor. E momentul în care îşi dă seama de diferenţele majore dintre ei şi învaţă că orice faptă atrage după sine şi consecinţe grave.
Dispusă să rişte totul, Diane şi Mat au de înfruntat o lume în care cei din clase sociale diferite nu au nicio şansă să reziste împreună. Însă tânăra noastră s-a înverșunat să ajungă chiar la cel de sus pentru a puncta că dragostea e totul iar banii nu-ți țin familia împreună.
Finalul era unul intuit însă totuși mi-a fost un balsam pe suflet să aflu detalii drăguțe și pline de dulcegării de familie. Mă bucur când toate se termină cu bine chiar dacă e o lectură de tip romantic siropos.
Cărțile în ansambul mi-au plăcut la nebunie, am fost dependentă de ele, și nu m-am abătut de la lecturarea acestora. Mă bucur enorm să știu că autorii români știu și pot să scrie frumos, cu patimă și cu o hotărâre aparte.
Notă: Cu siguranță voi mai citi din listele scriitoarei Anne K. Joy și mă voi da cu părerea, un lucru e cert, m-a cucerit această autoare deja cunoscută pentru mine!
Sursa foto: pinterest.ro