Astăzi am hotărât să aduc la cunoștință un sindrom mai puțin cunoscut sau parțial întâlnit printre noi dar cercetat tot mai mult și care desigur ia amploare pe an ce trece, este numit supraaprecierea nemotivată, pe alocuri ridiculizată și eronată intitulată de psihologi Efectul Dunning-Kruger. Charles Bukowski a scris și a punctat foarte bine sensibilitatea timpurilor actuale: “Problema acestei lumi este că oamenii inteligenţi sunt plini de îndoieli, în timp ce cei mai proşti sunt plini de încredere, în toate împrejurările”.

Dar o să încep cu niște date istorice.

Istoricul acestui fenomen a fost testat pentru prima oară într-o serie de experimente, ale căror rezultate au fost publicate în 1999 de David Dunning și Justin Kruger de la Departmentul de Psihologie al Universității Cornell. Aceștia s-au bazat și pe studii mai vechi care arătau că aprecierea greșită a competenței se datorează ignorării standardelor de competență. Acest tipar a fost observat în studii foarte diferite, privind, de exemplu, capacitatea de înțelegere a unui text citit, conducerea unui autovehicul sau în cazul practicării sporturilor, de exemplu șah sau tenis.

Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.

Un nivel de cunoștințe ridicat poate submina încrederea în sine, astfel că oamenii competenți pot crede în mod fals că și ceilalți cunosc lucrurile la fel ca ei. David Dunning și Justin Kruger de la Universitatea Cornell descriu efectul drept „aprecierea greșită a incompetenței proprii, precum și aprecierea greșită a înaltei competențe a altora”.

În celebrul cotidian britanic, The Times, într-un articol cu titlul “De ce votăm (încă) incompetenţi?”, răspunsul este chiar unul dintre argumentele pe care la oferă psihologii pentru efectul Dunning-Kruger: “Pentru că incompetenţa poate da încredere, iar încrederea este convingătoare. Cei incompetenţi se suprapareciază, cei competenţi au tendinţa de a se subaprecia. A fi inteligent poate crea impresia de ezitare, ceea ce riscă să nu convingă electorii”.

„O minte ignorantă nu e nicicum un vas gol, ci unul umplut cu un amestec de experiențe de viață, teorii, fapte, intuiții, strategii, algoritmi, metode euristice, metafore și bănuieli, irelevante și înșelătoare, care în mod regretabil dau impresia că sunt cunoștințe folositoare și precise.” (David Dunning)

Există însă și cazurile oamenilor care știu multe și sunt conștienți de asta. Ei fac însă altă greșeală: au impresia că și cei din jur știu la fel de mult ca ei și deseori îi supraestimează pe ceilalți. „Rezultatul este că, deseori, indiferent dacă sunt inapți sau foarte calificați, oamenii tind să fie prinși într-o bulă a percepție de sine inexactă. Când sunt incompeteți, nu-și văd defectele. Când sunt excepțional de competenți, nu-și dau seama cât de neobișnuite sunt calitățile lor”, explică Addison. Pentru a preveni aceste situații, psihologii recomandă cererea unui feedback de la alte persoane și mai ales acceptarea că ceea ce auzim ar putea fi adevărat. În al doilea rând, oamenii trebuie să continue să învețe cât mai mult. Cu cât știm mai multe, cu atât avem mai multe șanse să ne observăm propriile greșeli.

De obicei, cei care nu înţeleg îndeajuns cred că ştiu mai multe, iar aceia care sunt complet lipsiţi de minte cred că ştiu totul. Giordano Bruno

Notă: Dunning spune că cea mai bună apărare împotriva efectului omonim sau cel al ignoranților ce se cred deștepți e să devii competent, să continui să înveți, iar atunci când n-ai cum, să apelezi la mentori sau sfătuitori ale căror păreri te-au ajutat în trecut.

Sursa foto: pinterest.ro

Reclame