Era odată un om care avea patru fii. El dorea ca fiii lui să învețe să nu judece lucrurile prea repede. Deci i-a trimis într-o căutare, și anume să meargă să privească un copac aflat la o distanță mare.
Primul fiu a mers iarna, al doilea primăvara, al treilea vara și cel mai tânăr fiu toamna.
Când toți au plecat și s-au întors pentru a descrie ceea ce au văzut.
Primul fiu a spus că pomul era urât, îndoit și răsucit.
Cel de-al doilea fiu a spus: „nu, era acoperit cu muguri verzi și era plin de promisiune.
Cel de-al treilea fiu nu a fost de acord și a spus că era încărcat cu flori care miroseau atât de dulce și arătau atât de frumos, încât credea că era cel mai grațios lucru pe care îl văzuse vreodată.
Ultimul fiu nu a fost de acord cu niciunul; el a spus că a fost copt și plin de fructe și de viață, încât îl făcea să se simtă împlinit.
Atunci omul le-a explicat fiilor săi că toți aveau dreptate, pentru că fiecare văzuse câte un anotimp din viața copacului.
El le-a spus că nu pot judeca un copac sau o persoană doar văzându-l un singur anotimp, iar plăcerea, bucuria și dragostea pot fi măsurate doar la sfârșit, când au trecut toate anotimpurile.
Dacă renunți când e iarna, vei pierde promisiunea primăverii, frumusețea verii și împlinirea toamnei.
Bătrânul le-a amintit feciorilor să nu judece un om după un anotimp dificil, șă să nu lase durerea unui anotimp să distrugă bucuria vieții!
Sursa foto: pinterest.ro
Vorbe pentru suflet... 
Frumoasă povestea! Se aplică bine-n viaţă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, ar trebui luată ca atare !
ApreciazăApreciază