Sacrificii. Povestea unei familii!

Tata a fost un bărbat harnic, care ne asigura pâinea în fiecare zi și muncea foarte mult pentru a o întreține pe mama și pe noi trei.

El își petrecea toate serile, după serviciu, mergând la cursuri în speranța că va deveni mai bun și va obține un job mai bun. Cu excepția zilelor de duminică, tata nu prea mânca cu noi la masă, dar duminica o făcea. Își dorea foarte mult să ne ofere tot confortul.

Ori de câte ori ne plângeam vreunul că nu petrece prea mult timp cu noi, ne spunea că o face tot pentru noi și că și el și-ar fi dorit să petreacă mai mult timp cu noi.

A venit apoi ziua în care au venit rezultatele examenului lui. Spre fericirea lui, tata a luat examenul și chiar cu distincție. Curând i s-a oferit o slujbă ca supervizor și a început să câștige foarte bine.

Visul a devenit realitate, acum tata ne putea asigura tot ce ne doream, iar viața noastră ajunsese la limita luxului. Haine frumoase, mâncare bună și vacanțe.

Totuși, nici acum nu petreceam prea mult timp cu tata. A continuat să muncească mult, sperând să obțină postul de manager. De fapt, pentru a obține această poziție, a mai început un curs la Universitate.

Din nou, ori de câte ori ne plângeam că nu petrecem prea mult timp împreună, ne spunea că o face pentru noi și că și-ar dori și el să petreacă mai mult timp cu noi.

Tata a muncit din greu și a fost din nou promovat. Astfel, a decis să angajeze o menajeră pentru a se îngriji de curățenia casei. Apoi a simțit că apartamentul nostru cu trei camere nu mai era suficient, așa că ar fi frumos să ne mutăm la casă.

Cum realiza că putea să avanseze din nou, a început un alt set de studii și, astfel, a devenit director. Ce credeți, acum petrecea și mai puțin timp cu noi. Asta pentru că a început să muncească și duminica…

Când îi spuneam că abia dacă îl mai vedem, ne spunea că o face pentru noi…

Am considerat că a venit momentul să îi spunem că nu face decât să sacrifice familia pentru ceva ce noi nu ne mai doream, îl doream pe el și așa a fost de la început. Cu lacrimi în ochi a conștientizat că îi trecuse o bună parte din viață încercând să ne ofere bunuri materiale, nu și iubire…

Atunci a fost momentul în care a conștientizat că familia este cea mai importantă și că niciun efort nu merită, atât timp cât începuse să ne piardă pe noi…

Sursa foto: pinterest.ro

Citind-o pe Agatha Christie. Cartea „Crăciunul lui Poirot „

Agatha Christie s-a născut ca Agatha Mary Clarissa Miller (1890 – 1976) la Torquay, comitatul Devon, în Marea Britanie. Părinții ei au fost Frederick Alvah Miller, un broker american bogat, și Clarissa Margaret Boehmer, fiica unui căpitan din armata britanică.

Majoritatea operelor Agathei Christie sunt focalizate pe descoperirea autorului unei crime, mediul social fiind acela al clasei de mijloc sau bogate engleze. De obicei un detectiv se ocupă de identificarea criminalului, acesta fie intrând în contact din întâmplare cu mediul crimei, fie fiind chemat de o persoană implicată într-un fel sau altul în acțiune.

După obișnuitele acțiuni din cărțile Agathei Christie, cartea „Crăciunul lui Poirot” nu se rupe de tipicele crime, deznodământ și finaluri misterioase cu care ne-a obișnuit autoarea și care și-au păstrat autenticitatea pe parcursul anilor.

Imagini pentru Christie agatha crăciunul lui

Crima din acest roman are loc în ajun de Crăciun la Gorston Hall, unde Simeon Lee, un bătrân milionar nesuferit și arogant își reunește toată familia cu scopul aparent de a pune capăt vechilor neînțelegeri și a-și petrece un Crăciun „fericit” alături de toți cei dragi. Dar oare e așa?

Pe lângă motivele ascunse ale bătrânului meschin cineva are alte secrete și gânduri mult mai diabolice, iar ce a urmat se desprinde din filmele de groază pentru familia proaspăt reunită.

Are loc o crimă……

Avem așadar de-a face cu o oroare în famile, dar și ce familie! Bătrânul are 4 fii, dintre care 3 cu soțiile lor, plus o nepoată exotică, venită din Spania, și unde-l mai pui și pe fiul unui vechi prieten și partener de afaceri din Africa de Sud, toți având o istorie aparte, care mai de care mai întortocheată.

Reuniunea de familie nu se dovedește fericită deloc, evenimentele iau amploare o dată cu omorul ce are loc, aici ies la iveală secrete grele se deschid răni vechi, iar unele personaje se dezlănțuie. Toată lumea pare să fi avut un motiv pentru a ucide, iar Hercule Poirot trebuie să afle cum a putut ieși criminalul din camera închisă unde victima a fost gasită într-o baltă de sânge. Curios, nu?

În tot acest vârtej de personaje minciunile se țin lanț și, așa cum își dă seama Poirot, fiecare dintre ei are un motiv cât de poate de serios pentru a înfâptui crima cu sânge rece. Mă simt atrasă de modul deductiv de a relaționa cu faptele și psihicul uman a lui Poirot.

Motivul pentru care mi-a plăcut așa mult cartea este acela că autoarea te duce cu zăhărelul, parcă acuș afli ce și cum, parcă îți formezi o teriorie ca până la urmă să fie total greșită, sunt momente când îți pare că nimic nu are sens și că misterul e imposibil de rezolvat, neexistând o soluție care să lege între ele toate probele și tot ceea ce s-a întâmplat la locul faptei – asta până când Poirot rezolvă totul, ca de fiecare dată, venind cu o perspectivă cu totul nouă asupra faptelor, pe care n-am bănuit-o niciodată, deși după ce am aflat-o mi-am dat seama cât de îndemânatic este în a rezolva și percepe anumite lucruri mărunte, de a vedea dincolo de ochiul liber și cum îi era la îndemână personajul-criminal.

Cartea are un final neintuit, și negândit de mine, ceea ce m-a făcut să mă simt apreciată ca citititoare!

Cartea m-a surprins plăcut, m-a scos din tipicul unor romane polițiste, de fapt cum o face de fiecare dată Agatha Christie, te ține cu sufletul la gură și respiri sacadat la fiecare mișcare a foii. Este imprevizibilă și surprinzătoare și eu sincer nu am putut să o las din mână. Pentru mine Agatha Christie este un clasic iar dacă nu ați citit nimic de la ea, neapărat să încercați!

 

 

 

Iubirea e mai mult de atât…

Iubirea nu e doar un sentiment…iubirea e o ființă, una care ne înnaripează, ne înnobilează, ne face captivi în lumea celor ce simt cu sufletul, celor ce gândesc cu profunzimea inimii, celor care admiră cu ochii nu doar superficialitatea ci și esența, celor care percep secretele tăinuite din cuvinte și descoperă din nou și din nou ziua, luna și anul…..celor care totul e un nou început……

Iubirea nu e doar emoții, e întruchiparea vieții dincolo de rațiune, dincolo de înțelegerea realității și a magiei dragostei……e dincolo de ani, de timp și cuvinte!

Iubirea e o inimă, una care te răscolește, care te îndeamnă la doi, una care te ocrotește și te adăpostește de ochi, de păreri și nedreptăți…..te primește și te ține pe culmile emoțiilor.

Iubirea este două brațe ce te primesc între, e căldura ci-o simți doar acolo între cele două mâine, siguranța lor, calmitatea și beatitudinea….

Iubirea e un trup care te ocrotește, te duce pe culmile extazului și te face să vibrezi la cote maxime, iubirea e parfumul ce-l inhalați din doi pori comuni……

Iubirea e un suflet și mai mult de-atât, e un îndemn la răspunsuri și bine……vei primi mereu cuvintele, ….sunt aici…stai fără grijă, nu te voi părăsi niciodată…

Iubirea e un om…e o ființă desprinsă din univers care fără a-ți cere, sau a-ți spune sau fără a face nimic deosebit te acaparează, în sensul cel mai bun al cuvântului, e acea persoană ce îți dovedește zi de zi că ești cea mai importantă pentru sufletul său …E omul tău, tu te simți a lui, te compui din aceeași structură ca și el, i-ai aceeași formă a dragostei, simți cum îți intră sub piele, ai nevoie de dragoste, și îți dai seama că iubirea e mai mult de atât…..

Iubirea-i plinul care umple golul din tine…! Iubirea în doi!

Sursa foto: pinterest.ro