Citind-o pe Anna Váry. Cartea „Ultima vrăjitoare din Transilvania. Vol. III”

Deci, uite că am ajuns la finalul trilogiei, și am să-i duc lipsa, voi căuta din cărțile autoarei Cristina Nemerovschi cu pseodonimul Anna Váry. Cu siguranță.

După pe am citit toate cele două cărți, prima fiind intitulată Contesa Aneke, apoi cea de-a doua despre Mathias, acum am descifrat dilema Alexandrei. Sau poate mai tare m- am încâlcit în ale fantasmelor.

Pentru început aș vrea să aduc câteva legături din cărțile anterioare, cine e Alexandra?; e o tânără adolescentă, trimisă în satul V. deoarece se adâncea într-o relație incestă cu fratele acesteia. În satul V. este prinsă într-un cerc de supranatural, de vrăjitorii, blesteme, legende și prejudecăți. Tânăra nu știe ce să creadă, să intre în jocul gotic al unor persoane străine dar care-i par familiare și incitante sau să plece la București și să uite. Însă încotro unde nu s-ar îndrepta totul și toți ajung într-un final la ușa ei, iar ea din nou între ruinile castelului și totul ca într-un abis vicios.

După ultima escapadă în satul V., din care a venit distrusă emoțional, Alexandra observă treptat că acele lucruri pe care le credea rămase în trecut o urmăresc. I se pare sieși străină, ajunge să nu-i mai placă anumite lucruri, și cel mai straniu e că unde se rănește se vindecă. Intuiție sau presimțire, Alexandra simte că face parte acum la un blestem provocat de Ica, vrăjitoarea din V..

Pe lângă multe și multe întrebări și dileme Alexandra simte că trebuie să se întoarcă în V., pentru El, cel pe care-l iubește, și mai pui că are pe umerii ei decizia de a fi sau nu nemuritoare sau să-și primească mortalitatea înapoi. Interesant, nu? Fiecare dintre aceste decizii vine cu consecințele ei însă un lucru este clar: cineva trebuie să moară pentru a-i salva viața fetei lup, Nori. Oare a cui nemurire va fi sacrificată pentru ea?

Deci, viața Alexandrei este schimbată din temelii. Tot ce crezuse a fi doar legendă pare acum mai real ca niciodată. Singura care poate lămuri misterul este Aneke, bătrânul vrăjitor obtuz și Mathias, cel care vine doar pentru trei zile și trei nopți pentru a fi în brațele celei pe care o iubește.

Totul pentru tânăra noastră adolescentă e o contradicție, între ceea ce simte și încotro se îndreaptă, între alegeri și răspunsuri, între direcții și destinații, între emoții și raționamente, totul e lipsit de logică dar și sufocant, e despre alegeri și eșecuri pe care le simte mirosul. Alegerea pe care o va face o v-a simți mult timp, va fi un ghimpe ce-i va aminti de egoismul ei, și de faptul că e asemnea Anekei. Mda.

Mă voi opri aici, deoarece nu e mult și vă destăinui esențialul și nu ar fi corect, însă vă asigur că marea frumusețe a cărții constă în frământările interioare a Alexandrei, gânduri palpabile, în întrebările ce și le pune: merită să dai totul pentru o singură ființă pe care o iubești? Oare nu e rău? Prea mulți oare- de ar fi… de aș putea…..de ce s-ar fi întâmplat dacă……Întrebări și iar întrebări.

Finalul este unul intuit, dar plăcut, cum alt fel, totul în numele iubirii.

Recomand trilogia celor pasionați de vrăjitoare, de povești de dragoste imposibile și ireale. Vă garantez că veți regăsi multă pasiune și limbaj parcă dintre timpuri, ve-ți fi teleportați imaginar printre locuri tăinuite și castele bizare. Cartea îmi va fi întipărită încă mult timp înainte, poate din motiv că rar citesc așa gen de literatură, sau pur și simplul că e despre Transilvania, o zonă foarte bine cunoscută, mai pui că poate am și vizitat satul V. fără să-mi dau seama. Cine știe……

Vă urez lectură cât mai incitantă……

Sursa foto: pinterest.com

 

Scrisul înseamnă să ai răbdare cu tine!

Sub mânarea actuală a tehnologiilor moderne am ajuns să uităm ce înseamnă să înșiri cuvintele de mână, cum e senzația ceea ce a rotunji literele și de a privi rezultatul final. Oare vă mai amitiți când ultima dată ați scris o scrisoare de mână?

Probabil că nu, însă eu scriu, cu penița, cu cerneală, cu degetele ce-mi freamătă a vechi și a istorie……..

Și am înțeles că din dragoste pentru scris eu am ajuns să dau mai departe, și paradoxal sau nu- tot prin scris. Din plăcere de a-mi ordona gândirea și de a gestiona firea mea fugară, am hotărât să magific literele și să fac părți din suflet nemuritoare.

Și nu e așa ușor să-ți împărtăși gândurile, să faci coerență dintre ceea ce simți și ceea ce crezi că poți depăna din șirul gândirii, nu e ușor, și poate mulți dintre cei care-mi împărtășă activitatea vor confirma, chiar nu e, este nevoie de un echilibru energetic pentru a te concentra asupra a ceea ce faci, și s-o faci fără a distorsiona cuvântul, textul și sensul ce vrei să-l trimiți.

Și de cele mai multe ori scrisul înseamnă să ai răbdare cu tine! Să te poți împăca cu viața și textul, să nu fii certat cu cuvântul și sufletul, să poți relata momente fără reproșuri și să dai terminații acolo unde sunt începuturi, să-ți pese și să pui dreptate. Să ajungi să nu regreți conținutul și să accepți critica, să prețuiești startul și să valorifici finalul. Să înțelegi că a aștepta e virtute iar răbdarea cu tine în momentul contextual e ceea ce contează de fapt, deoarece creezi, aici trebuie minuțiozitate dar și dăruire, trebuie înțelegere pentru început cu tine apoi cu ceea ce se așteaptă de la tine; este nevoie de adunare sufletească și emoțională pentru a face o compoziție, un miez strâns legat cu ceea ce ești și ceea ce transmiți.

Nu e greu sau poate e uneori, eu simt însă că răbdarea face de fapt parte din cei ce s-au dedicat scrisului, îi caracterizează, o au tatuată în structură din motiv că cuvântul e parte istorică care a avansat prin timp și artistism, prin lent și migală, prin stoicism și cu multă atenție. Și scriu. Și credeți-mă că și acum îmi caut echilibrul dintre cuvinte, îmi adun toată cunoașterea pentru formulare, pentru ceea ce de fapt vreau să transmit pentru înțelegere, pentru a fi confirmat sau infirmat, pentru a fi palpat și comentat.

Și poate o să mă repet dar, scrisul înseamnă să ai răbdare cu tine, deoarece proiectează gradul de cunoaștere și cum îl gestionezi, cât de alert scrii, cum sunt mimica feței și forța scrierii, și nu în ultimul rând măiestria de a ordona sau neglija litera, una câte una. Iar a scrie texte este nevoie de foarte multă răbdare, și asta nu o pot nega.

Poate ce am scris eu e prea departe de ceea ce am avut să exprim însă cred că esențialul l-ați perceput, miezul acestui articol este că „a scrie” nu e doar o ocupație la o adică, e mai mult de atât, e o îndeletnicire nu pentru toți, că de altfel ne-am trezi peste noapte cu poeți și cuvântători unul mai bun decât altul, e ceva unic și specific fiecăruia în parte. Și e diferit, și incomparabil dacă vreți.

Și da, am ajuns să am răbdare cu tot amalgamul de gânduri ce-mi bântuie capul și să le adun pe toate în texte, finisate sau mai puțin, publicate și încă nu, dar pe toate probabil le ve-ți găsi cu siguranță aici, poate unele mai bune decât altele, poate unele de criticat altele de apreciat, însă nu judecați dur, sunt părți din suflet și vorbe pentru suflete.

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Anna Vary. Cartea „Ultima vrăjitoare din Transilvania. Vol. II”

Deci, după începutul călătoriei mele literare în lumea tainică a vrăjitoriilor de prin Transilvania, nu m-am putut abține să nu prelungesc plăcerea mistică de a trece la volumul 2 din trilogia autoarei Cristina Nemerovschi cu pseodonimul Anna Váry.

După începutul povestirii întâlnire în prima carte, prin relatări ale contesei Aneke, în cartea a doua se găsește prologul lui Mathias. Deci, cum v-ați dat seama, aici v-a fi văzută latura masculină a acțiunii.

Dar să încep cu începutul, pentru acțiunea inițială ni s-a oferit povestirea relatată de Mathias, cel pentru care iubirea e mai presus de moarte, iar amintirile sunt dulce chin. Cel care s-a dăruit în numele iubirii și care în favoarea ei a fost blestemat.

Acțiunea acestui volum e plină de răsturnări de situație, parcă am fi la maratonul așteptărilor și deznodărilor, parcă am fi la răscrucea timpurilor iar povestirea și redarea istoriei e tot ce contează.

În acest volum acțiunea se mută parțial la București, în prima parte a romanului, vă întrebați cum?; uite din dorințe secrete și pasiuni mistuitoare Mathias vrea s-o aibă aproape pe Alexandra, tânăra care nu-și poate aduna amintirile din vara trecută, totul parcă e efemer, și desprins din basmele pentru copii. Tânăra ar fi dorit să uite, să gonească nălucile ce-i umplu capul însă totul e în zadar, iar într-o zi se trezește cu Mathias la uşa ei, arătând cu 10 ani mai tânăr şi fiind perfect adaptat la decorul şi viaţa de noapte din Bucureşti, mai pui că este invitat ca „iubit” al mamei ei. Interesant, nu?

Mathias nu este însă singurul care revine… Alexandra se trezeşte într-un triunghi de forțe întunecate, iar răpirea Norei, fiica Lorenei, este doar începutul pentru o serie de întâmplări înfricoşătoare. Până să se dezmeticească, Alexandra ajunge din nou în satul V., pe care-l găsește schimbat, cu atmosfera lui tihnită complet evaporată, devenind un fundal pentru crime, iubiri regăsite, răzbunări și reînvieri. Noi figuri, întunecate şi diabolice, îşi fac apariţia în miezul poveştii.

Fiind cu o oază de întrebări din primul volum uite că în „Mathias” se mai risipeşte din ceaţa ce plana în jurul personajelor şi descoperim destul de multe informaţii interesante din trecut. Linia dintre real şi fantastic se mai accelerează şi acţiunile Lorenei, ale lui Mathias şi ale Anekei par să îşi găsescă partea sa de istorie, o înrădăcinare în evenimentele care i-au marcat cu ce urmează să li se întâmple. Totul e condimentat de vechea vrăjitoare „bună” a locului care are pică pe Aneke și care le-a dat blestemul celor trei nemuritori, și care își are un plan mult mai diabolic decât primul, dar probabil asta îl voi afla în volumul 3. Aştept cu mare interes deznodământul seriei pentru că simt că va fi unul la înălţime, care nu mă va dezamăgi.

Mă opresc aici, din stimă pentru autoare și din dorință de a da mai departe setea mea de a citi. Acestea fiind spuse, romanul Mathias mi-a plăcut enorm, de fapt ca și prima carte, poate datorită ușurinței și plăcerii cu care poate fi citit și modului în care te face să te pierzi printre pagini; fascinată, vrăjită, fermecată, fără să-mi dau seama, am și ajuns la final și parcă nu-mi venea a crede că s-au dus filele cu filele fără a le simți, fără a fi grea la suflet, am perceput doar dorința de mai mult.

Celor care le-am trezit interesul trilogiei, vă urez spor, eu deja frunzăresc volumul 3, nu m-am putut abține de a-mi oferi o pauză între cărți, deci, lectură plăcută și vouă!!!

Sursa foto: pinterest.com

 

Povestea cuvintelor!

A fost odată o floare, o floare oarecare, una dintre cele pe care le găsești pretutindeni, și la malul mării și pe vârful muntelui, flori mărunte care se pierd în marea de iarbă. Florile acestea mărunte, au în loc de polen cuvinte. Cuvinte dulci și parfumate, cuvinte care se lipesc de cel mai aprig suflet și încep să toarne, picătură cu picătură, liniște. Și unde e liniște, se naște Iubirea.
Polenul lor este purtat de vânt sau insecte sau buze, se prinde de vârful degetelor, de fire de păr, de pleoape și nu coboară decât atunci când au ajuns la destinație. Cum știu că au ajuns? Destul de simplu. Sufletul strigă, așa cum strigă pământul pârjolit de soare după ploaie.
Unde mângâie, răsar flori, flori mărunte care, în loc de polen au cuvinte, cuvinte care mângâie suflete.

Citind-o pe Anna Vary. Cartea „Ultima vrăjitoare din Transilvania vol. I „

De câteva zile mi-am adunat în colecția mea de cărți, povești mai sumbre și pline de mister, cum ar fi cele despre vrăjitoare și blesteme. Nu am putut să trec peste cărțile autoarei Anna Vary, un pseodonim al scriitoarei Cristina Nemerovschi.

Pentru început m-am delectat cu primul volum din trilogia „Ultima vrăjitoare din Transilvania” care se axează pe Contesa Aneke.

Cartea are un stil sombru, trecut de nuanțele de gri și suspansul select pentru așa tip de scriitură. Într-un fel de a spune, cartea mi-a bântuit visele.

Romanul gotic, îmbină destul de bine prezentul cu trecutul, fantasmele cu realul, nălucile și oamenii de rând. Totul se începe atunci când adolescenta de 16 ani Alexandra se îndrăgostește de fratele ei, iar mama aceasta își dă seama și o trimite în satul V. pentru o vacanță de reculegere departe de păcat. Tânăra părăsește Bucureștiul cu gândurile de-a valma, a aflat de la mama sa că satul are un trecut mai întunecat, cu tinere sacrificate, cu castel bântuit și oameni superstițioși, aceste aspecte fiind chiar incitante pentru Alexandra.

Trecutul e istoria care bântuie acel sat de aproape un secol, istoria în care  Contesa Aneke, o presupusă vrăjitoare foarte frumoasă a fost ucisă de săteni din cauza unui incest pe care aceasta îl săvârșea cu fratele dinspre tată, Mathias.

Ce conta mai mult pentru mine? Misterul fascinant și întunecat al unor străini, sau povestea mea de iubire neobișnuită și interzisă? Alexandra

Hoinărând printre casele desprinse din secolele trecute, printre oamenii uitați de lume și păduri nebătătorite tânăra noastră află lucruri neverosimile, descoperă castelul și unele momente neexplicite de care ți se face inima cât un purice. După ceea ce am palpat eu, Alexandra e mijlocul celor ce vor mai fi și ce va urma, e ceea ce pune start. O dată cu apariția în satul V. a lui Răzvan totul ia amploare, norii mai negri, ploile mai dese, case mai sinistre, iar acțiunea mai accelerată.

Personajele pe care le întâlnim în carte sunt mistice, misterioase și atractive pentru Alexandra, în special Lorena și Nori, apoi Mathias, cel care parcă e desprins din basme. Aceștia îi dezvălui povestea vrăjitoarei Aneke, în felul lor și destul de la „prezent”, cum ea ar mai fi, undeva în zare, undeva aproape. Dar cine știe, poate așa o fi…..

Ce e straniu e că istoria se repetă, povestea Anekei cu a lui Mathias se perindă cu cea a Alexandrei cu Răzvan, povești interzise și chiar inceste. Acțiuni care dau naștere blestemelor din satul V. dar și  a unor consecințe mai grave.

Nu o să mai spun nimic, deoarece deja am oferit o groază de detalii, ideea e că nimic nu trece, iar vrăjitoriile își iau drepturile, la final nu am aflat răspunsurile la toate întrebările mele însă sper să le găsesc în volumul doi, acolo unde tind să aflu ce de fapt e Aneke, vampir, vrăjitoare, ce stare supranaturală o definește, sincer, abia aștept.

Stilul cărții este unul captivant, și deja zbor cu gândul ce va fi în celelalte cărți. Acțiunea se suprapune cu trecutul și prezentul, se dizolvă între două lumi și cu o alură mistică ce te lasă să-ți pui întrebări. Povestea m-a vrăjit și nu vorbesc la figurat, m-a captivat și m-a contrariat, prin logica cu care sunt obișnuită, dar m-am lăsat învăluită de poveste. Iar povestea stârnește curiozitate!

Vouă lectură plăcută în cazul în care nu sunteți la curent cu tainele ce se ascund între filele cărților autoarei Anna Vary.

Sursa foto: pinterest.com

Iubesc în felul meu!

Iubesc…așa în felul meu…..

Iubesc ziua în amurg și noaptea în apus.

Iubesc secundele numărate și clipele trăite.

Iubesc trezirea devreme și orele pierdute în noapte. 

Iubesc primăvara, pentru crudul și noul ei.

Iubesc vara, pentru că atunci m-am născut.

Iubesc toamna pentru frunze meditative.

Iubesc iarna îmbrățișărilor lungi.

Iubesc ploaia, roua înghețată și ispirația. 

Iubesc ceața ce-mi deschide ochii, 

Iubesc frigul pentru strângerile de inimă și pentru trezire.

Îmi iubesc viața și asta nu e un clișeu…..

Iubesc florile, nuanțe și miros, pentru că nu există ceva mai minunat.

Îmi iubesc copiii, pentru că nu există fiinţe mai frumoase și sincere decât ei.

Iubesc căminul meu, pentru că-l port ca și melcul -cu mine, în suflet, oriunde aș fi, oriunde m-ar purta experiența. 

Iubesc cerul senin și norii pufoși, pentru că mă fac să-mi construiesc imagini, mă fac să  zâmbesc și să cred că dincolo de ei este o lume diferită și divină.

Iubesc neantul cu stele lui, cosmosul și doamne doamne, acolo unde s-au dus părți din suflet și oameni dragi….iubesc.

Iubesc natura, frunzișul naiv și câmpuri virgine, ador râuri întinse și munții.

Iubesc marea, nuanțe o mie de albastru și nesfârșitul.

Iubesc să miros viața, experiența, florile și mințile oamenilor.

Iubesc să citesc, cărți de suflet, lecturi de poveste, file în care aș putea să evadez, să colind nestingherită culmi neparcurse și cuvinte din toate cuvintele. 

Iubesc parfumul cărții noi, pentru că, pur şi simplu, ador aroma, pentru mine e de nedescris.

Iubesc să ascult, pentru că asta îmi dă înțelepciunea de a putea afla, multe, mult și din abundență.

Iubesc muzica, să cânt, s-o perind prin auzul notelor, tonalități care uneori îmi vindecă sufletul și-mi ghicesc suferința.  

Iubesc arta și lucrul manual, acolo pic cu pic e din ceea ce fiecare poate da, prin goașă, creion, prin ațe și din inimă.

Iubesc și valorific sinceritatea, fiecărui om și în orice împrejurare. 

Iubesc oamenii dragi mie, pentru ei și datorită lor lumea mea e plină, e colorată, e înfloritoare și le mulțumesc. 

Iubesc viaţa, of, mă repet, dar n-am ce face, o iubesc….pentru că îmi dă șanse să prețuiesc toate aceste lucruri minunate! Și e excepțional……

Şi te iubesc pe Tine….chiar dacă ţi-am mai spus-o de o mie de ori!

Iubesc!!!

Sursa foto: pinterest.com