Un Om de zăpădă întârziat la mijlocul lunii geroase de februarie într-un orăşel de munte, vorbea de unul singur în frig şi în viscol:
– Ce noapte frumoasă! – spunea el .
Într-adevăr, luna făcea zăpada strălucitoare, stelele scânteiau iar copacii se îmbrăcaseră în vată de zahăr. Dar cu cine să împarţi toate aceste frumuseţi când ești singur?!
Iar Omului de zăpadă îi scăpă o lacrimă care se transformă pe loc într-un ţurţure de gheaţă minuscul…
– Nuuuu ! Nu ești singur! se auzi o voce venind de pretutindeni. Vocea se transformă apoi într-un vuiet prelung iar lângă Omul de zăpadă apăru Vântul.

– Pe unde am trecut eu am văzut mulți Oameni de zăpadă, spuse Vântul.

– Uite, două străzi mai departe, chiar la intrarea în parc este o Fetiţă de zăpadă.
Omul de zăpadă rămase pe gânduri… Distanţa era imensă pentru El. Cum putea oare vorbi cu Fetiţa de zăpadă?!

– Te ajut eu! spuse Vântul, care ghicea gândurile oricui .

– Şopteşte-i ce vrei să-i spui, iar eu îți voi purta cuvintele până la ea.
Zâmbind, Omul de zăpadă spuse:

– Sunt un visător înnăscut, am o fire veselă, doar că nu iubesc căldura!
Vântul plecă imediat cu vorbele acestea iar peste un timp se întoarse cu răspunsul.
Omul de zăpadă simţi cum inima sa se încălzește inexplicabil şi întrebă:

– Ce a spus Fetiţa de zăpadă?

– A râs! raspunse Vântul .

– A mai spus că vrea să te vadă!

– Asta este imposibil! şopti cu tristeţe Omul de zăpadă.

– Nu chiar! zise vesel Vântul!

– Pot face din fulgii de zăpadă un ecran pe care sa poți vedea Fetiţa iar ea sa te vadă pe tine.

Omul de zăpadă zâmbi sfios, gândind să-şi compună o mimică dură şi o privire de erou încercat, însă Vântul cel năstrușnic deja plecase purtând prima imagine, adică pe aceea cu zâmbetul sfios…
În cele din urmă, când Vântul se întoarse, Omul de zăpadă întrebă :

– Ce a spus Fetiţa?

– A spus că ești ”cool ”!

– Era tare emoționată şi a mai spus că eşti frumos, distins, deşi – adăugă Vântul – eu nu prea cred că eşti aşa.

– Şi pe ea, pe Fetiţă, ai fotografiat-o? întrebă Omul de zăpadă?

–  Desigur! răspunse Vântul. Privește aici!

Şi Vântul aduse în faţa Omului de zăpadă o perdea de fulgi care se transformară într-un ecran, în aşa fel încât Omul de Zăpadă putu s-o vadă pe Fetiţă .
Era delicată, alcătuită dintr-o textură fină de zăpadă și nu foarte înaltă .
Avea un zâmbet atât de cald, de frumos, încât uimit Omul de zăpadă decise pe loc :

– Vreau să merg la ea! zise el.

– Te rog Vântule, poţi face asta pentru mine, pentru noi?! Omul de zăpadă se gândi un timp apoi raspunse:

– Pot să te duc la ea dar asta înseamnă sa vă transformaţi amândoi în zăpadă, nu peste mult timp, atunci când Viscolul cel grozav o să vă găsească împreună.

– Vreau chiar şi așa! hotărî Omul de zăpadă şi în consecinţă Vântul începu să sufle din ce în ce mai tare, cuprinzând Omul de zăpadă din toate părțile, ridicându-l blând de la pământ şi purtându-l uşor peste străzi până la intrarea în parc unde-i aştepta Fetiţa.
Acolo, Omul de zăpadă şi Fetiţa de zăpadă se priviră o clipă în ochi, atât cât sufletele lor să se recunoască, apoi intrară în parc purtaţi de Vânt şi se opriră în faţa lacului îngheţat pe care luna-l lumina feeric.

Ţinându-se strâns de mână începură să alunece pe gheaţa lacului, într-un dans ireal de delicat. Dansară aşa, înlănţuiţi, până ce Viscolul cel grozav îi găsi şi ridicându-i în văzduh îi transformă într-un nor de zăpadă, amestecându-i cu fulgii care coborau de-a valma din cer…
Numai că fulgii aceia purtară în mijlocul lor imaginea a două inimi de zăpadă înlănţuite…

Toate acestea poate s-au întâmplat de mult, poate se întamplă chiar acum, ori poate se vor întâmpla undeva… cândva .
Cred că în fiecare bulgăre de zăpadă pe care-l cuprindem o clipă în palmele noastre, se află sufletele Omului de zăpadă și Fetiţei de zăpadă, iar fără să ştim strângem în palme o poveste …
O poveste în care Imposibilul este Posibil, o poveste în care nu există inimi de gheaţă, o poveste în care două suflete nu s-au temut să renunţe la tot pentru dragostea lor.
Chiar dacă a durat doar o clipă – a fost dragostea lor iar ei au ştiut să şi-o asume şi să se bucure de ea…

Povestea lui Nour, o poveste de iarnă, care ne spune că oamenii de zăpadă nu trăiesc doar iarna…

Sursa foto: pinterest.ro

 

Reclame