Scrisul înseamnă să ai răbdare cu tine!

Sub mânarea actuală a tehnologiilor moderne am ajuns să uităm ce înseamnă să înșiri cuvintele de mână, cum e senzația ceea ce a rotunji literele și de a privi rezultatul final. Oare vă mai amitiți când ultima dată ați scris o scrisoare de mână?

Probabil că nu, însă eu scriu, cu penița, cu cerneală, cu degetele ce-mi freamătă a vechi și a istorie……..

Și am înțeles că din dragoste pentru scris eu am ajuns să dau mai departe, și paradoxal sau nu- tot prin scris. Din plăcere de a-mi ordona gândirea și de a gestiona firea mea fugară, am hotărât să magific literele și să fac părți din suflet nemuritoare.

Și nu e așa ușor să-ți împărtăși gândurile, să faci coerență dintre ceea ce simți și ceea ce crezi că poți depăna din șirul gândirii, nu e ușor, și poate mulți dintre cei care-mi împărtășă activitatea vor confirma, chiar nu e, este nevoie de un echilibru energetic pentru a te concentra asupra a ceea ce faci, și s-o faci fără a distorsiona cuvântul, textul și sensul ce vrei să-l trimiți.

Și de cele mai multe ori scrisul înseamnă să ai răbdare cu tine! Să te poți împăca cu viața și textul, să nu fii certat cu cuvântul și sufletul, să poți relata momente fără reproșuri și să dai terminații acolo unde sunt începuturi, să-ți pese și să pui dreptate. Să ajungi să nu regreți conținutul și să accepți critica, să prețuiești startul și să valorifici finalul. Să înțelegi că a aștepta e virtute iar răbdarea cu tine în momentul contextual e ceea ce contează de fapt, deoarece creezi, aici trebuie minuțiozitate dar și dăruire, trebuie înțelegere pentru început cu tine apoi cu ceea ce se așteaptă de la tine; este nevoie de adunare sufletească și emoțională pentru a face o compoziție, un miez strâns legat cu ceea ce ești și ceea ce transmiți.

Nu e greu sau poate e uneori, eu simt însă că răbdarea face de fapt parte din cei ce s-au dedicat scrisului, îi caracterizează, o au tatuată în structură din motiv că cuvântul e parte istorică care a avansat prin timp și artistism, prin lent și migală, prin stoicism și cu multă atenție. Și scriu. Și credeți-mă că și acum îmi caut echilibrul dintre cuvinte, îmi adun toată cunoașterea pentru formulare, pentru ceea ce de fapt vreau să transmit pentru înțelegere, pentru a fi confirmat sau infirmat, pentru a fi palpat și comentat.

Și poate o să mă repet dar, scrisul înseamnă să ai răbdare cu tine, deoarece proiectează gradul de cunoaștere și cum îl gestionezi, cât de alert scrii, cum sunt mimica feței și forța scrierii, și nu în ultimul rând măiestria de a ordona sau neglija litera, una câte una. Iar a scrie texte este nevoie de foarte multă răbdare, și asta nu o pot nega.

Poate ce am scris eu e prea departe de ceea ce am avut să exprim însă cred că esențialul l-ați perceput, miezul acestui articol este că „a scrie” nu e doar o ocupație la o adică, e mai mult de atât, e o îndeletnicire nu pentru toți, că de altfel ne-am trezi peste noapte cu poeți și cuvântători unul mai bun decât altul, e ceva unic și specific fiecăruia în parte. Și e diferit, și incomparabil dacă vreți.

Și da, am ajuns să am răbdare cu tot amalgamul de gânduri ce-mi bântuie capul și să le adun pe toate în texte, finisate sau mai puțin, publicate și încă nu, dar pe toate probabil le ve-ți găsi cu siguranță aici, poate unele mai bune decât altele, poate unele de criticat altele de apreciat, însă nu judecați dur, sunt părți din suflet și vorbe pentru suflete.

Sursa foto: pinterest.com