Oda iubirii noastre!

Inspir și expir, deschis ochii și privesc. Caut miros, răscolesc zarea. Iar noi iar ne jucăm în a ne iubi.

Ne pierdem și ne înnecăm în apele reci ale mării, ne scăldăm în ploaia de vară, renaștem ca primăvara, și ne căutăm în îmbrățișări în frigul iernatic, ne ridicăm ritmul, și simt, trăiesc și tu îmi dai aripi, putere de a păși pe pământ, să zbor pentru tine, să-mi dezvolt zborul până la cer…

Când sunt aici cu tine, speranța sufletului meu crește, trăiește, mă hrănesc cu dragostea ta, mă port copilăros, râd cu inima, cuprind viața cu ochii și îmbrățișez zarea ce mi-o dăruiești la picioare.

Fără să mă aștept, mi-ai furat inima, hoțule, nu te-ai gândit ce va fi cu mine, dar să știi că nu regret, fără tine aș fi o anonimă, un suflet incomplet, o nedescoperită, și nu uita mi-ai devenit vital, dacă nu ești cu mine, îmi lipsești ca aerul.

Tu dragostea mea, viața mea, te salut, ți-a fost dor, nu-mi da lacrimi, nici suferințe, dă-mi motiv de a ne găti masa, de a ne înlocui sărutul cu pasiunea, de a completa atingerile cu amorul vulcanic, de a fi pentru sentimentele ce întrețin oda iubirii noastre…..

Nu te feri de ce-ți pot dărui, nu fugi ce iubirea mea, să știi că iubirea ta e un răspuns la toate întrebările, iar îmbrățișarea ta e tot ce-mi doresc eu zi de zi.

Ești tot ceea ce am visat, și poate mai mult de atât, ești ceea despre care scriu poeții și cântă fiecare piesă de dragoste, ești tu în tablourile de iubire și în culorile unui pictor de excepție, ești sculptorul inimii mele și modelatorul trupului, ești ceea ce visez noaptea și trăiesc ziua, ești apartenența de care vreau să stau lipită și căldura de care am nevoie. Ești zguduirea dar și echilibrul, ești pacea dar și luptele pe care nu aș vrea să le vadă nimeni, ești mult, mult și mult, din ceea ce mi-a dăruit soarta. 
Ești ceea ce iubesc, ceea ce apreciez și ce vreau să multiplic, ești oda iubirii noastre și aș vrea să nu mă opresc din a scrie ceea ce simt. 
Ești raza mea din fiecare dimineață și zâmbesc. Tu îmi dai motive o mie, tu ești sursa, inspirația și trezirea la viață. 

Ajung să scriu o odă, un cuvânt al tuturor cuvintelor, despre ce simt, despre trăiri și iubire, despre ceea ce mă răscolește, despre pasiunea cu tine, și ceea ce însemni Tu, iubirea mea, punctul meu de început și despre credința mea divină în dragostea ce ne unește!

Like tweet by @11Esperena

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Anne K. Joy. Cartea „Azi, mâine și pentru totdeauna”

De abia m-a prins gustul scriitorilor români și am ajuns o dependentă a ceea ce e autohton. Am primit din lectura lor o mândrie că uite și noi dispunem de oameni dedicați prin suflet pentru scriere, pentru ceva ce se lasă în urmă. Am prins gustul devorării unei cărți dintr-o răsuflare, în tăcerea nopții, clipe în care am uitat în ce dimensiune sunt, când au trecut orele și nesațul de final, dorințe de mai mult.

Uite că ieri am ales să citesc cartea Azi, mâine și pentru totdeauna de Anne K.Joy, avem nevoie de o lectură ce să-mi dea cireașa de pe tort din relațiile de iubire, o cartea de la care mă așteptam la suspine dar și morale și în special de un final fericit, de asta aveam cel mai mult nevoie. Autoarea nu m-a dezamăgit!

Imagini pentru azi maine si pentru totdeauna pdf

Cartea m-a încântat, mi-a oferit o doză de entuziasm dar și controverse, pe alocuri criticam, pe alocuri compătimeam, nu o să cataloghez cartea ca fiind bună sau mai puțin, eu nu fac așa ceva, în sinea lor cărțile sunt „ceva”, în dependență de ce găsești printre rânduri, eu am găsit ce-am vrut. Într-o trăire aș zice că cartea mi-a oferit o stare de bine!

Deci, voi încerca să ofer câteva date din carte. O avem ca eroină principală pe Meredith Hathway, o femeie cu o ocupație mai „diferită”, este însoțitoare frumoasă pentru bărbații bogați, cei care-și permit păpuși de companie. Chiar dacă, în cazul ei, nu se aplică anumite cerințe de tipul sex și implicare emoțională, tânăra ajunge să regrete ocupația mai puțin pe placul unora. Acesta este motivul pentru care duce o viață retrasă, impunându-și reguli stricte în privința clienților, însă îi scapă un detaliu, un client mult prea insistent îi dă viața peste cap, și de aici i se încep provocările în viață. Fugind de unul dă de altul, mult mai viclean și impresionat de tânăra noastră.

Personajul masculin este unul impunător, și știutor, arogant dar și frumos peste măsură, ceea ce o face pe Meredith să se topească. Deci, îl avem pe Dustin, unul care pentru afacerile familiei este dispus să joace o piesă de teatru având-o pe frumoasa Meredith drept eroină și în post de logodnică apoi soție. Încurcate sunt căile „domnului”…..

Constrânsă de situație, Meredith acceptă târgul propus de Dustin, fără să știe, însă, că așa se vor pierde, că mai apoi să se regăsească că două persoane complet schimbate. Mai mult decât atât, situația lor se complică într-un fel în care nici prin minte nu le-ar fi trecut. Pentru că, mai devreme sau mai târziu, trecutul te ajunge din urmă. Iar ei nu vor fi scutiți de nici un detaliu.

Mi-a plăcut începutul relației de fapt sentimentală dintre cei doi…..momente de nebunie, de disperare, dacă vreți, condimentată cu certuri, cu tachinări, cu ironii aduse unul altuia, dar și momentele celea dulci de luare în brațe și apropiere sufletescă de care ambii au nevoie. Bineînțeles, nu lipsesc nici momentele de dragoste, pasiune, de gelozie, cele care te fac să crezi că iubirea (adevărată) chiar există! Cea care impresionează și te lasă în lumea fanteziei! Cea care salvează suflete prin emoție și iubire! Cea pe care am găsit-o în această carte sensibilă.

Ce-a urmat este surprinzător, doar nu putea totul să fie așa roz și parfumat, însă vă ofer șansa de a afla citind cartea, în câteva cuvinte aș putea zice, că în urma unei mari iubiri se naște speranța, copila și iubirea care va învinge într-un final secretele și teama din sufletul lui Dustin.

Totul e bine când se termină cu bine! Chiar dacă până la bine, există multe piedici, există multă durere, multe momente în care vrei să cedezi, să te întorci la viața ta anterioară, oricum dorințele și mizele se schimbă atunci când în ecuație dragostea e mai presus. Azi mâine și pentru totdeauna este o poveste despre încredere, iubire și despre renunțarea la nălucile trecutului întru ceea ce oferă prezentul, e despre vindecare și doi plus unu.  Este o carte pe care aș citio iar și iar din dorință de a-mi aminti ce înseamnă dăruire prin iubire și speranță!

Notă: Aș vrea să-i mulțumesc autoarei că m-a lăsat în lumea sa, m-a făcut să privesc din punctul ei- iubirea. Pentru cei care încă nu cunosc scriitura autoarei Anne K. Joy, vă îndemn să o căutați și să o citiți, pentru curiozitate și din plăcerea literară a unor povești de suflet.

Sursa foto: pinterest.com

Citindu-l pe Alex Petre Popescu. Cartea ”Cronicile unchiului Victor”

Despre autor nu este nimic interesant de spus. Autorul nu vrea să vă piardă timpul cu recenzii, interviuri în care se plânge de starea literaturii contemporane sau alte materiale auxiliare. Autorul vrea să-i citiți cărțile, să vă placă și să-l lăudați tuturor cunoscuților, să-l faceți celebru și bogat. (alexpetrepopescu.com)

După citirea cărții „Șopârla”, am fost foarte curioasă să parcurg și alte cărți din palmaresul autorului. Și nu m-am oprit aici, am înaintat cu cartea „Cronicile unchiului Victor”, o carte care într-un cuvânt ar fi „tridimensional”, de ce?, deoarece e despre prezent, trecut și viitor, o disociune între ce a fost, ce este și ce va fi.

Imagini pentru cronicile unchiului victor

Romanul satiric ”Cronicile unchiului Victor” descrie, cu ironie și umor, o societate românească a viitorului, încotro se îndreaptă tehnologiile și viața, cum dispar unele actuale îndeletniciri și cum se pun accente pe unele aspecte interzise, contrariate și de o îndoielnică abordare. Naratorul este unchiul Victor, un fizician, om de știință, un geniu care a inventat mașinăria timpului, care s-a teleportat în 2047. Aflând un tumult de informații hotărăște să-și joace cartea și să scrie niște memorii ce i-ar fi utile unicului confident, Radu, nepotul său, pe care-l găsește în viitor o persoană „terminată”, și din necesitate dorește să-l ajute, și să-l pregătească pentru surprizele care îl așteaptă.

Cu excepția unui prolog de început și sfârșit, în care aflăm de Radu și cum ajunge acesta în posesia cărții, romanul este alcătuit în totalitate de biografia scrisă din viitor a unchiului Victor. E despre cum ajunge, cum se descurcă, cum se dizolvă în timpul nou și extrem de interesant științific.

Deci, din punctul de vedere a unchiului „grijuliu”, scopul acestor memorii scrise este de a-l ajuta pe nepotul său, de a desena un tablou cu ceea ce vede și ce i-ar prinde bine și cum ar putea să-l ghideze mai coerent. Pentru început îl pune la curent cu tendințele la zi, cum ar fi în alimentație, modă, distracții, precum și situația economică și politică a țării. Mai detaliază aspectul cultural, moral, religios și educațional, pe lângă asta și sportul, mass media, relaționarea, medicina chiar.

Cât de banal n-ar suna, găsim în carte că Chinezii au cumpărat trei județe pe care le-au transformat în Republica Romano-Chineză. Se descriu zone transformate definitoriu, puncte turistice și minunile tehnologice. Interesant, nu? Cred că până aici v-am trezit interesul la maxim. Probabil aici o să și mă opresc, ar fi prea mult, cu siguranță cartea merită citită, și apreciată la justa sa valoare.

NU o să îndrăznesc să fac continuarea, însă finalul este unul interesant, deoarece unchiul își credea nepotul mai bleg, însă el a perceput din start importanța cărții, chiar și-a pus întrebări destul de inteligente cu privire la veridicitatea cărții chiar și de aptitudinile unchiului său. Radu a palpat unele adevăruri și și-a făcut deja un plan de aflare „a mai mult”.

Notă: Deși romanul abundă la suprafață în umor subtil și glume pipărate, limbajul este unul care captează curiozitatea cititorului, e o stare de plăcere literară pe care greu o găsești în cărțile cu ironie existențială, în cărțile unde critica asupra societății este privită cu bine, aici însă satira, drama prezentului și tragedia viitorului au făcut ca nararea să decurgă fluent și cu o atenție sporită la detalii. Eu am rămas încântată de stilul autorului și de prospețimea pe care am pierdut-o în unele cărți. Îmi rămâne să vă urez lectură plăcută. 

Sursa foto: pinterest.com

 

În ce limbă se nasc zâmbetele?

Astăzi natura își plânge ceața, își scutură prin vânturi tihnite dorința de a da la o parte iarna, de a spăla potecile de zăpadă rămasă și de a fi soare și bine. Astăzi mi-am plimbat privirile printre vitrinile cu flori și mi-am îmbătat simțurile cu cele mai divine mirosuri. Și am înțeles. Azi e despre zâmbete, fericire și simplul fapt că o nouă zi ne surâde la ușă. Azi nu trebuie să ne ascundem, nu avem motive, nu avem de ce…..

Zâmbesc. Și chiar nu contează timpul de afară, consecințele unor fapte, vorbe aruncate la neștire sau limba în care ne vorbim, nu contează sub nici o formă. Nu îmi pasă de culori, forme, dimensiuni și caractere, vreau feerie. Astăzi nu contează ridurile de la ochi, și cât de zgomotos ți-e zâmbetului tău, astăzi contează să fim fericiți, să ne desenăm părți de bucurii, să ne facem plăceri, să ajungem să prețuim, să privim dincolo de sumbrul cenușiu.

Dar oare contează limba în care se nasc zâmbetele? Oare ți-ai pus întrebarea aceasta vreodată? Probabil că nu, prea analiști ne-am făcut, prea ne-am confundat în a ne complica viața, în a vedea din mici gesturi mari distorsionări, din micile încercări mari eșecuri, am uitat să ne simplificăm viața, zâmbind, chicotind ca copii și trăind. Cu adevărat, prin toți porii și cu toată dorința.

Da, astăzi zâmbetul mi-e gazdă, îmi dă fiorul pe buze, îmi stârnește tremurul din priviri și îmi dictează plăceri sincere. Și de ce astăzi și nu mâine, dar de ce nu?, oare pot eu să-mi tai din cheful de a trăi din plin, de a reda ce unii evită, de a face când alții încearcă să ascundă, de ce nu aș aprecia zâmbetul larg, cu cei 32, chiar dacă unii se împiedică să simtă, chiar nu am de ce…..

Azi e despre zâmbete trăite la zi …..fără o limbă anume, fără etnie și fără morale, nici o cultură nu a împiedicat această plăcere însă i-am impus o restricție fără să vrem, absurd, eu nu intru în jocul nimănui, și voi zâmbi, azi, mâine și când voi apuca. Și nu voi uita, calea spre bunăstarea existențială e prin zâmbete, gândire pozitivă și plăceri împlinite.

  Ovidiu Bojor ne îndrumă –”Să ne închipuim că viața este o oglindă în fața căreia suntem și ne privim: dacă zâmbim, zâmbetul se întoarce asupra noastră; dacă ne crispăm și ne schimonosim figura, grimasa se întoarce tot asupra noastră.”

Farewell - A Poem By Pooja

Sursa foto: pinterest.com

Nu te mai povesti!

 Din lipsă de încredere, sau din nevoia de a ne descărca- povestim, dăm părți din viață, ne punem sufletul pe tavă ca mai apoi să regretăm, să ne strângem pumnii și să privim peste umăr atunci când înaintăm prin viață. Scrâșnim din dinți și zicem că n-o mai fi o dată viitoare, dar oare așa va fi?

Și nu învățăm lecții, nu prindem firul raționalității, parcă am înțelege efectul dar ne ardem iar și iar, ne simțim distruși dar parcă nu ne pasă, ne doare, dar parcă ne-am obișnuit. Alungăm cuvintele dar ele parcă ne ies de-a valva din gură și ne povestim continuu, unora cu sentimentalism, dar și ură, unora cu inimă dar și unora cu ipocrizie, și parcă am fi legați la ochi și nu am vedea că ne afundăm în propria noastră groapă, uite că oamenii nu mai arată îngăduință și moralitate, și dacă ai nevoie de vorbit mergi și te uită în oglină, cel de-acolo te va asculta cu siguranță.

Și sunt sigură că mulți dintre noi au ajuns la dilmea veche, cu cât dai mai mult din casă cu atât ajungi un vagabond al sufletelor rănite. Acea persoană temătoare, și nesigură, acea ființă care nu crede, care pune la îndoială existența și omul. Dar oare cine e vinovat? Cel care așteaptă să te povestești sau „tu”, povestitorul din tine…..

Cineva îmi zicea..”pasărea pe limba ei piere”…..așa și-o fi…..

Și nu e rău să te destăinui, să-ți mai spui oftul, să socializezi, dar pentru toate este o limită, un început dar și un conținut care trebuie gestionat, pentru că am înțeles „de cele mai multe ori, cuvintele se întorc împotriva noastră”, și crede-mă ele revin ca un bumerang distrugător atunci când te aștepți mai puțin, atunci când ești mai fragil și mai predispus la suferință. Dur, dar adevărat, și cel mai straniu, școala vieții nu ne-a pregătit pentru astfel de eșecuri….venite de la noi spre propria ființă.

Și nu ne învățăm minte. Niciodată nu le povesti altora prea multe despre tine. În momente de invidie, orbii încep să vadă, cei muţi, să vorbească, iar surzii să audă …atunci în momente critice toți se deșteptățează, săracii devin bogați, cei care te-au încurajat îți taie craca de sub picioare, iar cei pe care umăr ai plâns îți întorc spatele și ajungi parte a unui univers împărțit în umbre, în ceață lumească și ignoranță născută din prea multă informație.

Nuștiu, poate am început azi și ne vom înțelege mâine, cel mai bine să nu mă mai povestesc, cel puțin acum, voi mai păstra câte ceva și pentru mine.

 

 

Proiecțiile vieții!

Deschizi ochii. Respiri. Adulmeci aerul, praful și viața. Constați pasiv realul, banalul și suprafața. Uneori vii, alteori pleci, poposești pe alte culmi, întrebi banal unde ești, în ce ape te scalzi, dacă înțelegi direcția, dacă palpezi prezentul.

Te leagănă pe brațe valul, cel care îți încurcă direcția, cel care îți îneacă visele, cel care te ține pe linia de plutire, dar te poartă în neștire. Ce să mai spui, ecranizezi viața, îi dai reflecții bizare, îi oferi părți din tine. Tot crești. Fără să știi spre unde tinzi, spre ce culmi bați, ai fi un orb ce vede și un surd ce aude, ai fi umbră din umbrele tale.

Încerci s-alergi, ca să cuprinzi, tot mai mult, tot mai divers, să captezi și să uimești, oameni, păreri, ochi și ființe. Ascunzi frici, trăiești depresii. Asculți cum glas de șoapte îți strigă neputința dar și dorințele, provoci ziua și mulțimea, uimești prin unicitate dar și prin șters. 

Te cheamă ochii să-i vezi și pașii să-i perinzi. Mai mult. Mai convins. Mai frumos. Să proiectezi viața, să nu uiți că așa e tinerețea, sufletul și existența. Și e foarte bine știut, cu anii se strâng și dilemele și experiențe. Ai cale lungă. Dar cine nu are….

E greu să-ți vezi filmul vieții. Te temi. Dar frica nu-i virtute, ea vine și pleacă, o dată cu nesiguranța, așa că alege cu mai mult curaj -Viața. Și să te înveți să mergi pe căi nebătătorite, cele pe care nimeni n-a umblat, să nu fii direcționat de mâini imaginare, să nu fii bântuit de umbre din trecut și de pustiire. Simte!

Să trăiești la maxim chiar dacă ar fi să-ți pui sufletul în gaj! Și s-o faci! Cu clipe adunate, cu amintiri, cu intensități, cu artificii. Și nu te lăuda degeaba pentru ceea ce nu ești și nu faci, târăște-te să nu te știe nimeni dar înaintează, fă crize-dar tăcute, plângi cu lacrimi ascunse, și zâmbește cu toți dinții, doar o viață avem și nu este nevoie să ne povestim durerile.  

Avansează spre țintele sperate. Cuprinde ce-i al tău și nu fura ce nu-ți aparține. Chiar dacă vezi calea în față înfundată, zbate-te, luptă, că doar pentru tine o faci, și cred în ceea ce înseamnă împlinire, acolo e bucuria-bucuriilor. 

Și nu e ușor să derulezi peliculă cu peliculă -ani, clipe din viață ca într-un film de lung metraj, pare totul în jur doar un vârtej. Dar e viața ta, a mea, a fiecăruia dintre noi. Te întorci uneori de unde pornești, primești și dai, alergi și te zbați. Plângi și râzi, chemi dar și alungi. Sfârșind în agonie.

Și nu e totul o trăire difuză, nu e o disperare, e viața, cu bine și greu, o realitate pe care eu o accept, o înțeleg și o dresez. Îți râde-n față ironia. Poate. Însă sunt împăcată, trăiesc prin felul meu de a fi și dau mai departe, profit din plăcerile vieții, și îmi adun în palmares videouri constante și mai puțin, mă țin de realitate și imperfecțiuni. 

Nu cerșesc o viață lungă, prost trăită, vreau o viață simțită, care ar fi film pentru cei ca mine și ar fi carte pentru împătimiți. Mă opresc. Aș putea să abordez la infinit viața, trăirile mele, gustul nestingherit al zilelor și fanteziile. 

Deci, poate mă înțelegi. Cum e cu viața! Cu proiecțiile ei. Cum cu audiția.

Când te grăbești ca să obții realizezi timpul scurs, minutele pierdute, și se subțiază ața, ajungi propriul personaj, narator și spectator. Când lupți să ai, dar nu să fii….te pierzi printre rânduri …deci fii, întinde mâna, deschide sufletul, primește zâmbete. 

Hai să-nvățăm ce-i fericirea! Hai să ne creăm ziua-aceea, de lumină senină. Cu părți din suflet și cu bucurii. Va merita efortul!

Vorbe pentru suflet, suflet în vorbele mele!

Sursa foto: pinterest.com