Într-o zi, o femeie mergea pe stradă când, cu coada ochilor a văzut un bătrânel cu ochii plecați, așezat într-un colț al blocului. Omul era în vârstă, nebărbierit și cu haine murdare.
În timp ce stătea acolo, pietonii ocupați treceau pe lângă el fără nicio problemă… pentru ei era ca oricare alt om al străzii. Dar, când s-a uitat cu mai multă atenție, femeie a rămas fără cuvinte.
Era foarte frig în acea zi și omul avea haina zdrențuită – pe lângă geacă el mai avea o pătură cu găuri în ea înfășurată în jurul lui. Ea s-a oprit din drumul lui și s-a îndreptat către bătrânel:
– Domnule, sunteți în regulă? – a întrebat ea.
– Nu! – a răspuns el sarcastic. Tocmai am venit de la masă cu președintele… acum, lasă-mă în pace și mergi mai departe!
Zâmbetul femeii a devenit și mai mare. Dintr-o dată, omul a simțit o mână blândă sub braț.
– Ce faci, doamnă? – a întrebat el furios. Ți-am zis să mă lași în pace!
Chiar în acel moment, un ofițer de poliție a trecut prin zonă:
– Există vreo problemă, doamnă? – a întrebat polițistul.
– Nu, nicio problemă. Încerc doar să îl ridic pe acest bătrânel în picioare. Mă ajutați, vă rog? – a răspuns femeia.
– Acesta este bătrânul Ion. Este prin zonă de câțiva ani buni. Ce vreți de la el?
– Vedeți cafeneaua de acolo? Vreau să îi iau ceva de mâncare și să se încălzească puțin.
– Esti nebună? Nu vreau să merg acolo! spuse răstit bătrânul….
Apoi el a simțit cum alte două mâini puternice l-au apucat de celălalt braț… era polițistul.
În cele din urmă și cu unele dificultăți, femeia și ofițerul de poliție au reușit să îl ducă pe bătrânel în cafenea. L-au așezat la o masă într-un colț îndepărtat. Era mijlocul dimineții, iar cafeneaua era aproape goală. Patronul restaurantului a traversat zona și a venit fix la masa lor.
– Ce se întamplă aici, domnule ofițer? Ce este asta? De ce l-ați adus pe acest om în restaurantul meu?
– Această doamnă a vrut să îi cumpere ceva de mâncare. – a răspuns direct polițistul.
Managerul, extrem de furios:
– Nu aici… având o asemenea persoană în restaurantul meu nu este bine. Îmi trage în jos afacerea!
Bătrânelul a zâmbit amar…
– Vedeți, doamnă? Am spus eu că așa va fi. Acum, o să vă rog să mă lăsați să plec. Nu am vrut să vin aici!
Femeia și-a întors privirea către manager și a spus zâmbind:
– Domnule, vedeți firma de peste stradă?
– Bineînțeles că o văd. O și știu. Ei organizează reuniuni săptămânale într-una dintre camerele restaurantului.
– Și faci un profit bun din furnizarea alimentelor la întâlnirile săptămânale?
– De ce vă interesează?
– Ei bine, domnule, eu sunt președintele companiei.
Patronul nu a mai spus nimic… Femeia, din nou cu zâmbetul pe buze.
– M-am gândit eu că asta va schimba lucrurile.
Apoi, întorcându-și privirea către polițist.
– Domnule ofițer, vreți să luați micul dejun cu noi?
– Nu, mulțumesc, doamnă. Sunt la datorie.
– Atunci, probabil, o cafea la pachet?
– Da, mulțumesc. Ar fi frumos.
– Imediat pregătesc cafeaua, zise patronul… și a plecat.
Ofițerul l-a privit și a spus:
– L-ați pus la locul lui.
– Nu asta a fost intenția mea. Credeți sau nu, am un motiv pentru care fac toate astea. S-a așezat în fața bătrânelului și l-a întrebat.
– Vă amintiți de mine?
– Cred că da. Vreau să spun că îmi ești cunoscută…
– Sunt un pic mai în vârstă… Dar mai știi ziua în care tu lucrai aici și eu am intrat pe acea ușă, înghețată de frig și moartă de foame?
Polițistul impresionat a zis….
– Doamnă, cum așa?… nu îi venea să creadă că o femeie de succes ar fi avut vreodată o astfel de problemă.
Femeia a început să povestească: Eram tânără, aveam 20 de ani. Am venit la oraș pentru a îmi găsi un loc de muncă, însă nimeni nu a vrut să mă angajeze. Nu aveam cu ce să îmi plătesc chiria, așa că proprietarul m-a dat afară din apartament. M-am plimbat pe străzi zile întregi. Era februarie, eram înghețată și aproape moartă de foame. Am văzut acest loc și am intrat în speranța că voi primi măcar o supă caldă.
Bătrânelul a zâmbit și a spus:
– Acum îmi amintesc… eram în spatele tejghelei de servire. Ai venit și m-ai întrebat dacă poți lucra câteva ore la noi pentru ceva de mâncare. Ți-am spus că este împotriva regulilor restaurantului.
– Știu… atunci mi-ai făcut cel mai mare sandwich cu friptură de vită pe care l-am văzut în viața mea, mi-ai oferit un ceai cald și mi-ai spus să mă așez la masă pentru a mă bucura de ele. Mi-era teamă că vei avea probleme.
– Și, cum ai reușit să ajungi așa sus?
– În acea zi am fost angajată. Am muncit foarte mult pentru a ajunge sus. În cele din urmă, mi-am deschis propria afacere care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a prosperat.
Când a terminat, ea a scos o carte de vizită din poșetă.
– După ce terminați de mâncat, veniți la birou și îl căutați pe omul ăsta. El este directorul de personal al companiei mele. Mă duc să vorbesc cu el acum, sunt sigură că îți va găsi un loc de muncă. Cred că îți poate da și un avans pentru a-ți cumpăra câteva haine și să îți închiriezi o cămăruță pe undeva. Și, dacă ai nevoie vreodată de ceva, ușa casei mele este întotdeauna deschisă pentru tine.
În ochii bătrânului au apărut imediat lacrimi.
– Cum voi putea să îți mulțumesc vreodată pentru toate astea?
– Nu îmi mulțumi mie. Mulțumește-i lui Dumnezeu, El m-a adus astăzi în fața ta.
După o Poveste adevărată!
Vorbe pentru suflet... 