E-atâta primăvară-n mine…

Simt cum începutul de primăvară îmi inundă simțirea, cum îmi umple dorința de viață, și îmi trezește bucuria de a reînvia emoțional, de a-mi părăsi „mahmureala” iernatică și de a mă lăsa pradă senzațiilor.

Acest anotimp mi-a fost drag dintotdeauna, dar acum mi-e și mai drag. Pentru că am înflorit când am devenit mamă, chiar pe 1 Martie! Pentru că fetița mea e o primăvară zilnică în casa mea, e zglobie, adie a soare și energie. Ea e prospețime, e culoare, e mireasmă, e bucurie și e tot ce-mi doresc de la viață!

Și o dată cu Ea apreciez primăvara cu fiece an tot mai mult…..

Simt cum primăvara îmi spală inima prin ploile ei călduțe și fugare, în picăturile răzlețe găsesc sentimentul de renaștere, amplificându-se cu fiecare ciripit de pasăre, o doamne, simt a primăvară…….Și e-atâta primăvară-n noi……culori ce trezesc artistul din noi, acel verde crud, acele adieri de vânt ce mângăie sufletul înghețat de peste iarnă, of, acele umbre ce vestesc a raze jucăușe, acele luminișuri ce ne trezesc din visare, of, acele mirosuri îmbătătoare ……sublim.

Cu fiecare an parcă scenariul e același dar decorul parcă mai viu, cu fiece an primăvara mea e mai frumoasă, mai prin mine, mai întipărită în cuvintele și gândurile mele. Da, parcă e aceași înflorire, dar parcă mi-e nouă, aceași puritate și unicitate dar parcă mai neîntâlnită, parcă aceleași senzații sau poate nu, cert e că ador primăvara iar asta îmi dă speranța că fiece bâzâit, fiece tril de pasări îmi provoacă cuvintele să fie scrise iar gândurile cântate.

E-atâta primăvară-n noi…iar diminețile îmi sunt zâmbete, iar răsăriturile începuturi de creații, de slove ticluite și emoții ce vor să fie trăite, primăverile îmi sunt percepția iubirii ce o port, a pasiunii trupești și preludiului neastâmpărat. Oh, acele primăveri în care vrei să stai cu ochii închiși, să călătorești în întinderi de verde, să uiți noțiunea timpului, să fii învăluit de gânduri frumoase și unice, să palpezi natura și să o absorbi prin toți porii, să simți a viu cu fiece mișcare!

Oh, primăvara, o provocare a universului pentru noi, prin frumos și unic, prin muză și creație, prin vechi și naștere. Da, am simțit în mine primăvara, acum o port în suflet și o strâng în brațe, ah, acea emanație plăcută a florilor de zambile, a magnoliei, ah, acei ghiocei ….și ziceți-mi – ce poate fi mai frumos?

       Vreau, printre cuvinte, să facem ceea ce fac cireșii primăvara…să înflorim…..

imagen descubierto por Dreams✨. Descubre (¡y guarda!) tus propias imágenes y videos en We Heart It

Sursa foto: pinterest.com

Nu există nimic urât la om …

Azi este despre frumusețe, cea pe care o vedem și pe care o ignorăm, pe cea care o ascundem și pe cea care nu o punem în evidență. E despre omul frumos la chip și la suflet, omul desăvârșit prin priviri și din ochi, omul perfect imperfect dar ideal.

Și nu putem nega că fiecare om e frumos în felul lui, fiecare are trăsături unice, caracteristici și aptitudini diverse, care-l deosebește pe individ de restul lumii, și nu există nimic urât la om …

Simplitatea e frumoasă și naturalețea la fel, iar noi, oamenii trebuie să înțelegem că nu există perfecțiune, există doar perfecțiunea din spatele imperfecțiunii, care poate fi văzută doar prin ochii celui ce privește dincolo de aparențe. Cert este că oamenii cei mai frumoși sunt cei pe care-i  iubim și în pofida tuturor defectelor pe care le pot avea, ei sunt perfecți în ochii noștri, iar ce credem că nu ne convine de fapt sunt așteptările noastre, nu ”urâtul” din alții.

Nu există nimic urât la om …Trebuie privit cu multă atenţie; mai ales expresia, trăsăturile fine ce ne definesc și ne fac speciali, acele curburi care spun totul, celea care  deschid calea către sufletul pitit în ungherele cele mai tainice ale fiinţei; cu alte cuvinte, cred în frumusețea cea care vine dinăuntru, ca dintr-un izvor nesecat; cred în frumusețea sufletului, pentru că ea este cea care contează cu adevărat. Cred că dacă căutăm bine în om, îl găsim, cred că dacă vom valorifica frumusețea în omenire ea va prinde viață în ochii noștri și în imaginație. Vom fi una cu frumosul, divinul și creația.

Ceea ce pare „urât’, este de fapt mai frumos decât vrem noi să credem, este acea latură de retras, de tăinuit, de ascuns în ochii iscoditori ai lumii. Și ce poate fi mai frumos decât un surâs sincer, o mirare firească, un suspin melancolic, o clipire furişată în spatele unei emoții puternice, o uşoară încruntare, o privire concentrată, o aprobare din priviri, și o direcție a capului, aceastea în ansamblu pot dezvălui tot atâtea începuturi și sfârșituri ce dăinuie în stările sufleteşti, cât nu ai putea cuprinde cu mintea.

Și nu încerca să cauți cu lumânarea inexpresivul, răul, durul și urâtul, fii mai deschis la mine, privește dincolo de orizonturi, de ceea ce-ți oferă limita ta de viață, fii precum pictorul și pasărea, fii precum poetul și zarea, fii precum iubirea și nemurirea.

Cred, cu tărie, că pe acest pământ plin de chipuri care mai de care, nu există om perfect, nu există om frumos sau om urât și nu există nicio clasificare de acest gen; nu există părți ale perfectului și imperfectului, există oameni diferiți dar speciali, care merită iubiți și apreciați la justa lor valoare. Oameni dați de la natură pentru a înfrumuseța viața atât a lor cât și a celorlalți.

Nu uitați, la finalul unei zile, nu vă veți aminti de omul cu cel mai frumos chip, ci de omul cu cel mai frumos suflet, cel care a impresionat cu claritatea zâmbetului din priviri, cel care a uimit prin modestie, calmitate și dăruire sufletească, iar frumusețea exterioară o însemna multe „chestii”, dar e trecătoare, cu toții o știm, și până la urmă nu semnifică nimic, dacă nu e completată de cea interioară…

music is considered as one of the greatest tools in the management of mental health disorders such as bipolar mood swings and depression. I have been using music as therapy for quite some time now. Here, I share my favourite music, which has helped me relax and cope with a stressful day

Sursa foto: pinterest.com

Martie!

Martie

E-atâta primăvară-n noi, iubite!

Şi-n toţi fiorii care tremură-n natură,

Şi-n zâmbetul ce-ţi flutură pe gură

Se-mbrăţişează visurile noastre tăinuite…

 

Ridică-ţi ochii… în adânca strălucire

A-ncremenit o horhotă de nor subţire

Şi-acum îşi mistuie-n albastru forma fină

Şi nu rămâne-n marea de lumină

Decât un punct ce-n aer se ridică –

Săgetătorul zbor de rândunică.

În iarba crudă-şi joacă umbrele subţiri

Mlădiţe verzi şi lungi de trandafiri.

Pluteşte-n atmosfera liniştită

Parfumul vag de floare nenflorită –

Că liliecii îşi ridică-n soare

Boboci mărunti, ciorchine zâmbitoare,

Iar din corole albe şi fragile

Se-nalţă, greu, parfumul de zambile.

 

Mi-e sufletul împrăştiat în toată firea…

Sub ochii umezi care-mi caută privirea,

Se-mbată ca o floare pe tulpină

De rouă, de parfum şi de lumină.

(Otilia Cazimir, din volumul „Fluturi de noapte”, 1927)

Sursa foto: pinterest.com

 

Crearea Femeii. Povestea unui înger!

Când Dumnezeu a creat femeia, a lucrat până târziu în a șasea zi …Un înger a venit și a întrebat:

–  De ce îți petreci atât de mult timp lucrând la creația asta?

Domnul a răspuns:

–  Trebuie să facă faţă în tot felul de situații, trebuie să fie capabilă să îmbrățișeze mai mulți copii în același timp, să aibă o îmbrățișare care să poată vindeca orice, de la un genunchi rănit , la o inimă zdrobită. Trebuie să facă toate acestea doar cu două mâini. Se vindecă singură atunci când este bolnavă și poate lucra 18 ore pe zi .

Îngerul a fost impresionat.

 – Doar două mâini … Imposibil! Îngelul se apropie și atinge femeia. Dar ai făcut-o atât de moale, Doamne.

–  Ea este moale, la exterior, a spus Domnul,  dar eu am făcut-o puternică. Nu îți poți imagina ce poate îndura și învinge.

–  Poate ea să gândească?” a întrebat Îngerul …
Domnul a răspuns:

–  Nu numai că ea poate gândi, dar poate să negocieze si să lupte pentru visele ei.

Îngerul a atins obrajii ei …

–  Doamne, se pare că aceasta e defectă! Ai pus prea multe poveri asupra ei.

–  Nu e defectă … este o lacrimă – l-a corectat Domnul pe înger.

– Dar pentru ce ? întrebat îngerul.

Domnul a spus:

–  Lacrimile sunt calea prin care îşi exprimă durerea, îndoielile, dragostea, singurătatea, suferința și neputință ei.
Îngerului a rămas impresionat.

–  Doamne, ești un geniu. Te-ai gândit la tot. O femeie este într-adevăr minunată.
Domnul a spus:

–  Într-adevăr este. Are o putere care uimește bărbatul, poate purta greutăți şi se decurcă la necazuri, oferă multă iubire și fericire, zâmbește când simte că ar trebui să țipe, cântă când simte că ar trebui să plângă, plânge când e fericită și râde când se teme. Dragostea ei este necondiționată. Când are inima zdrobită, își găsește puterea de a-și continua viața şi de a o lua de la capăt, mai puternică și mai plină de speranțe.
Îngerul a întrebat:

– Deci femeia este o ființă perfectă?
Domnul a răspuns:

 – Nu. Are doar un dezavantaj, adesea uită ce merită!

“Le souvenir que j’ai, c’est le reflet de mon corps dans la fenêtre du dortoir de l’Académie. La porte du couloir est ouverte et la lumière du passage entre dans la chambre, elle trace comme un...

Sursa foto: pinterest.com

 

Iubesc a primăvară!

Iubesc primăvăratic, cum numai natura poate și eu…

Iubesc vegetația atunci când reînvie, din dorință de a fi,

Iubesc primăvara….pentru că îmi dă mereu forţă să merg mai departe.

Iubesc a primăvară din plăcerea de a zâmbi universului, de a aprecia culorile, de a mirosi,

Iubesc prin ea….prin stropi fugari de ploaie și rouă înghețată,

Iubesc natura așa, nici trezită nici activă, ca mine…

Iubesc primăvara, da, și doar ea mi-o poate confirma. 

Iubesc florile primăverii ce sunt visele iernii povestite dimineaţa,

Și iubesc zorii cu frigul și plăcerile îngerilor,

Iubesc pădurea așa, prin elemente și suspine, cu simfonii florale și intensități.

Iubesc grația florilor, pecetea culorilor și parfumeria oferită în dar.

Iubesc jocul nuanțelor, condimentarea reacțiilor și zâmbetele ce se nasc din nimic. 

Iubesc petrecerea ce și-o dau razele, păsările și oamenii, 

Iubesc ecoul verde și crudul naturii, 

Iubesc ce-i nou, ce-i firav, ce-i plăpând și proaspăt… 

Iubesc febra primăverii, atunci când te cuprinde, și vrei mai mult din tot și din puținul ce abia se simte, 

Iubesc timpul de acum în care mă simt ca la un start, un nou început și împlinire, iubesc.

Iubesc densitatea bucuriilor redeşteptate la viaţă.

Iubesc primăvara, deoarece este dimineaţa anului și începutul tuturor începuturilor!

Snowdrops 6/50 - Stuart Stevenson

Sursa foto: pinterest.com

Cu dragoste pentru Mărțișor!

Din dragoste pentru această tradiție am hotărât să scriu acest articol, să-mi împart bucuria de a primi mărțișoare și de a dărui. E ziua în care radiez în tonurile primăverii!

Mda, poate ați zice, ce mare lucru e această simbolistică luată de la bunica, însă pentru mine e „amintire”, iar ele sunt după cum ați mai regăsit pe la mine, ceva „sfânt”, eu sunt un fel de colecționară a ceea ce înseamnă tradițional, manual și păstrare a îndeletnicirilor de unii uitate. Și nu am nici un dubiu că cineva îmi împarte bucuria…

Poate credeți că ar trebuie trecute cu vederea unele tradiții, mai pui că sunt și ca aspect comercial întreținute, însă uite că astăzi am primit de la copilul meu un mărțișor confecționat manual, un mic obiect prins într-un şnur alb cu roşu, un prevestitor al primăverii, cât și un semn că piticul meu îmi pășește pe urme, apreciază ceea ce eu iubesc, iar acesta e o victorie pentru mine, chiar dacă nu o spun cu voce tare.

Da, astăzi e 1 Martie, ziua în care primăvara își intră în drepturi, ziua în care se împart ghiocei și mărțișoare, ziua renaşterii naturii și a mea. Mă simt mai vie o dată cu lungimea zile, mă simt mai frumoasă o dată cu înflorirea mugurilor și mai energică o dată cu zborul neobosit al păsărilor.

Și apreciez mărțișoarele, în prezent găsite în diverse forme, dimensiuni, texturi și culori, le apreciez și nu voi uita sensul lor, legendele învățate de la părinți și întreținute de bunici. Pentru poetul George Coșbuc, într-un studiu dedicat mărțișorului afirma: ”scopul purtării lui este să-ți apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ți-l faci binevoitor să-ți dea ce-i stă în putere, mai întâi frumusețe ca a lui, apoi veselie și sănătate, cinste, iubire și curățenie de suflet… ”

Privind dincolo de semnificații și tradiții, mărțișorul reprezintă un Salut al fiecăruia dintre noi adresat primăverii, un Bun venit, un semn de plecăciune în fața frumuseții și înnobilării naturii. Să ne bucurăm așadar cu toții de o primăvară minunată!

Vă cuprind cu drag!

Cu dragoste pentru Mărțișor!

Sursa foto: pinterest.com