După câteva zile de primavară frumoasă, cu soare și mirosuri îmbătătoare din terasele cu flori, s-a întors „primăvara” cea cu altă față, cea cu ploaie și nori gri. Fiind o persoană a dimineților, profit din plin de picurile neîmblânzite pentru a-mi „clăti” gândurile și a-mi stinge dorul citind. Ploile, celea care aduc a îmbrățișări, a ceai cald, a arome de primăvară.

După îndelungi negocieri cu mine, am hotărât ca în zilele de „ploiciuni” să-mi acord timp pentru suflet, pentru artistic și pasiuni. Eram tentată să îmi încep ziua cu bombăneli, că-i răcoare, că-i înnourat, că e trist și deprimant, daaaaar am ales să îmi fac o cafea bună cu spumă și ciocolată din abundență, să-mi pun muzica preferată și să visez cu ochii deschiși la fericire și liniște.  Mi-am permis să stau cu gândurile de-a valma, mi-am dat note de pauză și mi-am deschis simțurile pentru curățenia de primăvară.

Ploi gri, cer cenușiu și emoții o mie. Ploi reci, vânt nehotărât, gânduri un infinit. Ploi fragede, adieri curate, trăiri intense. Ploi liniștite, arome puternice, culori vii. Ploi pure, nori fumurii, cuvinte neoprite…..stări de suflet ce cresc….ce reînvie.

New Growth | Flickr - Photo Sharing!

Sursa foto: pinterest.com

Reclame