Într-un interviu pentru booknation.ro, Raluca Butnariu susține: „Scriu din pură plăcere și trebuie să am chef pentru asta. Trebuie să mă cuprindă ”febra scrisului”. Și să știți că nu-i amuzant, fiindcă simptomele sunt de cele mai multe ori neplăcute pentru cei din jurul meu. Nu mai am timp și răbdare pentru nimic altceva, oamenii vorbesc cu mine iar eu sunt pe jumătate surdă și de cele mai multe ori nici nu-i prea văd. Dacă cineva mă întrerupe din procesul de creație, sunt în stare să-l mușc de jugulară. Nu-mi trebuie nimic, decât să fiu lăsată în pace. După ce febra a trecut, sunt… mă rog, mult mai ușor abordabilă și complet inofensivă!”

Drăguț, nu?…autoarea întrece orice imaginație prin diversificarea temelor și abordărilor din care-și țese pânza pentru scris. Și am constata pe pielea mea că Raluca Butnariu are un izvor nesecat de imaginație, deoarece am citit suficiente cărți pentru a-mi da seama că nu are limite. Cartea citită de recent e diferită față de cele citite anterior, deoarece e un fantasy ce mi-a întețit dorința de a mai revedea acest timp de lectură.

Pentru început aș putea sublinia că cu „greu” diger literatura fantastică, nu că nu mi-ar plăcea, dar apreciez poveștile „pământești”, fără colți, trei ochi sau puteri supraomenești. Așa pot fi și eu mai aproape de personaje. Dar e doar o părere…..însă….

Imagini pentru crepuscul carte

Cartea „Crepuscul” nu a ajuns întâmplător în mâinile mele, ea a fost în lista lungă a cărților autoarei Raluca Butnariu, cea care m-a impresionat prin imaginație și surprize literare, și uite, că și aici a reușit. Un fantasy uimitor, captivant, plin de suspans și adrenalină, o detașare a ceea ce înseamnă trevial care-ți taie efectiv respirația.

Autoarea m-a transpus în boarea Asgardului. Tarâmul zeilor nemuritori. Acolo unde s-au înfipt colții demonii și acolo unde vrăjitoarea Leah luptă pentru a salva lumina și a alunga umbrele răului.

Totul a început demult, timp și legende în care demonii au fost izgoniți în adâncuri, acolo unde s-au format ca rasă dură, însetați de sânge și putere, acei care râvnesc să stăpânească lumi, însă își așteaptă profeția ce se cere urmată. Timpul este la cumpănă. Răscoala lor este inevitabilă. Iar gustul lăcomiei și al dăinuirii le este mult prea palpabil.

Vor reuși cei proscriși să-și răzbune prea lungul exil și să dobândească ceea ce râvniseră încă de la început? Vor reuși oamenii să țină piept unor creaturi pe care le credeau stârpite de vreme? 

Totul se complică atunci când în joc sunt puse sentimentele. Acelea adevărate, chiar dacă negate. Cei doi protagoniști sunt Leah și Saul, o vrăjitoare și păstrătoarea unei pietre sfinte, și un demon-cameleon, o combinație ucigătoare, între lumină și întuneric, între bine și rău, între pace și război. Saul după multe lupte interioare o alege pe „ea”, chiar dacă e nesigur și e cela care își trădează rasa și tatăl, luptă cot la cot cu Leah în numele zeilor și al luminii, mânat de emoțiile pure pe care le simte pentru tânăra profetă.

Tu ești prețul pentru care am renunțat la tot ceea ce aveam și puteam să am, la tot ceea ce am fost și puteam să devin. 

Leah încheie alianțe, face eforturi pentru a se apăra de dușmanii care îi amenință lumea și tărâmurile. Printre toate acestea, persoane dragi ei sunt rănite, iar Leah se vede nevoită să facă eforturi pentru a-și salva prietenii…Demonii sunt mai mulți, mai invincibili și doar o minune și un plan bun pus la punct îi poate face învingători. Va reuși oare să aducă pacea? Oare elirienii o să-și recapete echilibrul în toată bezna produsă de nelegiuți?…..Urmează să vedeți în carte…nu vă povestesc mai mult, aș strica farmecul cărții și aș stârpi din fantasticul celor mai fantastice momente! Dar mai adaug o singură paranteză- aceea care deschide inimi, cea care dincolo de apocalipsă și distrugeri iscă o dragoste emoționantă și captivantă în același timp, care m-a impresionat.

Saul închise ochii. (………….) strângând-o disperat, șoptindu-i la ureche inima lui, chiar în clipa în care valul îi izbi din plin pe amândoi. Preț de o clipă, arsura i se păru insuportabilă, ca și cum i-ar fi curs lavă topită prin vene și carnea i s-ar fi desprins de pe oase. Leah îl strânse cu putere, și el îi simți inima bătând năvalnic, lipită de a sa. Îi trecu prin minte că nu exista un alt loc mai bun de a muri decât în brațele ei, în brațele singurei femei pe care o iubise vreodată… Apoi nu mai simți nimic.

O carte superbă! Care-ți umple sufletul cu seva unor tărâmuri prielnice doar pentru cei ce vor să vadă……și o poveste pe care nu o poți uita prea ușor…..

Fantasy Aesthetic Photography - Unique Fantasy Aesthetic Photography, Fantasy Magical Fairytale Surreal Enchanting #JustTattoos

Sursa foto: pinterest.com

Reclame