Citind-o pe Camelia Cavadia. Cartea „Purgatoriul îngerilor”

Camelia Cavadia a lucrat în ProTV din decembrie 1995, până în mai 2014. S-a ocupat de promovarea tuturor programelor și vedetelor postului și a ocupat funcția de PR Manager ProTV. Din 1 iulie 2014, până în iulie 2017, a deținut aceeași poziție în cadrul televiziunii Antena 1.

În mai 2015, a publicat la editura Trei primul său roman, „Vina”. Romanul „Vina a fost desemnat „Cel mai bun roman de debut” al anului 2015, la cea de-a XXIX-a ediție a Festivalului Internațional de la Chambéry, Franța. Autoarea a fost prezentă la festival, unde a participat la diverse mese rotunde și traduceri din roman.

În iunie 2016, Camelia Cavadia a publicat la aceeași editură, Trei, cel de-al doilea roman al său, „Măștile fricii”, lansat ulterior și în Anglia, la invitația Grupului de voluntari „Romanians love books”. În toamna anului 2016 a fost anunțată apariția celui de-al treilea roman al său. Iar eu am început de la ultimul spre cel de primul.

Purgatoriul îngerilor aduce în prim-plan o realitate cumplită, văzută atât prin ochii inocenți ai copiilor forțați să se confrunte cu o lume abuzivă și nedreaptă, cât și prin lentila uneori atât de deformată a privitorului. O lume crudă și totodată reală de te-nspăimântă.

***Anual, în întreaga lume, dispar aproape un milion de copii.***

Pentru portalul paginademedia.ro, Camelia Cavadia susține: „Am scris această carte pentru că mă impresionează vulnerabilitatea copiilor, pentru că uit greu un chip trist, pentru că nu pot să nu mă-ntreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieți au copiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo. Am scris-o și pentru că sunt mamă. Și mi-e imposibil să gândesc ce-aș face și cum aș reuși să supraviețuiesc dacă s-ar întâmpla vreodată ceva rău copilului meu.”

Am citit cartea „cu sufletul la gură”, și cu stări fel de fel. Am adunat încet-încet piesele unui puzzle trist, întortocheat, în care emoțiile par să fie principalul aliat sau principalul dușman. Am trăit o stare de confuzie și o stare de întrebare nestăvilită. Cu …oare ci-o să fie? Ce va fi mai departe?

Îl avem în oroarea vieții pe Teodor, un băiat care trăiește într-o casă de la periferie, un purgatoriu pe care-l împarte cu mulți alți băieți. Ei sunt în grija “stăpânului” Sabad și a lui tanti Loneta. Ziua cerșesc, noaptea împart două camere dărăpănate și o mâncare ce uneori nu le ține de foame. Trăiesc cu frică, dar totuși, în lipsa lor de cunoaștere, se găsesc mulțumiți de ce au, că poate o fi mai rău. Chiar dacă iau bătaie, chiar dacă trăiesc în niște condiții crunte, ei nu știu altceva decât să accepte și să meargă ca orbii pentru munca pe care o înfăptuiesc zi după zi. Nu știu că au avut o altă viață sau că ar putea avea părinți, familii complete de care nici nu-și închipuie. Pot doar să viseze…ceea ce îl definește pe Teodor, cel care are o lume a lui, și care se crede înstrăinat de ceea ce e acum.

Pe lângă faptul că copii rătăcesc în infernul străzilor, aceștia nu știu care le-au fost soarta până la a ajunge ceea ce sunt. Iar la un capăt de oraș plânge cineva după ei. Așa cum face și Maria și Aron, își plâng copilul pierdut. Angel, fiul care le-a mai rămas, trebuie să trăiască mereu în umbra fratelui său dispărut, Teodor. Ei nu își pot reveni și viața lor e doar o așteptare continuă. Îl caută pe copilul care parcă a dispărut în neant, fiind răpit acum mulți ani. Nu pot renunța, nu se pot gândi că el nu mai este…în ei arde flacărea așteptării.

Finalul m-a bucurat enorm, mi-a dat propria mea izbăvire, deoarece am suspinat adânc la nefericirea acelor copii care nu știu alinarea unei mame sau a unui tată. Chiar dacă romanul este plin de povești triste, orori cu care greu te împaci, mă bucur că l-am citit, oricât de înstrăinată ar părea asemenea expresie.

Recomand cartea cu drag! Lectură plăcută celor cărora le-am trezit interesul!

Critici literare:

Scriitorul Radu Vancu despre Purgatoriul îngerilor: „Spunem mereu, și a devenit un clișeu, că literatura înseamnă empatie. Însă prea puțini dintre noi, scriitorii, facem din literatura noastră un document real, emoționant, mișcător al acestei empatii. Romanul Cameliei Cavadia tocmai așa ceva este: documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți. Un document al infernului și al purgatoriului pe care acești îngeri căzuți fără voia lor sunt nevoiți să-l parcurgă. Tocmai astfel de documente îți dau speranța că literatura înseamnă, totuși, mai mult decât un joc estetic. Mă bucur mult, așadar, că o astfel de carte e posibilă.”