Astăzi!

Astăzi, îmi voi acorda mai mult timp, voi fi mai atentă la nevoile mele, acum mai mult ca niciodată îmi voi aminti cine sunt, care mi-e scopul, de ce sunt aici, ce am de făcut, şi încotro să mă îndrept.

Astăzi îmi voi analiza viața, voi pune în balanță trăirile și ce am obținut în timp, îmi voi pune întrebări, de ce am ales experienţele care au apărut în calea mea…..de ce am alungat oameni, de ce am fost colecționară de trăiri încă neexperimentate, de ce am ales să adun lucruri și nu emoții……

Astăzi, promit să renunţ la nimicirea și sabotarea fericirii mele, voi îngădui unei noi experiențe să mă definească, voi alunga cu mătura gândurilor mele întunecate şi o să dau frâu liber armoniei vieții, voi pluti în deriva a tot ceea ce simt. Îmi voi trăi clipa!

Astăzi mă voi topi în dulceața răsăritului, voi alerga cu braţele deschise în iubirea nemărginită a Sinelui meu visător.Voi dezgheța zâmbetele, voi mirosi aroma a tot ce mă înconjoară. Voi pune suflet în tot ce voi face și îmi voi tatua iubirea pe sub piele. Voi radia!

 Astăzi, mă predau noii zile cu braţele deschise, accept ziua așa cum e, contemplu culorile unui nou început, a unui destin care se cere trăit, îmi dau frâu liber să fiu surprinsă și să uimesc la rândul meu. Permit fiecărei zile să mă surprindă şi să îmi hrănească cele mai profunde dorinţe ale sufletului meu, pentru că simt că am nevoie, simt că vreau să fiu alimentată cu mai bine.

 Astăzi, promit să îmi folosesc puterea de a-mi resuscita lumea mea interioară. În această zi poate mai mult ca în oricare alta, voi oferi celor din jurul meu ceea ce vreau să primesc din partea lor. Să dau fără a cere, să dăruiesc fără să am așteptări. Să prețuiesc. Să primesc!

Astăzi voi căuta căi pentru a iubi fiecare persoană pe care o voi întâlni. Mai mult sau mai puțin. Mai cu ardoare sau temperat. Mai focos sau mai mămos. Voi iubi pentru că știu că pot!

Astăzi voi clădi pacea în suflet și o voi transmite în rândurile mai sus spuse, voi avea gânduri prielnice, voi spune cuvinte liniștitoare şi mă voi ruga pentru pacea celor care încă trăiesc în haos, în deznădejde și în necunoaștere – inclusiv pentru mine. Voi striga ruga înțelepciunii!

Astăzi îi voi respecta pe toţi cei din jur şi pe toţi aceia care, din umbră, se străduiesc să facă din această lume un tot frumos, un loc al binelui, al îngăduinței, al cuviinței. Mă voi face părtașă la binele din această lume, voi respecta darurile naturii și voi renunța să judec, să condamn, să vorbesc cu nesăbuință. Voi aprecia ceea ce sunt atât eu cât și cei care mă înconjoară. Am încredere că ceea ce voi oferi lumii, se va întoarce la mine…

Astăzi închei ziua cu bine, pentru că-mi permit să sper la mai mult, la mai frumos, la mai divin. Acum, în acest minut valorific cuvântul, starea mea de bine și împart cu voi puritatea intenției mele………

Astăzi dăruiesc vorbe din suflet pentru suflete frumoase……..

Sursa foto: pinterest.com

Citindu-l pe Cosmisian. Cartea „Mouelle Roucher. Vol.1: Dezliterarea pe fuior de timp”

Autorul către cititor: …..”pus față în față cu Mouelle Roucher, cititorul este salutat de o copertă misterioasă și simplă, apoi confruntat cu un termen inexistent în limba română, „dezliterare”, pe care cartea în discuție își propune să îl explice pasiv. Ideea dezliterării mi-a venit în toamna anului 2014, când căutam să pătrund în lumea misterioasă a unei scriitoare celebre din Lyon. Capabilă să trăiască o poveste de iubire completă alături de Pierre, degustătorul de vin ce a reprezentat pentru ea bărbatul perfect, Mouelle Roucher a transpus în cuvinte întreaga frumusețe și dramă a acestei iubiri.”

Cosmisian subliniază ideea- „Când publici, îţi doreşti ca cititorul să uite de autor, să uite că citește, şi să se lase purtat în lumea creată în jurul personajelor. Ofer cititorului meu o carte ce se scrie în două etape. De prima etapă m-am ocupat eu. Adevărata dezliterare o face cititorul, care devine astfel coautor.”

Da, am fost un mic scriitor de gânduri reflectate în urma citirii acestei cărți care m-a infiltrat în lumea iubirii din umbra unor trăiri scriitorești. Iar eroina, Mouelle Roucher m-a incitant încă de la prima palpare a emoțiilor. Și ce mai emoții……Autorul m-a captat de ceva timp, deoarece l-am descoperit inițial de pe blogul acestuia (gandurineinfinite.wordpress.com), însă cartea a întrecut orice așteptare, atât de diferită, atât de specială prin felul filozofic de a accentua stările. Aș putea spune că Cosmisian a manevrat paleta de culori într-o manieră de maiestru cunoscător în ale cuvintelor și emoțiilor. A făcut dintr-un început un succes!

O scurtă descriere a cărții:

Povestea ne relatează iubirea unei scriitoare celebre Mouelle, care în urma unui accident devine captivă în propria sa durere, frumosul nu-i mai pare atractiv ascunzându-se departe de ochii curioși, astfel plângând după Pierre, iubitul acesteia.

Pierre a plecat, lăsând-o cu sufletul înghețat și cu o cheie a unui lacăt prins de aparenta fericire a altor sute de mii de perechi…. Era încă la acea masă privind spre cheie, când îi sună telefonul….știți, a avut un accident. E grav. Mort, acum? Nu, nu se putea una ca asta…… 

Toată povestea cărții este o cursă a timpului, a trecerii, a trăirii, a suferinței, a memoriei, a abandonului, a regretului și al iubirii, a primirii acesteia în detrimentul fricilor și a reținerilor.

Umplutura o face câteva foi a unor scrisori și dârzenia unui tânăr scriitor. Curiozitatea lui. Felul lui de a fi o scoate pe celebra autoare din „văgăuna” suferinței din care pur și simplu refuză să iasă. „Doar vizitele tânărului scriitor, pe care l-a întâlnit la dineul organizat de ea, cu prilejul prezentării cărții sale „Fiorul”, îi luminau cerul sufletului înnourat.”

Partea cea mai plăcută a fost când Pierre a ieșit din comă, însă m-a nedumerit abstinența eroinei de a-l vedea, probabil șocul a fost mult prea mare iar așteptarea a fost o piatră de moară care a tras-o mult prea la fundul deziluziilor și părerilor de rău. Mă voi opri aici în ale relatatului, aș știrbi din dorința cititorului de a afla munca autorului, însă carte mi-a încălzit sufletul la propriu.

Da, știu că aveți multe întrebări, …..oare va renaște iubirea pentru Pierre în sufletul misterioasei Mouelle? Oare vor simți „Fiorul” iubirii Mouelle și Pierre în inimile lor? Oare vor învinge prejudecățile și vor păstra cheia unei relații de iubire? Ve-ți putea afla doar citind minunatul prim volum al autorului Cosmisian. Însă cu siguranță, Mouelle Roucher – „Dezliterarea pe fuior de timp”, propune dezvăluiri uluitoare, sensibile, pline de arome misterioase, personaje ce-și păstrează conturul secretos, dar și cu tușe ce te provoacă să-ți amplifici propriul tablou descriptiv. O adevărată provocare din partea autorului!!!

Critici literare:

• Detașat de înfățișarea materială a lucrurilor, folosind de multe ori cuvinte abstracte, Cosmisian pune accentul pe detalii fine și profunde menite să se joace cu imaginația cititorului, purtându-l într-o lume de vis. Scrisă la persoana I, această poveste este încarcată cu emoțiile iubirii, relatată într-o manieră elegantă și sensibilă. „Oare iubirea poate fi uitată?” – cu siguranță, Mouelle Roucher este povestea care înnobilează iubirea scrisului și lecturii, dăruind o avalanșă de trăiri interioare pe care cititorul și le însușește involuntar. Vero Budea, redactor Literatura pe tocuri
• Cartea Mouelle Roucher – Volumul 1 Dezliterarea pe fuior de timp, semnată de tânărul Cosmisian, aduce magia vibrației iubirii cu al ei „Fior”, care trăiește în noi, dintr-un început până în apus. „Fiorul” revine cu obstinație ca un laitmotiv în discursul narativ, precum motivul muzical al Bolero-ului compus de Maurice Ravel. Absența acelui „Fior” transformă iubirea într-o povară, iar sufletul copleșit se frânge. Personajele trăiesc reîntoarcerea iubirii, dar absența amprentei acelei vibrații propune un travaliu al sufletului, greu de purtat. Cartea Mouelle Roucher – Volumul 1 Dezliterarea pe fuior de timp ascunde „Fiorul” în iubirea scriitoarei Mouelle Roucher pentru Pierre. El este omul în care s-au adunat toți bărbații din viața acestei misterioase femei, iubitoare „a cuvintelor pe care le vedeai mai curând ca eșarfe aruncate în jurul gâtului iubitului, pentru a-l apropia de trupul sau cald”. Cartea a fost dăruită „iubirilor mele, în căutarea acelor bărbați ce împreună au format bărbatul perfect. Idealizată iubire perfectă, ce m-a făcut să caut un om care să o cuprindă, a fost o himeră, o muncă de Sisif. Iubirea pentru tatăl, omul cu două lumi, despărțite de anotimpuri, iubirea pentru bărbatul care a făcut din mine o visătoare – Roin, pentru Florene – un iubitor ascuns, ce niciodată nu a îndrăznit să spună ce simțea”. Prof. Luciana Ianculescu (fragment din Prefața)

Timpul se măsoară cu clipe!

Ştiu, retrăiesc uneori aceleași sentimente, cunosc starea, da, tu omule, simt că nu ţi-e uşor, crede-mă că ştiu. Ai ajuns la o vârstă în care vezi mai limpede, parcă ți s-a luat perdeaua orbirii de pe ochi, parcă mai mult înțelegi, parcă mai mult pricepi, parcă nu mai poţi fi păcălit/ă. Înţelepciunea s-a lipit de tine odată cu ridurile alea fine din colţul ochilor. Simțurile parcă ți s-au ascuțit o dată cu încetinirea iuțirii tinereții. Parcă mai cumpătat, parcă mai cu seriozitate. Ai crescut pentru a-ți da seama că timpul se măsoară cu clipe petrecute frumos. Clipe în care nu mai râzi poznaș ci doar zâmbești cu încetinătorul pentru a putea revedea puterea unei trăiri prin vreme. Pentru a memora.

Timpul se măsoară cu clipe trăite intens. Și nu mai tresari de la drumuri întortocheate, nu mai suferi în umbre, nu-ți mai porți chipul plecat, ai ajuns să nu te mai ascunzi de teama prezentului și a necuprinsului viitorului, ai ajuns să păstrezi experiența pe chip. Zi de zi. Și te plimbi prin mulțime, singur/ă, fără teama de necunoscut, fără rețineri, fără inhibiții și fără chei care deschid inimi, fără regrete. Vântul îţi mângâie părul şi tu, topit/ă de iubire, închizi ochii o clipă. Clipa ta! Unica!

Da, clipa, acel moment în care uităm de toți și nu din egoism ci din dorință de a fi noi înșine cu ceea ce de fapt suntem. E acel moment în care te uiţi la tine cu dragoste, și-ți admiri propria ființă. E acel timp în care nu mai alergi, nu mai respiri sacadat, nu mai cerșești, nu mai ocolești, nu mai cauți scurtături. E acel moment în care îți dai timp pentru că înțelegi că nu e drept să mori fără să fi cunoscut timpul. Clipa infinitului ce de atâtea ori am trecut-o cu vederea.

Timpul se măsoară cu clipe! Prețuite sau mai puțin. Validate sau ironizate. Trăite intens sau cu jumătăți de măsură. Cu dorințe sau cu nepăsare. Cu dragoste sau pasivitate emoționale. Trăite oricum, cu sau fără, irosite sau neprețuite, însă trăite. Așa într-un inepuizabil stol al vieții, acolo unde noi suntem parte dintr-un tot întreg. Momente, secunde așa trecătoare cum sunt ne definesc……..

Așa că trăiește-ți timpul, acceptă-ți clipa cu tot ce-ți dăruiește, bucură-te, începe cu dorința de a încerca nu de a amâna, pornește de la vreau să fac….și pune-te mai presus de tot, înainte la toate începuturile ce-ți sunt propuse de viața însăși!

Fii!! Timpul se măsoară cu clipe! Doar fii!

Sursa foto: pinterest.com

 

 

Citind-o pe Mirela Oprea. Cartea „Duelul inimilor”

Citind deja a doua carte din palmaresul autoarei Mirela Oprea am ajuns la concluzia că aceasta este un izvor nesecat de romantism și frământare emoțională. Astfel trebuie să recunosc că am fost ghidată de o curiozitate și nerăbdare aparte cu privire la cel de-al doilea volum din saga Familiei Drumville,”Duelul inimilor”, o continuare a poveștii din cartea  “Dragoste eternă”, care ne oferă clipe de aventură și iuțime a momentelor ce nu te lasă să te plictisești.

„Duelul inimilor” o are ca protagonistă pe Alexandra, sora ducelui Adam Drumville, iar toată povestea se țese în jurul acesteia și a mici prințese de Drumville, rodul iubirii dintre Adam și Sienna.

Totul pornește de la răpirea micii Eleonor, fetița care fără să vrea pecetluiește unele direcții și deschide porți acolo unde te aștepți mai puțin. Aceasta ajunge pe mâinile perfide a unei femei viclene ca mai apoi să fie salvată de Ethan Lehman Farid, cel de-al doilea fiu al Emirului, duce de Stratham și nici mai mult nici mai puțin un vechi prieten de-al tatălui acesteia. Întâmplarea face ca plecarea fetei spre pământurile natale să nu fie posibilă astfel tânărul bărbat este nevoit să-i aducă o dădacă, mai exact să o fure pe cea de pe domeniul ducelui de Drumville.

Ironia sorții i-o scoate în cale pe Alexandra, luînd-o drept dădacă deoarece o găsise îmbrăcată precum o slujnică, o răpește și o duce în Egipt la palatul acestuia și o pune să aibă grijă de mica prințesă. Cu o fire vulcanică Alex îi face viața grea bărbatului, ironii, critici, altercații, până la momentul cela care ajung mai să se strângă de gât, însă spre amuzamentul multora ei nu realizează că se îndrăgeasc fără voia lor.

(……….) Era doar o chestiune de timp până aveau să-și revizuiască antipatia impusă, lăsând sentimentele lor să vorbească de la sine.”

O întreagă înlănțuire de momente dubiose, coincidențe stranii, nebunia unei femei respinse și setea acesteia de sânge duce la un șir de implicații periculoase, însă cel mai curios e că ve-ți afla cine se ascunde de fapt în spatele măștii mâniei și a răzbunării care au dus o femeie în pragul răpirii, a uneltirilor diabolice, fiind capabilă să distrugă vieți, să omoare oameni nevinovați…și pentru ce?

Ethan ține piept înfrânărilor Alexandrei, a otrăvirii, a delirului emoțional și într-un final capitulază în numele dragostei ce o poartă. Astfel și Alexandra va cunoaște mai repede decât și-a închipuit fața iubirii, curcubeul emoțiilor și scânteia fericirii pe care o simte doar la el în brațe. Însă totul nu poate fi atât de simplu, pe lângă tumultul de evenimente, un conținut de dialog înțeles greșit duce la o răsturnare de momente ce accelerează narațiunea. De aici în colo tensiunea crește. Sângeele fiebe la o intensitate sporită. Cuvintele se pierd pentru a fi găsite, iar finalul mi-a produs o satisfacție literară ce o voi purta cu mine mult timp.

Duelul inimilor o carte historical – romance captivantă. Scrisă cu umor și perseverență, nelăsând nici un moment cititorul să se plictisească, oferind o acțiune alertă și mult suspans. O carte despre putere și încăpățânare, despre transformarea în numele iubirii și misterul ce se ascunde în profundul sentiment de a fi cu cineva într-o iubire eternă. Curios, nu? Eu am rămas încântată! Îmi râmâne doar să vă urez, lectură savuroasă!

Critici literare:

• “Surprizele se ițesc la fiecare pas (sau pagină), când te aștepți mai puțin, te aruncă de la agonie la extaz, îți pun răbdarea și imaginația la încercare.” — Adriana Bejgu, redactor și cititor

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Mirela Oprea. Cartea „Dragoste eternă”

De recent mi-a fost recomandată autoarea Mirela Oprea pentru romanele ei pline de istorie și pasiune ce cucerește. Autoarea este o constănțeană plină de o sensibilitate aparte. În cartea „Dragoste eternă” ni se adresează nouă cititorilor: „Îți dedic această carte ție, cititorule, cu credință și iubire, ca aceste rânduri așternute pe hârtie să-ți aducă bucurie, măcar atât timp cât citești. ” 

Am pornit călătoria mea literară cu Seria Saga Familiei Drumville,  cu cartea „Dragoste eternă”, un historical romance foarte incitant, o carte fix pe placul inimii mele.

Aici vom găsi o poveste frumoasă și intrigantă de dragoste care m-a surprins plăcut. Am simțit o transpunere în vremurile cavalerești și a sacrificiilor în numele iubirii. 

Cartea ne conturează un tablou în vremurile de demult, cele în care dragostea era de epocă. Dar să încep cu începutul, istorisirea pornește cu Lady Mildred, contesă de Drumville, o bătrânică băgăcioasă și cu uneltiri viclenești, care-i caută cu disperare soție nepotului ei Adam, un bărbat încăpățânat și mai presus de toate reușitele sale în materie de bani nu vrea să se așeze în plan personal fiind încă reticent după un eșec amoros!!!

Însă speranța apare atunci când te aștepți mai puțin…..

Lady Mildred primește o scrisoare, una care le va schimba viața la toți, inclusiv și a durului duce. Aceasta constă să o găzduiască și să o ia sub oblăduirea ei o tânără din Franța la rugămintea celei mai bune prietene…

Venită pe teritorii străine, tânăra Sienna ajunge să trăiască o poveste neînchipuită. Fiind pricepută la multe lucruri și învățată de scumpul său bunic să fie utilă tuturor aceasta nu refuză nici o muncă, transformă tot de ce se atinge, cucerește și cele mai crâncene inimi și topește cele mai groase ghețare, inclusiv sfărâmă și zidul creat de tânărul duce.

Însă totul nu poate fi atât de simplu, abia venită tânăra nu-l gășește pe domeniul său pe Adam, ci doar pe sora sa Alexandra, o tânără de doar 15 ani, foarte veselă și pusă mereu pe șotii. Aceste două se plac din prima clipă, chiar și personalul o primesc cu brațele deschise pe tânăra franțuzoaică rafinată. Totul decurge în tihnă și în ajutor constant până apare „el”, momentul în care m-am trezit cu lacrimi în ochi de amuzament, prima întâlnire dintre Adam și Sienna….este vulcanică și cu replici aruncate la nimereală. Sienna îl crede un trecător ce a primit găzduire peste noapte, iar Adam habar nu are cine este ea… și mai ales ce caută în camera unde-și ține cele mai de preț tablouri, și așa ajung să pornească o ceartă și un dute vină de replici care-l face pe duce să o dorească instant.

Zilele ce trec accentuează antipatia celor doi, animozitatea se simte de la distanță. Ba chiar, Adam o suspectează de complicitate cu bunica lui pentru a-l face să se însoare…astfel o urăște și o dorește din ce în ce mai mult fără voia lui. Năuc de emoțiile ce-l încarcă o evită pe cât posibil, până își pornește jocul. Hotărăște să se însoare. Cu cine credeți? Va fi o căsătorie de conveniență sau nu, se cere aflat, cert e că nimeni nu s-a așteptat din cei doi ca emoțiile lor să ajungă peste ani un pocal al eternității.

Ce se va întâmpla de acum înainte? Cum se va termina înțelegerea celor doi? Nu vă pot spune decât că, problemele nu s-au sfârșit….răpirea, vorbe și fapte uneltite la greu, fuga, abandonul, ura și anii ce au ascuns rodul unei iubiri neîmpărtășite. Toate acestea, și multe altele le puteți afla citind „Dragoste eternă”.

O poveste frumoasă dar și tristă unde dragostea, neîncrederea, gelozia și invidia merg mână-n mână. O provocare a două personaje pline de patos, cu caractere puternice, orgolioase dar și cu emoții ce se cer trăite intens. O carte de citit și iubit!

Critici literare:

• Mirela Oprea are din nou curajul de a așterne pe hârtie un curcubeu de trăiri în maniera cu care ne-a surprins la debutul ei recent. În aceeași tonalitate romantică pe care ne-a dăruit-o în ~Falsă identitate~, dar plasându-și personajele într-o perioadă parcă și mai potrivită romantismului, ne topește rigiditatea cotidiană cu o simfonie de sentimente puternice, explozive, la care cu greu poți rezista.– Adrian Bejgu, tehnoredactor, Februarie 2016.

Sursa foto: pinterest.com

Dragă inimă….

—Dragă inimă, de ce mă ții trează nopțile, de ce îmi alungi visele, pentru ce îmi reverși atât de multă durere pe trupu-mi firav? De ce?

—Dragă inimă, de ce îmi umpli dar și-mi dezgolești pustiirea a tot ce înseamnă „eu”?

—Dragă inimă, la ce stație te vei opri oare?

—Dragă inimă, la ce zbucium mă vei supune?

—Dragă inimă, câte nopți nedormite îmi vei dărui? Draga mea, câte ecouri îmi vei reda în surdină?

—Dragă inimă, câte culori îmi vei desenat în suflet, și câte o să mi le încurci, câte lucruri îmi vei aduna și câte mă vei lăsa să le pierd?

Și vreau să știi………

—Dragă inimă, chiar dacă te-au înrobit ai depășit, ai pulsat bucurii și emoții vii……ai pulverizat stropii unor trăiri și a unor extensii de euforii a vieții!

—Dragă inimă, deși ai obosit atât de mult, mai iubești încă, uneori mai mult decât s-ar cere, mai mult decât am visa, mai intens decât ar scrie orice vers.

—Dragă inimă, chiar dacă ai căzut din nou și din nou, îți reverși încă iubirea, ca pe o sevă necontenită.

—Dragă inimă, luminează……..

—Dragă inimă, în pofida la oamenii care te-au făcut bucăți, tu te zbați pentru ei, pentru idealurile lor, pentru suferințele lor, pentru uniune și pentru mine…..

—Dragă inimă, chiar dacă sângerezi, tu încă tresari chiar dacă știi că vei ajunge epuizată. Încă speri. Încă suspini. Încă încerci.

—Dragă inimă, chiar dacă viața ți-e pelin tu ajungi să faci din nimic zahăr. Faci dulceața amintirilor și aroma anilor. Faci culoarea vieții și tonurile a tot ceea ce ne înconjoară.

—Dragă inimă, tu chiar ești clăditoarea înclinațiilor mele, a gândurilor ce-mi bântuie nopțile și a tuturor cuvintelor încă nerostite. Inima mea ctitor.

— Dragă inimă, încă liniștită, încă plină de bunătate, încă cutremurătoare, încă senină, încă vie.

— Dragă inimă, m-ai învățat să iubesc în atâtea feluri și în tot atâtea feluri ai suferit. Dar ești și ai fost o învingătoare!

— Dragă inimă, mi-ai arătat care e calea ta și totuși de ce te zbați cu temere când ceva nou îți bate la orizont, de ce suspini după iubiri de poveste și de ce cauți alinare. Da, tu mi-ai arătat ce înseamnă să îți amintești și mai ales să ai ce.

—Dragă inimă, de unde le știi tu pe toate? Oare cum le poți așeza pe toate la locul lor? Cum ai virtutea de a face față chiar și atunci când simt că nu-mi aparțin?

—Dragă inimă, tu, cea care îmi ești dulceața dar și zbuciumul, tu, cea care ești puterea dar și slăbiciunea, cea care îmi ești emoția dar nu și rațiunea, tu, parte din mine, bucata mea cea mai vrednică, cea mai prețioasă și ticluită din oglinda ochilor mei, a dorului și al pasiunii mele pentru viață!

—Tu, dragă inimă……..

Sursa foto: pinterest.com