Dragostea are răbdare….

Despre dragoste s-a scris cu nemiluita. Cuvinte focoase, laude, ironii și bancuri. S-a povestit de dragoste înfloritoare dar și de jertfele în numele iubirii. Și ce nu s-ar zice, și ce nu s-ar nega, fiecare o înţelege exact aşa cum i se primește să o dăruiască. Dai şi nu mai aștepți, primești și nu mai comentezi. E mai mult o cauză și efect. Dragostea nu cere laude.

Astăzi am decis să scriu despre dragostea care rabdă și are răbdare, ați zice cum așa, oare despre ce se va mai scrie, uite că poate puțin vor înțelege ce voi avea de zis, însă o parte îmi va da dreptate. Deci. Răbdare.

Dragostea, ca şi credinţa, e ceva intim. Nu apare așa cum ne așteptăm și nu realizăm până nu credem. Și simți cum arzi pe interior, scoți ce e mai bun din tine și radiezi. Îți încerci răbdarea abandonându-te în mrejele unei plăceri ce te înlănțuie. Și încerci să-ți temeperezi pornirile pentru a forma un tot întreg din două ființe. Îți înfrângi demonii pentru a renaște odată cu acel „nou” sentiment ce te cuprinde tot mai mult. Și încerci să cauți explicații…..să-i dai definiții, să te compui din tot ce înseamnă „doi”. Și îți reușește doar dacă vrei cu adevărat să simți…….

Știți cum aș asemui dragostea?…. ca etapele de formare a unui fluture, de la…până la…. o metamorfoză completă care duce la ceva divin. Acel ceva care a dăinuit prin timp și spațiu.

Și să recunoaștem, dragostea are răbdare, cu cei ce sunt nesiguri, cu cei care nu au curajul de a acționa instant, cu cei care uită să nutrească această stare, cu cei care au ignorat și cu cei care au trădat. Dragostea rabdă jumătățile de măsură și cuvintele mute. Da, ea tolerează încețoșarea și bânguielile fără noimă. Ea parcurge un drum lung până la ei și până la doi.

Simte și așteaptă momentul……

Dragostea rabdă binevoitoare emoțiile ce cresc, pe cele care se pierd pe drum, pe cele ascunse și cele care au nevoie de timp……..și în toată povestea iubirii mele am înțeles ……că dragostea nu se strigă, ea se trăiește prin toți porii și se amplifică prin orice moleculă. Sufletul nu urlă iubirea, nu o transformă  în spectacol pentru public, nu se grăbește să se asigure că este vizibilă pentru cei din jur. Stă răbdătoare în taina unoi doi oameni ce țin unul la altul. Tăcerea dintre doi îndrăgostiți care se iubesc este cea mai frumoasă declarație de dragoste ce ar putea exista. Și, am înțeles în decursul a zece ani de iubire că dragostea nu se poartă cu nechibzuință. Ea dacă o prețuiești se întărește văzând cu ochii. Am simțit în timp că dragostea nu cade niciodată în fața unor simple bătăi de vânt sau a unor încercări ce par nimicuri în comparație cu forța ce ți-o dă emoția unor doi oameni ce se completează. Am conștientizat că emoția trebuie plantată în suflet, nimic mai mult. Trebuie udată zi de zi….și admirată.

Iubirea e cuibărită în mine şi nu fac paradă cu ea. Iubirea şi credinţa nu se vorbărește la stânga și la dreapta şi nu se demonstrează public. Doar se arde intim, cu folos……și cu răbdare!!!

Sursa foto: pinterest.com