Sensul vieții!

Ecouri moarte în surdine reci,
Tresar fără răspunsuri
Aidoma a unei vieți,
Plutesc în valma minții.

Și parc-aștept o-nstrăinare,
De tot ce-nseamnă viață, 
Și parcă-s vie fără sens 
Și nu mai am dulceață.

Mi-en mia oară-ndurerată,
Suflarea dar și inima, 
Și când eu scriu, ca în deșert
Mi se usucă lacrima.

Pășesc fără să am o cale
Și nu mai am direcții,
Aici și parcă-n depărtare…
Îmi caut sensul vieții!

Nu știu, poate o să-l găsesc
Mi-e neclară soarta,
Aici, acum mărturisesc,
Aștept să mi se iartă…..

Tot ce-am făcut fără un sens,
Fără o împăcare,
Tot ce a dus la plâns intens,
Și grea încercare.

Și nu mai scriu eu prelungiri
A unor bizare gânduri,
E tot ce-a fost, dezamăgiri….
În aceste triste rânduri!

Sursa foto: pinterest.com

Cu visele hoinare…

Trăiesc și încă visez pentru alții, trăiesc prin unii, respir prin alții, privesc prin suflete și caut alinarea. Îmi absorb fiece suspin în căutarea unui suflet ce ar visa pentru mine, ce mi-ar ieși în întâmpinare și ar face din două suflete unul, ce ar alipi un gând de o dorință, ce ar contopi două săruturi în unul. Și aș trăi prin vis spre realitate. Dar așa continui să visez pentru alții, să privesc la umbre ce se țin de mână, la căruntul moș ce-și admiră respectabil partenera ce de mult nu mai o tânără. Prives și primesc realitatea ce-mi însângereaza rană visării, mă face să îmi dau seama că am rămas blocată în bula timpului, în acea longevitate a iubirii, a pasiunii, a focului aprins, trăiesc cu gânduri bizare la viață, la existențe ce m-ar duce în brațele frumosului și divinului, însă rămân tatonată în umbra unor visări ce se cer depășite. Și nu-i târziu să depăn un nou ghem am propriei mele dorințe, încă nu-i târziu să mă trezesc din neantul reveriei, nu-i târziu, doar de aș vrea. Uneori simt că așa e mai bine, undeva între lumi și realitate, între vis și prezent, între ceea ce sunt și am fost, între ce-mi doresc și ce de fapt primesc, inexplicabilă stare la zi, n-am ce zice. Însă am să-mi îndeplinesc cea mai arzătoare dorință, să trăiesc din iubire într-u iubirea mea de a iubi! Chiar și în visare…….

Sursa foto: pinterest.com

Făgăduința. Povestea calului!

Odată, demult, calul trăia pe o pajiște verde, mărginită de stânci semețe printre care susurau pâraie limpezi și răcoroase. Liniștea lui era tulburată doar de cerb care, în goana lui nebună, strivea iarba și murdărea apa. Dar, cum nu avea iuțeala cerbului, calul nu se putea răzbuna.

Într-o zi, pe la amiază, pe pajiște își face apariția un vânător care, tăcut și gânditor, ascultă nemulțumirea calului, iar după câteva clipe se oferă să îl ajute:

– Făgăduiesc să-ţi îndepărtez dușmanul, dacă mă lași să-ţi pun căpăstru și să mă urc pe spinarea ta.

Calul, fără să stea prea mult pe gânduri, este de acord, iar vânătorul îi pune frâul și îl încalecă. Curând, cerbul zace străpuns de suliţe, fără suflare, în schimb calul își dă seama prea târziu că a devenit sclavul vânătorului, din nemulțumire, din trufie, din mândrie că nu a fost la fel de bun ca cerbul.

Morala: Din naivitate copilărească, din înfumurare, din instict de apartenență vom ajunge sclavii unor persoane care se dau drept prieteni, drept ajutori. Din lipsă de judecată vom atreage după noi doar eșecuri pe care le vom conștientiza foarte târziu și care ne vor da morale grele de viață. Multe astfel de situații am întâlnit și în viața mea, unele le-am pășit, altele au încercat să-mi „pună frâu” felului meu de afi, a libertății pe care o am în suflet și mai ales asupra judecății, totul făcut doar ca să mă subjuge. Însă cu timpul am învățat să nu mă transform în sclavul nimănui, să nu critic, să nu-mi marchez teritoriul și să nu fac greșeala care l-a pândit pe „cal”.

Sursa foto: pinterest.com

Captivi în trecut!

Suntem persoane ale trecutului. Îl ducem, îl rîncarnăm în fiece lacrimă ce se varsă, în orice suspin. Nu-i putem înlătura adezivul puternic cu care ne înlănţuie. Nu putem să-l rupem, deoarece e parte din noi. E cu noi, ce nu am face. Suntem urlet de fiară captivă într-o capcană a timpului. În bula vremii ce ne bântuie. Ne înlănțuie în vraja neputinței. Ah, trecutul ăsta blestemat, ce ne îngreunează mintea, ne face stări de plumb, of, dar eu…eu sunt fata care e toată un suflet însetată de viaţă și care vrea detașare de tot ce e amintire drogată de vechi, de praful a tot ce a însemnat suferință! Sunt o ea care vrea dezlănțuirea libertății în detrimentul captivității de trecut! Vreau să ies din umbra reveriei trecerii, vreau să nu mă uit în spatele clepsidrei ce-mi bate sorocul, vreau să trăiesc! Să simt a viață! Vreau să nu mă îngrop în gânduri amare, în acele furtuni ce se furişează în obscuritatea minții, nu mai vreau imagini pe care mi le mai amintesc când şi când, ce mă fac să răscolesc adevărate furtuni în prezent, care îmi tatonează nisipurile mișcătoare a unei lumi ce cu greu îi fac față. E oare cineva care să poată privi înapoi cu fericire neîntinată de năluci întunecate? Oare cineva nu-și pleacă capul la dibuirea prezentului atunci când trecutul își face simțită prezența? Oare putem trăi o zi de azi cu un trecut ce nu se lasă uitat? Oare întotdeauna trecutul va fi parte a unui început de azi? Oare…….?

Sursa foto: pinterest.com

Un fel de a fi. Povestea broscuței!

Odată, demult, pe malul unui lac, o broscuță se odihnea în tihnă. Dar, iată, că lângă ea își face apariția un scorpion „roșu” de furie că nu putea ajunge de cealaltă parte a lacului.

– Nu vrei să mă treci pe celălalt mal ? o întrebă scorpionul pe broscuță.

– Nici gând, îi răspunse ea. Ai să mă înţepi și am să mor.

– Ei, nu fi proastă! Dacă mori tu, voi muri și eu. Doar știi că nu pot înota.

Broscuța nu mai stătu mult pe gânduri și fu de acord să-l treacă lacul. Numai ce ajunge pe la jumătatea apei când simte înțepătura mortală a scorpionului cocoțat pe spatele ei verde și alunecos și, cu ultimele puteri, îl întreabă:

– De ce ai făcut asta? Vei muri și tu odată cu mine.

În timp ce se îneca, scorpionul îi răspunde:

– Pentru că nu m-am putut abține, așa mi-e felul.

Notă: Ce-mi mai rămâne să vă spun, cum bine știți așa ceva se întâmplă dese ori și în viața noastră, mulți „nu se pot abține”, de la rău, de la bârfă, de la invidie, de la înjurături, de la intrigă și alte relații toxice. Câți oameni sunt buni tot atâția sunt care își folosesc existența pentru și în scopuri distructive, și mai ales fără un sens. Deși știu că vor provoca mult rău, nu se pot abține să-l facă pentru că așa le e firea, un fel de afi. Deci ai grijă pe cine cari în spate! S-ar putea să fie distrugător.

Sursa foto: pinterest.com

Ești ceea ce faci azi, nu ceea ce spui că vei face într-o zi…

Odată ce te îndepărtezi puțin de tot ce e negativ în viața ta, de tot ce înseamnă deziluzii și vise deșarte începi să vezi lucrurile altfel. Vezi culoare și acolo unde furtunile au adus ceața, vezi plăcerea și în picăturile de ploaie și vezi liniștea chiar și acolo unde se dezlănțuie și cele mai crâncene gânduri. Vezi pacea! Oricât de mare ar fi greutatea, singurătatea și prețul cerut contează modul în care tu reușești să o porți, să o duci, să o valorifici. Tu dai nota. Tu controlezi modul în care privești viața, tu hotărăști binele sau răul pe care îl faci, tu ești cel care dai sau nu frâu liber felului de a fi a lucrurilor și a pasajelor prin care treci. Tu ești propriul tău făuritor. Nu poți culege roadele bune dacă nu le-ai semănat și nu te-ai îngrijit de ele. Nu poți cere dacă nu ai dat. Nu poți pretinde dacă nu ai contribuit. Nu poți avea dacă nu ai pus ceva acolo. Dacă alegi în continuare să gândești negativ, vei găsi motive să nu faci nimic. Dacă alegi să nu faci nimic azi, mâine poate nici nu va mai fi. Dacă pretinzi că faci, atunci fă, acum, fără rețineri și vorbe mari, fără valurile unor laude deșarte, doar acționează. Ce te costă? Dacă alegi calea succesului, a faptelor neamânate vei găsi și motive de a merge mai departe cu zâmbetul pe față, vei înțelege că Tu acum contezi, că Tu ești parte și părtaș la ceea ce ți se întâmplă, doar Tu, și nimeni altul.

Ești ceea ce faci azi, nu ceea ce spui că vei face într-o zi….iar astăzi vreau să iubesc mai mult ca ieri, să dau frâu liber creației, spiritului meu copilăros și a zburdălniciei. Azi vreau să zâmbesc mai mult ca niciodată, din inimă și fără să-mi pese că arăt bizar. Azi vreau să mă bucur de viaţă aşa cum n-am mai făcut-o până acum. Pentru că merit, de fapt toți o merită. Doar avem o singură viață, și încă nu am înțeles. Deci, trăiți-vă clipa, azi și nu mâine…și nu într-o zi…..și mai vreau să dedic oamenilor tot ce pot eu mai bun, să împart bucăți de suflet pentru că-mi permit să desenez zâmbete pe chipuri. Vreau bucurii!
Azi vreau să fiu o persoană care dăruieşte energii pozitive, cuvinte calde, îmbrățișări și urări de bine, și nu doar azi…..și mâine, și în oricare zi. Azi vrea să mulțumesc celor care mi s-au ivit în cale și au rămas în inima mea. Azi vreau să spun te iubesc, te apreciez și mă bucur. Azi vreau să fiu recunoscătoare şi pentru cel mai mic detaliu al vieţii mele, pentru că prin simplu fapt că scriu deja ajung mai aproape de inimi care se caută și se apreciază. Azi vreau să-mi trăiesc ziua şi să-mi iubesc viața. Azi vreau să-mi ador dragostea și să-mi cuprind copii. Azi vreau să-mi știu căminul cald și să mă regăsesc în oaza mea de suflet. Azi vreau continuitate pentru mâine și dorințe noi pentru a urma ce o să-mi ghideze clipa de acum…..azi vreau soare…. în geam, în casă și în suflet!!!

Sursa foto: pinterest.com