Captivi în trecut!

Suntem persoane ale trecutului. Îl ducem, îl rîncarnăm în fiece lacrimă ce se varsă, în orice suspin. Nu-i putem înlătura adezivul puternic cu care ne înlănţuie. Nu putem să-l rupem, deoarece e parte din noi. E cu noi, ce nu am face. Suntem urlet de fiară captivă într-o capcană a timpului. În bula vremii ce ne bântuie. Ne înlănțuie în vraja neputinței. Ah, trecutul ăsta blestemat, ce ne îngreunează mintea, ne face stări de plumb, of, dar eu…eu sunt fata care e toată un suflet însetată de viaţă și care vrea detașare de tot ce e amintire drogată de vechi, de praful a tot ce a însemnat suferință! Sunt o ea care vrea dezlănțuirea libertății în detrimentul captivității de trecut! Vreau să ies din umbra reveriei trecerii, vreau să nu mă uit în spatele clepsidrei ce-mi bate sorocul, vreau să trăiesc! Să simt a viață! Vreau să nu mă îngrop în gânduri amare, în acele furtuni ce se furişează în obscuritatea minții, nu mai vreau imagini pe care mi le mai amintesc când şi când, ce mă fac să răscolesc adevărate furtuni în prezent, care îmi tatonează nisipurile mișcătoare a unei lumi ce cu greu îi fac față. E oare cineva care să poată privi înapoi cu fericire neîntinată de năluci întunecate? Oare cineva nu-și pleacă capul la dibuirea prezentului atunci când trecutul își face simțită prezența? Oare putem trăi o zi de azi cu un trecut ce nu se lasă uitat? Oare întotdeauna trecutul va fi parte a unui început de azi? Oare…….?

Sursa foto: pinterest.com