Astăzi, în una din multele zile de toamnă eu scriu, frenetic și cu repeziciune. Degetele-mi aleargă bezmetice peste taste aşezând cuvintele unul după altul, fără a gândi mult, doar ce simt, doar ce vreau să împărtăș, doar mici ostași ai emoțiilor ce fac din mine un amalgam de trăiri intense, doar o închegare a unei poveşti fără sfârşit. Cuvinte ce duc cu ele nemurirea mea, și odată aşezate în ordinea rescrierii ele poartă doruri buimace, stăruințe biruitoare cât și zâmbete răzleţe. Îmi scriu povestea mea, sau poate a multora aici, în frânturi dintr-o istorisire care nu va avea final dar nici un început pus la punct; cuvinte ce strivesc tăceri, ce șterg lacrimi uscate și așază gândurile în ordine, îndes slove ce luminează nopţi și din celea pe care cu drag le recitești în zori, descriu apusul dar și răsăritul, aduc mai aproape ploi stinghere dar și treceri ce nu se lasă în treacăt, adun nodul din gând și vise efemere.

Găsesc refugii, printre rânduri, printre cuvinte alergate, printre priviri fugare, printre nopți brăzdate de undele toamnei. Printre felinare. Cuvinte închegate cu dorință de a împărtăși, de a creiona visul unui scriitor tăcut. Şi, peste toate, au în ele o iubire, o minune, o taină şi o consolare. Adăpostul meu, prin ele…

Sursa foto: pinterest.com