Citindu-l pe Petru Racolța. Cartea „Versuri pentru suflet și cuget”

Autorul Petru Racolța a publicat deja câteva cărți în palmaresul său, fiind un nume în literatura noastră. A început să scrie încă din 2011, când și-a deschis primul blog. Prima carte a fost pentru copii: „Revolta din ogradă”, publicată în 2014. Au urmat „Povestirile unui maramureșean” vol. I și II la Editura Eurotip, Baia Mare, 2016; apoi „Planeta Paradis”, publicată în 2016, primul său roman de ficțiune. În paralel, a publicat constant pe blogul dumnealui cât și în ziarul Graiul Maramureșului, epigrame, cugetări, poezii…

Deviza sa este: „Ce nu te omoară, te întărește”. După spusele autorului, anul acesta speră să publice romanul (încă în lucru) „Fetița care visa pentru alții”, tot din seria ficțiune. Petru Racolța face parte din cercul literar „Mihai Eminescu” din Seini, orașul în care s-a născut și trăiește la momentul actual. 

Pentru început călătoria mea literară a pornit cu cartea „Versuri pentru suflet și cuget”, o împletitură de poezii consistente ce încheagă viața și amărăciunea așa cum e; aici ve-ți găsi versuri ce ajung atât la coardele sensibile cât și atrag atenția la anumite aspecte dezinvolte de o naturalețe aparte, dar și la morale ce-și ating scopul, piese încântătoare pentru a atrage interesul cititorului.

Am descoperit un volum format din mai multe secțiuni, de la poemele subiectiv-lirice la cele cu tentă epică, de la versuri clasice la cele îmbinate cu tentă modernistă care au o atingere specială asupra pierderilor, suferințelor, trecerii, și a întrebărilor ce ne macină existența.

Aspectul volumului este așezat cu o grijă scriitorească de o miticulozitate aparte față de versul în fixație clasică, iar finalul cărții e pur și simplu încântător prin epigramele ce au condimentat lucrarea de față. Autorul și-a permis să facă tangențe politice cât și morale, a jonglat cu cuvintele și rimele într-o muzicalitate ce m-a făcut convinsă că de fapt poezia n-a murit, că versurile mai înseamnă multe, că nu totul se rezumă la povești și romane consistente, însăși versul e o poveste încrustată cu penița.

Finalul pentru o carte cu poezii e empiric, iar autorul Petru Racolța a manevrat cu încheierea extrem de talentat, oferind întregului conținut al poeziei un sens, niște direcții spre o cunoaștere anume. Într-o „Prosperitate virtuală”: „Am case, dar n-am teren/Pe care să le aștern,/Și atuncea m-am decis/Să le zic case de vis.” În fine, apare și emblematica pledoarie pentru rimă, pentru sensul de a da sens: ” Ca să ajungi scriitor,/ Ai nevoie de mult dor,/Și e o necesitate/Traiul în singurătate.”

Petru Racolța are talentul de a spune mult în puține cuvinte, de a înnoda gândurile și de a le descâlci în maniera catrenelor cu însemnătate, de a face haiku-uri îndrăznețe și de a o potrivi cu propriul său stil poetic. Cartea mi-a plăcut enorm și îi sunt recunoscătoare autorului pentru posibilitatea de a o avea, de a mă delecta din ea și de a împărți și cu alții din „cugetul” scriitorului! Un mare mulțumesc, Petru Racolța!!!

Critici literare: 

• „Avem în față un poet veritabil, cu multe de spus într-un mod artistic și cultivând diverse formule de comunicare versificată. Personal, n-am mai întâlnit un asemenea fenomen în lirica noastră. Cititorul va găsi multe prilejuri de satisfacție, pe lângă cea artistică și latura social-politică. Desigur, Racolța e un moralist. Dar tonul său nu este dur și acru, ci are, în toate ipostazele lirice un umor nonșalant, bonom, ardelenesc, dacă vreți.” Lucian Bureriu