Curiozități despre Cărți!

Probabil nu sunt singura care îmi găsesc în cărți plăcerea desăvârșirii. Tocmai din această cauză am decis să fac o compilație cu cele mai curioase și captivante lucruri despre micile universuri învelite în coperți despre care, cu siguranță, nu ai știut. Am răscolit puţin prin vastul internet şi am adunat cele mai interesante informaţii despre cărţi.

  • Primele cărți imprimate nu aveau trecut pe ele numele autorului și nici titlul operei. Coperta era o operă de artă de sine stătătoare și era decorată, în unele cazuri chiar cu aur.
  • Cea mai veche carte de bucate din lume este o tabletă de lut babiloniană, inscripționată în akkadiană. Aceasta datează din anul 1750 Î. H., de pe timpul lui Hammurabi).
  • În mediu, oamenii petrec zilnic 6,5 ore citind. Aceste lecturi nu se referă doar la cărți, ci și la inscripții, publicitate, denumiri de instituții, magazine, etc. 
  • Locuitorii Indiei sunt cei mai pasionaţi cititori din lume, un pasionat de lectură din India citeşte în medie cam 10,7 ore pe săptămână.
  • Islandezii citesc cele mai mai multe cărți pe cap de locuitor, mai mult decât în orice altă țară.
  • „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain este primul roman din lume redactat pe o maşină de scris.
  • Cea mai mică carte din lume este deţinută de Biblioteca Naţională din Ţara Galilor şi se numeste „Bătrânul rege Cole”. Cărticica are un 1 mm lungime şi 1 mm lăţime, pentru a trece la o alta pagină ai nevoie de un ac.
  • Cea mai mare carte din lume, ale cărei pagini au o lungime de 3,2 metri şi o lăţime de 2 metri, cântărind 250 de kilograme și se numește „Cele mai bune dintre gândurile universale” cuprinde 160 de pagini şi conţine diverse aforisme şi maxime provenind de la peste 2.000 de scriitori şi personalităţi precum Confucius, Gabriel Garcia Marquez, Shakespeare, Gandhi şi Maica Tereza. Un scriitor croat a inregistrat un nou record mondial realizand cea mai grea carte din lume, un volum despre viata fostului lider croat Franjo Tudjman. Cartea gigantica are 3.604 de pagini si cantareste 12 kilograme.

  • Cea mai veche carte din Europa se află în Biblioteca Naţională a Marii Britanii. Manuscrisul de mărimea unei palme datează din secolul al VII-lea. El este o copie a Evangheliei după Ioan şi a fost descoperit în mormântul Sfântului Cuthbert, în anul 1104.

  • Așadar, una dintre cele mai scumpe cărți din lume este considerată Codexul Leicester care aparține lui Leonardo da Vinci. Tema sa principală o reprezintă apa, conținând studii și desene spectaculoase privind curenții și vârtejurile. O parte considerabilă este dedicată și astronomiei. Mai mult decât atât, acest Codex este scris invers, adică pentru a fi în stare să-l citești trebuie să folosești o oglindă. Actualul proprietar al manuscrisului este Bill Gates și a cumpărat Codexul Leicester în 1994 cu prețul de 30.8 milioane de dolari.
  • Cea mai vândută carte din pentru copii este Harry Potter, vândută în 400 milioane de copii. Povestea micului magician cu ochelari a luat naștere pe ruta Manchester – Londra, când autoarei J.K.Rowling i-a venit în minte lumea fantastică a eroului.

  • Iar cea mai vândută carte non-ficțională este Jurnalul Anei Frank, o fetiță evreică de treisprezece ani. Cartea a fost vândută în 27 milioane de copii. 
  • În cărțile lui Shakespeare cuvântul dragoste este menționat de 2259 ori, în timp ce cuvântul ură este întâlnit de doar 229 de ori.
  • Cea mai lungă propoziţie care a fost tipărită vreodată se regăseşte în romanului Mizerabilii, de Victor Hugo. Aceasta are 823 de cuvinte.
  • Abibliofobie este teama de a rămâne fără cărți sau material pentru lectură. Noi ne îndoim că acest lucru mai e posibil în ziua de azi, când atât de multe cărți sunt disponibile la numai un click distanță.
  • În bibliotecile publice din Europa Medievală cărțile erau legate de rafturi cu ajutorul unor lanțuri din fier. Aceste lanțuri erau suficient de lungi pentru a lua cartea de pe raft și a o citi, dar nu destul de lungi pentru a scoate cartea în afara bibliotecii. Această practică a fost prelungită până în secolul al 18-lea din cauza valorii mari a cărților.
  • Majoritatea cititorilor își pierd interesul față de subiectul cărții ajungând la a 18-a pagină.
  • Cel mai renumit hoț de cărți este Stephen Blumberg care a furat mai mult de 23.000 de cărți rare din 268 de biblioteci. Pentru a-și crea colecția, care se estimeaza la circa 20 de milioane de dolari, Blumberg apela la cele mai ingenioase metode de a pătrunde în biblioteci. Uneori se strecura prin sistemul de ventilare a clădirii ori chiar și prin puțul ascensorului.
  • Manuscrisul lui Voynich este considerată cea mai misterioasă carte din lume și asta pentru că a fost scris într-o limbă inexistentă, iar plantele pe care le descrie în text și ilustrații nu au fost găsite pe pământ. 
  • Mulți din noi cunosc poveștile din „O mie și una de nopți”, însă puțini știu că Alladin, în versiunile originale ale poveștilor, este chinez și nu arab.
  • În biblioteca renumitei universități Harvard poți găsi patru cărți cu coperta confecționată din piele de om.
  • Plăcerea de a mirosi cărţi vechi poartă numele de „Bibliosmia”.
  • Japonezii au un cuvânt care înseamnă „să cumperi o grămadă de cărți, pe care apoi să nu apuci să le citești”. Cuvântul e „tsundoku”.
  • Unii dintre noi citesc pe eBook Reader, dar mulți au rămas și vor rămâne meru fideli cărților imprimate pe hârtie. Ca o curiozitate, dintr-un copac se pot face până la 50 de cărți.
  • Prima dovadă scrisă a termenului „carte” despre care se știe astăzi este a lui Alfred cel Mare, care a fost un rege anglo-saxon al regatului Wessex din 871 până în 899.

Sper că v-am trezit interesul, urmează cât de curând să suplinesc cu noi și noi curiozități din rândurile lecturii ….de peste ani!

Cartea!

Toți găsim în carte o oază de liniște și o alinare a minții, însă câți dintre noi ne-am gândit la aspectul cărții ca hârtie, pergament sau o formă de coli sau foi de cele mai multe ori egale între ele și legate sau broșate într-un volum. Câți dintre noi ne-am gândit mai departe decât la ce avem în mână, la ea, cartea, o tipărire (rareori scrisă și de mână), ce conține diverse lucrări scrise, pe cea mai mare diversitate de teme. O carte este de asemenea o operă literară sau științifică, sau o parte semnificativă dintr-o astfel de operă. Câți dintre noi am căutat definiția sau apariția cărții? Oare ne-am întrebat vreodată despre asta? Uite, că eu vă spun…

Cea mai veche metodă de a transmite mesaje și povești era prin transmitere orală (viu grai), (tradiție), (zicătoare). Atunci când sistemele de scriere au fost inventate în antichitate, tăblițele de lut și pergamentul erau folosite, de exemplu în biblioteca din Alexandria. Primul suport de scriere a fost făcut dintr-o plantă subacvatică, numită papirusul, acesta a constituit un pas important în dezvoltarea suporturilor de scriere. Invenţia aparţine egiptenilor şi datează  din mileniul al treilea înainte de Hristos. ”Papirusul era , de fapt, o plantă acvatică care se găsea mai ales în Delta Nilului. Din tulpina acestei plante se prelucra un material sub formă de foiţă pe care se scria în Antichitate”, explică profesorul de istorie Radu Marian. Scribii erau cei care aşterneau informaţiile pe papirus. Potrivit descoperirilor arheologice, primele papirusuri se prezentau sub forma unor suluri alcătuite din foiţe lipite unele de celelalte, prinse pe beţe de lemn sau de fildeş.  Au urmat pergamentele, care au fost ulterior înlocuite cu codexuri, cărți legate, de forma cărților din ziua de azi. Codexul a fost inventat în primele secole după Hristos sau chiar mai devreme. Se spune că Iulius Cezar a inventat primul codex în timpul războaielor galice, legând pergamentele în stil acordeon și folosea paginile ca puncte de referință.

Înainte de invenția și adoptarea tiparului, toate cărțile erau copiate de mână, de aceea ele erau scumpe și rare. În timpul Evului Mediu, doar bisericile, universitățile și nobilii bogați își permiteau cărți, care erau deseori legate cu lanțuri pentru a preveni furtul lor. Primele cărți foloseau pergament sau piele de vițel pentru pagini, dar ulterior s-au înlocuit cu hârtie. Mai târziu în Evul Mediu, cărțile au început să fie produse cu tipărire cu blocuri, unde o imagine în relief a unei întregi pagini era sculptată în lemn, putând fi adăugată cerneală, reproducând mai multe copii ale acelei pagini. Totuși, crearea unei întregi cărți era un proces care cerea mult efort, având nevoie de acele blocuri de tipar sculptate de mână pentru fiecare pagină.

Cea mai veche carte tipărită este Diamantul Sutra, un text al Perfecțiunea Înțelepciunii, găsită în 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein într-o peșteră lânga Dunhuang, în nord-vestul Chinei, la sfârșit scriind că a fost tipărită la 13 al celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong (adică la 11 mai 868), cu 587 ani înainte de Biblia lui Gutenberg. Actualmente această carte poate fi văzută la British Library din Londra.

În secolul al XX-lea bibliotecile au făcut față unei rate de publicări din ce în ce mai mari, acest efect făcând parte din explozia informațională. Inventarea Internetului și a publicării electronice (v. Tehnoredactare computerizată) a făcut ca multe din informațiile noi să nu mai fie tipărite în cărți, ci puse la dispoziție de exemplu online, printr-o bibliotecă digitală virtuală, pe CD-ROM sau în formă de cărți electronice, virtuale (engleză: e-books). Aceasta a mărit gradul de complexitate pentru edituri și biblioteci, în timp ce totuși publicațiile pe hârtie tradiționale nu și-au redus nici ele volumul. Viziuni despre cartea electronică au existat încă din 1935. În era internetului, lângă cartea de hârtie şi-a făcut loc cartea în format electronic. Primul e-reader a apărut în 2007. Se pare însă că, ideea unui aparat similar exista încă din anii 1900. Un prim e-reader a apărut într-o revistă de ştiinţă din anul 1935, sub denumirea  de “cititorul de cărţi al viitorului”. Desenul arată un bărbat într-un fotoliu citind o carte pe un ecran de sticlă, imaginea fiind mărită cu ajutorul unui proiector. Cititorul întorcea paginile cărţii din telecomandă. Prima generaţie de e-reader-uri a fost lansată, oficial,  în America în 2007.

Au apărut însă și alte dezvoltări în procesul publicării cărților. De exemplu, de tehnologia „tipărire la cerere” (engleză: book on demand) pot profita autorii mai puțin cunoscuți, care cu ajutorul ei pot să-și ofere opera mai repede și într-un tiraj inițial imprevizibil, la costuri acceptabile.

Astfel cultura și istoria cărții este extrem de amplă dacă am porni să o descâlcim, aici, mai sus am redat succint câteva directive cu privire la cărțile de toate zilele. Cu siguranță dacă aș cerceta mai în larg noțiunea „cărții” aș afla mult mai multe lucruri curioase …o dată ce le voi descoperi, le voi atașa aici cu toată inima!

Sursa foto: pinterest.com

101 Dalmațieni!

Cum în zilele acestea timpul este în folosul nostru, mai ales în direcția corectă, eu aleg să-l folosesc cu copii, în compania cărțior din Colecția Disney. Iar cum lista e destul de lungă și poveștile interminabile, am luat-o de la început, prima cartea a fost „Cartea junglei”, urmată de 101 Dalmațieni!

Povestea îl descrie pe Pongo, un dalmațian care trăiește alături de stăpânul său, Roger Radcliffe, un compozitor într-o casă micuță din Londra. Plictisit de viața sa, Pongo decide că este timpul să aibă, atât el cât și Roger, o soție. În timp ce se uita pe geam, vede femei și cățelușe de toate felurile, însă niciuna nu e pe placul lui. Exact atunci apare o femeie, Anita, cu cățeaua ei, un dalmațian. Pongo setează ceasul la ora 5, deoarece abia atunci era scos la plimbare de Roger. Când cei doi ajung în parc, ca de obicei, Roger se așază pe iarbă și își fumează pipa. Dar Pongo trebuia să îi facă să se întâlnească. Prima încercare devine un eșec, deoarece Anita pleacă așa că îi împinge pe amândoi în lac. Așa cei doi își fac o relație.

După un timp, se căsătoresc iar Pongo împreună cu cățeaua Anitei, Perdita, fac o serie de puișori. Dar, din păcate, apare Cruella de Vil care vrea să-i cumpere pe toți ca să-și facă alta blană, și de data asta una cu pete. Cum era de așteptat, Anita și Roger nu acceptă, așa că Cruella trimite doi hoți, Jasper și Horace, să fure dalmațienii.

Menajera casei, care avea grijă de cei 15 pui, nu-i mai găsește și toți suferă din cauza asta. Între timp, Jasper și Horace țin puii într-un apartament și îi lasă să se uite la TV. Acolo mai sunt și alți pui de dalmațieni, cumpărați sau furați. În total 99. Tibb, o pisică îi duce pe toți afară, ajutată de alți căței, în timp ce Pongo și Perdita se îndreaptă spre ei. Cei doi ajung acolo și îi atacă pe Jasper și Horace.

După un drum lung, cățeii s-au murdărit de cenușă, pentru a nu-și da seama Cruella de Vil că sunt ei și au ajuns acasă. Deși erau în total 101 dalmațieni, Roger și Anita s-au gândit să-și facă o crescătorie de dalmațieni cu banii făcuți din hitul lui Roger.

Cartea are un final plăcut și extrem de povățuitor! Copii au rămas încântați de aventura cățelușilor dar și de ajutorul altor patrupede. Urmează să și revedem filmul, cum altfel. Îndemn la lectură, mai ales că cu așa tip de povești nu poți sta în umbră!

Cartea Junglei!

Cum avem o groază de timp liber acum cu copii, am hotărât să răsfoim din nou Colecția Disney, o minunăție de povești cu o coloristică și grafică impresionantă; eu ca adult sunt extrem de uimită de desenele ce se găsesc printre aceste seturi de cărți pe care le-am achiziționat de ceva vreme! Prima din rândurile seriei este „Cartea junglei”!

Cunoscând filmulețul cartea a fost un deliciu în care am aflat detalii mult mai aprofundate, copiii fiind cei mai animați atunci când își aminteau secvențe trecute, aclamau: „eu asta știu, stai că acuș e scena aceasta… acuș urmează asta” și multe altele, sincer, să-i văd atât de aprinși într-o lectură e cea mai mare plăcere pentru mine ca părinte!

Totul a început când în junglă este găsit un pui de om de o familie de lupi. O lupoaică, un lup și cei trei pui ai lor. Așa a crescut Mowgli, căci acesta era numele său, printre animale.

Lui Mowgli îi plăce foarte mult în junglă. Mănâncă, dorme și se joacă cu Bagheera, pantera neagră și fioroasă, cu frații lupi și cu alte orătănii. După un timp, a trebuit să asculte și să învețe sfaturile și „legea junglei” de la Baloo, ursul cafeniu….

Totul era minunat pentru Mowgli, numai că, într-o seară, mama lui îi spuse că, atunci când l-au găsit, de fapt l-au luat din labele tigrului Shere Khan care voia să îl mănânce, și că acesta a promis că se va răzbuna. Ursul cel sfătuitor îi explică, însă cum copilul se crede un neînfricat nu bagă de seamă grija prietenilor săi.

Lui Mowgli nu îi păsa atât de mult de aceste cuvinte, și oricum, zicea el, dacă Shere Khan va veni vreodată, îl va omorî pe loc. Uite că într-o zi, tigrul veni și se înfruntă față în față cu Mowgli. După o luptă crâncenă, băiatul câștigă. Shere Khan era înfrânt. După frica produsă de dușmanul vărgat atât pantera cea neagră cât și Baloo decid să-l îndrume pe copil în satul oamenilor, acolo, la ai lui unde după părerea lor va fi în siguranță!

Aceasta este o carte foarte frumoasă. Superbă după mine. Copii au ascultat cu încântare povestea mult știută a lui Mowgli. Cu entuziasm în priviri au analizat orice situație și peripeție a lui Mowgli, aceasta m-a însuflețit să citesc fiecare pagină cu mult interes. Sper să o citiți și voi! Vă îndemn…

Sursa foto: pinterest.com

O carte pentru Copii!

Literatura pentru copii este un gen literar care se adresează unui anumit segment de vârstă, respectiv celor aflați la anii copilăriei sau ai adolescenței (de la 1 an până la 18 ani). Este un gen literar care s-a născut în secolul al XIX-lea și a cunoscut o extindere abia în secolul al XX-lea. Însă eu ca adult „copil” ador povestea liniștitoare din spatele paginilor ilustrate frumos. Știu că prima specie a acestui gen o constituie basmele, celea care mi-au învolburat visele și mi-au clădit o imaginație călătoare, însă acum circulă atâtea versiuni de cărți pentru copii că ar fi păcat să nu ne delectăm cu ele. Nuștiu dacă cunoașteți însă primele scrieri pentru tineret, au fost a lui Charles Perrault (1628 – 1703), și se adresau, în același timp, adolescenților și adulților. Jeanne Marie Leprince de Beaumont de asemenea a scris opere în mod special pentru acest public. Cu siguranță au mai fost multe persoane/autori care s-au dedicat scrierii pentru copii și au rămas în anonimat sau pur și simplu nu s-au simțit în stare să publice. Însă pentru cei care s-au dedicat scririi pentru copii un mare mulțumesc! Pentru că în momentul în care deschizi o carte ilustrată pentru copii, ai pășit în altă lume, diferită de cea a adulților. E o oază aparte de liniște și pace, de aventură și fantezie, de bine și calmitate, de coloristică imaginativă dusă în cele mai sensibile colțuri ale sensibilității umane. Ești absorbit de frumusețea lumilor creionate în culori de către scriitori și ilustratori talentați, apoi întâlnești eroi fantastici alături de care orice e posibil. De la Ilene Cosânzene până la dragoni și înapoi. De la zmei înaripați la personaje mistice, de la vrăjitoare buboase la căsuțe de turtă dulce. O minunăție. Mi-au plăcut dintotdeauna poveștile, însă acum, adult fiind, mamă a două comori, cărțile pentru copii m-au vrăjit de-a dreptul. Iar o dată ce le citesc copiilor mă tulbură tot mai mult simplitatea copilăreasă, dorința de a fi acolo veșnic copil! Astfel îndemn la lectură împreună cu copii voștri, deoarece copilul  dmn. v-a descoperi lumea înconjuratoare dintr-o manieră diferită, mai bine conturată, ilustrată de cele mai iscusite mâini și închegată de cele mai ilustre minți. Astfel piticii prin lectură află despre existența altor personaje, oameni, direcții, despre experiențe diverse, morale chiar, despre locuri și medii pe care el nu le-a întâlnit sau explorat încă, despre alte moduri de viață, idei, convingeri, sentimente care pot fi diferite de ale sale. În felul acesta includeți în activitatea zilnică a copilului dmn. cărțile, deoarece astfel vom dezvolta în ei dorința de frumos, de a gândi, de a explora, de a se distrinde prin lectură și poveștile din spatele unor coperți viu colorate. Lectura vă v-a ține aproape și vă v-a consolida relația. Deci, bucurați-vă zilnic de lectură!

Sunt părinte! Ce fac pentru copilul meu?

 Îi citesc!

Tu?

Can you recommend some great dog books for Book Lovers Day?

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Monica Ramirez. Cartea „Asasin la feminin”

Monica Ramirez (n. 6 iulie 1970, București) este o scriitoare română de literatură de spionaj și thriller. A debutat în Statele Unite, unde a publicat inițial sub pseodonimul  Monica Danețiu-Pană. Cea mai cunoscută operă a ei este seria Alina Marinescu care cuprinde șase volume, și cu care m-am delectat câteva seri la rând.

„Asasin la feminin” este primul volum al seriei, această focoasă carte ne introduce în lumea spionajului, a dezamăgirilor, a neiubirilor, a operațiunilor secrete care trag după ele moartea, și a unor regrete greu de dus în frâu.

34232586

Autoarea ne conturează un tablou destul de încins, iar eroii săi sunt pe măsură. Însă, Alex și Alina nu sunt tocmai personajele norocoase ale unei povești de iubire. Mai degrabă sunt niște pion într-un joc murdar al multor minți încâlcite care vor să facă din ei spionii perfecți. Dar cu ce preț?

Eroina ei, Alina Marinescu, este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ, ramâne o rebelă și după. Cum aceasta înțelege că nu are șanse mari de a scăpa din ghiarele agenției, docilă își face temele acompaniată și îndrumată chiar de călăul său, cel care a mințito încă de la început. Treptat devine o femeie în care se combină duritatea cu gingășia, curajul și dexteritatea, flexibilitatea și inocența pe care încă o mai păstrează acolo ascunsă în inima ei, departe de ochii de vultur ai agenților. Ea traversează experiențe cumplite, traumatizante, fiind implicată în misiuni periculoase – printre altele, într-o tentativă de asasinare a lui Ceaușescu.

„Prinşi în mrejele morţii, lipsiţi de apărare în faţa ei, copleşiţi de teamă,momentul acela îi apropriase ca  nimic altceva până atunci. Nimic altceva nu avea să-i mai conecteze vreodată atât de puternic. Mortea le ţinuse sufletele prizoniere, imprimându-şi pecetea eternă adânc în inimile lor. Amprenta ei avea să ardă puterea în inima lor cu o flacără mistuitoare de inocenţă. În momentul în care se lăsaseră purtaţi pe aripile simţurilor inflamate, reuşiseră să-şi exorcizeze toţi demonii, surghiunindu-i la graniţele conştientului. Numai pentru un moment. Numai pentru acel moment.”

Acum, moartea face parte din viața ei de zi cu zi, totuși alături de Alex Therein, se simte invincibilă. Însă cum povestea lor încă joacă o partidă dublă ca un asasin de elită, inima ei e pe prima linie de luptă. Și se arde, iar și iar. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Iar emoțiile sunt slăbiciune pentru el, astfel nu și le expune. Ca mentor al Alinei acesta se confruntă cu o erupere a ceea ce credea că nu mai are, inimă, dorința lui de a o proteja, de a o iubi. Cu toate restricțiile și părerile de rău din priviri și răceala din gesturi, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine încă și mai complicată datorită implicărilor zilnice cu moartea. Povestea lor de aici încolo se va construi pe o linie subțire dintre iubire și păreri de rău, încredere și trădare, furie și extaz, plină de răsturnări de situație la tot pasul. Probabil cele mai arzătoare întrebări sunt: ce sentimente nutrește Alex pentru Alina? Oare își va lăsa blana lupul pentru cea mai gingașă femeie? Oare îi așteaptă un final fericit?

„Ochii scrutători gri-verzui, frunta aristrocată şi maxilarul puternic, trăsăturile sale dure tăiate în unghiuri drepte erau perfect complimentate de buzele senzuale şi de părul şaten-deschis care îi ajungea până aproape de umeri, încadrându-i delicat faţa. Dar nu exista nimic delicat în Alex, el fiind mai degrabă un studiu al contrastelor, o combinaţie de austeritate auto impusă şi alură carnală.”

Însă printre toate secretele secretelor, Alex mai are unul și poate nici nu ultimul, pe care vi le las să le descoperiți, iar dacă sunteți tentați de o lume a spionajului îndemn să citești seria Alina Marinescu. Aici nu vei fi menajat și nu vei găsi înfloriri, vei parcurge o realitatea dură, pe alocuri greu de digerat, însă toate aceste urcușuri și coborâșuri fac din această carte o scânteie în lumea literaturii de spionaj. Totul aici pare atât de real, pe atât și eu am fost prinsă în pânza citirii; nu poți să nu te agațe acțiunea în care dragostea e pe marginea prăpastiei, acolo unde distrugerea, manipularea, frica- e la ordinea zilei, nu poți trece cu vederea durerea personajelor cât și propria luptă care o dau cu însăși sentimentele lor.

„Fuseseră egali în acele ultime momente, cel puțin la fel de egali pe cât apa și focul pot fi.”

Vă recomand să citiți cartea, care m-a ținut în priză de la prima până la ultima pagină. Mi-a fost frică pentru viața Alinei și a lui Alex, am suferit odată cu ei, am fost dezamagită, visătoare pe alocuri, cu zâmbetul pe buze la cuvintele acide dintre ei, am trecut prin toate sentimentele posibile și imposibile. Și am supraviețuit o dată cu ei, pentru a înainta spre următoarea poveste….

„-Cine ai fi dacă ai deveni dintr‑o dată liber? Ce‑ai face?

-Aş călători prin lume, răspunse aproape şoptind. Cu tine.

Alina îl privi surprinsă, neaşteptându‑se la un astfel de răspuns.

–De ce?

–Pentru că vreau s‑o văd prin ochii tăi, să‑mi aduc aminte cum era să am încredere în oameni. Vreau să mă uit la lucruri şi să le văd doar frumuseţea, nu să caut urâţenia care se ascunde sub ele.”

Critici literare:

  • „Puternic, provocator, te prinde de la prima pagină și nu-ți mai dă drumul.”
    Espionage Chronicles