Minutul de Poezie!

Citim azi „Cântec de dragoste la marginea mării

de Nichita Stănescu

Cu gleznele julite, eu te pândesc când treci
printre rocile ţărmului, reci.
Marea se va preface-n păsări străvezii,
câte le-ncap ochii deschişi spre ea,
şi vor zbura fâlfâind, când ai să vii,
până-n piscul văzduhului cu o stea.

Vor rămâne prăpăstiile şi peşterile goale,
peştii vor plesni aerul prăbuşit cu cozile,
stârnind mărgeanele domoale
şi corzile.

Uite, epava corăbiii lui Simbad marinarul
cu un colţ se sprijină-n scoicile cenuşii,
cu un vârf înjunghie-n mijloc cleştarul,
peste toate punţile aleargă raci vii.

Îţi dăruiesc o stea de mare, un crab şi un delfin!
Adu-i în spinare până la nisipuri.
Mă voi preface orb şi am să vin
cu braţul întins, să-ţi mângâi chipul. 

delta-breezes:  “@ol_step  ” #coffeebeans

Citim azi „Daruri”

de Magda Isanos

Tu eşti în inima mea ca un dar
neaşteptat şi mult prea scump,
pe care il cercetez mirat iar şi iar,
cu-aceeaşi nesecată desfătare.

Eşti tainica-mi putere şi mîndrie,
de cînd te ştiu mi-i cerul mai aproape
şi nu mai pot durerile să vie,
să-mi tulbure-ale sufletului ape.

Tu mi-ai făcut ţărîna mai uşoară
şi inima aşa de dulce grea,
ca ramura ce toamna se-mpovară
de greutatea roadei de pe ea.

Asemeni unui mare cer cu stele,
mi te-ai răsfrînt în suflet ca-ntr-un lac,
şi-adînci de-atuncea-s gîndurile mele,
de aur glodul inimii, sărac.

Aceste toate să ţi le plătesc
nu voi putea, ci lasă-mă măcar,
risipitoarea mea, să te iubesc,
din darurile tale dîndu-ţi dar.

Photo

Citim azi poezia “Dezgheţ

de Nina Cassian

Dacă m-ai chema, ar zvâcni
O mie de păsări în colivii;
O mie de uşi s-ar da-n lături
Şi s-ar umple văzduhul de păsări
Şi – ca legătura de chei a pământului –
Ar zăngăni apele sub mâinile vântului
Şi s-ar vesti dezgheţul pretutindeni !
Izvoarele-ar căpăta călcâie şi pinteni
Şi-ar începe să călărească la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre şi goale;
Sloiul albastru al singurătăţii s-ar sparge în hău –
Tu, dezgheţul meu, soarele meu!

Where There Is Love There Is Life : Photo

Citim azi poezia „Avem timp”

de Octavian Paler

Avem timp pentru toate. Să dormim,
s
ă alergăm în dreapta şi în stânga,
s
ă regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou,
s
ă-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine,
avem timp s
ă citim şi să scriem,
s
ă corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp s
ă facem proiecte şi să nu le respectăm,
avem timp s
ă ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambi
ţii şi boli,
s
ă învinovăţim destinul şi amănuntele,
avem timp s
ă privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp s
ă ne-alungăm întrebările,
s
ă amânăm răspunsurile,
avem timp s
ă sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm,
avem timp s
ă ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp s
ă primim lecţii şi să le uităm după-aceea,
avem timp s
ă primim daruri şi să nu le-nţelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru pu
ţină tandreţe.

Citim azi poezia „N-am să vă spun”

de Zaharia Stancu

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc.
Când bate vântul peste deltă, trestiile
Lin se leagănă, vii se leagănă, vii foşnesc.

N-am să vă spun pe cine aştept, dar aştept.
Inima n-are aripi, dar deseori zboară.
Toate cântecele lumii, toate, s-o ştiţi,
Încap într-un flaut, într-o vioară.

Cerul n-are margini, stelele au,
Miez şi margini de foc are şi soarele.
Vântul de seară mi-a spus c-o să moară
Dac-o să-i rupeţi în drum picioarele.

Ce să fac, dudule? Încotro s-o apuc?
Mă strigă din patru părţi zările.
Munţii cu păduri cu tot mor sufocaţi
Şi-n curând o să moară sufocate şi mările.

N-am să vă spun pe cine-am iubit, dar am iubit,
N-am să vă spun pe cine iubesc, dar iubesc,
Crângurile sunt pline de flori şi de iarbă
Şi de arbori plăpânzi care cresc.

HUI YI

Citim azi poezia „Astăzi ne despărţim”

de Ştefan Augustin Doinaş

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Totul e atât de firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie …
Alături, umbra albastră
pentru adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mări,
eu voi fi pământul cu toate păcatele.
Păsări mari te vor căuta prin zări
ducând în guşă mireasmă, bucatele.
Oamenii vor crede că suntem duşmani.
Între noi, lumea va sta nemişcată
ca o pădure de sute de ani
plină de fiare cu blană vărgată.
Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape
şi că, seara, sufletul meu,
ca ţărmul care se modelează din ape,
ia forma uitată a trupului tău …
Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.
Stând la început de anotimp fermecat,
astăzi ne despărţim
cum s-au despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele negru, pământul.
Nu peste mult are să bată vânt.
Nu peste mult are să bată vântul …

For The Gentle Ones

Sursa foto: pinterest.com

Odă Poeziei!

Odă

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tân
ăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei -n
ălţam visători la steaua
Singur
ătăţii. 

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferin
ţă tu, dureros de dulce?
Pân
ă-n fund băui voluptatea morţii
Ne-ndur
ătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, m
ă topesc în flăcări?
Pot s
ă mai re-nviu luminos din el ca
Pas
ărea Phoenix?

Piară-mi ochii tulburători din cale,
Vino iar în sân, nep
ăsare tristă;
Ca s
ă pot muri linişitit, pe mine
Mie red
ă-mă
!

De Mihai Eminescu

Picture

Sursa foto: pinterest.com

Ai Poeziei Cuvântători!

Astăzi, 21 martie, este marcată Ziua Internațională a Poeziei. O zi în plus de a cinsti și sporovăi despre vers, despre eliberarea prin rimă, despre patima și înflăcărarea cu care este scrisă și despre emoție. Nichita Stănescu spunea într-un interviu, legat de poezie că aceasta „este singura avuție pe care omul o are, încă, nejefuită”. Această zi urmărește să susțină creația poetică, cât și omul, cel cu suflet mare care se dedică ascestei arte, această sinceră formă de exprimare a gândurilor, conturate de un amalgam de sentimente trăite și retrăite, iar și iar. Pentru că de-a lungul anilor s-a vorbit mult despre vers și însemnătatea acestuia, am adunat o serie de ticluiri ale marilor scriitori ce ține despre rimă și frumoasa sa pecetluire în ani!

Pentru poetul Ionel Marin poezia reprezintă Cerul cu „versul” său care poartă lacrima netimpului cu trup de lumină. Este pasărea măiastră sculptată în gând şi care poartă misterul, vraja iubirii către porţile eternităţii. Poezia, magia cuvintelor, este un zbor dincolo de colinele albastre, o strălucire a inimii și a sufletului ce dă culoare lumii, tărie omului și frumusețe vieții. Prin Poezie se transmit, cel mai sigur și într-o manieră plăcută cele mai mari valori ale culturii universale.

Pentru Nicole Pottier… “Poezia este un răsărit de soare care ne bucură sufletul  în fiecare clipă”. Domnul Gheorghe A. Stroia ne reamintește despre hrana spirituală, afirmând: ”Astăzi, din nefericire, oamenii au uitat, din ce în ce mai mult, să fie Oameni. Că pe lângă hrana aceea strict materială a trupului (pâinea şi apa vieţii, cum se spune), au nevoie şi de pâinea şi apa imaterială a Poeziei. Ce poate să îţi adape visele, mai mult decât însuşi visul? Sau ploaia aceea, pe care o simţi căzând în culori, peste tine? (O stare – o culoare, o picătură – un vis, un sunet – o armonie). Că anotimpurile nu sunt cicluri, ci sunt părţi ale unei lumi ce se află în tine, în puterea ta”… Da, cu certitudine avem nevoie de POEZIE pentru a evada din realitate și a ne bucura de frumusețile nestinse ale universului.

Alexandru Florin Tene vede Poezia ca și mod de viaţă : ”Poezia este pentru mine chiar existenţa însăşi, fiindcă viaţa mea o consider un mesaj artistic cu ajutorul imaginilor expresive exprimat printr-un limbaj folosit concentrat al afectivităţii faţă de semeni şi mediu înconjurător. Poezia nu este numai muzică şi nici numai o suită de imagini. Nu este nici o simplă suită muzicală de gânduri. Este o suită muzicală de gânduri emoţionale”. Și de ce n-ar fi un stil de viață? Cel mai bine să trăim prin vers, astfel ne-am iubi pe noi înșine prin felul nostru spiritual de a fi.

Pentru poetul Vasile S. Ghican… „Poezia este al cincilea anotimp trimis de Dumnezeu pe Pământ, pentru a asigura omenirea că datorită acestui fenomen divin, sfârşitul lumii va fi amânat cu încă 1000 de ani. Este o energie spirituală care poate anihila de mai multe ori pe cea nucleară. Este la fel de blândă ca plutirea unui înger şi la fel de curată şi mirositoare ca florile de măr, iar un gram din acest reactiv poetic poate asigura pacea şi înţelegerea între planete pentru toate Constelaţiile plăcute lui Dumnezeu. Fiecare poet român deţine cantităţi enorme din această fuziune dumnezeiască, pentru care voia lui Dumnezeu va da infinitului un suflu nou, extindere plăcută pentru alte şi alte miliarde de veacuri şi Căi Lactee!”

„Poeţii sunt stăpânii noştri, ai oamenilor obişnuiţi, în privinţa cunoaşterii minţii, întrucât ei sorbesc din izvoare pe care noi nu le-am făcut încă accesibile ştiinţei.”afirma Sigmund Freudiar Eli Khamarov a susținut că:„Poeţii sunt soldaţi care eliberează cuvintele din închisorile definiţiilor.” Superbe cugetări, ele ne arată sfințenia poetului, meșteșugul lui prin jonglarea rimei, prin șlefuirea de cuvinte pe altarul limbii materne.

Un mare împătimit și valoros poet al copiilor este domnul Vasile Groza, pentru maestrul Groza ”Poezia reprezintă de fapt esența unor mărturisiri din viața noastră și nu numai și din tot ce se întâmplă în Universul existențial. În ce mă privește, consider că poezia pentru cei mici, are menirea de a descoperi și redescoperi, taine aparent neobservate de cei maturi, dar trăite intens de copii care tot timpul sunt însetați în a cunoaște lumea și mai ales lumea copilăriei lor. Ori a putea pătrunde în această lume a copiilor, e necesar să te ridici și să te implici odată cu perceperea lor. Atunci când reușești acest lucru, înseamnă că tu, ca poet, te amesteci între ei încât aceștia te consideră de-ai lor”.

George Călinescu susținea despre vers…„Poezia e un mod ceremonial, ineficient de a comunica iraţionalul, este forma goală a activităţii intelectuale. Ca să se facă înţeleşi, poeţii se joacă, făcând ca şi nebunii, gestul comunicării fără să comunice, în fond, nimic, decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii…” Grigore Vieru crede că poeziile sunt ca nişte mici scăpări ale raţiunii, evadări spre anumite lucruri şi fenomene care aparţin inimii. Altfel spus, raţiunea, în toată logică ei, poate avea şi o parte sentimentală, iar aceasta poate fi uneori exprimată, dar numai cu ajutorul „gurii inimii”. Ea este cea care impulsionează raţiunea evadare, ştiind întotdeauna toate secrete creierului, care, în activitatea lui intelectuală şi strictă, creează, câteodată, sentimente, trăiri ce aparţin inimii. Uneori trăirile sunt frumoase, alteori sunt brutale, numai că inima, prin frumusețea ei neștiută, le exprimă profund şi interpretabil, transformând poezia adesea într-un lucru de neînțeles pentru mulți.

„A fi poet este o condiţie şi nu o profesie.”afirma Robert Frost și oare nu este adevărat? Poet să fii e o vocație aparte, departe de a fi o meserie. Iar asta poate să o confirme orice cuvântător prin vers.

Aristotel susținea… că „diferența dintre istorici și poeți nu constă din faptul că unii scriu proză , iar ceilalți versuri … Cei dintâi descriu lucrurile care au fost, ceilalți faptele care pot deveni. Din această cauză, poezia este mult mai filozofică și mai importantă decât istoria, întrucât afirmațiile ei sunt de o natură mai curând universală, față de cele predilect singulare ale istoriei.”

Într-un timp în care sărmana poezie stă și zace, acoperită de praf, încă mai sunt oameni pasionați de această sublimă formă de artă, care încearcă să o resusciteze, reușind să o adapteze și să o îmbunătăţească, pentru a-i oferi un aer proaspăt şi pentru a trece dincolo de barierele clasice ale poeziei pe care o ştiam. Într-un timp în care „a citi” este de domeniul „mai târziu” îndemn la vers, ca o formă lejeră de a tria barajele prezentului cu trecutului. Susțin versul și comunicarea prin subînțelesurile sale unice…

„Un poem nu trebuie să semnifice,
Ci să fie.”
Archibald MacLeish

being a blogger and book review : It has been about a year since I started blogging.It has been about 6 months since I decided that the route I wanted to

Sursa foto: pinterest.com

Ziua Poeziei!

Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Primele manifestări dedicate „Zilei internaționale a poeziei” în România sunt legate de Fundația Culturală „Orient Latin” si de Asociația Culturală ADSUM care organizează, separat, din anul 2005 respectiv 2008, spectacole pentru marcarea acestui moment. Spectacolele Asociației Culturale ADSUM incep la Palatul Suțu, iar anii următori (până in 2012 inclusiv) manifestările capătă amploare fiind găzduite de Biblioteca Națională a României si Palatul Național al Copiilor. După anul 2009 ideea de a organiza manifestări dedicate „Zilei internaționale a poeziei” este preluată de tot mai multe asociații culturale, ligi și alte societăți ale scriitorilor din România.

De asemenea, „Ziua internaţională a poeziei are ca scop principal susținerea creaţiei poetice, a versului scris și a emoțiilor ce stârnesc lecturarea, a dialogului între poezie şi alte genuri ale creaţiei, editarea şi promovarea poeziei ca artă a sensibilității și frumosului interior. Poezia trebuie promovată în mass-media, astfel încât această formă de artă să nu mai fie considerată învechită, ci să fie văzută ca un mijloc de afirmare a identității unei societăți, a unui neam prin vociferea lăuntrică a patimii prin rimă.

Astăzi e o zi în plus să cinstim versul vechi și nou, pe cel istoric și de amor, pe cel care ne-a cutremurat inima și cel care ne-am prelins o lacrimă în derivă. Iar eu cu acaestă ocazie voi lăsa mai jos o serie de versuri care îmi sunt aproape de suflet!

Imagini pentru poezii celebre

Și multe altele….

Ca să înțelegem mai bine fenomenul poetic trebuie să definim poezia și să-i dăm valoare. E greu poate pentru unii să-i țină pasul, însă poezia e măiestria, e rontunjirea și măreția. Ce este poezia? Iată o întrebare care încearcă să prindă în plasa răspunsului inefabilul sufletului. Nu știu dacă este cineva, poet sau cititor care să își asume o definiție logic suficientă pentru a justifica terminologia poeziei, după mine câte persoane atâtea păreri împărțite despre versuri, rimă, poezie. Există doar aproximări mai mult sau mai puțin elegante și filosofice, există asocieri pe alocuri puțin vagi – dar niciodată o definiție ce ar cuprinde ”tot”! ”Poate că poezia este o stare de înger a sufletului omenesc, pentru că numai în atelierele îngerilor se migălesc aceste bijuterii prin razele cuvântului divin iar poeţii sunt ucenicii îngerilor care toarnă Cuvântul făurit din raze în tiparele poeziei, prelucrat la temperatura incandescentă a sufletului lor. Dar poezia mai este şi zborul metaforei ca un fluture de lumină cu aripi de vânt sau zborul fulgului de nea alintat de suflarea crivăţului. În trăirile sale, dar mai ales în simţirea sa, poetul trebuie să se lase cuprins de acest zbor şi să intre în jocul său zglobiu. Numai aşa sufletul său va vibra intens, cuprins de magia poeziei. Dacă însă va încerca să prindă cu mintea fluturii-metafore sau acei fulgi de nea şi dacă va încerca să le direcţioneze zborul cu suflul gândirii, mirajul poeziei va dispărea. Atunci fluturii-metafore vor muri, fulgii de nea se vor topi şi vor cădea în mocirla prozei care murdăreşte poezia. Stimaţi poeţi, nu suflaţi cu mintea peste fluturii-metaforă! Ei zboară în direcţii tăinuite, dirijate doar de degetul divin. Lăsaţi doar simţirea voastră să le cuprindă zborul.” – susține prozatorul NĂSTASE MARIN.

Poezia este limbajul celor ce nu şi-au pierdut definitiv inima. E sensibilitatea. E sublimul. E cerul și pământul, e emoția și însăși viața într-un suflet sensibil să propage prin cuvânt tremurul existențial. Este pasărea măiastră sculptată în gând şi care poartă misterul, vraja iubirii către porţile eternităţii. Poezia, magia cuvintelor, este un zbor dincolo de coline, dincolo de zumzetul fugar, departe de limitele propuse, e o strălucire a inimii și a sufletului ce dă culoare lumii, tărie omului și frumusețe vieții!

Citindu-l pe David H. Lowenherz. Cartea „50 cele mai frumoase Scrisori de dragoste”

David H. Lowenherz este unul din puținii autori care au adunat iubirea într-o carte, a reamintit și a răscolit amorul prin cuvintele tipărite în scrisori. Iar eu am o deosebită plăcere prin a-l citi din nou și din nou….

De recent am citit o carte scrisă de Stelian Tănase, Repertoarul amorului. 69 de povești de dragoste din istoria lumiicare m-au impresionat tot astfel de mult, astfel mi-am permis luxul să recitesc din nou minunata operă „50 cele mai frumoase Scrisori de dragoste” pentru a reîntregi gustul istoriei prin iubire!

Este posibil ca imaginea să conţină: plantă

Ce poate fi atenționat aici…..e de la Wolfgang Amadeus Mozart pentru Constanze Mozart,
de la Franz Kafka pentru Felice Bauer, de la Francis Scott Fitzgerald pentru Zelda Fitzgerald, de la Napoleon Bonaparte către Joséphine, de la Frida Kahlo pentru Diego Rivera….

„Actul de a scrie”, propus de Lowenherz „ne oferă șansa de a reflecta în particular înainte de a ne expune inima”. Aici aveți valoarea scrisorii de dragoste ca expresie sigură a sentimentelor scriitorului în toată profunzimea și complexitatea lor. Autorul eu un colecționar și un dealer proeminent în scrisori și amintiri istorice, Lowenherz prezintă scrisori (sau fragmente din acestea) care exprimă colectiv întreaga gamă de pasiuni amoroase, de la adorarea oarbă la vituperarea plină de mânie. Sunt incluse revărsările romantice ale scriitorilor celebri – George Sand, Virginia Woolf, Ernest Hemingway, Zelda și F. Scott Fitzgerald – ale căror talente literare fac din corespondența lor un model pentru orice iubitor aspirant. Pe scena iubirii li se alătură și alte celebritătț precum Voltaire, Marcel Proust, Oscar Wilde sau Sarah Bernhardt.
Pentru cititorii împătimiți și iubitorii de cuvinte, epistolele rămân irezistibile, de neînlocuit și pe alocuri de venerat. Strânse într-o carte pentru oamenii mileniului III, ele parcă ridică discret un colț de perdea, între trecut și prezent, făcând o trecere printre generații. Mai aproape de inimi.



Recomand cu înflăcărare cartea. E o bijuterie pe care o ve-ți citi cu pasiune, cu gânduri la doruri ce încă dor, ve-ți parcurge amorul în note monosilabice, ve-ți descoperi disperarea, pierderea, mania, tristețea, amărăciunea,compasiunea, prietenia, recunoștința, gelozia, mania unor fantezii neîmplinite, îndoiala și fericire duse pe culmile necuprinsului. Aici și doar într-o formă atât de plăcută ve-ți parcurge întregul registru al sentimentelor omenești ce se cer citite și recitite!

Beethoven totul echivala cu muzica, dar iată ce mărturisește într-o scrisoare adresată „Eternei iubite…. „Îngerul meu, tu ești totul pentru mine, ești sinele meu.”…..

„Incredibil cât de vitală mi-ai devenit”….., îi spunea Vita Sackville-West Virginiei Woolf

Sursa foto: pinterest.com

Cărți vechi dar noi în toate!

Pentru mulți dintre noi, povestea și istoria unei cărți se termină în clipa în care dăm ultima filă, cunosc cărți care au fost răsfoite neîncetat apoi uitate în negura vremii. Cărți care au fost supuse uzurii care pentru mine e o durere în plus, cărți pe care le-am văzut și la coșurile de gunoi cu părere de rău, cărți care în mâini bune ar putea pur și simplu să renască. Și de ce nu putem înțelege că putem dona cărțile, unor oamnei dornici, unor minți gata pregătite pentru a le păstra semeni unor copii în grija unor părinți loiali. Nu putem să ne comportăm cu cărțile semeni unor distrugători de cuvinte, nu putem fi atât de insensibili să distrugem o artă, un suflet, o poveste. Chiar nu suntem în drept să formăm un cimitir al cărților.

De la un timp în coace am început să primesc cărți fel de fel, de la cele mai noi, la publicații vechi-vechi de tot; dar nu vă închipuiți plăcerea mea când știu că o carte foarte „în etate” are în ea atâtea atingeri, atâtea ofuri ce a expirat în trecerea ce a trecut, că are atâtea lacrimi vărsate în boarea iubirilor neîmpărtășite și atâtea surâsuri, zâmbete, și morale, atâta istorie și atâta învălmășeală în lumea ce s-a spus prin tipărire. Ce poate fi mai ilustru, mai binecuvântat, mai de cultură.

Nu zic, există o mulțime de anticariate pline până la refuz și tot mai puțini cititori, dar eu pe lângă a le citi le și îngrijesc, le copertez pe cât posibil și le dau o nouă viață. Pentru că știu, cărțile vechi sunt un dar, ele poatră după sine un nou în toate! Eu știu că ele nu  îmbătrânesc fără folos. Ele bucură inima celor pregătiți să le accepte așa cum sunt. Ele resuscitează o inimă gata pentru istorie, prin cuvinte cioplite în gloria unei epoci. Cărțile vechi readuse la viață pot trăi apoi mult mai mult decât oricare om, sute de ani. Doar e nevoie să le dăm o șansă. Și asta e toată vraja lor, o poveste dincolo de povestea dintre pagini. Cărțile vechi au o continuitate aparte prin curtoazie, prin gesturi galante, prin purtarea cuvântului într-o manieră nespecifică secolului în care ne aflăm, iar partea cea mai încărcată de victorie e că au trecut prin mâinile unei persoane sau chiar prin mâinile unor generații întregi de oameni care au avut sau nu grijă de ele trimițându-le mai departe, ca o moștenire. Ca pe un testament!

Cărțile vechi creează un fel de punte între trecut și prezent, nu poți spune același lucru despre o carte mai nouă. Unele cărți vechi au o legătură specială realizată din piele sau din pânză, cotoruri lucioase și o nuanță aparte de îngălbenire ce miroase a legende, a secrete, o tangență cu cele mai ilustre opere de artă. E frumos să vezi cum se descoperă o adevărată lume a cunoașterii prin mâinile proprii și să știi sau să intuiești ce alte mâini au parcurs acele file ruginii. O carte veche e aurul meu, bogăția mea, mândria mea cu care pot să mă laud! Oricând. Oriunde!

A construi o bibliotecă înseamnă a crea o viață. Biblioteca nu va fi niciodată o colecție întâmplătoare de cărți. Carlos María Domínguez

….și multe altele…..