Citind-o pe Raluca Irimie. Cartea „Complicații inutile”!

Din nota autoarei: „Am multe de spus, dar nu mă pot decide cu ce să încep. Mi-e ciudat să vorbesc despre mine și nu despre lucrurile pe care le fac. Am acceptat provocări nenumărate, chiar dacă unele n-au fost cele mai sănătoase. De la emisiuni realizate alături de alți parteneri, la participări în proiecte internaționale, la multe prostii făcute fără discernământ. Totuși, fără dramele și piedicile pe care le-am depășit n-aș fi ajuns omul de azi. Mă numesc Raluca Irimie și mă ghidez după ideea #workhustlekill!”

Cartea de astăzi este „Complicații inutile”, o poveste ce mi-a ajuns la suflet și pe care am trăit-o prin toți porii. După spusele autoarei Raluca Irimie…„Complicații inutile” e o poveste despre oameni și provocările vieții. Eu, pentru că știu toate intimitățile personajelor, o văd ca pe o dramă. Aceea de a rămâne într-o stare de căutare, scufundat în propria suferință. Se încadrează foarte bine ca roman psihologic, venind la pachet cu situații limită, adrenalină și catharsis.” 

În câteva cuvinte aș putea rezuma,… un roman de dragoste pe cât de frumos pe atât de dureros, îmbinat cu o tentă psihologică ce îți întinde și cele mai sensibile coarde. 

Îi avem ca protagoniști pe Albert și Charlotte. Se întâlnesc în circumstanțe obișnuite, la o logodnă a unor cunoștințe comune, ai zice nimic neobișnuit, însă tot la ei va deveni de domeniul unor încercări pe cât de plăcute pe atât de ieșite din comun. Aceștia pornesc într-o cursă a sentimentelor intense, cu o accelerare continuă însă cu niște trecuturi sângerii, prinși în propriile dileme, luptând sau evitând proprii demoni, seduși de o agonie ce-i duc în pragul disperării, astfel toate aceste miraje îi prind deloc pregătiți să înfrunte realitatea care nu le este deloc îmbucurătoare. Toate duc la punctul de a le zdruncina relația….

„Ea se opri încercând să își fixeze o privire sobră. Se adânci în ochii lui mici și căprui, iar după câteva clipe se surprinse luptând împotriva unui impuls inexplicabil de a se agăța de el și de a-l săruta. Cu un zâmbet înghețat pe buze, începu să îi analizeze fizionomia mai în detaliu. Ridurile adânci din jurul ochilor i se acordau perfect cu dunga verticală dintre sprâncenele parcă mereu strânse într-o căutătură severă. În același timp, el îi inspecta trăsăturile, micșorând distanța dintre ei printr-o aplecare încordată a trunchiului. 

-La ce te gândești acum? O trezi el din reverie.
-Adevărul e că mă gândeam la cum ar fi să te sărut. „….

Tânăra Charlotte lucrează ca arhitect la o firmă din oraș, pe când Albert vine cu un istoric mult mai tenebros, polițist, sau cine știe ce umbre ascunde, acesta realizează că nu poate trăi fără „ea”, însă caracterul său dominant (numit și Adolf de eroină) îl face să o îndepărteze părticică cu părticică. Ce a urmat mi-a întrecut în totalitate așteptările, acțiunea atinge cote fierbinți iar povestea capătă un conținut sumbru. Apariția foștilor, un avort spontan, o hărțuire, caractere vulcanice și fapte greu de îndurat duc ca lectura să fie una incitantă, mai pui că eroina este în pragul suicidului și atârnă la un fir de realitate, aceasta pierde orice speranță la bine și la un viitor comun cu Albert.  

„Când cineva îi strigă numele, își deschise ochii alarmat. Era în pat, așezat călare peste Charlotte, cu mâinile împreunate în jurul gâtului ei. Plângând, tânăra încercă să se elibereze,  dar el avu nevoie de câteva clipe să se dezmeticească. Sări de pe saltea și își privi palmele. În gură simțea aromă de fum, praf roșiatic și carne carbonizată. Nu era prima dată când retrăia în vis scena aceea, dar de data aceasta situația era mult mai tulburătoare….

-Ești bine?
El se apropie, dorind să o atingă, dar ea se trase în colț, ca un animal hăituit.
-Nici să nu te gândești să mă atingi. Ce-a fost asta?”  

Povestea lor frumoasă la început își estompează efectul devenind una toxică, plină de durere și amintiri grele, ambii trăiesc într-o suferință continuă soră cu nebunia. Astfel se lasă purtați de valurile unor alegeri periculoase, alcool, droguri, pastile, și acțiuni nesăbuite, izbindu-se de stâncile singurătății. Finalul m-a lăsat „mască”, mici pe departe nu m-am gândit că așa o să se întoarcă roata, după toate prin ce au trăit cei doi. Am fost aruncată într-o apă fierbinte cu care ar fi trebuit să mă acomodez. A fost una din acele cărți în care nu poți să anticipezi finalul. Nici când te apropii de el. Nu poți deduce nimic, de fapt, și asta e toată cartea, în esența ei. Traiești pe viu orice senzație… Autoarea a știut să scoată niște personaje incredibile! Îmi venea uneori să strând din dinți, alteori să urlu la eroi să-și deschidă ochii, să le mai dau și eu câteva palme, să înțeleagă, să priceapă, să ceară ajutor, să iubească cu toate „complicațiile” și să nu-și sape singuri groapa. Însă poate la final va fi una… cine știe?

O carte extrem de incitantă, o poveste foarte sensibilă. Un roman psihologic reușit, în care profilul bărbatului puternic, maniacal, cu tulburari psihopetice, este conturat atât de bine, încât am fost extrem ce pornită să-i aflu demonii cu care s-a confruntat; cu o eroină puternică și încăpățânată până în vărfurile părului, care mi-a stârnit atât ideea de consolare cât și o tendință de a o scutura un pic. Totul și nu chiar se învârt în jurul lor, o poveste la doi, un roman răscolitor. Care m-a zguduit. Abia aștept să văd ce va urma…

Critici literare: 

• „‘Complicații inutile’ surprinde o colecție de momente pe muchie de cuțit, Raluca Irimie antrenându-și fără milă personajele în niște situații amețitoare, unde miza de a trăi își poate pierde orice greutate.” – Andrei Dullo