Pentru toate zâmbetele ce nu le-am zâmbit!

Uneori urmez briza vieții purtată fiind de valul uitării. Uneori semeni unei frunze pustii pe ramura existenții mă țin în boarea vântului parcă înfruntând realitatea. Alteori alerg semeni timpului cu dorințe bizare de a reuși, de a surprinde, de a mulțumi, de a distinge succesurile… iar uneori îmi vine să las, să mă abandonez, să mă rup în bucăți și să mă adun la loc. Să țip acolo unde surzii nu aud. Să gesticulez acolo unde orbii nu văd. Să cer cuvinte acolo unde muții nu ar putea vorbi. Dar prefer să tac, să mă ascund, să mă dizolv în mulțimea trecerii ce tot se duce. Ce rost are un zâmbet acolo unde e suferința? Ce mai contează notele în asurzitoarea lumea pe care am creat-o fără milă?

Astăzi scriu pentru toate zâmbetele ce nu le-am zâmbit, pentru toate cuvintele ce le-am înghițit și pentru toate imaginile pe care le-am șters din retină dar nu le-am distrus definitiv. Scriu despre resentimente și de cele mai multe ori, păreri de rău. Despre ce mă frământă și nu-mi dă calmitate. Și știu, sunt zile în care zâmbetul mi-e avânt spre nemurire, sunt toată un soare și nimic nu poate schimba asta, …dar sunt zile în care inima mi-e o calamitate. Nici nu știu de unde bate vântul dar nici necazul. Atunci sunt un dezastru, totul îmi scapă de sub control, iar pala mea de zâmbet se șterge semni unei păpădii în plin avânt furtunos, expulzată spre o neștire, spre o fortăreață a necuprinsului. Spre o zare înnegurată.

Condamn toate zâmbetele ce nu le-am zâmbit, ce le-am dosit parcă din rușine sau din prostie, pentru că eu sunt un curcubeu al emoțiilor, dar mă las distrasă de compasul mărilor abrupte, cele tulburi ce mă depășesc, mă complic, mă complac. Eu sunt o ea care adoră serile în plină picuri și diminețile în roua virgină. Îmi plac apusurile roșiatice, și trezirile fugare cu miros de cafea. Îmi plac poveștile frumoase și aventurile ce te ridică pe cele mai înalte culmi. Îmi place căldura din oameni și iubirea ci-o emană unii! Urlu în mine, de ciudă și neînțelegere, deoarece viața e atât de scurtă pentru a nu fi trăită, pentru a nu fi zâmbită, pentru a nu fi prețuită. Am ajuns să înțeleg că nu mai vreau să îngenunchez în neștiri, în dezechilibru sau boli, vreau zâmbet și acolo unde rafalele îmi taie în piele, vreau fericire și acolo unde chiar întunecimea nopții face ca umbrele să fie odioase. Vreau poveste chiar dacă mi-o fac doar eu singură. Vreau… Sentimente… Poate cu riscuri de moment. Ador ce obțin la final. Tumultul, frământarea. Toate poate obținute prin zbucium și zguduiri de suflet, însă asta mă face vie, împlicată în tot ce înseamnă omenesc. Nu neg, inima dese ori mi-a fost templu plin de ruinele unor suferințe bizare, am adunat glimasele unor zâmbete pustii scăldate în lacrimi amare, însă acum, mai mult ca niciodată șterg, alung nălucile trecute pentru a înainta semeață acolo unde sunt chemată, acolo unde sunt dorită, acolo unde inima îmi surâde a veselie copilărească. Acolo unde îmi e bine…

Nu poți desena zâmbete acolo în boarea vremii, însă le poți trăi acum și aici, nu poți fi fericit dacă înlăuntrul tău e pustietatea înnegrită în mâzga nesiguranțelor, nu poți trăi viața dacă te afunzi în hăul regretelor, nu poți primi răspunsuri de la oameni cărora le place să lase doar semne de întrebare. Nici măcar nu reziști, nu speri, nu aștepți, nu le accepți. Înclin o balanță pentru toate zâmbetele ce nu le-am zâmbit, ce nu le-am trăit, ce nu le-am zămislit din sufletu-mi plin de poveste. Acum ele chiar dor, și mi-e dor. Și nu mai vreau să uit de suflet-mi zvăpăiat și nici de amintiri și vise din spatele cortinei. Nu mai vreau să mă ascund ca o epavă în valva vieții. Astăzi pășesc apăsat pe scenă și zâmbesc, cu seninătate, am de ce, am pentru cine. Am un scop, am o menire. Îmi trăiesc rolul meu în viață prin zâmbete și voie bună. Îmi aranjez și adaptez piesa și devin propria-mi eroină. Aici și acum. Pentru că fără acel „eu” cu zâmbetul pe față traiectoria zilelor nu poate avea succes!

ً on Twitter: "… "

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Evelina Daciūtè. Cartea „Fericirea este o vulpe”!

Evelina Daciūtė (n. 1977) locuiește în China împreună cu familia – soțul Dan, fiul Anupru (12 ani), Agota (9 ani) și deja născut la Beijing Abigaile (2 ani). A studiat jurnalismul și relațiile publice. A lucrat în mass-media, companii de telecomunicații, o organizație pentru copii, o agenție de relații publice și o companie de editare muzicală. Datorită serviciului diplomatic al bărbatului, familia a plecat în China. Înainte de a pleca în China, a participat la cursuri de scriere creativă conduse de scriitoarea expatriată Laima Vincė. Evelina Daciūtė scrie în timpul liber.

Cartea descoperită de noi astăzi este despre noțiunea de fericire, mai exact o istorioară care ne-a transpus într-o lume de poveste, și plină de sensibilitate. Deci, cartea „Fericirea este o vulpe” scrisă de scriitoarea Evelina Daciūtė și pictată de Aušra Kiudulaitė povestește despre prietenia dintre un băiat și o vulpe, despre generozitatea, tristețea pierderii și bucuria descoperirii. Despre ceea ce este important pentru toată lumea – mari și mici. Despre fericire.

Unele întrebări pot avea cele mai surprinzătoare răspunsuri!

Ce este fericirea? Un sentiment?

O emoție?… Poate…

O vulpe?

Unele întrebări pot avea cele mai surprinzătoare răspunsuri! Ce este fericirea? Un sentiment? O emoție?... Poate... O vulpe?  #bibliotecacopiilor #celecitimcopiilor #cartipentrucopii #cartiminunate #evelinadaciute #austrakiudulaite #edituracartemma #fericireaesteovulpe #cartidespreanimale #3ani5ani

Îl avem ca erou principal pe un băiat pe nume Paul, care locuia într-un oraș foarte mare. El avea un tată, o mamă și o casă într-un copac. Într-o zi, în viața lui Paul a apărut o vulpe. Și când o vulpe apare în viața ta, orice imposibil e posibil! O poveste emoționantă despre prietenia dintre un băiat și o vulpe, despre ce înseamnă generozitatea, bunătatea și despre sentimentele pe care le trăiești atunci când pierzi ceva drag. „Fericirea este o vulpe” vorbește despre lucruri importante pentru noi toți, fie că suntem adulți sau copii. Dar mai presus de toate, ne arată cât de simplă este, de fapt, fericirea. Despre: familie, animale, prietenie, valori, generozitate.

Această cartea m-a făcut să-mi amintesc de alte cărți pentru copii care au ca eroi mistici animalele, chiar dacă ni s-a creat un concept că vulpea un personaj viclean, aici vom găsi o vulpică ca un simbol al prieteniei. Această apariție va arăta că oriunde te duci, nimic nu împiedică fericirea să te aștepte….

Cartea „Fericirea este o vulpe” a fost premiată în SUA! Acesta este premiul American Library Association, The Batchelder, care a fost acordat din 1968 pentru cea mai remarcabilă carte pentru copii publicată în Statele Unite în ultimii ani, produsă în afara statelor și în engleză.

” – Tatăl meu, care era o vulpe foarte înțeleaptă, spunea adesea că durează ceva timp până afli dacă un lucru e bun sau nu, îi spune vulpea lui Paul. – Gândește-te la o prăjitură care are cremă înăuntrul ei. Nu dai de cremă de la prima mușcătură, trebuie să mai iei o înghițitură sau chiar două din ea. Dacă continui să mănânci, prăjitura va avea un gust din ce în ce mai bun.” (fragment Fericirea este o vulpe)

Cartea poate fi ascultată, aici!

Fox Photos Capture the Diverse Personalities of the Wild Animals

Sursa foto: pinterest.com

Povestea mincinosului!

De multe ori zic că puterea viceversei te ajunge din urmă. Cum faci aceea atragi. Ce semeni aceea culegi. Astfel astăzi vă aduc la cunoștință povestea mincinosului și pățania acestuia!

Trăia odată un om foarte mincinos, care cu niciun chip nu se putea lăsa de acest urât obicei. Într-o zi, un biet călăreț, foarte găbit, trebuia să treacă peste o punte. Și fiindcă puntea părea slabă, călătorul se temea să treacă peste ea. Tocmai atunci se arăta pe acolo mincinosul.

– Frate, zise călătorul către mincinos, aș vrea să trec pe malul celălalt, dar văd că puntea e foarte slabă și nu știu ce să fac.

– Ah! Cum să fie slabă!? Chiar eu am trecut mai adineauri peste puntea aceasta cu doi cai ai stăpânului și tot nu s-a rupt. Dumitale ți-e frică să treci numai cu un cal?

Mincinosul, după acest răspuns, a mers înainte văzându-și de treaba lui. Călătorul, neîncrezându-se în vorbele lui și văzând că puntea e slabă, a întrebat pe alt om. Acesta i-a spus adevărul că puntea e slabă și nu poate trece, sfătuindu-l să apuce pe alt drum. Călătorul îl asculta, a mers mai departe și a trecut apa pe un podeț.

Spre seară, mincinosul a fost trimis de stăpânul său, împreună cu un cal, la târg, pentru a face niște cumpărături pentru a doua zi. Drumul ducea peste puntea cu pricina și fiindcă puntea nu era încă ruptă, el a socotit că și călărețul a trecut peste ea și nu i s-a întâmplat nimic. Mincinosul a trecut, dar tocmai când a ajuns la mijlocul punții aceasta s-a rupt, iar el a căzut în apă înnecându-se. Iată cum un mincinos se prinde chiar în minciuna lui.

Sursa foto: pinterest.com

Citindu-l pe Jakob van Eriksson. Cartea „Ciudățeniile lui Hitler și alte necunoscute din jurul nazismului”!

Cartea „Ciudățeniile lui Hitler și alte necunoscute din jurul nazismului” scrisă de Jakob van Eriksson m-a purtat într-o dimensiune foarte sensibilă a perioadei Războiului Mondial. Una care îmi stârnește atât oripilare cât și curiozități nestăvilite, încă nu am primit răspunsurile necesare pentru a lăsa acea perioadă în urmă….

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane

O scurtă bibliografie a dictatorului: Adolf Hitler se naște la data de 20 aprilie 1889 în Braumau am Inn, Austria. Fiul unui agent vamal neimportant și al unei femei de la țară. Nu reușește să termine liceul, dar pasionat de pictură, încearcă admiterea la Academia de Arte Plastice din Viena, unde este respins din cauza lipsei de talent. Până în anul 1913 Hitler a trăit la Viena într-o pensiune pentru orfani, câștigându-și existența din tablourile pe care le picta. Tot în acea perioadă începe să citească foarte mult, dezvoltând convingeri anti-evreice și anti-democratice. Primul Război Mondial îl prinde pe Hitler la Munchen, unde se oferă voluntar în armata bavariei. Este un soldat disciplinat, dedicat și curajos, dar nu reușește să avanseze deoarece superiorii săi nu considerau că are calitățile necesare pentru conducere. Cât s-au înșelat în timp…

Cartea sus menționată relatează misterele despicate în timp din surse veridice și din unele relatări din domeniul spionajului. Vom afla treptat originile vag descoperite ale führerului, vehiculându-se a fi austriac cu rădăcini slave și evreiești. De asemenea și cuceririle sale feminine, dar și discuțiile asupra faptului că acesta ar simpatiza și bărbații, însă acest aspect este încă necercetat în totalitate. Cum unele amante ale liderului nazist au ajuns în pragul suicidului iar altele au sfârșit a fi chiar moarte în circumstanțe incerte. Cartea subliniază ideea că Hitler nu dorește un mariaj, totuși se căsătorește în ultimul an cu Eva Braun, cea cu care se sinucide. Ceea ce nu știam e că Hitler a purtat după el toată viața consecințele sifilisului contractat în tinerețe de la o prostituată, suferea de „boala penisului mic” (hipospadias – 2,5-3 centimetri ar fi avut organul său sexual, acest aspect la necăjit extrem de mult, totuși sa dovedit a fi un mascul feroce datorită medicației stricte cu care se pregătea din timp înaintea actului în sine), a trăit cu o nepoată și obținea orgasmul fără contact fizic, doar privindu-și amanta cum își ridică poalele rochiei și își etalează lenjeria intimă. O practică sexuală ar fi fost fotografiile nude incitante ale femeilor care îl duceau în culmile extazului.

Se mai specifică că liderul nazist ar fi fost influențat de practici oculte și ezoterice salutând tot felul de atrocități ieșite din comun. Mai cu seamă a încurajat experimentele „renumitului” doctor Mengele, cel care a pus o pată grea în sfera medicinii, acel care a sfidat normalul, cel care a șters umanitatea și a scos ce e mai rău din partea termenului de medic și ajutor.

Cartea „Ciudățeniile lui Hitler și alte necunoscute din jurul nazismului” mai susține că Hitler ar fi fost vegetarian și rămășițele danturii lui păstrate la Moscova par a dovedi că într-adevăr s-a sinucis în buncărul berlinez și nu a fugit în America de Sud cu submarinul sau cu o „mașină a timpului”…cum au trâmbițat unele tabloide din presă. Și astea sunt doar câteva aspecte dezbătute în carte, unele ar mai fi despre veridicitatea jurnalelor acestuia, care de fapt au fost niște păcăleli, iarăși pentru a atrage atenția. Cum dorea Berlinul să colonizeze România și dorința dictatorului de a avea osemintele lui Vlad Țepeș. Interesant, nu?! Și să nu negăm, istoria nazismului sub Führer consemnează o mulțime de alte secrete terifiante, astfel vă îndemn la lectură!

La 30 aprilie 1945, Adolf Hitler sa sinucis în buncărul său din Berlin. La 7 mai 1945, Germania sa predat necondiționat forțelor aliate. Ideologia politică și rasială a lui Hitler ia permis să se ridice la putere în Germania și a dus la un război care a dus milioane și milioane de vieți. Puțini au avut un rol atât de infamat în istorie, iar Adolf Hitler va fi văzut pentru totdeauna ca unul dintre cei mai mulți, dacă nu chiar cei mai cunoscuți și disprețuiți lideri din toate timpurile.

Cartea o puteți achiziționa, Aici!

Ar putea fi o imagine cu 4 persoane, inclusiv Cristina Apostol

Citindu-le pe Amy Sparkes și Jane Massey. Cartea „Steaua de noapte bună”!

Amy Sparkes este o povestitoare talentată și o autoare a premiului amuzant Roald Dahl nominalizat cu cartea „Nu intrați în zoo de monștri”. Locuiește în Devon alături de soțul ei și cei cinci copii mici. Amy îi place să aibă aventuri și să scrie povești despre alte persoane care au aventuri. Este o pasionată susținătoare a organizațiilor de caritate pentru copii și 5% din drepturile de autor din cărțile sale sunt donate diferitelor organizații de caritate pentru copii.

Jane Massey este o ilustratoare de carte pentru copii care a creat personaje tinere adorabile pentru editorii din întreaga lume. Este ilustratoarea cărților Zece degetele mici, două picioare mici, Baby Boo, I Love You, Eat, Sleep Poop și multe altele. Locuiește pe coasta de sud a Angliei. Vizitați-o online la janemassey.co.uk.

Cărțulia noastră de pe noptieră în seara aceasta a fost „Steaua de noapte bună”, o lucrare la comun de cele două autoare.

Steaua de noapte buna

Steaua de noapte buna

O avem ca eroină principală pe Eliza, o copilă dulce dulce căreia îi este frică de întuneric, probabil ca mulți alți copii, eu tot am în casă unul care îmi tot strigă… mami o umbră, mami e prea întunecat, mami nu mai vreau să număr oițele, mami mami mami… vreau să dorm cu cineva. Și chiar nu adorm.

Însă în una din seri micuței noastre Eiza i se întâmplă ceva cu adevărat magic…. Eliza, speriată de umbrele din cauza ei, din cauza cărora nu putea dormi, merge la fereastră și-și pune o dorință… oare despre ce e dorința ei, cum credeți?!

“— Mi-aș dori să nu-mi mai fie frică de întuneric, a șoptit ea.”….

”Într-o noapte fermecată, când cerul era acoperit de stele, unei fetițe pe nume Eliza i s-a întâmplat ceva cu adevărat uimitor.”

Din cer cade o stea, fetiţa descoperă că nopţile pot fi cu adevărat magnifice dacă ai pe cineva alături, fie și o stea călăuzitoare. De aici, micuța Eliza are parte de o mare aventură alături de steluța sa. Simte gustul prieteniei cu ea. Vede noaptea și întunericul cu alți ochi… iar la final, când steaua obosește și nu mai are putere să urce înapoi pe cer, este rândul Elizei să o ajute, așa în felul ei de copil drăguț și cu inima mare.

O poveste mega-simpatică, ce ajută copiii să își depășească teama de întuneric și de a dormi singuri. O carte cu ilustrații atrăgătoare ce te relaxează instantaneu, totul e viu colorat, și într-o paletă ce îți răpesc atenția și te transpun în poveste. Totul fiind combinat cu un text simplu dar plin de învățăminte, totul pe înțelesul celor mici. Noi recomandăm cărțulia cu mare căldură pentru micii exploratori din întreaga lume…

Steaua de noapte buna

Sursa foto: pinterest.com

 

Citind-o pe Ursula Vernon. Cartea „Prințesa Hamster: Invincibila Harriet”!

Ursula Vernon (născută pe 28 mai 1977) este o scriitoare, artist și ilustrator independent american. Este cea mai cunoscută pentru romanul său grafic Digger (2003–2011) câștigat de premiul Hugo și pentru seria de cărți pentru copii „Prințesa hamster”. Vernon este creatorul The Biting Pear of Salamanca, o operă de artă digitală care a devenit un meme pe internet sub forma perei LOL WUT. Sub numele T. Kingfisher, ea este, de asemenea, autoarea mai multor cărți pentru audiențe mai vechi. De asemenea, scrie scurtă ficțiune sub ambele nume. A câștigat premii, inclusiv Premiul Hugo, Premiul Nebula și Premiul Mythopoeic Fantasy, pentru munca sa în diferite medii. Eu am cunoscut-o pe autoare prin intermediul cărții „Prințesa Hamster: Invincibila Harriet”!

Cărțulia adie la început cât de cât cu povestioara Frumoasa adormită, o prințesă născută, trei ursitoare bune și una în plină ură, însă aici totul este despre hamsteri și regatele acestora, dar să încep cu începutul…

O avem ca eroină pe Harriet, o hamsteriță neînfricată care blestemul o face invincibilă în fața diverselor periole și încercări. Aceasta profită din plin de viața liberă și fără primejdii până la vârsta de 12 ani, acea dată în care e menit să se înfăptuiască voia blestemului transmis de Șobombros.

Și vreau să vă spun, Harriet Hamsterbone nu este o prințesă ca toate prințesele, din celea obișnuite să le aflăm printre basme romantice. În primul rând, aceasta își asumă blestemul și primește totul așa cum e. În al doilea rând, nu-i place să ofteze și să leșine, să se dea în mare falduri pe roz și dantelat nici să care cărți pe cap. Preferă luptele cu sabia și rezolvarea fracțiilor. Vă zic, nu e ceva tipic pentru o prințesă… mai cu seamnă aceasta nu stă să îi bată ora blestemului așa cum se așteaptă părinții acesteia, să stea în turnul făcut de ei, nu, nici pe departe, aceasta cutreieră ținute îndepărtate, salvează, se împrietenește cu cotoroanțe și află că-i place viața pe care o duce, fără a se gândi la prinți și căsătorii aranjate.

Până la urmă, orice blestem ajunge să se împlinească, acesta glăsuiește așa – când Harriet va împlini doisprezece ani, își va înfunda degetul pe o roată de hamster și va cădea într-un somn mortal, iar Harriet își dă seama că până atunci este… invincibilă! Cum Harriet este pe departe o prințesă perfectă, aceasta spre exemplu merge la scufundări printre stânci și face alte trăsnăi de care părinții sunt îngroziți. Ea crede că este în regulă, dar, bineînțeles, mama lui Harriet este oripilată de atitudinea domnișoarei. Blestemul totuși sa înfăptuit, și e diferit decât s-ar fi așteptat chiar mica prințesă, acum însă salvarea tuturor e pe mâinile/lăbuțele ei. Alături de personajul nostru preferat, pasărea Mumfrey, Harriet încearcă să găsească un prinț potrivit pentru a spulbera nenorocirea ce a abătut asupra castelului. O poveste amuzantă și plină de acțiune ce ne-a ținut pe firul narativ, copiii au râs și au aplaudat curajul hamsteriței, mai cu seamă îndârjenia ei și doza sa de rebeliune care a adus la un final aș spune eu plin de …va urma…

Recomandăm cu drag cărțulia, pentru noi a fost o savoare literară!

Sursa foto: pinterest.com