Citindu-l pe Postolache Costel. Cartea „Super-eroinele basmului Românesc”!

Astăzi e zi de poveste, și ca esență și ca conținut. Pe lângă faptul că e Ziua copiilor e și o zi în plus să ne amintim de basmul românesc. Iar ca totul să fie complet ne-am delectat cu cartea „Super-eroinele basmului românesc”, o carte care ne amintește despre Feți Frumoși și Zâne măiestre, despre balauri cu șapte capete și Mume a pădurii.

Astăzi ca părinte am avut sarcina de a anima ziua, de a povesti poveștile populare românești într-o manieră proprie, de a evada în timp și spațiu și de a-mi aminti copilăria și basmele ce mi-au trasat o amintire plăcută acolo peste ani. Și spuneți-mi voi, ce copii nu adoră povestea, sau super-eroi și super-eroinele, a mea fetiță ba se vede Elsa, ba fata moșneagului, muncitoare și sârguincioasă, ba ca Ileana Cosânzeana sau mai nou Rapunzel, ce copil nu se identifică cu diverse personaje și își imaginează că sunt în ipostaza lor, că fac anumite fapte mărețe. Cred că toți!

Chiar dacă desenele au evoluat și pe parcursului anilor poveștile/basmele au căpătat o nouă aură, noi rămânem fideli basmelor populare, cele care mi-au alinat și mie nopțile și pe cele care cu mândrie le povestesc din nou și din nou copiilor mei. Cartea Super-eroinele basmului românesc”, ne descrie eroinele noastre autentice, din România! Cele de care a știut și bunica și mămica. Și știu și eu… Cum știam din fragedă copilărie despre „Sarea în bucate”, „Fata babei și fata moșneagului”, despre „Ileana Cosânzeana” și „Fata Făt- Frumos”, și de asemenea și despre Muma Pădurii și Zâna Zânelor, toate acestea menționate ne-au fost ghid în marea aventură a unor peisaje de vis, acolo unde copii pot explora și răspunde la întrebări prin feeria povestită. Războinice sau nu, amazoane sau diafane, ele sunt niște super-eroine demne de toată atenţia. Iar citirea ne-a oferit o oază de descoperire, de relaxare și explorare a frumuseţii fără egal, a modestiei și compasiunii, și toate împletite cu isteţime și curaj.

Cartea de faţă propune atât relatarea pe scurt a celor mai superbe basme românești, cum și ne antrenează într-o activitate instructiv-educativă, întrebări- răspunsuri, cât și pagini frumos conturate pentru ca copii să poate colora cu dibăcie pasaje din fiecare poveste în parte. Copiii pot să le recunoască,  să le povestească într-o manieră proprie, să le suplinească cum le vede propria imaginație, să le vocifereze prin jocuri personale, să le coloreze și să interacţioneze cu ele. Această carte o văd ca un ghid perfect pentru cei care nu sunt familiarizați suficient cu basmul românesc, cartea propunând un ajutor benefic pentru părinţi sau educatori în a instrui copii și de a le reda mitologia și lumea basmului românesc. Adulții având sarcina să inițieze copiii în latura noatreă tradițională unică și deosebită aș zice eu, alăturându-ne super-eroinelor noastre, adesea pe nedrept uitate.

Recomandăm cu drag cărțulia, iar pe lângă„Super-eroinele basmului Românesc”  înaintăm cu plăcere pe tărâmurile „Super-eroilor Basmului Românesc”! 

Cartea puteți să o achiziționați, Aici!

Sursa foto: pinterest.com

Unde fugit tu, copilărie?

Anii au trecut, amintirile care s-au scurs, care au rămas zidite în templul existenții mele îmi perindă emoția, îmi trezește nostalgia vremurilor de atunci. Chiar și acum îmi amintesc de zilele fugare pe când copil fiind prețuiam clipa, și micile bibelouri importante de pe atunci. Îmi aduc aminte, în fiecare an cu bucurie și sentimentalism de vremea când totul era frumos fără efort, când totul era culoare fără retușuri, atunci când soarele răsărea fără să apară și când bucuria mea nu depindea de nimic anume. Duc dorul când copilul din mine era zburdalnic, cu două cosițe în vând și zâmbetul până la urechi…

Acum să zic că s-a dus ar fi o necugetare, copilăria nu a plecat, e undeva dosită de „ochii lumii” parcă ne-ar fi rușine cu ea. Ea este, ne curge prin vene și își așteaptă trezirea. De multe ori am auzit expresia, bătrânii aceștia se comportă ca „niște copii”, ei, am elucidat misterul. Copilăriile nu pleacă, ele sunt pitite de mințile noastre dure spre a fi eliberate la timpul potrivit. Eu însă întotdeauna am ales să nu-mi trasez limite, chiar dacă uneori uit. Mai și zic copiilor atunci când în goana existenții suntem captați de măștile seriozității: ” mama nu e serioasă/tristă, adulții sunt plictisitori, de la voi dragi copii trebuie să învățăm multe”. În ani m-am împăcat cu ideea de a fi oricând copil, să mă bucur de micile gesturi și să văd în tot doar bine.

Însă sunt cu păreri de rău față de copilăria actuală… pe lângă copii noștri zilele, clipele și copilăria le fuge. De ce copii din ziua de azi nu știu să se mai bucure de acești ani minunați și preferă orice altceva în locul povețelor bunicii, în locul blândeței mamei și a lecțiilor importante din partea tatălui, ce aleg ei?…  să stea să se joace în casă, în fața calculatorului? Trevial. Au uitat unii părinți să-și învețe copii de-a v-ați ascunselea, baba oarba, rațele și vânătorii, cu coarda, șotronul, ciocârdaua, și multe alte jocuri ale copilăriei oricăruia dintre noi, ați uitat, așai? Acum la noua generație li s-a șters cu buretele activitatea de care am avut noi parte. Din vina cui?

Dar unde a fugit copilul din acești oameni maturi? Oare chiar toți adulții au uitat acele seri petrecute în curte, sau în stradă, sub scările blocurilor în chiote și strigăte de copii? De ce unii părinți nu își învață copiii să fie copii? Să-și trăiască ziua în zumzăială plăcută. Acei părinți nu-și aduc oare aminte de anii copilăriei? Cu Nică la cireșe, și la scăldat?! Cu iarna pe uliță, și la colindat?! Cu cizmulițele în băltoace și la cules de păpădii?! Cu simplitatea zilei și desene cu curcubeu pe oriunde?! Și aș îndrăzni să întreb, de ce am uitat să fim copii?

Ar putea urma un șir lung de întrebări… dar, la ce folos. Începutul dragi părinți e la noi, să ne redescoperim pe noi apoi să dăm posibilitate ca copii noștri să-și trăiască copilăria, viața în felul lor. Necontrolat. Sincer. Adevărat. Și să încercăm să ne aducem aminte la un moment de impas de copilăria noastră, de cum am fost noi atunci, pe vremuri, și să nu ziceți că acum sunt alte timpuri, pentru a „tăia” o copilărie nu este nevoie de a atașa un șablon sau de a stigmatiza o emoție. Copilăria e oricând oriunde la oricine, doar să vrea. Sau mă greșesc? Și cum nu a-ți trage plapuma pe voi, adulții hotărâți că am evoluat în altă direcție, copilăria este cea mai frumoasă perioadă din viața unui om… ea rămâne în memorie, ea ne crează ca personalitate, ea ne marchează, și mai presus de orice este singura perioadă când nu ai nicio grijă… sau, singura grija este aceea de a ajunge mai repede la joacă. Oare e chiar atât de greu să te „prostești” cu copilul tău? Haideți să învățăm copiii să fie copii și mai ales să ne reînvățăm pe noi să fim copii și să ne bucurăm de fiecare detaliu al vieții.

Să încercăm dragi adulți să fim copii măcar de 1 Iunie, pentru acei pitici pe care îi avem aproape, să-i facem bucuroși și mândri că ne au de părinți. Așadar, la mulți ani tuturor copiilor de pretutindeni, de toate vârstele și vă îndemn, bucurați-vă din plin, pentru că viața este frumoasă!

Sursa foto: pinterest.com

Paradisul copilăriei!

1 Iunie este ziua în care se celebrează miracolul naşterii, al purităţii, dar şi întoarcerea la inocenţă. Ziua copilului a fost menționată prima dată la Geneva la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925, conform adoptării Declarației pentru Protecția Copilului.

Așadar, astăzi și nu doar de Ziua Copilului este un prilej în plus pentru ca părinții să petreacă mai mult timp împreună cu copiii lor și să le ofere dragostea și afecțiunea de care aceștia au nevoie pentru a fi sănătoși din punct de vedere emoțional. Astăzi și nu doar e o ocazie potrivită pentru a lenevi, și a ne prosti alături de piticii noștri, prin glume, jocuri, desene, aplicații și o groază de idei instructiv-educative prin care cei mici să fie eroi de poveste.

Copiii nu trebuie să fie neglijaţi nicicând, ei merită timpul și afecțiunea noastră, căci ei sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem la un moment dat să trăim. Să ne fie curcubeu viața. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi, că sunt importanţi, că ne sunt dragi și neegalabili. Și nu există limite de vârstă când vine vorba de a sărbători Ziua Copilului. Eu încă mă simt copil în plină maturitate. Oricare dintre noi, copil sau adult, are voie să i se scurgă copilăriile prin vene, să fie năzbâtios și plin de zvâc.

1 iunie pentru mine este o zi minunată, cu o conotație aparte, poate că încă sunt plină de „idei năstrușnice”, sau poate că am cei doi pitici aproape, cert e că văd în această zi, de fapt în toate o magie aparte, chiar specială. În primul rând e o zi ce simbolizează mai mult decât baloane și înghețată, e cu o istorie aparte, în al doilea rând e ceva ce se serbează în deosebi la noi în familie, am două bucurii ce nu încetează să-mi amintească cât sunt de norocoasă, în al treilea rând e prima zi de vară, anotimpul meu preferat, cel în care m-am născut, oaza mea de destindere și bucurie sufletească. Și nu putem nega, toți ne-am născut copii, pentru fiecare, în parte, a fost prima etapă a vieții și merită celebrată cu sfințenie. Oricând!

Dragi copii, cu mic cu mare, la mulți ani!
Să nu vă doriți să creșteți prea curând! Să nu vă cereți prea mari. Totul la timpul potrivit. Ce n-aș da eu să mai fiu încă o dată copil!
Nu vă lăsați copilăria abandonată, trăiți-o, savurați-o, explorați-o!
Nu vă gândiți la lucruri de adulți, tot ce e la voi e de poveste, tot ce vă aparține e de visat! Apreciați doar.

Dragi adulți, am crescut, dar cred că insuficient, oricum acolo în adâncul sufletului vom rămâne veșnic copii, temători, sensibili și plini de vise, … la mulți ani părticicăi celei din noi care a rămas cu tentă de copil! Să nu vă pierdeți nicicând zvâcul din voi!
Fiecare copil reprezintă un nou mesaj din ceruri. Tu, copile, ești viitorul! Speranța în zile mai fericite! Tu, copile, ești un simbol al tuturor promisiunilor. La mulți ani de 1 iunie!

Sursa foto: pinterest.com

Citindu-l pe Nicolae Dabija. Cartea „Nu vă îndrăgostiți primăvara!”

 Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Bişcotari, astăzi Codreni, raionul Cimişlia. În 1972, a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Moldova. În 1975, a debutat cu volumul „Ochiul al treilea”, urmat de cărţile de versuri: „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămaşă”, „Lacrima care vede”, „Oul de piatră”, „Cerul lăuntric”, „Tăceri asurzitoare” ş.a. Este laureat al unor prestigioase festivaluri internaţionale de poezie, precum şi al Premiului Academiei Române.

După succesul remarcabil al romanului ”Tema pentru acasă”, devenit bestseller național cu peste 10,000 de exemplare vândute doar în Republica Moldova, Nicolae Dabija vine cu cea de-a doua carte de proză cu un titlu provocator ”Nu vă Îndrăgostiți Primăvara!”, o colecție de nuvele, însoțite de desene grafice ale autorului. Lucrarea a fost desemnată Cartea Anului 2013 la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret, ediția a XVII-a.

Cum de ceva vreme am citit din scrierea lui Nicolae Dabija Temă pentru acasă, mi-am propus de această dată să citesc și cartea „Nu vă îndrăgostiți primăvara!”.

17699468. sy475

Un titlu care mi-a stârnit imediat interesul, aşa că am intrat în lumea fermecată a nuvelelor, cu o dorință aprigă de a mă afunda în cele mai calde cuvinte moldovenești, şaisprezece povestiri scrise într-o manieră uşor fantastică unele, într-un limbaj simplu uşor de citit şi savurat. Este o carte de suflet pentru suflete, așa cum de altfel sunt toate creaţiile lui Nicolae Dabija. Toate ating cele mai sensbile coarde. Povestioarele sunt relatate cu pilde, înclinații spre dragoste, mamă și Dumnezeu, fiind însoțite și de câteva ilustrații ce mi-au fost tare dragi.

Nu voi povesti conținutul nuvelelor, ar știrbi din munca autorului, însă sunt ferm convinsă că o să vă placă, deoarece este o carte superbă și își merită locșorul în inima și biblioteca fiecăruia. Voi lăsa mai jos câteva fragmente preferate din aceste nuvele care mi-au atras atenția:

„Şi totuşi ce frumoasă e viaţa. Dacă oamenii n-ar face-o urâtă, ar fi minunată. Ea merită să fie trăită. Mai ales dacă nu ţi-o trăieşti cu porţia. De la o ceartă la alta. Sau de la o împăcare la alta.”

„Dragostea fără sentimentul prieteniei – doi îndrăgostiți trebuie să fie în primul rând doi buni prieteni – e una searbădă. Doar prietenia poate face o dragoste să dăinuie.”

„Nu trebuie să-l urăști, mi-a spus Nazarineanul.
Pentru că cel care locuieşte dincolo de perete este un alt tu însuţi. Şi Eu sunt un alt tu însuţi. De ce te-ai uri pe tine însuţi?! Rabdă. Şi dacă vei răbda, cel de dincolo de zid se va răzgândi într-o zi să te mai urască şi va veni chiar el să-ţi ceară iertare. Îţi spun: iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

Dacă nu ştiţi cu ce să vă relaxaţi după o zi lungă, o nuvelă sau două pot fi soluţia perfectă, asta dacă reuşiţi să lăsaţi carte din mână până nu o terminaţi.

Lectură plăcută !!!

„De când s-au umplut de păcate, oamenii au pierdut capacitatea de a vedea îngeri.”
„− Omul învaţă din suferinţa sa. Dar tu, tinere, de ce n-ai învăţa din fericirea ta? „
„− Nu suntem cine ar trebui să fim decât dacă ne aflăm unde ar trebui să fim.”

„Atotputernicul ține o legătură permanentă cu omul creat. Acesta din urmă, necunoscător al lumilor care nu se văd, își numește îngerul: noroc, șansă, întîmplare, destin, presentiment, instinct, dispoziție, obișnuință, uitare, simț, sugestie, dragoste. Oamenii au presimțiri, dar puțini știu că presimțirea vine de la înger.

Pentru artiști îngerul se mai cheamă: inspirație, imprevizibil, soluție, ochi pe ochi… Doar cei aleși îi bănuiesc contribuția.”

Critici literare:

  • „Nicolae Dabija este poate cea mai complexă personalitate culturală din Basarabia. Unul dintre cei mai de seamă poeţi contemporani, cercetător profund şi original al literaturii vechi româneşti”. Grigore Vieru
  • ”Personalitate complexă a literaturii româneşti din Basarabia (şi nu numai), poet în vocaţia lui fundamentală, publicist formator de conştiinţă naţională, povestitor şi romancier de succes, eseist şi creator de reviste de prim-plan, grafician romantic şi orator de profundă rezonanţă comunicativă, caracter dârz şi cunoscător al tainelor limbii române, membru de onoare al Academiei Române, tradus în vreo douăzeci de limbi, Nicolae Dabija este cel mai autentic moştenitor al testamentului spiritual şi naţional lăsat nouă de Grigore Vieru.”  Theodor Codreanu, prozator și critic literar român 
  • ”Autorul prin acest titlu provocator, de fapt, a încercat să ne reînnoiască atitudinea noastră, a cititorilor, faţă de cei din jurul nostru, să ne îndemne să privim lumea cu alţi ochi, să fim mai precauţi la faptele pe care le săvârşim la credinţa pe care o purtăm în suflet, aidoma reînvierii naturii în timp de primăvară. Or, ce poate fi mai frumos primăvara, decât dragostea pentru tot ce natura ne-a hărăzit să admirăm şi să iubim? Am sesizat că acest „nu” din titlu e un strigăt de durere faţă de relaţiile interumane din societatea noastră modernă, un geamăt al cărţilor cu filele pline de înţelepciune, dar lăsate-n întuneric şi prăfuite de vreme, rugându-se parcă la toţi îngerii protectori să trimită cititorul să le mângâie ochii, să le şteargă lacrima uitării. Autorul m-a făcut să simt acea conexiune trainică între cuvânt şi cel care ne veghează de sus, dar şi să desprind legătură tainică între om şi cuvintele în care coabitează în acelaşi timp durerea şi bucuria, dragostea şi invidia, frumosul şi urâtul. Apariţia acestui snop de nuvele e asemenea îngerului coborât pe pămînt, învestit cu harul de a ne lumina minţile, de a ne purifica cugetul, de a ne ghida faptele în această lume a banalităţilor. Ea, CARTEA, e ca o binecuvântare pentru conştiinţa căreia îi este teamă să renască primăvara. Căci, după cum menţionează autorul în Pescarul de lipitori: ”De cînd s-au umplut de păcate, oamenii au pierdut capacitatea de a vedea îngeri. O păstrează pruncii pînă la o anumită vârstă, cât mai au ochi sensibili”. Lilia Marinescu, profesor de limba şi literatura română