Odă Limbii Române!

Astăzi e o zi însemnată în calendarul inimilor noastre de patrioți, e 31 august, Ziua Limbii Române, astfel în cinstea și din mândrie pentru graiul meu suav am făcut o selecție a unor citate scrise de autori români care au reușit într-o manieră lingvistică unică să sublinieze noțiunea de limbă română.

Eu nu mă spăl de poporul meu,
Limba română
este patria mea
Cel mai frumos catren.

Nichita Stănescu

1. Limba este cartea de noblețe a unui neam. Vasile Alecsandri

2. Limba este întâiul mare poem al unui popor. Lucian Blaga

3. Trăiască frumoasa şi cumintea limbă română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de pierzanie. Ion Luca Caragiale

4. Nici o limbă nu este atât de latină ca limba noastră. Dumitru Stăniloaie

5. Limba românească, căreia i se închinară părinţii noştri ca unui idol viu şi însufleţitor, e singurul tezaur ce ne-a rămas de la ei, ereditate neînstrăinată şi necomună cu alţii. Timotei Cipariu

6. Limba Română este o limbă extremă: când o vorbeşti pare că nu există, când taci, încep s-o vorbească toate lucrurile. Costel Zăgan

7. Orice limbă e oglindă sufletului națiunii care o creează. Ion Pillat

8. Limba e vehiculul care duce gândul meu în urechea , inima și gândul celuilalt. Victor Eftimiu

9. Ceea ce nu piere, oricât de pieritoare ar fi întâmplările vieţii noastre, e gândul însuşi că le-am trăit, e limba în care s-a întrupat acest gând. Constantin Dumitru

10. Limba română e actul meu de naştere, eu sunt fiinţă sub măslinul ei, care rodeşte de două mii de ani, dreptul meu e să-i ţin dealul verde şi bătut de soare şi să stau în genunchi sub ploaia cântecelor ce ţâşnesc din ea. Fănuş Neagu

11. Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos. Limba este frumusețea activă a patriei. Grigore Vieru

12. A vorbi despre limba română este ca o duminică. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se numeşte, de aceea, pentru mine, iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăşte, de aceea, pentru mine, viaţa se trăieşte. Nichita Stănescu

13. N-aş fi abandonat nicicând limba noastră; mi se întâmplă să-i regret şi acum mirosul de prospeţime şi putreziciune, amestecul de soare şi bălegar, urâţenia nostalgică şi superba neglijenţă. Emil Cioran

14. Nu locuiești într-o țară, locuiești într-o limbă. Emil Cioran

15. Limba este însăși floarea sufletului etnic al românimii. Mihai Eminescu

16. Cu cât scriu mai mult în franceză, cu atât mă fascinează mai mult limba română. De câte ori reîncep să scriu în limba română, redescopăr muzicalitatea limbii materne. Mă fascinează argoul jurnalistic, mă fascinează etajele argotice ale societăţii de consum. Matei Vișniec

17. Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete sau foame de experiență reală, toate acestea se pot exprima în limba română prin cuvântul Dor, care a devenit expresia oricărei dorințe și care implică ființă umană în totalitatea sa. Mircea Eliade

18. Am văzut Limba Română ca pe-o mireasă: intangibil de fatală! Costel Zăgan

19. Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală, dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Petre Țuțea

20. Eu tac doar în Limba Română… Valeiu Barbu

21.  Oricât am fi de buni sau răi vreodată
oricât am fi de falşi sau de fireşti
ne regăsim sfioşi cu toţii, iată
în templul limbii noastre româneşti. Corneliu Vadim Tudor

Sursa foto: pinterest.com

Curiozități ale Limbii Române!

Astăzi avem zi de sărbătoare. În ziua de 31 august este celebrată sărbătoarea Ziua Limbii române! Învaţată în familie şi în şcoală şi apoi iubită şi cultivată, sau ignorată, poluată ori uitată, limba e vie şi puternică pentru că exprimă, uneşte sau dezbină, defineşte identitatea, se moşteneşte şi se lasă moştenire de generații întregi. Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.” Despre virtuţile limbii române Mihai Eminescu spunea “Limba este însăţi floarea sufletului etnic al românimii.”

Astfel am hotărât să o sărbătoresc menționând câteva curiozități cu privire la Limba și Literatura Română, graiul nostru cel de toate zilele, mândria noastră ce ne curge prin vene și cântul cel care ne fredonează spiritul nostru românesc!

1. Limba română este limbă oficială în Republica Moldova,în România, dar și limbă administrativă în Uniunea Europeană și Uniunea Latină, organizație internațională a țărilor care vorbesc limbile romanice. Și în lumea religioasă are un loc aparte. Limba noastră fiind una dintre cele cinci limbi în care se oficiază slujbe pe Muntele Athos.

2. Limba română este limbă maternă pentru 24 de milioane de oameni din Republica Moldova, România, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, dar și Croația, Slovenia, Slovacia sau Polonia. Dar migrația din ultimii ani a extins și mai mult geografia limbii române. Interesant este că în instituțiile de învățământ din 43 de țări ale lumii, limba română se predă ca limbă străină.

3. După numărul de vorbitori, limba română să află pe locul 5, în cadrul familiei limbilor romanice, fiind vorbită de 28 de milioane de oameni. Mai mulți sunt cei care vorbesc spaniola, portugheza, franceza și italiana.

4. Cele mai vechi atestări ale unor cuvinte românești apar în unele texte slavone cu 1.155 de ani în urmă. De exemplu, cuvântul cumătră apare într-un text datat prin anii 869-885, după Hristos.

5. Cel mai lung cuvânt care conţine o singură vocală este ”abracadabranta” (14 litere) şi înseamnă cu totul nebişnuit, ciudat, bizar, încâlcit.

6. Cel mai lung cuvânt care începe şi se termină cu o vocală, iar în rest nu conţine decât consoane: ”înspre”.

7. Cel mai lung cuvânt în limba română se află pe locul 3 în topul celor mai mari cuvinte din Europa. Este un cuvânt greu de pronunțat, cu doar 44 de litere, PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ ce definește o boală a plămânilor provocată de inhalarea prafului de siliciu vulcanic.

8. Cel mai lung cuvânt în care fiecare literă se repetă exact de două ori: ”angionefrografie” (16 litere), termen medical ce reprezintă o radiografie a sistemului vascular renal cu ajutorul unei substanţe de contrast.

9. „C” este litera cu care încep cele mai multe cuvinte în limba română. Dictionar explicativ al limbii romane cuprinde 19.750 definitii ale cuvintelor ce incep cu litera ”C”.

10. Denumierea pe care o poartă fobia de cuvinte lungi: HIPPOPOTOMONSTROSESQUIPEDALIOFOBIA – 34 de litere.

11. Limba română este singura limbă europeană în care se poate face o propoziție completă formată din 8 cuvinte ce conțin doar vocale. Ex: „Oaia aia e a ei, eu o iau.”

12. Limba română conține și câteva grupuri de cuvinte care pot fi citite de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul: „Ele fac cafele. „O ramă maro.”

13. Deși numărul cuvintelor vocabularului limbii române a ajuns la 80.000 se pare că în viața de zi cu zi folosim aproximativ 1500, printre acestea remarcându-se verbele „a da”, „a lua”, „a face”, „a pune”, „a avea” și substantivele „cap”, „mână”, „ochi”.

14. Într-o viață de 70 de ani un om rostește în jur de un miliard de cuvinte, deci putem spune că în medie repetăm de peste 666.000 de ori fiecare dintre cele 1500 de cuvinte uzuale din limba română.

15. Există câteva cuvinte care atât la singular cât şi la plural se scriu şi se pronunţă identic.
Exemple: pui, ochi, rinichi, nume, unchi, tei, muşchi, genunchi, puşti, piţigoi, căsoaie, spate, foarfece etc., precumşi numele de agent terminate cu sufixul „-toare” (ex. învăţătoare, lucrătoare, vrăjitoare etc.)

16. Care cuvânt este scris INCORECT în toate dicţionarele limbii române? …Este cuvântul… „INCORECT”!

17. În DEX’09 sunt menţionate 11 cuvinte care nu conţin nici una din vocalele uzuale (a, ă, â, e, i, î, o, u). Aceste cuvinte sunt interjecţiile: brr, hm, prr, pst, schwyz, ss, sst, st, şt, tţ, zvr.

18. Consoana cea mai frecventă în cuvintele limbii române este „R”, urmată de „T”. în timp ce cea mai rară consoană în cuvintele limbii române este „X”, urmată de „J” (exceptând literele „K”, „Q”, „W” şi „Y” care nu sunt specifice limbii române).

19. Ne putem mândri cu trei cuvinte, care ne reprezintă tradițiile în patrimoniul cultural UNESCO. Vorbim despre Dor, Doină și Colind. Apropo, cuvintele Dor și Doină nu pot fi traduse cu exactitate în altă limbă.

20. Avem și cuvinte care conțin toate literele cu semne diacritice din alfabetul român, cum ar fi îmbrățișând. Iar dacă nu ați știut, în dicționarele Limbii Române putem găsi doar câte un singur cuvânt care începe și se termină cu literele H, Î, J și X. Este vorba despre hemistih, înzăvorî, jivraj, xerox.

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Alina Cosma. Cartea „Atingerea destinului”!

Alina Cosma, născută în Oradea. A terminat Liceul Teoretic „Emanuil Gojdu” Oradea, profil informatică. După spusele autoarei: „… eram pasionată de matematică, dar mama m-a dat la Medicină. Așa s-a născut pasiunea mea pentru Medicină. Am terminat Facultatea de Medicină Generală, Universitatea Oradea, sunt medic specialist Pediatrie. Sunt căsătorită și am un băiețel.” Buchetul său literar numără cărțile: „O singură minune”, Seria: Ducele de Castle – vol1 „Fiica regelui”, vol2 „Tratatul de pace”, Seria: Tărâmul Mistic – volume: „Îngerului luminii ”și „Suflete pereche”, „Darul vieții”, „Atingerea destinului”, „Înger de pază”, „Darul vieții. Predestinați”, „Luna de topaz”, „Legături fatale”, și „Aripi frânte”.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre cartea „Atingerea destinului”,  o concentrație de romantic sensibil și cu existența realistică dusă în pragul unor drame de familiei pe care cu siguranță fiecare le-a întâlnit. Aici se vor intersecta dragostea și pierderea, moartea și reproșul mut, responsabilitatea și neprăgătirile, toate într-o combinație care va pune amprenta asupra oricui.

• 

Alesia, medic pediatru, dedicat vocației și micuților ei pacienți, îl întâlnește pe Sebastian, playboy milionar, provenit din lumea aceea pestriță, unde marile afaceri se împletesc cu politică. Destinele celor doi se intersectează datorită unei fetițe a cărei dragoste nevinovată ajunge să-i includă pe ambii… Orașe diferite, cariere care nu sunt compatibile și nu suportă schimbări majore, complicații familiale, momente de cumpănă în viața fiecăruia, toate par a fi împotriva unei iubiri cum nu a mai trăit niciunul dintre ei… O poveste romantică, presărată cu drame și menită să inducă cititorului o stare de bine. Alesia este femeia fragilă, dar dedicată în totalitate profesiei. De cealaltă parte, Sebastian este bărbatul obișnuit să obțină tot…

Cartea m-a înduioșat de-a dreptul, ea ne spune povestea nu doar a două suflete ce se atrag ci și destinul celor pe care-i au aproape, se subliniază ideea de omenie, cumsecădenie, responsabilități cu complicații și devotament ireproșabil. Este o poveste care ne arată cum dragostea sinceră și sentimentele pure pot schimba oameni. Este cadrul unei reciprocități ce naște oameni și relații durabile.

Alesia Alba este medic specialist pediatru. Într-una dintre gărzile ei, la spital este adusă o fetiță, Suzana, o dulceață care îi cade ca o mână cerească peste monotonia tinerei medic. Micuței îi este teamă de spitale și în special de doctori, însă Alesia reușește să se apropie de ea. Fetița este însoțită de Mara, mama ei, și de Sebastian, unchiul ei, un înfumurat și mult prea încrezut în el. Sebastian Matei este un bărbat impunător și bogat, dintr-o familie inflentă și cu implicații politice. Apropierea de el îi provacă un disconfort astfel aceasta îl evită pe cât posibil, însă destinul are alte planuri cu ei.

„În sala de aşteptare era pustiu. Când intră în camera de primiri urgențe, dădu cu privirea de un bărbat cu chipul încruntat. Era înalt, șaten, trecut de treizeci de ani, dar cu trăsături fine ale feței. Privirea îi fugi la o fetiţă de aproximativ patru – cinci ani, cu bucle aurii, de o frumusețe angelică, care zăcea pe pat, plângând. Alături, o femeie de statură medie, blondă, cu părul prins într-o agrafă, cu trăsături blânde, încerca să îi aline suferința. Copila nu semăna cu niciunul dintre cei doi adulți, chiar dacă toți trei erau de o frumusețe greu de trecut cu privirea.”

Atracția dintre Alesia și Sebastian pulsează la maxim, el un bărbat experimentat și un mascul care nu duce lipsa unei atenții feminine, ea, o tânără care din lipsa de experiență e mai vulnerabilă ca oricând. Totul însă nu avansează grăbit, ba chiar ambii își estompează pornirile pentru micuța Suzana, în special după ce aceasta își pierde mama și rămâne cu tutorele ei. Alesia îl ajută pe cât posibil, ba chiar în avans ținând cont că nu îi intră în obligațiile sale de medic, însă ei îi face plăcere să o știe pe Suzy în siguranță și să treacă peste acea tragedie marcantă. Obligați de circumstanțe, sau mânați de curiozitatea de a se cunoaște mai mult Alesia și Sebastian încep să se întâlnească și să vorbească tot mai des. Suzy o consideră pe Alesia prietena ei și persoana în care are încredere. De dragul ei, Alesia și Sebastian se văd obligați să se intersecteze uneori de dragul piticii, altfel și-ar fi continuat fiecare drumul său.

Cu pași nehotărâți, pe alocuri cu rețineri Sebastian se apropie din ce în ce mai mult de Alesia. Cu ironiile lui, cu încăpățânările sale acesta începe să o înțeleagă, să intre în situația ei, să-și dea șanse la ceva mai mult. Iar situația declanșatoarea a fost atunci când Alesia pierde un copil în tura sa, această stare de neputință il aduce pe el mai aproape decât își imagina chiar ea. Iar Sebastian are revelația dureroasă pentru sine…

“O iubea dureros de tare! O iubea pe femeia care acum suspina în brațele lui, plângând un copil, care nu era al ei. Iubea acea femeie, care îi iubea necondiționat fiica și care îl iubea și pe el. Îi recunoscuse în acea sâmbătă când îi zise că nu ar putea face sex cu un bărbat pe care nu-l iubește. I se oferise pentru că îl iubea. Acea femeie trebuia să-i rămână alături pentru tot restul vieții. Nu știa cum o va convinge, dar nu mai putea să o lase să plece.”

Toate bune și frumoase până când Alesia ajunge să îi cunoască familia, provenind din medii diferite diferențele se fac simțite. Iar cum un declin nu vine niciodată singur, o întâlnire dintre Alesia și fratele lui Sebastian se termină cum nu se poate mai rău, ba chiar șocant pentru aceasta tăind și acel fir subțire cu care încă se mai ținea de relația lor. Mă opresc aici cu povestitul, cu siguranță v-am trezit interesul și ați vrea să aflați dacă sentimentele celor doi vor dăinui? Sau dacă vor fi suficient de puternice încât să salveze relația lor… însă vă asigur că totul accelerează, din nou un deces, din nou fetița este într-o situație de pericol, din nou protagoniștii alături de mica copilă într-o nevoie de a-i fi alături. Emoțiile mi-au fost asaltate de grija față ce acel suflețel, ca mai apoi să fiu scăldată în pasiunea ce a fost stăvilită pe parcurs de cei doi eroi. O plăcere literară deosebită se scurge pe ultima destinație a peniței scriitorești din această poveste ce țese o iubire statornică și care se cere citită!

Cartea „Atingerea destinului” a fost ca o deschidere de aripi, un val de adrenalină iubibilă care a plăcut. Cartea mi-a adus zâmbet și ofturi adânci. Cartea mi-a subliniat și concepția mea... dragostea adevărată triumfă întotdeauna, cu piedici, cu lacrimi amare, cu greu în suflet, însă învingătoare în pofida la toți și la toate. Autoarea Alina Cosma a reușit să mă impresioneze și de această dată, iar pentru asta toate aprecierile mele.

Mulțumesc editurii Petale Scrise pentru exemplarul oferit spre recenzie, a fost o încântare!

Păreri cu privire la carte:

• ”O poveste romantică, presărată cu drame și menită să inducă cititorului o stare de bine. Alesia este femeia fragilă, dar dedicată în totalitate profesiei. De cealaltă parte, Sebastian este bărbatul obișnuit să obțină tot ce își dorește, fără a-și oferi inima nimănui. Două extreme care, exact ca magneții, se atrag. Și cum din mâna Alinei nu putea ieși altceva decât o poveste plină de sensibilitate, avem un roman de dragoste relaxant și încărcat de sentiment.” — Eva Ancuța Hamza, Rândurile Evei
• ”Atingerea destinului” este un roman al sentimentelor, al emoțiilor puternice, răscolite de loviturile și ironia sorții. Trăind înfiriparea iubirii sau trecând împreună prin momente dramatice, personajele Alinei Cosma dau realism și intensitate unei povești pasionale de neuitat.” — Marius Andrei, Cărți Analogii Antologii

Citind-o pe Natașa Alina Culea. Cartea „Lupii trecutului”!

Natașa Alina Culea frapează cu orice nouă apariție, iar cartea recent terminată a uimit prin frumusețe, eleganță și simplitate. Scriitoarea pune bucăți din suflet în fiecare carte, deoarece debordează de o emoție vibrantă, se reinventează în și prin fiecare poveste, dar mai ales oferă experiențe de lectură inedite, originale și pline de pasiune literară lăudabilă. Cu siguranță nu doar eu am observat evoluția autoarei Natașa Alina Culea iar asta e o mândrie să știi că autorii români contemporani sunt o mângâiere pe suflet iar cărțile lor îți pot stăvili toate plăcerile de cititor; romanul al treilea semnat de Natașa Alina Culea, „Lupii trecutului” mi-a dărâmat zidurile așteptărilor și m-a purat pe valul unei povești incredibile ce mi-a sfâșiat inima, mi-a scăldat sufletul în lacrimi și m-a îmbrăcat într-o nerăbdare spre un final fericit.

Nota autoarei despre carte: Lupii trecutului. Sofia – chanson réaliste despre iubiri scandaloase transpuse în limbaj poetico-ideologic. Vorbesc în el despre implicațiile trecutului asupra prezentului și despre ceea ce este disfuncțional în societatea noastră.

Natașa Alină Culea reușește să creioneze cele mai individualizate personaje din literatura română contemporană; creația ei se desprinde din elegii și drame, devenind un poem arborescent dedicat iubirii. Lupii trecutului impresionează prin tenta de frescă a realității; mai mult decât un roman de dragoste, poate fi considerat un roman psihologic, evidențiind că niciun altul relaliile interumane….

Romanul „Lupii trecutului” prezintă povestea Sofiei, enigma principală a romanului, o tânără de origine rromă abandonată în neștire la un orfelinat. Povestea ei e o înhăitare de lupi pornită în goana supraviețuirii până îl întâlnește pe Fabian, un bărbat matur, realizat dar care e plictisit de căsnicia sa, și de viață, de tot. Acesta practic zi de zi pune în balanță ce-a fost și ce nu va mai fi. Sofia pentru el e o gură de aer proaspăt și juvenil, trezindu-l din hibernarea comodă ce o are acasă, aceasta îl ajută într-un fel sau altul să trăiască din nou, să iubească, așa cum nu a iubit vreodată.

“Rămăşiţele legăturii noastre au născut o linişte nesfârşită, dar nu aceeaşi linişte pentru amândoi, până şi liniştea ne-o purtăm separat, fiecare pe partea lui de pat, fiecare pe colţul lui de canapea.” 

Povestea celor doi este una cu adevărat pasională, pornită în valurile mării și spălată de păcatul adulterului în spuma sirenelor. Diferențele de vârstă cât și statul își face simțită prezența, el serios și cu responsabilitatea unei căsnicii ce se duce în hăul deziluziilor, ea cu schimbările sale de comportament jonglând de la o gândire profundă, la un comportament jucăuș chiar necugetat, și invers. Și în toată ecuația aceasta se scurg nopți bântuite de lupii trecutului care urlă a neputință, a teroare, a demonic.

„Chiar dacă te împaci cu trecutul, oriunde vei merge, el te va urma, exact ca miresmele pe care le simt în nări și acum (…). poate că ăsta este cel mai dureros lucru până la urmă, faptul că nu ar fi trebuit să ie așa, că ceea ce nu ar fi trebuit să se întâmple, se întâmplă, iar ceea ce ar fi trebuit să se întâmple, nu se întâmplă. Trecutul și oamenii nu se schimbă, asta aveam să învăț foarte repede (…).”

Din relația Fabian și Sofia ies scântei la propriu, iubirea lor acoperă golurile proprii, pentru ea se stinge din agoniile trecutului iar el își oblojește lipsurile conjugale, sincer am stat să analizez un viitor pentru ei… iar toate direcțiile au dus nicăieri. Întrebările au curs… și de la mine și de la protagoniștii cărții… oare unde poate duce o relație pasională dintre cei doi? Cine vindecă pe cine? Cine e mai matur și pregătit să facă pasul următor? Este capabilă Sofia să îl acepte definitiv? Poate Fabian să învingă lupii trecutului Sofiei? Ultimiele pagini mi-au încărcat sufletul la greu… file din jurnal, destăinuiri complexe care au tranșat sufletul meu și mi-au trezit teroare pentru acel suflet de copil traumat de monstru în haine aranjate. Descrierile trăirilor Sofiei, mi-au explicat reținerea ei, pornirile ei dar și nevoia de a evada și de a se coagula cu moartea.

„Nimeni nu vrea să moară, deși nimeni nu știe să trăiască. Într-adevăr, oamenii sunt niște ființe tare ciudate.”

Romanul m-a purtat într-o tornadă de stări, iar modul în care este scrisă cartea mi-a plăcut în mod deosebit. De fapt ca toate cărțile citite de autoare. Totul se consolidează într-un contrast între simplitate și complexitate. Totul capătă profunzime cu fiece filă lăsată în urmă, și o dată ce înaintezi îți dai seama că ai mai vrea să recitești. Nataşa Alina Culea răvăşeşte cititorul sub furtuna sentimentelor şi deciziilor și indeciziilor pe care le iau personajele, îl pune faţă în faţă cu realităţi dure, îl scutură de prejudecăți și șterge grila jumătăților de măsură, autoarea dă tot şi mai mult de atât. Un roman ce induce o stare de psihologic care te ţine cu sufletul la gură, până la acel final care nu are sfârșit.

“Vom închide uşi în spatele cărora ne vom prăbuşi.” 

Recomand cu căldură cartea, și mulțumesc din suflet autoarei pentru aceast exemplar și felicitări pentru reușita scrierii acestui volum minunat care poate modela viziuni, vibrații, vieți.

Avem nevoie de poezie!

Avem nevoie de poezie ca să respirăm…

…de rimă ca să simțim, și de strofe curgătoare pentru a înmiresma viața!

Țin minte ca mai ieri cum citem în școală versuri, aidoma unor împletituri neînțelese pe atunci și necultivate în timp, parcă într-o vreme de curând fremătam rima prin liceu tipărind cu penița cuvinte ce se cereau așternute semeni unor doruri și îndrăgosteli neîmpărtășite. Dantelam emoția unei adolescente ce se pierdea în mulțime. Și scriam. Mâzgâleam foaia frenetic ca un pictor în plin avânt, sculptam cu repeziciune strofă după strofă de frica unor pierderi însemnate de trăiri eratice, ce puteam ști atunci. Sau cine știe…

Astăzi scriu, poate mai puțin, poate cu mai înceți pași, astăzi îmi trebuie timp și muză, astăzi îmi trebuie cadru estetic, atunci eram doar eu și versul. Și știu, oricâte texte nu aș parcurge la zi poezia e poezie. Ea e un instrument care traduce emoția în necuvinte suflate în praf de stele. Poetul devine traducătorul unor lucruri pe care altfel, cum am ști să ni le exprimăm? Și în timp poezia și-a păstrat consistența, viața și spiritul, oricâte texturi a atins. Astăzi e mai vie ca niciodată. Mai expresivă. Mai închegată!

Eu zi de zi am nevoie de poezie ca de aer… cine mă cunoaște… știe! Și vreau să menționez că poetul nu este doar cel care scrie poezie, un poet este unul care gândește în vers! Cine poate prinde și exprima poetic stări de spirit, gânduri și sentimente într-un mod de rimă și uneori verbal. Cel care cuprinde și surprinde viața printr-o îmbinare de cuvinte curgătoare. Și poazia, chiar dacă abundă în figuri de stil împletite cu puncte de suspensie, nu te lasă să falsifici sentimentul. E sinceră. Cum doar poezia poate fi. Te îndeamnă să vezi cât de puține știai despre ea, despre emoție, despre dragoste, despre cei de dinaintea ta și te va face să privești cu alți ochi formularea de cuvinte și istoria însăși a cuvântului scris. Ce atrage poezia? La urma urmei, nu numai cu rime plăcute și armonie de cuvinte. În opinia mea, poezia este un sacrificiu spiritual, prin urmare, poezia este cea care creează setul complet al sufletului unui om în echilibru cu sine, sau într-o tornadă de nedeslușiri. Iar poetul, el vorbește în timp ce aude cu inima!

Avem nevoie de poezie… pentru entuziasmul sentimentelor, pentru potrivirea metaforelor vieții. Pentru frumos și dăruire. Pentru ca talentul să se transforme în măiestrie și visul în realitate. Am nevoie de poezie… am nevoie de malul sincerității. Orice altceva nu contează!

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Holly Webb. Cartea „Jess, cățelușa singuratică”!

Holly Webb (născută în 1976 la Londra) este o scriitoare britanică pentru copii. A studiat clasicele la Colegiul Newnham de la Universitatea Cambridge, Istoria artei bizantine și medievale la Courtauld Institute of Art, apoi a lucrat ca redactor până în 2005. Locuiește împreună cu soțul ei Jon și cei trei copii ai săi, Ash, Robin și William. Lucrările ei au fost traduse în 31 de limbi diferite, inclusiv rusă și poloneză. Cărțile ei sunt publicate de Scholastic, Stripes, Orchard și Nosy Crow.

Potrivit Russia Beyond the Headlines, ea a fost unul dintre cei mai populari 10 scriitori pentru copii din Rusia în 2016. 97 de cărți ale ei, cu un tiraj total de 595.000 de exemplare au fost publicate acolo în acel an. În Kazahstan, cartea ei Maisie Hitchins și Cazul pisicii fantomă a fost a cincea cea mai vândută carte pentru adolescenți din 2017. Este foarte populară și în Polonia. S-a estimat că seria ei Povești cu animale, destinată fetelor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, a vândut peste 500.000 de exemplare în această țară până în februarie 2013.

Astăzi am finisat minunata cărțulie „Jess, cățelușa singuratică” scrisă de Holly Webb, una dintre o serie întreagă de cărțulii cu căței simpatici pe care cu siguranță o s-o suplinim considerabil deoarece ne-am îndrăgostit enorm de frumoasa lume crerionată de autoare.

Când Will, fratele lui Chloe, își rupe piciorul și rămâne imobilizat în spital preț de câteva săptămâni, acasă nu mai e nimeni care să aibă grijă de Jess, cățelușa border collie a familiei. Jess se simte singură și părăsită, iar Chloe nu îi poate fi de niciun ajutor, căci se teme de câini. În plus, cățelușa nu îl vrea lângă ea decât pe Will. Vor reuși oare Jess și Chloe să se împrietenească?

O avem ca eroină pe o patrupedă drăguță pe nume Jess și stăpânul acesteia Will, într-o zi nefastă acesta se lovește destul de rău la picioare și este transportat de urgență la spital, unde i se spune că va sta câteva săptămâni pentru reabilitare. Jess rămâne în grija familiei, însă cum prinții sunt mereu ocupați cățelușa este ignorată, ba chiar abandonată până când încetul cu încetul Chloe o descoperă și o privește dincolo de temerile sale. Ea are grijă de Chloe, în timp ce fratele ei mai mare, Will, se află în spital cu un picior rupt, dar de multe ori se ciocnește cu neascultarea micii pufoșenii, neintenționat desigur însă ajunge să o supere chiar pe mama când într-o zi descoperă toate pachetele cu cereale împrăștiate pe jos, apoi răscolind în grădină tufa de flori preferată a acestia. Când tabăra de vacanță a lui Chloe cu Maddy este anulată, Chloe devine devastată, aleargă la etaj în camera ei și sfârșește să ia un pui de somn în timpul prânzului. Una peste alta fratele ei este gelos pe ea când află că a început să îngrijească de biata cățelușă, acesta își dă seama că Jess o va alege preferată pe Chloe în locul lui. Treptat îi trece, în special după ce aude de la bunic faptul că Chloe duce patrupeda la cursuri de dresaj și se ocupă de ea cum se cuvine. Acesta înțelege gestul său nesăbuit și-și cere scuze. O dată venit acasă acesta descoperă că pufoasa lui e fericită și îi vrea alături pe ambii frățiori. Concursul final aduce pe toată lumea alături susținând-o pe Jess pentru a fi învingătoare și a demonstra că ea e unică și iubită de familia ei!

Recomandăm cu căldură cărțulia, am primit o doză de bine și frumos datorită energiei pe care a dăruit-o autoarea prin intermediul cățelușei, am parcurs cu plăcere această poveste ce ne-a încântat de-a dreptul. Cu mic cu mare am ascultat și am făcut cu rândul la citit, pentru ca fiecare dintre noi să contribuie frumos la susținerea cititului în rândul celor mici… și mari desigur!

Autoarea Holly Webb