Citind-o pe Marina Costa. Cartea „Drumuri și doruri”!

Marina Costa (pe numele real Lelia-Elena Vasilescu) este născută în Bucureşti, în anul 1968. În anii de gim- naziu s-a remarcat în cadrul cenaclului „Pasiuni” al Liceului de Filologie-Istorie „Iulia Haşdeu”, condus de scriitorul Marcel Petrişor, făcându-și debutul literar în revista acestuia, în anul 1978, cu „Poem interminabil”. Absolventă a Facultăţii de Management a Academiei de Studii Economice, şi-a luat doctoratul în economie mondială în anul 1996. A publicat mai multe lucrări de specialitate, printre care „Managementul proiectelor cu finanţare internaţională”, în 1999. Meandrele vieţii profesionale au dus-o pe tărâmul cifrelor, însă scrisul i-a rămas o pasiune constantă. A debutat editorial în anul 2016, la Editura Betta, cu romanul istoric, de aventuri, intitulat „Pribegii mărilor”. Urmată de„Soarta Mercenarului și alte Destine”,  „Farmecul mării”,  „Ocrotiți de sirene”„Prietenii dreptății V-I”, „Prietenii dreptății V-II”, „Echipajul” , „A doua cursă”, și ultima carte citită de mine, și mai exact un volum de versuri „Drumuri și doruri”.

Volumul de poezii „Drumuri și doruri”, semnat de Marina Costa m-a emoţionat profund după lecturare şi, prin urmare, am hotărât să scriu despre frumuseţea acestuia. După ce m-a bucurat nemărginit cu freamătul valurilor și al poveștilor istorice pline de aventură și romantism, dragoste și experiență, scriitoarea Marina Costa atinge notele sensibilității scriitorești abordând poezia în tot freamătul ei.

Cartea m-a umplut de frumos încă de la primele pagini, aidoma unor colorituri pline de drumuri bătătorite în ani pentru a închega o trăire intensă prin rimă. De rugăciuni și flori sălbatice, de iubire adâncă și legende străvechi, de la Atena până la malurile Dunării. Întreaga lectură m-a ajutat să îmi relaxez mintea și spiritul, m-am bucurat de fiecare vers în parte şi am apreciat gândurile autoarei mele dragi. Am descoperit între pagini stări de doruri și tristeţe dar şi de speranţă, de melancolie târzie dar și de trecere… de fapt ca viața unui om.

“Iartă-mă

pentru așteptările neîmplinite

știi că m-am străduit.”

Din poezia „Iartă-mă

Drumurile prin vers a autoarei Marina Costa ne poartă pe aripile cunoașterii de sine și nu numai. Simbolistica istorică este nelipsită cât și suava plonjare în albastrul mărilor și în peisagistica unicată marcată de operele și stilul autoarei inegalabil. Fiecare poezie are intensitatea trăirii unui anumit moment al vieții… de la, până dincolo de… Fiece metaforă e definiția clipei zbuciumate, al amintirii, al toamnelor. Neliniști autumnale, așteptare năvalnică, stingere, urmate toate într-o construncție literară predestinată sufletelor pregătite pentru împlinire și fericire prin poezie.

În cartea „Drumuri și doruri” iubirea își are formele ei, unice, diferite – concentrate pe perceperea lumii dintr-un punct unic, probabil aceasta a dus la inspirația Marinei Costa. Perfecțiune prin spiritual și rezonanță cu spiritul neîmblânzit la armoniei universale. Eu am perceput totul ca o coabitare a eului cu magnificul.

“Aș vrea ca inima mea să devină lăută

pentru o doină încă nescrisă.”

din poezia „Introspecție

Recomand cu căldură volumul de poezie, mai mult de atât, vă îndemn să descoperiți întreaga operă a autoarei Marina Costa, ve-ți avea parte de compoziții textuale nemaipomenite însoțite de aventură și istoric, dragoste și aventură, bucăți de istoric și legendar! Și versuri plăcute ce încununează opera….

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Citind-o pe Adriana Șerb. Cartea „Frământări”!

Autoarea Adriana Șerb susține… „Nu sunt om de litere. Iubesc lectura. Consider cartea cel mai bun prieten al meu. M-am născut la poalele Nemirei, în Pasul Oituz, în prima zi de iarnă a anului 1958 – decembrie-, o zi istorică. Am absolvit facultatea in 1981 in București – ASE. Sunt expert contabil, fac parte din Grupul Experțiilor Judiciari din Romania. Am început să scriu încă din școala generală. Făceam compuneri care erau foarte apreciate. În liceu am început să scriu poezii, însă elanul mi-a fost curmat de unul din profesorii de limba romană din liceu (nu profesorul meu!). Poeziile aveau rimă albă, erau bogate în metafore și ascundeau întreaga mea revoltă și nemulțumire. Îmi pare rău că nu am păstrat tot ceea ce am scris. Fiind o fire foarte retrasă, singuratică, scriam doar pentru mine, în general.

Cartea „Frămăntări” am scris-o târziu. La îndemnul prietenei mele din Chișinău, am trimis-o pentru „Festivalul Internațional de Creație Literară Titel Constantinescu”. Am publicat câteva poezii în ziarul „Natiunea” de unde am primit un premiu de debut. Cred că am mai obținut cateva diplome ca urmare a participării la anumite acțiuni culturale.”

Cartea despre care vă voi vorbi astăzi este… „Frământări”, o poveste încărcată de magie feerică, de trecut neîmpăcat, de prezent pus la încercare și viitor într-o notă de va urma. Autoarea a dantelat un roman încărcat cu detoate, m-am convins sută la sută că aceasta scrie atât de plăcut, atât de mult jonglează cu acțiunea și personajele sale trecând de la o stare la asta încât e imposibil să nu ajungi să o iubești. Ai nevoie de doar câteva rânduri citite între pagini ca să te îndrăgostești de stilul ei unic.

„Frământări” este un roman incredibil de frumos, autoarea modelând o sensibilitate aparte plonjând de la dragoste la absența acesteia, de la durere fără margini la terapie prin iubire, despărțind suferința prin acceptare, dorurile prin trecere, simțind o dată cu eroii principali cele mai grele pierderi. Cartea aceasta este emoție în stare pură, palpabilă, și care te întoarce din drumul lecturii pentru contemplația asupra a ceea ce simți și trăiești alături de protagoniști în goana lor de a-și pune în ordine viața și frământările. Este una dintre puținele cărți citite pe care am lecturat-o fără grabă, și la care abia așteptam să mă întorc, pentru că a rămas acolo o bucată de suflet în ea, pentru că suspinul și freamătul mă cheamă să le retrăiesc din nou și din nou.

O avem ca eroină pe Marta Andrei, o femeie plecată în necesitate de afaceri la București, în gară o găsește rătăcind pe o fostă colegă de a sa, Despina. Destinul face ca soarta celor două să se pecetluiască printr-o serie de evenimente care mai întortocheate. Autoarea ne mângâie cu o dragoste matură dar închegată în ani, cât și cu o lungă călătorie pe traseele trecutului Despinei într-o căutare continuă a unui punct de reper pentru mintea sa pierdută. Viața Despinei e arsă la propriu și la figurat, e trasată de un incendiu și o pierdere care a lăsat amprente grele pe judecata ei; chiar dacă are momente de luciditate aceasta mai mereu e străbătută de neantul inexplicabil care pentru Marta e înfiorător. Aceasta nu cedează, o ia în grija sa ca pe o responsabilitate, și alături de Mircea Rusu încearcă să pună piesă cu piesă pentru a forma mozaicul lipsă. Evenimentele se precipită iar unduiturile scriitorești m-au purtat într-o serie de frământări continui. Viața bate filmul. Știm deja asta cu toții. Am experimentat-o pe pielea noastră. Și poate nu o dată. Oricât de buni am fi în actorie, școala vieții nu o bate nimeni, iar titlul de scenaristul anului îi revine timpului și trecerii… ea adună și spală… greșeli, nelămuriri, frici, frământări, goliciune, zbucium, neîmpliniri… cuvinte mute.

„Frământări” este genul acela de carte care ți se lipește de suflet și care refuză să mai plece de acolo. În lecturarea acestei cărți mi-am găsit și liniștea și nevoia de a contribui cumva la calmul spiritual al eroilor. Plângi și râzi citind-o, te pierzi și regăsești pe tine în povestea celor patru personaje a căror pânză a vieții s-a bătătorit de necazuri și neiubiri. Patru suflete ce și-au bântuit sieși viața într-o nevoie de a stabili o legătură cu propria existență, însă fortuna sorții a făcut într-un final o regăsire prin iubire. Cartea asta este ca o lecție vibrantă de la care poți trage concluzii. O explozie de lumină într-un tunel al neliniștilor sufletești. Personajele sunt rupte din realitate, creionate cu defecte și calități, construite în așa fel încât să adauge greutate și credibilitate poveștii. Poate tocmai de aici vine și frumusețea acestei cărți, din punctul meu de vedere. Scrisă atât de simplu și de frumos, cartea nu vine să îți predea niște pași de urmat, ci îți oferă un exemplu, îți arată un om ca oricare altul, un om care luptă, plânge, se revoltă, disperă și caută alinare în orice bucățică de amintire sau în orice lucru material care poartă amprenta celui care a fost cândva alături de el. Un lucru este sigur.. nu ești niciodată pregătit pentru a pierde pe cineva și nu contează neapărat timpul petrecut alături de acea persoană. În carte lucrurile se trăiesc intens, antrenant și diferit de fiecare dată.

Despre carte nu aș vrea să vă spun prea multe pentru că aveți nevoie să trăiți fiecare pagină pentru a-i simți magia textuală, pentru a îi înțelege esența și puritatea trăirilor. Mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a ales să prezinte povestea. A îmbinat absolut remarcabil prezentul cu trecutul. Amintirea a ceea ce a fost și legăturile și coagularea gândurilor cu starea la zi. Mi-a plăcut implicarea Martei, m-am bucurat de noțiunea de prietenie, de ajutor necondiționat și mai presus de tot am înțeles încă o dată fragilitatea vieții. Am învățat că orice om ce trece prin viața noastră are un anumit rol, că fiecare dintre noi poartă în suflet un bagaj excepțional de trăiri, și că pe noi ne țin aproape persoanele nu și locurile. „Frământări” este o carte despre viață, despre moarte, despre bucurie și tristețe. Exact ca-n viață…

Recomand cu drag cartea, lectura mi-a provocat o adevărată plăcere!

Este posibil ca imaginea să conţină: nor, cer, în aer liber şi natură

Citind-o pe Johanna Spyri. Cartea „Heidi”!

Johanna Spyri (n. 12 iunie, 1827 – d. 7 iulie 1901) a fost o scriitoare elvețiană (de limbă germană), autoare de cărți pentru copii. Numele ei la naștere era Johanna Louise Heusser. Și-a petrecut copilăria într-un sat din apropierea munților falnici din Elveția. Viața liniștită de lângă munte, respectiv din sat, a fost o sursă de inspirație pentru ceea ce a scris în decursul vieții.

În 1874, Johanna Spyri Heusser s-a căsătorit cu Bernhard, un avocat. În timp ce trăiau în orașul Zürich, ea a început să scrie despre viața în țară. Prima ei povestire, A Note on Vrony’s Grave, despre o femeie supusă violenței în familie, a fost publicată în 1880. În următorii ani i-au apărut următoarele povestiri, atât pentru adulți, cât și pentru copii; printre acestea și romanul Heidi, pe care ea l-a scris în doar patru săptămâni. Heidi este povestea unei fete orfane care traiește cu bunicul ei în Alpii elvețieni, romanul fiind renumit pentru portretizarea vie a peisajului.

Soțul ei și singurul ei copil, un fiu pe nume Bernard, au murit amândoi în 1884. Rămasă singură, Johanna Spyri s-a dedicat cauzelor caritabile și a continuat să scrie peste cincizeci de povestiri, publicate înainte de moartea ei, în 1901. A fost înmormântată în mormântul familiei ei, de la Sihlfeld, un cimitir din Zürich. Rămânând o imagine reprezentativă a Elveției, portretul Johannei Spyri a fost imprimat pe un timbru poștal, emis în 1951 și pe o monedă comemorativă de 20 CHF în 2009.

În colecția Lecturi școlare se regăsesc cele mai importante opere din literatura română și universală, selectate în conformitate cu cerințele programei școlare de limba și literatura română. Astfel, elevii vor avea la îndemână, în formă integrală, creațiile cele mai cunoscute și mai îndrăgite ale scriitorilor clasici și moderni, însoțite de o scurtă prezentare a vieții și a operei autorului. Cărţile de neuitat ale copilăriei, capodoperele literaturii din toate timpurile reprezintă repere obligatorii în formarea gustului pentru lectură și în educația cititorilor mai mici și mai mari. Călătoria noastră a pornit cu cărțulia „Heidi”, ce povestește despre o fetiță rămasă orfană de părinți și care ajunge în grija bunicului tucmai în înalturile munților, acolo unde iarna se întâlnește cu vara și cerul cu pământul.

     Micuța Heidi este crescută o bună bucată de timp de mătușa Dete, însă din varii motive aceasta o duce la bunicul ei, în Alpii elvețieni motivând că și-a găsit un post de muncă pe care nu-l poate refuza. Bunicul este un om de temut. Toată lumea se ferește de el și îl tot vorbește pe la spate. Însă Heidi reușește să-l îmblânzească și să aducă bucuria în inima lui îmbătrânită. Foarte curând mica fetiță veselă iubește tovărășia bunului și în special a traiului în mijlocul naturii care îi face bine. Deși fascinată de frumusețea peisajelor montane, de compania bunicului și a bunicii Heidi va trebui să se despartă de meleagurile atât de îndrăgite. Iar asta o supără mult. Mătușa ei o duce la Frankfurt, unde Heidi va trebui să-i țină companie unei fete bolnave, Clara, o copilă invalidă și singuratică… Heidi nu se poate acomoda la oraș oricâte facilități nu ar avea. Amintirile legate de câmpurile sălbatice și serile petrecute cu bunicul îi sunt grele suspine. Îi este dor de bunicul, de munte, de liniște, de mirosul florilor sălbatice, de caprele pe care le știe pe nume. Cel mai dor îi este de bunica, căreia îi promisese niște pânici proaspete și desigur și de Peter.

În perioada petrecută în casa bogatei familii a Clarei, eroina noastra se va confrunta cu numeroase provocări, pe care le va aborda cu inocență și zburdălnicia caracteristică ei total nespecifice unei familii bogate, acest fapt va stârni gâlceavă și ocări din partea guvernantei. Însă totul capătă o nuanță deplorabilă atunci când medicul familiei sugerează că cel mai bine pentru Heidi ar fi să meargă înapoi acasă, lipsa poftei de mâncare, somnambulismul acesteia a pus punctul pe „I”. Heidi se întoarce în munții ei de poveste. Iar bucuria bunicului e nemărginită. Acesta pentru fetiță și pentru ca aceasta să aibă oamenii aproape se întoarce pe timpul iernii în sat, demonstrând la toți că se poate schimba, că acceptă acel firicel de fericire luminat de mica copilă. Heidi a învățat multe de la Clara și de la bunica ei ajutând și ea la rândul ei acolo unde trecea. O dulceață de copilă nu alta… solidară și săritoare la nevoie. Am îndrăgit-o din toată inima mea. Un copil ca un dar de la Dumnezeu care a putut înmuia inima unui om ursuz. Întrebările nevinovate, iubirea necondiționată l-au readus pe bătrânul singuratic la felul lui de a fi, un om bun și legat de oameni.

Am primit o adevărată plăcere literară, nu mai spun de curiozitatea nestăvilită a copiilor mei. Am plonjat între brazii înalți și boarea răcoroasă și am parcurs textul cu plăcere și dorință de a afla mai mult. O minunată călătorie în lumea copilăriei nevinovate, o poveste ce mi-a umplut sufletul de frumos și curat, la propriu și la figurat. Recomand cărțulia cu toată dragostea mea de părinte care se bucură pentru orice înclinație spre frumos și corect, iar această carte e dovada scrisă că bunătatea și inocența pot muta munții!

Heidi (2015) - Movies Trailer Shows
Sursa foto: din filmul Heidi ecranizat în 2015

Scopul Cititului. Povestea unui maestru!

Atunci când vorbim despre cărți, fără să vrem ne vin în cap tot soiul de povești care ne-au marcat într-o măsură sau alta, istorisiri menite sa ne suscite interesul și să ne scoată din bula existențială. Cu toții dorim să aflăm ce se ascunde dincolo de coperțile închise, să plonjăm în mințile încâlcite a unor autori sau în sensibilitatea altora, însă de multe ori uităm, sau facem o lectură superficială care ne face să nu dăm importanță unor detalii poate destul de importante. Astăzi am găsit o poveste destul de grăitoare cu privire la scopul cititului și cum cuvântul se întipărește în mintea noastră fără să vrem. Vă îndemn să o descoperiți și voi în rândurile de mai jos!

****

Am citit multe cărți, dar pe majoritatea le-am uitat. Deci, care este scopul cititului?

Aceasta a fost întrebarea pe care un elev i-a pus-o odată maestrului său.
Maestrul nu a răspuns la acel moment. După câteva zile, însă, în timp ce el și tânărul elev stăteau lângă un râu, a spus că îi este sete și l-a rugat pe băiat să-i aducă niște apă folosind o sită veche și murdară care era acolo pe pământ.
Elevul a zâmbit, știind ca e o cerere fără logică.
Cu toate acestea, nu și-a putut contrazice maestrul și, luând sita, a început să îndeplinească această sarcină absurdă. De fiecare dată când scufunda sita în râu pentru a trage apă pentru a aduce stăpânului său, nu putea face nici măcar un pas spre el că deja în sită nu mai era nici măcar o picătură de apă.
A încercat și a încercat din nou de zeci de ori dar, oricât a încercat să alerge mai repede de la mal la stăpânul său, apa a continuat să treacă prin toate găurile sitei și s-a pierdut pe parcurs.
Obosit, s-a așezat lângă Stăpân și i-a spus:

– Nu pot să iau apă cu sita aia. Iartă-mă maestre, e imposibil și am eșuat în sarcina mea.
– Nu, i-a răspuns bătrânul zâmbind – nu ai dat greș. Uită-te la sită, acum e ca nouă. Apa, filtrată de găurile sale a curățat-o… Când citești cărți – a continuat bătrânul maestru – ești ca o sită și ele sunt ca apa de râu. Nu contează dacă nu poți ține în memorie toată apa pe care o fac să curgă în tine, pentru că… cărțile oricum, cu ideile, emoțiile, sentimentele, cunoașterea, adevărul pe care îl vei găsi între pagini, îți vor curăța mintea și spiritul și te vor face o persoană mai bună și reînnoită. Acesta este scopul citirii.

Sursa: ICarte, IParte

lescoupsdecoeurdetara: “* ”
Sursa foto: pinterest.com

Alina Iga, povestitoarea care Dăruiește Comori Literare!

Am cunoscut-o pe Alina Iga prin intermediul canalului său( Cufărul cu povești) ce găzduiește o mulțime de povestioare auditive ce ne-a bucurat seară de seară. Cu o dibăcie minunată și o voce încântătoare copii mei primesc de fiecare dată o bucurie neasemuită de a avea alături o povestitoare cu o tolbă plină cu eroi și eroine, cu animăluțe călătoare și întâmplări amuzante care mai de care. Pe lângă canalul său Alina cu măiestrie și o dedicație deosebită citește și ajută cărțile să ajungă la mulți copii din România. Face diferite ateliere și lectură în aer liber, proiecte ce o apropie tot mai mult de vocația sa de învățătoare și îndrumătoare. Astfel, mi-am propus să o aflați și voi, merită toată atenția și lauda noastră pentru munca titanică pe care o face.  Dacă v-am stârnit curiozitatea și vă doriți să o cunoașteți mai bine, vă invit să o faceți prin intermediul interviului de mai jos.

****

Bine v-am găsit, dragii mei!

Numele meu este Alina Iga, sunt învățătoare, membru voluntar al organizației Inițiativă în Educație, din Timișoara și voluntar în cadrul proiectului național de educație prin lectură: Dăruim Comori, proiect inițiat de Asociația Versus, din Cluj Napoca.

Vă invit într-o scurtă călătorie, în care veți descoperi povestea unui proiect de suflet, creat cu multă iubire și din iubire pentru copii și povești: Cufărul cu povești.

Pornind de la pasiunea mea pentru cititul cu voce tare a poveștilor și din iubire pentru copii, la jumătatea lunii martie a acestui an am inițiat podcastul Cufărul cu povești: https://open.spotify.com/show/03S27Ip9SkTBodQMGLPnN3?si=fA6flV4URH-RkpenDsuIMQ

Cred cu tărie că poveștile au un rol important în dezvoltarea și în evoluția copiilor.

Cu ajutorul lor, copiii descoperă lumea; prin lupta dintre bine și rău, copiii învață strategii de viață, descoperă consecințele unor fapte și atitudini și își însușesc comportamente sociale pozitive. Poveștile îi ajută pe copii să-și înțeleagă și să-și exprime sentimentele. Poveștile stimulează imaginația, relaxează, dezvoltă abilitățile de comunicare și contribuie la dezvoltarea capacității de concentrare.

„Învățăm multe din poveștile din Cufăr, învățăm să comunicăm mai mult între noi, aflăm lucruri noi și de abia așteptăm seara, pe lângă ce mai citim noi, să ascultăm încă o poveste minunată. Atenție creează dependență. ☺ .” (mesaj primit de la o mămică)

Poveștile audio pot fi un suport didactic pentru educatori și învățători. „Este o aplicație care vine în ajutorul părinților și învățătorilor.” ( mesaj primit de la o ascultătoare).

Poveștile audio pot fi ascultate înainte de somnul de prânz sau seara; în timpul unei călătorii cu mașina sau cu trenul sau chiar în timp ce copiii se joacă. Recomand poveștile atât copiilor, cât și părinților. Cel mai mic ascultător are doar 2 luni. 

Începând cu data de 1 iunie, „Cufărul cu povești” călătorește din 2 în 2 săptămâni la copiii din Bencecu de Jos, jud.Timiș. La umbra unui copac, pe pături, zeci de copii se strâng în jurul Cufărului cu povești: copii curioși să afle ce li se pregătește, copii care nu au cărți acasă, care nu au fost niciodată într-o librărie, copii cărora nu are cine să le citească o poveste. Înainte de a le citi povestea, chemăm împreună povestea cu ajutorul unui cântecel, pe care copiii l-au știut, deja, la a doua întâlnire: „Vine o poveste/ Vine de departe/Iar noi toți o ascultăm și ne liniștim/Vine o poveste/Care se numește….”. După ce chemăm povestea, îi încurajez să fie curioși, îi întreb care ar putea fi titlul poveștii și despre ce cred ei că va fi vorba în poveste. Ocazional, întrerup povestea pentru a pune întrebări care îi încurajează să-și exprime opinia personală și îi provoc să împărtășească experiențe similare pe care le-au trăit. 

După ce termin povestea, copiii au parte de activități minunate, activități care au legătură cu povestea citită, alături de minunații mei colegi voluntari.

Îmi doresc ca poveștile din „Cufărul cu povești „, să călătorească la cât mai mulți copii, să le asculte cu drag și cu bucurie. Îmi doresc să le cultiv pasiunea pentru cărți și pentru citit.

Mesajele primite de la ascultători și susținerea din partea familiei, prietenilor și a cunoscuților îmi dau încredere și energie.

 „Temele greu de înțeles pentru copiii mai mici pot fi mai ușor abordate prin povești. Chiar dacă nu avem toate cărțile pe care ni le-am dori în casă, putem asculta cele mai frumoase povești. Mai luăm o pauză de la ecran și ne liniștim. Vocea caldă a Alinei trezește curiozitatea celor mici și vă mărturisesc și celor mari. A se folosi seara, înainte de culcare pentru copii sau în timp ce facem puțină mișcare la adăpost de știri negative sau la nevoie.”

„Când părinții nu au timp de citit și nici chef de inventat nu are pitica, apelăm la povești audio. Cufărul cu povești e cu adevărat o comoară. Vocea Alinei ne face pe toți să visăm, indiferent de ce activități avem. Îmi place mult că la final avem mereu întrebări la care să ne gândim.”

Vă mulțumesc că m-ați însoțit în această scurtă călătorie și vă invit să urmăriți pagina mea de facebook: https://www.facebook.com/ZanaPovestilor/ și să ascultați Cufărul cu povești:  https://open.spotify.com/show/03S27Ip9SkTBodQMGLPnN3?si=fA6flV4URH-RkpenDsuIMQ

Vă doresc zile de poveste!

Sursa foto: arhiva autoarei

Citind-o pe Alina Cosma. Cartea „Legături fatale”!

Alina Cosma, născută în Oradea. A terminat Liceul Teoretic „Emanuil Gojdu” Oradea, profil informatică. După spusele autoarei: „… eram pasionată de matematică, dar mama m-a dat la Medicină. Așa s-a născut pasiunea mea pentru Medicină. Am terminat Facultatea de Medicină Generală, Universitatea Oradea, sunt medic specialist Pediatrie. Sunt căsătorită și am un băiețel.” Buchetul său literar numără cărțile: „O singură minune”, Seria: Ducele de Castle – vol1 „Fiica regelui”, vol2 „Tratatul de pace”, Seria: Tărâmul Mistic – volume: „Îngerului luminii ”și „Suflete pereche”, „Darul vieții”, „Atingerea destinului”„Înger de paz㔄Darul vieții. Predestinați”, „Luna de topaz”, „Legături fatale”, și Aripi frânte.

Astăzi este despre Alina Cosma, o autoare dragă mie care nu încetează să mă uimească, debordează de un fler scriitoresc greu întâlnit într-o lume a rapidității, semnalând iubirea, bunătatea, sensibilitatea conturând niște povești ce ung pe suflet, istorisiri ce te țin pe jar până într-un deznodământ al dragostei eterne. „Legături fatale” este un alt roman semnat Alina Cosma și scris în colaborare cu Marius Andrei, care aduce o nouă perspectiva asupra scrierilor cu care ne-a obișnuit, mă explic și de ce; am plonjat parcă într-un scenariu de film și am fost acolo până la ultima silabirire a eroilor. Deși în ansamblu cartea dezvăluie tot o poveste de dragoste cu suișuri și coborâșuri, închegarea ei e mai profundă, mai semnificativă, mai scenografică!

Soarta nemiloasă îi desparte pe Patricia și Filip, dar dragostea lor dăinuie peste decenii. În prezent, Diana, o tânără masterandă în IT, și Marius, polițist sub acoperire care și-a dedicat întreaga viață pentru a-și răzbuna eroul, bunicul ucis cu sânge rece, se întâlnesc și încearcă să rezolve misterele familiilor lor. Însă un criminal în serie îi vânează din umbră.
Ce poți face când cel care ar trebui să te protejeze este diavolul în persoană?

Cartea „Legături fatale” mi-a zdruncinat emoțiile la maxim, m-a ținut într-o ceață enigmatică, captivă într-un puzzle pe care încercam să îl rezolv, să îl înțeleg, să-l așez cât mai repede posibil acolo unde îi este locul. Un thriller romance tulburător și întunecat, cu scene ce incită imaginația cititorului dar și cu teroare și de o duritate greu de definit. Povestea este captivantă foc, periculoasă până la fumul unui glonte și…, în același timp, plină de suspans, și dragoste ce se maturizează cu orice filă rămasă în urmă.

O avem ca eroină pe Diana Bogdan, o tânără frumoasă dar care își duce existența fad, învățând și înaintând profesional, toate bune și frumoase dacă nu ar fi legată și la propriu și la figurat de o familie bogată dar cu un trecut istoric destul de secretos și ciudat. În una din zile află că este înscrisă la masterat la Cluj de către bunicul acesteia pe care ea îl detestă. Acțiunea își ia avântul o dată ce Diana este chemată de bunicul ei scump să lucreze la firma pe care el o deține, iar prezența ei la zi este obligatorie. Primirea e cât se poate de anostă, bruscări și cuvinte aruncate ce cad ca pietrele în tânăra noastră căscând în sufletul ei un hău al fricii și deziluziei. Bunicul împreună cu unchiul ei au grijă să îi facă existența amară, ba chiar dusă la extremități, cu amențări de abuzuri, violență cu urmări vizibile. Lucrurile înaintează cum nu se poate mai alarmant, iar viața tinerei noastre e pe un fir de ață, este luată și torturată, fiind ținta unchiului acesteia și a multor psihopați care asistă la filmarea live care derulează atunci când Liviu, fratele vitreg a mamei Dianei o leagă, o abuză în fața camerei și o pune în vânzare pentru virginitatea ei.

Este cumpărată, și ajunge pe mâinile, nici n-o să vă închipuiți, a lui Mariu Dragomir, juristul companiei bunicului ei! Noroc, sau nenoroc urmează să vedeți, cert e că pe acești doi tineri îi leagă mult mai multe decât sânge din sângele generației Rădulescu, pe ei îi unește emoția și memoria unor două suflete ce s-au iubit fără curajul de a sfida familiile.

“Se întrebă dacă individul îi dorea binele. Apoi își aminti cum se îngrijorase să nu răcească, având părul ud. Cu siguranță nu era dintre cei care o doreau moartă. Dar de ce ar vrea cineva ca ea să moară? Nu avea nicio explicație logică.”

Cu tot comportamentul duplicitar și rolurile pe care și le-a atribuit cu voie și fără de voie, Marius Dragomir se dovedește a fi unicul căruia îi pasă cu adevărat de Diana, în afara tatălui acesteia, care și el ale tainele sale. Acesta despică firul în patru pentru a căuta dovezi incriminatorii față de Avram Rădulescu și fiul acestuia din afara căsătoriei, Liviu Rădulescu. Asta investighează Marius, care lucrează sub acoperire. El știe doar că bunicul său a fost ucis deoarece prietena sa, Patricia-soția lui Avram Rădulescu i-a înmânat un testament crucial ce a dus la moartea multor nevinovați, inclusiv moartea mamei și a fratelui Dianei simulând un accident. Complicate sunt căile vieții… Iar uneori legăturile de familie pot fi niște legături fatale.

“Fata părea la fel de singură, așa cum s-a simțit și el când și-a pierdut părinții. Însă el a reușit să meargă mai departe. Nu știa dacă ea va face la fel.

Îi plăcea compania ei, era o tânără deșteaptă, mult prea bună pentru lumea în care trăia. Dar încă nu îi inspira încredere… era prea riscant.”

 Diana și Marius ajung să locuiască împreună, relația lor fiind când explozivă când de la distanță ucigătoare. Fiecare poartă cu sine frici adânci și cuvinte nespuse. Povestea de dragoste dintre cei doi debutează cu un pas în față și doi înapoi, însă prin cizelarea încrederii ajung să se cunoască și să se abandoneze sentimentelor ce-i încarcă, iar atracția își face simțită prezența treptat. Tot mai apăsat.

“Ea deschise ochii încet și îl privi. Era adorabilă, se gândi el, felul atât de inocent al privirii ei îi tăia respirația. Parcă era un înger din altă lume, trezit dintr-un somn al inocenței și care privea mirat lumea aceea, atât de crudă.” 

Citirea a fost un deliciu, o carte ca un film bun, și cu sinceritate constat asupra faptului că literatura română contemporană excelează cu fiece an, iar cu mândrie susțin că autoarea Alina Cosma este una dintre preferatele mele. Povestea defilată aici mi-a rupt câteva amintiri a unor povești auzite de mine în copilărie unde o familie bogată a făcut în fel și chip ca fata lor să fie luată de un pervers mutilând-o an de an doar că acesta având influențe, iar ea era mult prea neprihănită pentru a-l contrazice și divorța. Ai zice… ca povestea Patriciei. Însă urmările și dantelarea poveștii din carte e mult peste așteptările mele, avem suspans, acțiune care te ține cu sufletul la gură, chestii șocante, personaje diabolice, femei dispărute, criminali în serie, jocul de-a Dumnezeul, urmăriri în trafic, împușcături, anchete, scene incitante și cireașa de pe tort – o poveste de iubire ce s-a țesut frumos și cu migală. Legături fatale este o carte care îți dă fiori și te capturează atunci când o citești și care îți atrage atenția asupra perspectivei de a citi oamenii și viața.

Recomand cu drag această carte spre a fi citită tuturor iubitorilor stilului Alinei Cosma, precum și celor ce încă nu o cunosc dar sunt în căutarea operelor bune.

Mulțumesc Editurii Petale Scrise pentru exemplarul oferit. 

Păreri cu privire la carte:

  • ”Un thriller captivant, pe care nu vei putea să îl lași din mână! Alina și-a dovedit abilitatea de a scrie orice poveste, încununată de o imaginație debordantă și de capacitatea de a îmbina teroarea crimelor cu sensibilitatea iubirii pure.” — Eva Ancuța Hamza, Rândurile Evei 
  • “Un roman tulburător și incitant, în care suspansul îți menține interesul până la ultima pagină.” — Gabriela Rădulescu, picnicontheshelf