Curiozități de An Nou!

Sărbătoarea Anului Nou are loc pe data de 1 Ianuarie a fiecărui an. În România ajunul Anului Nou este plin de tradiții care au loc înainte și după de miezul nopții, chiar și în prima zi a Anului Nou. Totul e într-o atmosferă de familiaritate prin mersul cu plugușorul, sorcova. Majoritatea acestor obiceiuri este de a transmite oamenilor un an nou îmbelșugat, fericit și ferit de boli și pierderi. Astăzi am adunat mai jos diverse obiceiuri și tradiții moștenite ani de ani la diferite țări, pe unele le știam iar altele mi-au trezit o curiozitate aparte! Vă îndemn să le aflați și voi!

Ecuador –Anul Nou este marcat la miezul nopţii prin arderea sperietorilor de ciori umplute cu hârtie. Sunt arse, de asemenea, şi fotografiile din ultimul an, ca semn aducător de noroc.

Spania – dacă poţi să bagi în gură 12 boabe de struguri la miezul nopţii, ai parte de noroc în anul care vine.

Danemarca – toate farfuriile nefolosite sunt păstrate până la data de 31 decembrie, când sunt afectuos sparte de tocul uşilor tuturor prietenilor şi rudelor.

Filipine – totul se reduce la bani. Filipinezii cred că totul trebuie să fie rotund, astfel încât să reprezinte monede şi să aducă bogăţie. Alimente rotunde, haine rotunde, totul să fie rotund la intrarea în Noul An.

Columbia – locuitorii poartă cu ei valize toată ziua, în speranţa de a avea un an plin de călătorii.

America de Sud – purtarea de lenjerie de corp colorată determină soarta cuiva în noul an. Lenjeria de corp de culoare roşie înseamnă că vei găsi dragostea. Auriul înseamnă bogăţie, iar albul semnifică pace.

Japonia – se organizează petreceri încă din luna decembrie pentru a uita problemele și grijile din vechiul an iar în noaptea de 31 decembrie merg la cel mai apropiat templu pentru a bea cu toții  saké (băutura lor tradițională) și pentru a asculta cele 108 bătăi de gong la trecerea dintre ani. Sunt 108 de bătăi pentru că se crede că tot cam atâtea păcate acumulează sufletul în decursul unui an.

Peru – în fiecare an, la sfârşitul lunii decembrie, oamenii dintr-un sat mic din Peru se bat cu pumnii pentru a-şi rezolva diferendele, pentru a intra în Noul An de la zero.

Siberia – oamenii sar în lacurile îngheţate, pe trunchiuri de copaci.

Irlanda – oamenii lovesc pâine de pereţi, pentru a alunga spiritele rele.

La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie să treacă în timpul nopții pentru a face curățenie. Tradiția, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători. În noaptea de Anul Nou, „Capodanno”, italienii obișnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăție și abundență.

Africa de Sud – oamenii aruncă mobila pe geam.

Finlanda – oamenii prezic anul care vine aruncând cositor topit într-o găleată cu apă şi interpretând forma rezultată.

România– În această zi se pregătesc bucate alese, băuturi pe măsura evenimentului care urmează, adică Revelionul, și se pun la punct detaliile prin care se trimit felicitări și urări. În diferite zone ale României se practică jocuri cu măști (dansul mascaților) sau se cântă Sorcova de unde vine și sorcovitul (agitarea unei baghete pentru urări), unde se urează ca anul ce vine să fie mai bogat și mai norocos. Sorcovitul poate fi și prilej de blesteme. Ceremonialul de înnoire a anului calendaristic în trecerea din noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie este numit la români „Îngropatul Anului”, ulterior în timpurile contemporane fiind redenumit „Revelion”.

În Rusia oamenii beau șampanie înainte și după miezul nopții și obișnuiesc să lase geamurile și ușile deschise pentru ca Anul Nou să intre în casă.

Panama – efigii ale tuturor celor faimoşi sunt arse, ca modalitate de a începe noul cu noroc.

Scoţia – prima persoana care trece pragul unei case, în Noul An, trebuie să aducă un cadou norocos.

Estonia – oamenii mănâncă de şapte ori pe zi, de Anul Nou, pentru a-şi asigura prosperitatea în Noul An.

Franța – francezii mănâncă o grămadă de clătite.

În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii își lasă încălțările lângă șemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradițională pentru această sărbătoare este „vassilopitta”, o prăjitură in care este pusă o monedă din argint sau din aur. Cel ce găsește moneda va avea noroc în anul respectiv.

Germania– pentru nemți, plumbul este norocos. În noaptea de Anul Nou, există obiceiul de a turna metalul topit într-un vas cu apă și formele ciudate care se formează pot prezice viitorul. De exemplu, o minge înseamnă noroc în anul care vine, inima simbolizează căsnicie, o ancoră indică nevoia de ajutor, iar o cruce reprezintă moartea cuiva drag.

Elveția – Anul Nou este marcat prin aruncarea de îngheţată pe podea. În unele părți din Elveția și Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa și va distruge lumea șn anul 1000. În amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobișnuite.

Belgia – există obiceiul de a mânca „choucroute” (varza murată cu cârnați) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul. Oamenii au un respect și pentru animale de Anoul Nou, iar fermierii le urează vacilor un An Nou fericit!

Bolivia – în prăjiturile de Anul Nou se pun monede, iar cine găsește moneda în prăjitură va avea noroc în anul ce urmează

Belarus– aici, femeile nemăritate participă la jocuri de forță pentru a se afla care dintre ele se va mărita prima în anul ce urmează.

Puerto Rico – oamenii aruncă găleţi cu apă pe geam pentru a alunga spiritele rele.

Thailanda – în afară de aruncarea găleţilor cu apă unii pe alţii, thailandezii se murdăresc unii pe alţii cu talc gri.

Chile – familiile petrec noaptea în compania celor dragi decedaţi, dormind în cimitir.

Ungaria– oamenii au obiceiul de a crea din hârtie și paie o sperietoare de ciori care poartă numele de Jack Straw. Acesta este un simbol al ghinionului din anul care se încheie. Sperietoarea este apoi purtată prin sate și arsă la miezul nopții.

În Vietnam, Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau mai simplu „Tet”. El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcție de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătorește pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obișnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

Pentru anul ce vine vă doresc: pace în suflet, bucurie fără margini, sănătate cât cuprinde, credință în bine și înalte realizări. La mulți ani! O viață împlinită și fericită!

sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Megan Maxwell. Cartea „Cere-mi ce vrei, acum și oricând!”

María del Carmen Rodríguez del Álamo Lázaro s-a născut în 1965 la Nürnberg, Germania, fiică de mamă spaniolă și tată nord-american. A crescut la Madrid, Spania. A lucrat ani de zile ca secretară. Sub pseudonimul lui Megan Maxwell (prima ei eroină), a publicat romane de dragoste din 2010. Debutul ei în genul erotic cu Cere-mi ce vrei! a fost premiat cu Tres Plumas pentru cel mai bun roman erotic la gala Pasión por la Novela Romántica. De curând la Editura Publisol a apărut trilogia tradusă și în română pentru ca publicul larg să se poată bucura de povestea erotică care a stârnit vârteje de comentarii și plăceri literare în mai multe coțuri ale lumii fiind tradusă în mai multe limbi!

Cere-mi ce vrei! este prima carte din seria cu același nume. Cartea este destinată cititorilor cu vârsta de peste 18 ani cu o conotație erotică provocatoare și care incită fiecare nervură tapetând fiecare pagină senzual și euforic. Cea de-a doua carte a seriei este intitulată „Cere-mi ce vrei, acum și oricând”, o efervescență de trăiri care stârnesc și cele mai cuminți simțuri, o carte care nu e pentru cei pudici sau cei ce au o limitare în materie de sex.

„Îmi scot superbul inel pe care i l-am mai dat înapoi cândva și, tremurând, citesc ce scrie în interior: „Cere-mi ce vrei, acum și oricând.” Închid ochii.

„Acum” și „oricând” nu a putut fi posibile.”

Este posibil ca imaginea să conţină: floare

Seria Cere-mi ce vrei este una dintre cele mai provocatoare din toate cele citite de mine, din multe puncte de vedere; începe clișeic, o tânără pe nume Judith Flores, se îndrăgostește nici mai mult nici mai puțin de șeful mare, un focos prototip al masculinității, Eric Zimmerman, patronul multinaționalei în care ea lucrează ca secretară. Ați zice, ne, prea tipic, prea banal, prea trevial, ei, nu e chiar așa. Aici ve-ți întâlnit doi oameni complet diferiți care s-au îndrăgostit cu pasiune și care au descoperit împreună o lume intimă care este încă necunoscută multor oameni, totul ieșit din latura imaginației noastre simpliste. În primul volum relația pe cât de incitantă pe atât de nouă o trage în jos pe tânăra noastră, astfel aceasta face un pas în față și doi înapoi. Astfel Judith după eșecul vizibil al relației lor este dispusă să se distanțeze colosal de Eric Zimmerman pentru totdeauna. Pentru a face acest lucru și pentru a-și redirecționa viața, decide să se refugieze în casa tatălui său, la Jerez. Bântuit de plecarea sa, Eric face în fel și chip să o găsească, fiind dârz pe poziții și de a nu renunța atât de ușor la femeia după care tânjește și care îl ațâță interminabil. Dorința continuă latentă între ei, iar fanteziile sexuale sunt mai vii ca niciodată, chiar dacă zidul distanței e între ei.

Cum autoarea iubește să se joace cu intriga, acțiunea și tensiunea sexuală, eroii principali nu sunt scutiți de acel „ole” spaniol ca într-un câmp de luptă, cel al caracterelor și al sexualității. Cum era de așteptat cei doi ajung din nou în brațele unui altuia ca apoi să împrăștie scântei, apoi se adâncesc în reproșuri și jumătăți de măsură. Intensitatea jocurilor lor m-a surprins, felul dezinvolt de a „dărui” femeia iubită altor masculi este un mod neînțeles de mine, nu pot cataloga asta ca dragoste … însă e doar o părere. Eu sunt mai posesivă, ce e al meu nu împart cu nimeni! Ce mi-a plăcut mult e că în acest volum Judith nu mai tace și ascultă, e cea care bate ultimul cuvânt iar deciziile se îndoaie după bunu-i plac. Iubirea lor este fierbinte, amândoi sunt încăpățânați, le place să se joace cu alții în viața lor sexuală, dar se iubesc doar unul pe celălalt în felul lor.

Povestea a avut mult erotism și pasiune, dar a fost marcată și de dragostea pentru partener, familie și prieteni, pentru încredere, pentru valoarea prieteniei, pentru diferențele culturale, și chiar umor! Au existat o mulțime de suișuri și coborâșuri în cursul textual și, din fericire, citirea acestei cărți s-a datorat a fi incitantă și datorită închegării corespunzătoare a eroritismului cu povestea reală a unor familii care au ceva de ascuns, de tăcut și de dus ca niște marcaje a unor pierderi ce le-au pecetluit prezentul.

Dacă îți plac poveștile de dragoste moderne și scenele de sex fierbinți, această carte este pentru tine. Aici totul fierbe la foc mic apoi se intensifică, Judith nu mai e tânăra neexperimentată în sex, aici ea cere, aici ea poruncește, aici ea primește plăcere prin fiecare respirație împărțită la mulți. Aici nu e ceea ce te aștepți, e departe de ce percep senzorii vizuali; respiri sacadat la unele scene iar pe altele le vezi ca într-o scenă a materiei erotice acaparatoare.

Cărțile Cere-mi ce vrei!, Cere-mi ce vrei, acum și oricând! de Megan Maxwell au apărut la Editura Publisol și pot fi comandate de pe site-ul Booksaveur.

„Eric mi-a făcut cadou o superbă brățară din aur alb. Pe ea este gravat numele lui și al meu și mă emoționează. Este minunată. Dar cadoul care-mi face pielea de găină este când iubitul meu îmi spune să-mi scot inelul pe care mi l-a făcut cadou și mă obligă să citesc ce scrie în interior: Cere-mi ce vrei, acum și oricând.”

Ca de sfârșit de An…

E timpul unui bilanț ar spune mulți… eu aș spune altfel, e timpul unor gânduri și emoții depănate sincer pe foaie. Anul nou bate la ușă, iar cum cel vechi mi-a adus o efervescență de emoții nu am cum să evit să vorbesc despre ce a fost și ce se duce. Bun sau rău, bolnăvicios și vicios, feeric și însoțit de emoție este anul meu în care mi-am așezat pe trepte bucuria, durerea, abandonul, singurătatea, temerea, îndoiala în ce va fi și încotro o să mă îndrept, dar și simplitatea și prețuirea valorilor cu adevărat importante. A fost un an care pe unii i-a unit iar pe alții i-a dezbinat din temelii, pe unii i-a fericit iar pe alții i-a făcut anxioși și plini de o goliciune lăuntrică greu de dus, însă cu toate acestea vreau să cred că noul an ne va prinde pe toți sănătoși. Iar pe lângă toate încercările de zi cu zi pe mine 2020 nu m-a învățat cum să mă distanțez de oameni, să-i evit și să fug de socializare, ba din contra; însă cel mai mult m-a învățat cum să mă apropii de copiii mei, de familia mea, și să-mi prețuiesc prietenii pe care-i am. Un an care încă mă mai învață.

Câteva lecții de până acum:
1. Totul trece deși pare de necrezut. Totul absolut totul trece sau se atenuează, se așează sau se sedimentează mai devreme sau mai târziu. Nu trebuie să facem altar din probleme, indecizii sau angoase, cu o atitudine pozitivă poți depăși mai ușor orice încercare care îți e dată să o înfrunți. Nimic nu e veșnic, nici chiar durerea, mereu va ieși în cale o emoție nouă, o persoană să-ți dea aripi sau un scop neașteptat care îți va scutura viața din temelii.

2. Cea mai ușoară metodă este să renunți. Dar nu ajungi nicăieri cu asta. De multe ori mi s-a spus, încearcă dar nu renunța. O dată ce ai încercat deja devii un invingător/învingătoare. Astfel, ce ai a pierde, nimic, iar o dată ce ți-ai dat frâu liber încercărilor ai doar de învățat și evoluat. Deci, concluziile le faceți singuri!

3.Totul ține de cum interpretezi lucrurile. Unele lucruri sunt monstruoase și înfricoșătoare de la distanță, însă când te apropii de ele devin umane și abordabile, totul ține de cum le interpretezi și le accepți. Sau… sau! Cert e că trebuie să luăm întotdeauna cât putem duce, nici mai mult, nici mai puțin!

4. Aparențele înșeală. Să nu pierzi prudența, să încerci să simți și să vezi dincolo de aparențe. Mereu am fost selectivă, iar anul acesta la fel am ales și cules, și pot să vă spun cu mâna pe inimă că am alături oameni unici, perseverenți și plini de o bunătate divină!

5. Lucrurile mici emoții mai mari! Niciodată nu am fost omul care adună lucruri, nu am acumulat chestii impersonale, ci am optat pentru tot ce e mic dar simbolic. Ceva din suflet pentru suflete. Minimalismul și simplitatea este definiția personalității mele, aceste aspecte mă echilibrează, mă ajuă să gestionez mai bine dezordinea și haosul care a venit în viața din zilele noastre.

6. Oamenii sunt totul! Oamenii te vor dezamăgi, dar și tu vei dezamăgi pe alții, așa că bucură-te de tot ce este bun în fiecare om. Primește ceea ce oamenii au de oferit, nu ceea ce ai dori tu să ofere și nu sunt dispuși să dea.

7. Suntem mult mai puternici decât credem! În ciuda greșelilor trebuie să mergem mai departe. Vorbim uneori necugetat, alteori uităm ceva, o dăm în bară pe alocuri însă să nu uităm că alte ori suntem sub lumina norocului. Puteam să eșuăm dar fiind puternici ne reușește să depășim totul cu succes. Întotdeauna suntem mai însuflețiții decât credem și facem față unor obstacole mai mari decât ne-am fi închipuit vreodată.

8. Bunătatea e cheia umanității. Sunt încă lucruri în viață care te vor surprinde și pe care nu le poți anticipa iar bunătatea e cheia a tot ce înseamnă umanitate și frumos.

9. Totul vine cu un scop și ca orice problemă are și o soluție, care vine la momentul potrivit!

10. Toate lucrurile sunt posibile celui ce crede în bine, în frumos, în curajul de a „fi” în pofida a tot ce se întâmplă în lume!

Sursa foto: pinterest.com

Bilanț sufletesc spre sfârșit de An!

Se încheie un an pe cât de provocator, pe atât de productiv. Unul dintre cei mai specifici ani din viața mea. Un an în care balanța a fost când la limită când într-o continuă mutare a coardelor. Un an ce a semănat încrederi dar și mi-a arătat fața distorsionată a unora, ceea ce mi-a întărit convingerea că prietenia e sfântă iar unii sunt doar în treacăt. Îndrăznesc să spun că pe lângă trecerea altor ani acesta care pleacă a fost și unul dintre cei mai frumoși ani din viața mea, oameni dragi alături, zâmbete multe, jocuri, cuvinte calde, momente memorabile care au marcat acest an într-o familiaritate dulce dulce. Mulți m-ar contrazice, ar zice un an greoi, anevoios, bolnăvicios; cu siguranță am și eu gânduri de procesat și integrat în toată masa acesta însă tot ce am trăit acest an e diferit, dar pe departe dificil. Câteodată, adevărata frumusețe nu e vizibilă cu ochiul liber, trebuie să o simți sincer, dezinvolt, și să scoți la iveală acea notă de prioritate care o pui în fața tuturor.

Acum spre sfârșit de an mi-am tras o linie asupra a tot ce a fost și s-a dus, tot ce a trecut din valma gălăgiei existențiale și din ce am de învățat, din ce am de stors și ce nu am reușit să fac la zi. Au trecut aproape 8.280 de ore, tic- tac, tic- tac celor 365 de zile care se scurg fără a le putea ține… ce s‑a schimbat în viața mea, a ta? Ce lecții fundamentale am învățat din aceste luni învolburate de limite? Cum s‑a schimbat viziunea noastră, și însăși percepția noastră asupra valorilor? Timpul scurs a lasat urme, și nu putem nega acest lucru, însă eu întotdeauna caut partea bună a lucrurilor. Iar darul ce mi-a oferit anul acesta e redescoperirea noțiunii de familie, e lucrul pe care l-am câștigat anul acesta, și poate cel mai important; urmat de o liniște interioară atât de plăcută, încât mă întreb ce anume a făcut să nu am acces la ea decât abia acum. A trecut foarte mult timp de când nu am fost atât de liniștită, senină și într-o plină armonie sufletească.

Acum, în momentul acesta și spre ultimii pași de an pe sfârșite am hotărât că nu mai stau să-mi plâng de milă, iar lamentările nu-și mai au rostul, la ce folos. Oricum cum n-aș da viața își ia cursul propriu, mie îmi rămâne doar să fiu mulțumitoare și să mă bucur că pot vedea lumina zilei. Cu prețuire dirijez cuvintele spre cei care au ales să-mi meargă alături, nu în urma sau înaintea mea, ci alături, cot la cot; acele suflete sincere care m-au marcat surprinzător de feeric. Sunt recunoscătoare pentru că zâmbesc, că exist, pentru că îmi pot îmbrățișa familia, prietenii, că cuprind cu privirea culmile munților și zarea albastră, că pot spune cuvinte și închinăciune acelor persoane care și azi mi-au înseninat ziua și mă iubesc necondiționat. Pentru cei care mă văd o învingătoare și nu mă lasă să cad jos, pentru acei care mă motivează și îmi dau un impuls la mai mult. Vă doresc tuturor din tot sufletul meu să simțiți ceea ce simt când scriu aceste rânduri. Cred că orice ființă umană merită această liniște și mulțumire, ca pe un dar de întregire.

Sursa foto: pinterest.com

Chiar dacă…

Am fost încercată de-a lungul timpului de oameni, de circumstanțe și momente care m-au marcat fără a avea și eu un cuvânt de spus. Am plonjat în mocirla cuvintelor și a reproșurilor, am fost produsul unor decizii luate fără mine și am fost o păpușă în mâinile unor lecții care ar fi trebuit să mă facă „om mare”. Astăzi plângerile și nemulțumirile proprii parcă nu mai au amploare. Totul a fost ca un fum al amintirilor, a fost…și s-a dus. Chiar dacă viața mi-a demonstrat că nu totul e corect, că nu totul e făcut din bine și frumos, că nu totul e pe roz iar oamenii de cele mai multe ori aruncă în tine cu pietre, eu nu am cedat, am înfruntat totul chiar și din genunchi, m-am adunat din mii de cioburi și am făcut din asta fortăreața sufletului meu.

Chiar dacă mă doare, chiar dacă am multe răni deschise, chiar dacă unii oameni îmi confirmă că ce fac o fac în van, sau că nu le pasă… eu voi rămâne așa cum sunt. Cu tristeți în rămășițe dar cu zâmbetul pe buze, cu of-uri suferinde dar nu și cu o definire prin ele, cu păreri de rău dar nu cu o închinare în fața neputinței, cu înstrăinare dar nu în defavoarea mea ci totul pentru a-mi găsi calmul și întâietatea. Știu că am multe de învățat, știu că viața e un puzzle greu de așezat pe piese, știu că nimic nu ți se dă pur și simplu…și că totul are un cost… însă îmi asum învățarea, conștientizarea și nevoia de a Fi mai presus de orice… zi de zi.

Chiar dacă încă port cu mine gustul dezamăgirilor, a dezolanțelor, a neiubirilor, eu sunt eu. Nici mai mult nici mai puțin- sunt eu! Îmi ies din piele pentru a învinge solitudinea, reflectez prin simpla interacțiune cu natura și cuprind cu ochii bucuria de a vedea lumina zilei. Sunt o ea ce prețuiește curățenia iernii și culorile verii, băgățiile toamnei și reînnoirea primăverii. Sunt eu, acea care a înțeles că ziua este deschiderea și închiderea unei uși, lăsându-i pe cei care privesc prin deschizătură să ghicească ce s-a văzut în frântura aceea de clipă, un stop cadru a ce a fost și o reinventare a ce va urma să vie… Și nu mă plâng… nu e nici timpul potrivit, nici dispoziția de negru într-o iarnă cețoasă… și albă. Viața e memorată de fiecare în felul său, contează cum… chiar dacă!

Citind-o pe Ioana Mihaela Curaleț. Cartea „Recviem pentru umbre”!

Cărțile ce conțin fire narative încărcate de acțiune continuă sunt preferatele mele. Însă ce pot să spun de un thriller cu tentă de fantasy care îmbină iubirea, secretele cu psihologia maniacală, atingând cele mai sensibile coarde… e că ademenește instant. Vă spus asta deoarece recent a apărut la Editura Petale Scrise o carte ce are un cocktail din toate astea, iar după mine e construită cu o dibăcie impresionantă care atrage din prima. Romanul „Recviem pentru Umbre” nu simplifică cuvintele, nu te lasă să respiri, nu te cruță de detalii macabre. În schimb te prinde în plasa circumstanțelor halucinante și te agăți de text cu disperarea unui cititor ce vrea totul acum și aici!

Dispariţia misterioasă a logodnicului ei o pune pe Angelica pe drumuri. Nimeni nu ştie nimic. Nimeni nu spune nimic. Familia lui e singura pistă pe care o are, dar membrii ei nu-i fac deloc treaba mai ușoară, ba chiar pare că nu le pasă deloc de Marius. Invitată să-și petreacă noaptea la conacul lor, femeia intră în posesia unui jurnal care îi dezvăluie trecutul ciudat al viitorului ei soț și, mai important, detalii despre unde ar putea fi. 

 …cât de bine ne cunoaștem partenerii? Dar familia?

Romanul „Recviem pentru Umbre” este cartea de debut al autoarei Ioana Mihaela Curaleț, chiar dacă aceasta e la prima sa publicare lucrarea este sunătoare și îndeamnă la lectură continuă. Pe lângă înclinațiile de thriller încins cartea se întretaie cu segmente de fantasy care m-au prins în mrejele unor umbre sinistre, complicate și însoțite de secrete ale unei familii cu stranietăți marcate de ani de exil și tăceri ce strigă. Până la dispariția unui membru a familiei care stârnește un lanț de evenimente ce aduc trecutul pe masa mortuară și credeți-mă, totul va fi mai mult de atât…

O dispariție. Un început. Un ne/sfârșit

Acțiunea se perindă cu prezentul cenușiu atunci când Marius Dei dispare fără urmă după o ceartă cu logodnica sa, Angelica. Aceasta după uși închise și telefoane fără răspuns își adună tot curajul și merge la familia lui, acea familie pe care el a renegat-o și la care nu a revenit de ceva vreme, evitând cu desăvârșire să mai vorbească despre ea. Întrucât Marius nu a luat legătura cu membrii familei sale adoptive aceștia nu cunosc detaliile dispariției lui, însă ajunsă la fața locului tânăra este întâmpinată extrem de dubios, extrem de fugar și glaciar. Însă nu își cedează armele, apelează la poliția locală, iar de aici… doamne păzește și apără!

Cazul dispariției lui Marius este imediat preluat de Valeriu Axinte, polițistul care are o tangență cu familia Dei, mai exact cu sora lui Marius, Serafima, aceasta ducându-l indirect la rezolvarea unor cazuri greu accesibile pentru poliție. Ajunși la conacul impunător aceștia sunt nevoiți din nou să se confrunte cu intoleranța familiei asupra persoanelor dinafară, însă totuși li se propune să rămână peste noapte acolo, iar Angelica doarme chiar în camera iubitului ei, descoperind chiar și jurnalul intim al acestuia unde își deapănă grijile, frustrările și nemulțumirile asupra vieții, familiei și în special asupra misterioasei sale surori, Serafima, aceasta fiind pe departe o figură inocentă… și blajină.

Incertitudini…

Citind, și tot citind, Angelica află lucruri total noi despre El, iubitul, logodnicul cu care trebuia să facă pasul cel mare. Însă nici ea nu e cusută cu ață albă. Auzim deseori că nu ne cunoaștem niciodată pe deplin partenerii de viață, oricât de lungă ar fi perioada petrecută lângă ei, așa și în carte, aceasta întărește ideea incertitudinilor asupra a tot ce înseamnă secrete în cuplu/familie. Cu precizarea că, în cazul acesta, avem de-a face și cu o forță necunoscută nouă, cu întunecime, cu trădări… cu scăderea în ochii privitorului.

Recviem pentru umbre– un joc plin de suspans

Ancheta este dată în forță, însă Serafima alături de majordomul și prietenul lui Marius, Aurelion, își pornesc propria anchetă urmând un traseu al mersului fratelui geamăn a lui Marius. Cel care îi va duce la internatul ce a ars din temelii și care încă multe de spus, acolo unde toate drumurile sunt însângerate. În segmetul său polițistul Valeriu îndemnat de misterioasa Serafima descoperă o casă tapetată în cadavre mumificate, femei ce le unește un prototip, blonde, cu ochii albaștri sau verzui, frumoase și singure… doar una face diferență care iese din tiparul criminalului și care îi va duce la un pas în față. Sau cine știe…

Puteri de foc, divinitate sau blestem…

În toată însângerarea paginilor și a acțiunii, Serafina ne scoate în față un personaj enigmatic, pe ea însuși, o deținătoare a unor puteri de sine necunosucute care o fac specială dar și o îngenuchează în fața propriei familii și care de frica amplificării forței o trimit la internat. Greșeală sau ajutor vă rămâne să aflați, însă știu o vorbă străveche… cu focul cel mai bine să nu te pui. Însă tânăra nu cedează, iar cu ajutorul lui Aurelion își temperează pornirile, ba chiar reușește să fie mereu cu un pas înaintea poliției, iar spre final chiar și a criminalului. Salvând vieți, râzând în fața morții!

Recviem pentru Umbre – o torță de excepție…

„Recviem pentru Umbre” este un thriller fantasy ce te lasă fără cuvinte, parcă aștepți ceva, parcă pulsezi a întrebări, parcă ești într-o balanță a textului. Am fost încărcată o dată cu acțiunea cu emoții contradictorii, cu vagi confuzii, cu temeri pentru eroii aflați la ananghie. Însă și cei pe care-i credeam „curați” erau cu schelete în dulap. Mi-a plăcut firul narațiunii creionate de autoare, aceasta nici nu mi-a lăsat timp să respir, iar pentru această stare un mare mulțumesc. Am citit cartea cu sufletul la gură. Uneori făceam mici pauze doar pentru a-mi pune ipotezele cap coadă și să văd dacă mă dovedesc sau nu și eu un anchetator bun la feminin. Ei, uite că autoarea a completat perfect detaliile mărunte cu imaginea de ansamblu developând un cadru de film într-o carte care trebuie citită și recitită.

„Recviem pentru Umbre” este o carte plină de suspans, secrete, de suspiciuni și minciuni întortocheate. Eu recomand cartea. Sunt convinsă că vă va prinde în plasa ei!