Citind-o pe Raluca Pavel. Cartea „Cu mâinile celeilalte.”

Raluca Pavel este născută la 19 martie 1986 în Botoșani. Este doctor în sociologie și sciitoare. După absolvirea cursurilor universitare (2008), postuniversitare (2011) și doctorale (2015) ale Facultății de sociologie și Asistență Socială București, secția Sociologie, a susținut seminarii la aceeași facultate, pe teme de criminalitate și devianță socială. A participat la o serie de cercetări și studii realizate în colaborare cu Institutul de Sociologie și cu Administrația Națională a Penitenciarelor privind strategii și forme de prevenire a criminalității în general, a criminalității feminine, în special. Până la momentul actual aceasta a publicat: volume de poeme, „Sipetul din Călinești”, Ed. Contrafort, Craiova, 2011; „Străinului”, Ed. Contrafort, Craiova, 2012; „Locul unde îngerii ațipesc”, Ed. Contrafort, Craiova, 2014; cât și cartea de specialitate, având la bază teză de doctorat, „Femeia asasin și sindromul Stockholm”, studiu sociologic (Ed. Ars Docendi, București, 2016). Și nu în ultimul rând romanul, „Cu mâinile celeilalte”, carte prin care am descoperit scrierea autoarei Raluca Pavel și care m-a încântat cu desăvârșire.

„-Da, amorul devine umor. Râzi atunci când îți dai seama că nu există iubire. E o noțiune abstractă care dă bine în poezii și atât. În artă, mai bine spus. În realitate, e vorba despre o complacere în anonimatul unei relații. Doi străini care împreună speră să devină unul.”

Cartea „Cu mâinile celeilalte” ne redă un cadru psihologic complex având ca prim scop scoaterea în față a unei povești dintr-un timp trecut combinat cu un prezent actual. Fărâma de rațiune ți se pierde iar imaginația îți joacă feste atunci când afli povestea Verei Renczi, Văduva Neagră a României, criminala în serie, de pe la începutul anilor 1900, care și-a ucis soții cât și amanții pentru a se asigura că va rămâne ultima femeie din viața lor; iar „comedia” acestor situații îi revine și mousoleului format din pivnița acesteia în care a depozitat sicrierele de zinc cu trupurile neinsuflețite ale acestora. Dar să încep cu începutul; cartea developează semeni unui film secvența în care două prietene o invocă pe Vera la o ședință de spiritism, una este convinsă că procesul va da roade, alta privește sceptic situația. Ironia sorții face ca cea care nu crede o iotă din această ședință să fie „aleasă” de fantoma acesteia pentru o destăinuire ce va avea urmări radicale. Astfel Sophia cu frică, cu ironie și cu criticile după ea întreține un dialog furtunos cu Vera, balanța se înclină atât spre alegerile proaste sau relațiile disfuncționale ale Verei cât și carapacea firavă a cuplului Sophiei cu Lucas, chiar dacă aceasta vede povestea de iubire a lor ca pe o binecuvântare nici decum un blestem ca în cazul misterioasei fantome, însă întrebările cât și incertitudinile îi zgârâie simțurile.

“- Iubitul tău te-a înșelat vreodată?

– Lucas nu ar face nicodată așa ceva, niciodată! Lucas este altfel decât toți. Nu mi-ar face rău, nu ar fi în stare să mă înșele. Știu asta! Mie nu mi se aplică vorbele tale. Lucas e raiul pe pământ…

– Îți place să te minți, Sophia.”

Sophiei i-a trebuit câteva ore, câteva zile și un spirit încărcat de pierderea iubirii pe fundalul unor adultere ca să pună sub semnul întrebării credibilitatea sentimentelor ce o încarcă, și cum se vede ea dintr-o parte în actuala relație. De la o poveste a Verei la alta protagonista principală o empatizează, se transpune în planul trecut pentru a-i înțelege faptele și povârnișurile criminalei, au ajuns ambele la acea consistență emoțională în care fiecare se vedea în ipostaza celeilalte, desprinzându-se atemporal în a demonstra că bărbații înșală, că sunt pe departe „sfinți” după cum îi vede Sophia.

“Am căutat acel bărbat care să mă iubească așa cum aveam nevoie, care să îmi fie alături și care să mă vadă ca pe cea mai minunată creatură de pe Pământ. Pentru care nu există termen de comparație, căreia nu îi poți cere să fie mai bună, pentru că este deja perfectă. Nu am fost dintotdeauna o femeie posesivă și geloasă, dar nu am înțeles nici până azi de ce nu i-am fost suficientă nici macar unuia.”

Descrierea actelor criminale cât și ritualul de păstrare în pivniță, semnele ce i-au distins pe fiecare bărbat în parte au fost pentru mine o continuă stare de curiozitate. Dialogul dintre cele două a condimetat textul dându-i romanului o alură originală ba chiar înfiorător de acaparatoare. Ambele personaje s-au regăsit prin zdruncinarea sufletească, un trecut și un prezent cumva similar care au mușcat din viață în căutarea sevei iubirii și totuși fără a fi scutite de dezamăgiri răvășitoare. Finalul e unul cu adevărat neintuit de mine, nuștiu dacă cunoașteți senzația de… wow- nu m-am așteptat la așa ceva, uite că eu am zis-o cu voce tare în pragul nopții atunci când cartea a ajuns la sfârșit, un final care se cere interpretat, se cere disecat pentru a distinge linia de plutire a unor minți în plină decădere psihologică. Iar cu mâinile ceileilalte Sophia și-a creionat destinul într-un drum al oscilațiilor izvorâte dintr-o inimă rănită!

Am rămas captivă încă între pagini, cu senzația de interes vădit asupra Văduvei Neagre a României, Vera Renczi, criminala care a ucis 35 de bărbați (printre care și fiul ei), cum aceasta i-a otrăvit cu arsenic, și i-a ținut în conacul unde locuia. Mi se pare atât de malefic și morbid. Doamne, cum e posibil așa ceva?

„Cu mâinile celeilalte” e o carte pe care o recomand cu drag.

Citind-o pe Cristina Lincu. Cartea „Liberă!”

Cristina Lincu este blogger (la armonie acvatica, în 2014 a câștigat cel mai longeviv concurs de blogging creativ); creatoare a site-ului ghidusii.ro, Editorial Manager la catchy.ro, co-fondatoare a platformei chic-elite.ro și designer de conținut la mai multe proiecte online (marketingfocus.ro). Între 2001 și 2009, în perioada cât a fost la Madrid, a fondat și condus un proiect dedicat românilor din diaspora, alcătuit din ziar de limba română, emisiuni radio bilingve, portal web și evenimente românești (sub denumirea „Român în Lume”). Tot în cadrul acestui proiect, a coordonat publicarea unei antologii bilingve de poezie – „Român în Lume – Poezia diasporei române după 1990, Spania” (la Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, în 2004). În mai 2017, a publicat prima sa carte „Mamă de 3, femeie de 10! sau… invers?”, reeditată în octombrie 2018 cu titlul „Eu, o mamă (im)perfectă?”, în noiembrie 2018, primul roman „Amn3zia”, iar la începutul anului 2020, romanul „Liberă!”. (cristinalincu.ro)

Astăzi vreau să vă vorbesc despre cartea „Liberă” apărută la editura BOOKZONE, prima care m-a apropiat de autoarea Cristina Lincu, o lectură răvășitoare umplând fiecare gol cu acțiuni peste acțiuni într-o nevoie constantă de a prinde cititorul în plasa textuală și de al ține acolo, fără ai fi milă de acel impact asupra sa, deoarece este, nu poți trece pur și simplu peste acest text fără a sustrage tragicul existențial, ironiile sorții și mințile încâlcite de o răutate ce țese în ani idei morbide!

Doamne, ce mai carte, …am citit, m-am cutremurat… am tras aer în piept și mi-a zburat mintea departe descosând firul unor scenarii întortocheate a unei povești duse pe marginea unei prăpastii!

„Viața mea are ceva din artificialitatea filmelor românești din perioada comunistă.”

Această carte e purtarea unei suferințe ca o ofrandă, cu gânduri ce sapă adânc în suflet frici, cu stări ce te spală în mii de contradicții, cu emoții ce te îngenunchează în fața neputinței; asta e povestea Sarei, scriitoarei ce vrea prin puterea cuvintelor deșirate pe foaie să se lepede de iubirea ce nu va mai fi, de acel Doru lăsat în anii care nu vor mai veni. Și totuși, Sara refuză adevărul din prisma altor viziuni, ea se ține semeni unei liane de acea realitate croită după propria-i minte, iar totul o aduce în pragul unei nebunii sintetice ce o ține pe o linie de plutire dintre adevăr și fantastic, dintre realitate și visare, între patologic și existența afectivă distorsionată de o respingere agresivă a corectitudinii.

o scriere a adevărului și al contradicției…

Dintre paralela scrierii și a vieții trăite la zi Sara își neagă pornirile bolnăvicioase; ce e adevărul atunci când îți este așternut în față ca o foaie deja completată?… ce e corectitudinea atunci când mintea îți joacă feste?… ce e prietenia atunci când întrebările curg mai multe decât răspunsurile, iar umbrele neîncrederii se arată în cele mai hidoase forme? și totuși după cum spunea autoarea: „Nu ai suficient suflet câte nenorociri se întâmplă pe lumea asta.”, iar protagonista își încarcă sufletul cu multe încercări și provocări care o duc în pragul dezechilibrului psihologic. Viața ei se duce razna fără ca ea să-și poată da seama!

un joc al destinului…

Acțiunea pornește atunci când Sara din curiozitate vrea să „arunce un ochi” asupra casei fostei iubiri, chiar dacă timpul a săpat acea dureroasă despărțire aceasta nu acceptă, mai exact mintea ei respinge distanța ce i-a îndepărtat. Iar de aici ca într-un cerc al nefericitelor alegeri Sara plonjează într-o criză a normalității, pe lângă unele detalii ce le află aceasta se confruntă cu bătălia deja pierdută în fața morții. Jocul destinului este extrem de crunt, protagonista nu este scutită de nimic, dintr-o nenorocire în alta, dintr-un șoc în altul, dintr-o ceață a neștirii în alta, iar consistența trăirilor sale le-am simțit și eu retrăind iar și iar dezamăgirea neputinței de a o putea ajuta. Alte iubiri pentru ea nu mai au consistență, relațiile nu mai au importanță iar ca o văduvă își duce doliul într-o nebuloasă filosofie despre viață, dragoste și sacrilegiu spiritual.

„Acest bărbat este un bruiaj în viața mea, o nenorocire și o… binecuvântare.”

Modul de scriere al autoarei a fost exact pe gustul meu, s-a jucat cu mintea mea, cu simțurile, cu cromatica stărilor ca spre final să mă afunde într-un abis al unor neclarități ce se cer explicate. Nu vreau să vă dezvălui prea multe din carte, e o poveste ce se simte doar fiind citită nu relatată aici, vă îndemn să aflați oda libertății sau a captivității Sarei. O carte originală, unică prin felul ei complex de expunere, ce m-a atras încă din primele pagini. Dacă v-am trezit interesul, vă sugerez să lecturați această carte cu tentă psihologică ce va rămâne încă mult timp tatuată pe retina mea!

Citindu-l pe Roald Dahl. Cartea „George și miraculosul său medicament”!

Roald Dahl (1916 – 1990) a fost un scriitor britanic. Acesta avea un program zilnic strict. Îşi lua micul dejun în pat şi îşi citea corespondenţa. La 10.30 făcea o plimbare prin grădină până la căsuţa unde obişnuia să scrie şi lucra până la ora 12.00, când se întorcea pentru masa de prânz – un gin tonic, urmat de salată de creveţi norvegieni cu maioneză. La sfârşitul fiecărei mese, Roald şi familia sa mâncau un baton de ciocolată dintr-o cutie roşie de plastic. După un pui de somn, îşi lua un termos cu ceai şi se întorcea în căsuţă, unde lucra de la ora 16.00 până la ora 18.00. Apoi se ducea acasă la ora şase fix pentru cină. Scria întotdeauna numai cu un anumit tip de creion: galben cu gumă la capăt. Înainte să înceapă să scrie, Roald se asigura că are şase creioane ascuţite în apropiere. În două ore, acestea se toceau şi erau ascuţite din nou.

Deci, după cum ați observat ne-am pus ca obiectiv să citim întreaga colecție de cărți semnată Roald Dahl, nimic imposibil atunci când ai acasă copii curioși și care adoră poveștile de numai pot. Astăzi am pus la lectură cartea „George și miraculosul său medicament” apărută la Editura Arthur, o carte extrem de pozitivă ce ne-a stârnit din start un amuzament teribil și care a atras atenția piticilor mei.

Am citit această carte în timpul nostru liber între lecturile școlare, o carte care ne-a făcut să râdeam pe înfundate și să uităm de toate din jurul nostru. Autorul Roald Dahl deapănă povestitor istoria nefericită sau nefirească a lui George, care este sătul de necazurile și grosolănia bunicii sale. Majoritatea bunicilor sunt ca bunicile, blânduțe, amabile peste putință, săritoare în a ajuta și cu voci de-ți face inima miere, însă nu și bunica lui George, aceasta e de-a dreptul obraznică și plină de ea. Bunica-nebunica stă țintuită într-un scaun lângă fereastră și se tânguiește, ceartă încontinuu, mormăie cuvinte înjositoare, și îi face viața un calvar micului copil. Până într-o zi…

În una din zile pe când mama lui George se află la cumpărături în sat, George este însărcinat să îi ofere bunicii sale medicamentele ei. Pe când acesta rămâne cu ea, bunica devine din ce în ce mai insuportabilă, iar lui George îi vine o idee bizară, să îi facă un medicament să o „cumințească”, nu mai vrea să se sperie de ea și așa că decide să-i dea o lecție făcându-i un nou medicament cu totul diferit. Își ia ingredientele din toată casa, inclusiv șampon, lac de pardoseală și antigel, praf de purici, și multe altele pe care le combină într-un amestec vâscos și ciudat la compoziție. Efectul nici nu cred că-l bănuiți, cert e că urmările au fost fantastice, nici pe departe după imaginația copilului, ci mai mult de atât. Evenimentele se accelerează o dată ce tatăl află efectele misteriosului medicament și vrea să-l facă pentru a se îmbogăți, însă socoteala de acasă nu e ca cea de la târg, astfel tura 1, apoi tura 2, apoi celelalte încercări de a reproduce formula sunt niște eșecuri care fac lectura să precipite a amuzament și voie bună, până la micșorarea bunicii… interesant, nu?

Aceasta este o carte distractivă atât pentru părinți, cât și pentru copii, ar menține cu ușurință curioșii mici implicați datorită efectului wow, sau phiu ce mai încercare din partea lui George, o adevărată aventură, tura- vura. Este o carte frumos dimensionată pentru cei care progresează în lectură, cu ilustrații sugestive, astfel că nu sperie complet cititorul mic! Cu toate acestea, consider că ar fi important mai ales pentru copiii mai mici să explice și să consolideze mesajul „nu încercați acasă”, deoarece nu pot crede că este bine să se amestece cu medicamente etc. sau chiar să încerce să își facă propria poțiune specială acasă!

Recomand cu drag cartea, Roald Dahl este un autor pe care fiecare copil ar trebui să-l citească. Cea mai mare caracteristică a acestei cărți pentru mine este imaginația pe care Dahl o folosește de-a lungul poveștii, de la modul în care se face medicamentul până la diferitele reacții pe care le produce fiecare lot. Umorul este, de asemenea, foarte evident în această carte și prin ambele aceste caracteristici atrage în cititorul de toate vârstele.

Să-l sărbătorim pe Iulian Filip!

Astăzi îl sărbătorim pe Iulian Filip născut pe 27 ianuarie 1948, satul Sofia, raionul Drochia acesta este scriitorul pe care s-a clădit copilăria mea; este un poet, scriitor, dramaturg și folclorist român din Republica Moldova, doctor în filologie. De-a lungul carierei sale, a editat peste 80 de cărți și a realizat sute de lucrări de grafică și pictură.

Debutează cu placheta de versuri Neîmpăcatul meșter (1974), în care motivele universului adolescentin se întâlnesc cu cele folclorice. În Cerul fântânilor (1977), Dialoguri primordiale (1978), Hulub de poștă (1983), Unde ești? (1987), Cafea neagră (1989), Tir de nisip (1991), Dansul timizilor (1994) și Semințele mărului oprit (1998), autorul cultivă un vers clasic, tradițional, sugestiv. Filip contribuie la dezvoltarea poeziei și dramaturgiei pentru copii prin numeroase cărți, între care Casa fiecăruia (1980), Cenușar-Voinicul și Cenușărica-Mireasa (1981), Facă-se voia ta, Sfârlează!(1985), Colacul-marele, frate bun cu soarele (1988) etc.

Piesele sale pentru copii și pentru cei mari au fost montate în câteva spectacole. În proză s-a afirmat prin romanul eseistic Cobaiul nu triumfă (1996), iar în folcloristică prin cărțile Teatrul popular (1981) și Primiți „Căluțul”? (1983). Filip este și autor de texte pentru cântece de factură populară, corale și de estradă, autor de librete.

În 2010 Iulian Filip a fost decorat de președintele Republicii Moldova Mihai Ghimpu cu Ordinul de Onoare, „pentru merite în dezvoltarea literaturii, activitate publicistică prodigioasă și contribuție la promovarea valorilor naționale”. În 2014 a fost decorat de președintele României Traian Băsescu cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” – în grad de Ofițer, „în semn de înaltă prețuire a abnegației și dăruirii cu care au contribuit la formarea tinerei generații din Republica Moldova, pentru implicarea constantă în promovarea limbii române și valorilor democratice”.

Câte le-eșteptam din ceruri

Așteptam din ceruri ploaie,
ca să domolească jos
diferitele gunoaie –
să fie și jos frumos.

Adunam din ceruri ape
în butoaie, ín coveti –
să dăm pe urechi, pe pleoape
si pe obosite cărți.

Năzuiam din ceruri îngeri
cu aripă protectoare –
să ne ridicăm din plângeri,
să mai vrem înaripare.

Azi din ceruri ne trezim cu
ploi acide si noroi…
Au cam întrecut măsura
animaleie de noi?

din cartea „Portul din Poartă. Poezii noi și bagatele grafice iuliene”

Referințe critice:

• Ce aș putea să-i doresc tînărului Iulian Filip de la Bălți? Creștere firească, rădăcini adînci, cer nemărginit. Să-și cheltuiască uleiul nezgîrcit, dar cu socoteală. Dragoste de scris, răbdare și talent are. Dovadă sunt versurile sale. Cîteva din ele le aducem azi cu emoție și așteptare în fața cititorului. (Liviu DAMIAN, 1970)
• Este ușor observabilă predilecția lui Iulian Filip pentru cuvinte ca „auzitor“, „văzător“, „mergător“, cuvinte „cu chip“ de substantive care, purtînd colorate mantii adjectivale, tăinuiesc în miezul lor mișcarea, forța fascinantă a verbului… (Vasile ROMANCIUC).
• Iulian Filip rămîne un maestru al catrenului, care cu generozitate îi oferă posibilități de a exprima felurite și profunde gînduri și simțăminte într-o manieră aleasă. (Andrei STRATULAT, 2000)
• Iulian Filip e, în toate, poetul momentelor iluminătoare. (Mihai CIMPOI, 2005)

Sursa foto: http://www.zdg.md

Citind-o pe Flavia Bădic. Cartea „Planul Atracției!”

Autoarea Flavia Bădic s-a născut în Călărași, s-a mutat de 16 ani în Brașov. Aceasta a terminat liceul cu profil Jurnalistic și Facultatea de Drept. A lucrat 11 ani în turism, iar în ultimii 3 ani și-a schimbat domeniul radical și lucrează într-o firmă de software. Pentru acest articol autoarea menționează: „Am 34 de ani, sunt soție și mama, îmi place să gătesc, să citesc și să cânt la vioară (când îmi mai permite timpul). Când m-am apucat de acest proiect(scrisul unei cărți), nu am avut o idee clară. Am pornit de la alegerea numelor personajelor și am scris efectiv ce mi-a venit în minte, fără un plan bine realizat. Primul volum l-am scris în 3 luni de zile, mai mult noaptea, când aveam liniște prin casa. Am știut de la început că vreau să fac o trilogie, dar nu îmi era clar despre ce va fi vorba. Am decis să jonglez cu domeniul pe care îl cunoșteam din prisma studiilor și cam așa a ieșit povestea. Mi-am propus să închei fiecare capitol astfel încât să îți dorești să mai citești încă unul și să nu poți lăsa cartea din mână. Cred că mi-a ieșit în mare parte.„

Astăzi vreau să vă vorbesc despre prima carte din seria autoarei „Planul atracției”, un roman incendiar care îți trezește toate simțurile și te face să râzi înfundat asupra replicilor pipărate ale protagoniștilor; acesta te îmbrățișează într-o frumoasă alură de romantico-erotic a narațiunii și te poartă pe aripile unei relații care se lasă așteptată.

„Planul atracției este un roman despre evoluția unei relații inițial imposibile, un roman despre dragoste, greșeli și soluții, un roman plin de dialoguri cu subânțeles, momente amuzante și momente tensionate.”

Această carte am savurat-o semeni unei prăjituri, cu arome diverse, cu îmbătarea pupilelor gustative și cu senzația că mai vreau și mai vreau. Plăcerea textuală a curs iar sarcasmul și replicile date de protagoniști au fost cireașa de pe tort îmbinând totul cu o frumoasă construcție de acțiuni pe care pur și simplu le-am absorbit și m-am bucurat de ele semeni unei însetate de cuvinte.

Când iubirea arde tu ce faci?

Narațiune ne aduce în față o poveste parcă desprinsă dintr-un film, totul pornind de la o joacă de cuvinte, de la niște replici clișeice aruncate de un bărbat alfa într-un club mult prea aglomerat pentru gusturile Lianei Matei, acest schimb de priviri dintre ei au creat o conexiune innexplicabilă pentru cei doi pârpâlindu-se într-o agonie a necunoscutului. Ironia sorții face în așa fel ca cei doi să nu se apropie propriu zis, ca apoi să tânjească după… iar cum karma-i o mare șmecheră îi aduce mai aproape decât își pot imagina. Dar să încep cu începutul…

După seara minunată petrecută în compania celor două prietene ale ei, Lianei încă îi este întipărită pe retină întâlnirea sau mai bine spus ciocnirea ei și Mister Dark, misteriosul bărbat ce a abordat-o direct și fără pic de jenă. Cum este singură într-un oraș nou în care doar ea și amicele ei contează, fără o slujbă sau un chip familial aceasta este roasă de curiozitate, cine este?, dacă se vor mai vedea? Și cel mai mult o macină, ce furtună a răscolit în ea acel necunoscut. Soarta însă îi are pregătită pentru ea o nouă surpriză, un nou loc de muncă, o nouă oportunitate și un șoc urmat de o serie de nedumeriri atunci când se trezește asistenta proprie… tadam… nici mai mult, nici mai puțin al domnului Mister Dark, pardon, Boss Cezar! Ia imaginați-vă ce a urmat…

Viața ei ia o nouă turnură, chiar dacă emoțiile se văd reciproce contractul negru pe alb stipulează că „nu e voie”, chiar dacă privirile dezbracă- mintea este mereu pe tron dirijând fiecare gest, pornire sau neinspirația de a păși pe un tărâm al plăcerilor. Fiecare dintre cei doi suferă în felul lui, e greu să-ți estompezi emoțiile atunci când în inima ta se duce o luptă a ceea ce e corect și ceea ce e moral și etic de încălcat. Partea încâlcită în toată povestea e că cei doi se cheamă din priviri însă trecutul și consecințele acestuia orbesc, iar când în joc intră gelozia atracția se duce pe locul doi iar luciditatea vine ca un duș rece.

Cine cu cine se luptă?

Cezar Negrea, chiar dacă e un avocat de succes, pierde teren în fața tinerei noastre, acesta pe cât de arogant și nepăsător e cu partidele lui de o noapte cade în plasa iubirii fiind bulversat de propriile sale sentimente, chiar dacă și-a impus să nu simtă -acum mai mult ca niciodată vrea să simtă, pentru că vede că ea, anume ea Lia îl face să fie altfel decât toate femeile avute la un loc. Hotărârea decisivă până la urmă a amândurora e să se lase purtați de pasiune, cu toate implicațiile acesteia, însă totul nu poate fi atât de simplu când trecutul încă are planurile lui, iar prezentul încă este pe un fir de ață subțire. Atracția este palpabilă dar și dorința de a nu suferi este mai mare! Care se ferește mai mult vă îndemn să aflați, cert e că emoțiile personajelor mi-au stârnit curiozitatea la maxim, și cu siguranță următorul volum îmi va da răspunsurile cuvenite.

Mie îmi rămâne să vă îndemn la lectură. „Planul atracției” este genul de carte care nu poate fi lăsată din mână până nu se duce la capăt, până nu afli care pe care, cine a cedat și cine a făcut un pas în spate, cine e devoratorul și cine își duce judecata până la capăt.

„Oricât de mult aș vrea să neg senzația asta de bine … sunt al naibii de furioasă pe el acum. Și trebuie să fac ceva! Îmi caut voința de fier și mă îndepărtez. Se uită nedumerit la expresia mea enervată însă nu-i dau prea mult timp la dispoziție. În schimb îl pleznesc cu toată forța peste obrazul stâng.

– Dacă te gândești că voi fi o partidă de rezervă pentru tine, te înșeli amarnic!”

Citindu-l pe William Joyce. Cartea „Odiseea lui Ollie!”

William Edward Joyce (n. 11 decembrie 1957) este un scriitor, ilustrator și cineast american. Ilustrațiile sale au apărut pe numeroase coperte ale The New Yorker și picturile sale sunt expuse la nivel național. Pentru filmul scurt The Fantastic Flying Books of Mr. Morris Lessmore (2011), Joyce a câștigat Premiul Academiei pentru cel mai bun scurtmetraj de animație la 84th Academy Awards. A scris și ilustrat peste cincizeci de cărți pentru copii, printre care George Shrinks, Santa Calls, Dinosaur Bob și aventurile sale cu familia Lazardo, Rolie Polie Olie, The Leaf Men and the Brave Good Bugs și O zi cu Wilbur Robinson. Joyce lucrează în prezent la o serie de romane și cărți ilustrate, The Guardians of Childhood, alcătuită dintr-un total de 13 cărți.

Noi am început călătoria literară cu minunata carte a autorului, „Odiseea lui Ollie”, o poveste impresionantă, pe cât de educativă pe atât de prețioasă în emoții. Este o adevărată aventură, o poveste despre curaj, și noțiunea de prietenie, puterea ei și înnobilarea acesteia. Textul este frumos realizat, uneori aproape poetic cu imagini sugestive și foarte bine primite de cititorii mici. Tot ce găsești printre pagini evocă un sentiment imens, reușind să zboare de la încălzirea inimii la sensibil, fragil și euforic. O poveste pentru copii dar și despre inocența ce este încă în inima oricărui părinte.

Cartea ne deapănă povestea lui Billy, un băiețel cu o problemă la inimă, starea sa alertează atât medicii cât și părinții acestuia, pentru a o ajuta să facă față durerii și stării copilului ei, mama lui Billy coase o jucărie și îi atașează în locul inimii un clopoțel. Ce a ieșit nu e nici un iepure și nici un urs, ci mai degrabă un amestec ciudat, însă această jucărie crează o legătură minunată cu copilul, căruia îi și dă numele de Ollie. Cusută cu o dragoste imensă, această jucărie devine una neobișnuită, iar pe măsură ce băiatul crește legătura dintre ei e tot mai strânsă. Ollie este întotdeauna alături de Billy – tovarășul său, partenerul său, prietenul său de încredere și cel mai adevărat. De fapt, Ollie era „Pref-ul” lui Billy.

Toate bune și frumoase până când intră în joc niște jucării dubioase, niște ciudățenii confecționate de Zozo-clovnul numite pociții, cel care din izgonirea sa și singurătatea ce i-a marcat existența se răzbună adunând jucării abandonate și căutând cu disperare acea balerină care îi e dragă. Iar Zozo Clovnul – este cel mai de temut dintre toate, acesta fură jucăriile preferate și le ține într-o captivitate supărătoare. Astfel nici măcar Ollie nu scapă de mânia acestuia, bietul Ollie împărtășă aceeași soartă cu multe altele, târât în jos prin tuneluri și țevi sub pământ și dus departe de Billy. Acum rămâne ca Billy să-și salveze prietenul din vizuina lui Zozo, adâncă sub pământ, în întunericul unei nopți decisive. Ce a urmat vă îndemn să aflați, cert e că acțiunea pulsează iar încăpățânarea atât a băiatului cât și a plușatului e adorabilă, fiecare e dispus să treacă prin orice numai să ajungă unul la altul.

Cartea debordează de spiritul camaderesc, e despre prietenie, curaj, pierdere, amintiri și iertare. Billy și Ollie sunt cei mai adevărați prieteni – unul pentru celălalt, indiferent ce nu s-ar întâmpla. Acesta este genul de carte care rămâne cu tine fie ești copil sau adult, pentru noi a însemnat mult lectura chiar dacă am fost pe post de dicționar explicativ având multe cuvinte necunoscute încă băiatului meu. Povestea este profundă, mișcătoare și de o afinitate considerabilă. Recomand cu tărie această carte, noi vom mai reveni la ea cu siguranță!