Crăciunul cu suflet de copil. O antologie coordonată de Laura S. Götz & Oana N. Boabeș!

Laura S. Götz s-a născut pe 14 Martie ’90 ȋn oraşul lui Bacovia. Acolo a copilărit şi a terminat liceul ‘’Vasile Alecsandri’’ la profilul Ştiinţele Naturii în 2008, urmând ca mai apoi, ȋn 2014, să absolve Facultatea de Medicină Generală din Cluj-Napoca. Dragostea a purtat-o până în Germania unde s-a căsătorit (Götz este noul nume) şi ȋn prezent lucrează ca medic rezident. În 2007 a debutat cu primul volum al seriei Fantasy ’’Vicontele Verenţei Pierdute’’, până la momentul actual a publicat trei volume ale seriei, iar în curând va bucura cititorii cu noul său volum, VVP! Anul 2020 i-a adus autoarei o minunată idee de a implica copii de toate vârstele într-o provocare de Crăciun pentru a-și reda poveștile într-o minunată Antologie a Noii Generații de Scriitori coordonată atât de ea cât și de Oana N. Boabeș.

Antologia ”Crăciunul cu suflet de copil” urmărește colectarea de texte scrise în limbajul autentic al copiilor, captând inocența și bucuria pură a acestei vârste. Dacă scriitorii mai experimentați doresc să se alăture proiectului, textele vor fi scrise din perspectiva copiilor. În fond, niciodată nu ne-am bucurat mai mult de Crăciun ca atunci când am fost mici!

Cărțile de copii sunt mereu o oază de liniște pentru mine, dar ce ați zice de o carte scrisă de copii, acele suflete inocente care aștern pe foaie sinceritatea unor cuvinte ce te alină, ce te uimesc, ce te îndeamnă să fii mândru că noua generație pulverizează a cunoștințe și imaginație desăvârșită. Cu sentimentul de încredere și voiciune am pășit într-o lume de poveste mărșăluită de niște copii ce au crescut în mine mândria către noua generație ce se înalță literar surprinzător.

„Băgă mâna în sac de unde scoase o mașinuță roșie, nou-nouță. Pe lângă acel cadou erau hăinuțe, dulciuri și fructe, pe care i le dărui colegului său cu mult drag.

– De ce mi-ai adus aceste daruri? întrebă Ionuț

-Pentru că am citit scrisoara ta. Nu ai cerut cadouri. Ai vrut ca să devenim prieteni.
A fost cel mai frumos Crăciun din viața amândurora.”
(din povestea Miracolul de Crăciun, Mario Voinea, 13 ani)

Fragmentul de mai sus e doar o părticică din minunata lume creionată de acești minunați autori care surprind prin originalitate și fler scriitores, unii cu rețineri, alții cu teme sensibile, unii cu morale adânci alții cu țeserea unor iubirii, micii și marii scriitori ne îndrumă spre un Crăciun de poveste. Și cum cele mai frumoase amintiri sunt cele ce se adună ani de ani încă din copilărie aceste povestioare au bucurat seară de seară micile urechiușe ale copiilor mei, bucuroși să afle că și copii scriu și o fac exact pe gustul lor într-o manieră lejeră și gata pregătită să-i înlănțuie în lumea basmului. Cartea e despre a descoperi adevărata dorință a inimii tale, și de a învăța că imposibilul ar putea fi posibil de fapt. Cu credința în magia a tot ce înseamnă Crăciun!

 Cartea este scrisă atât în mici povestioare pline de entuziasm, adăugând colinde, moși de zăpadă colorați, pinguini, și bucuria darurilor; cât și în versuri, poezii ce în falnicele rime au creionat podoabele unor sărbători ce pentru unii înseamnă mult. Eu, mai bine zis noi, le-am citit pe toate cu plăcere și cu un zâmbet în colțul gurii. Fiecare poezie sau poveste în parte e cu o încărcătură aparte, are un miez dulce din care cei mici vor avea de învățat, vom găsi și pasaje emoționante, realiste și care vor atinge coarde sensibile. De exemplu copii, vor învăța că în viață trebuie să vezi partea plină a paharului în orice, să îți apropii familia, și că nu trebuie să încetezi să crezi în visele tale orice piedică nu ai avea în cale. Volumul este completat de ilustrații realizate de copii într-o formă originală și care încă o dată uimește. Așa că drag cititor de orice vârstă oprește timpul în loc, și citește cartea unei sărbători pentru a cărei magie au depus mărturie treisprezece autori unici, povestitori și mânuitori ai scrisului într-o formă de basm.

O carte care va fi iubită de micii cititori surprinzându-i cu gingășia unor pasaje ce au uns privirea. Noi, cu mic cu mare o recomandăm cu drag!!

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Citindu-l pe Liviu C. Tudose. Cartea „Supraviețuirea unei civilizații. Cercul de foc”!

Liviu C. Tudose a debutat frumos la Editura Creator, în 24 noiembrie, 2020 cu o minunată carte, „Supraviețuirea unei civilizații. Cercul de foc”. Oare ce îți spune acest titlu?… inițial poate cu multe întrebări, poate cu o dorință de curiozitate, însă autorul te luminează încă de la primele rânduri/gânduri: „Ești pregătit de aventura vieții tale!? Ai nevoie doar de un strop de curaj, iar adrenalina te va arunca drept în mijlocul acțiunii. În povestea mea, nimeni nu se simte în SIGURANȚĂ, iar viața are un singur scop: SUPRAVIEȚUIREA!”

Cartea „Supraviețuirea unei civilizații. Cercul de foc” ne aduce în față un cadru de basm, o depănare a unor aventuri ce incing sângele în vene, îți desenează notele de responsabilitate, sacrificiile unui regat, tărâmuri ascunse sub apă, nota de loialitate, zgârcenie, prefăcătorie, trădare și curaj; totul dozat într-un context expus pe apele mărilor largi într-un cerc menit să țină niște pământuri în captivitate.

~ ȘI-AU FOST ODATĂ… PATRU ȚINUTURI ȘI-UN REGAT ~

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Acțiunea este înșiruită melodic într-o notă povestitoare, autorul cu o debăcie suavă a conturat viu fiecare imagine în parte, ne-a condus semeni unui felinar în bezna deasă prin împrejurimile a patru ținuturi și un regat care în decursul timpului ce a trecut a fost bătut de valurile necruțătoare a mării până la surpare. Fiecare ținut e specific în felul lui, se ajută între ele, se completează pe cât pot, până la ultimul rege ce în viclenia unora ajunge să fie o marionetă în mâinile cui nu trebuie, astfel pe lângă înghițirea apelor asupra populației se abate și avaria unei familii de nobili ce-și dorește puterea cu orice preț. Autorul în întreg conținut al cărții ne face o creionare a lumii băștinașe, a educației și a supraviețuirii, a iubirii și a bunătății, a bandajării existențiale într-o lume care e la un pas să fie cuprinsă de ape. Iar Cercul de foc, oare ce ar fi?… e un lanț de vulcani activi și prăpăstioși care împiedică trecătorii să se aventureze alături de ei înghițindu-i în bezna roșiatică a lavei; aceștia îi stopează pe navigatori să îi depășească și să caute noi pământuri pentru a lăsa o casă în urmă ce nu mai e acasă.

„Zeci de corăbii își găseau sfârșitul ademenite de mirajul munților roșii, cunoscuți în limbajul vremii drept Cercul de Foc, ce înconjurau regatul la mare depărtare, asemeni unui cerc, furându-i libertatea de expansiune, moment care deschide inevitabil lupta pentru supraviețuire.”

Lumea creată de autor pe cât e de fantastică se combină cu o atenționare asupra unor morale de viață, vom găsi lecții de bunătate, cumsecădenie, loialitate, note de bine dar și de rău, și prin toată vâltoarea mării vom fi martorii unor înflorii de iubire și prietenie. Accentele acestei cărți fiind ajutorul în numele omului nu în defavoarea lui, iar cei potrivnici vom avea de învățat și ei lecția lor cu un preț mult prea mare pentru mândria lor josnică. Și ca să incite ochiul cititorului autorul ne îndeamnă ca într-un joc de puzzle să așezăm piesă cu piesă pentru a aduna fiecare imagine/personaj într-un ansamblu a unei vieți care te învață și te călește în focul vulcanic pentru a fi, pentru a rezista, pentru a atinge pământul cu ferminatea și încăpățânarea unui suflet ce vrea să ofere tot ce-i mai bun pentru cei dragi, iar un astfel de personaj îl ve-ți întâlni în carte și o să-l îndrăgiți, o să-l admirați pentru tot ce face pentru a salva populația a patru ținuturi și un regat.

Cartea e un vârtej de acțiuni, plonjăm de la una la alta, dacă nu e o trădare e o înfruntare a naturii, dacă nu e mâna diabolică a omului e blestemul mărilor, dacă nu e nepăsarea unora e nesupunerea venită din adâncuri. Iar totul e o țesere de planuri, ratări, regăsiri, și intuiri ce vor purta drumul speranței.

” Ohh, bătrânul far! Câte i-au fost date să vadă la viața lui, câte priviri agere a aruncat spre mare în nopțile cu furtuni înspăimântătoare, reușind să aducă la țărm, în siguranță, corăbiile ce pluteau în derivă. El le-a fost punct de sprijin și de salvare, oferindu-le speranța în clipele de deznădejde. Le-a luminat calea celor rătăciți și înfometați, arătându-le locul pe care-l numeau „acasă”.”

Cartea curge ca un basm într-o continuă povestire. Autorul ne-a îmbătat cu imagini vii și cu unele hărți care ne-au fost ca niște ghiduri în călătoria noastră literară. Curiozitatea cât și nevoia de a afla mai mult mi-a fost potolită de informații multiple și discriptive, cât și personaje puternice; am costatat că această carte poate fi citită și de copii de la 10 ani în sus, eu deja am început să-i descriu pasaje din carte băiatului meu, deoarece acesta văzând hărțile nu s-a lăsat până nu i-am oferit câteva detalii despre carte cu promisiunea să îl las să o citească și el, și de ce nu?… e o carte frumos ordonată cu o acțiune ce ar capta atenția oricui! Vă îndemn la lectură, basmul și feeria vă este garantată!

Cartea o puteți găsi pe pagina autorului!

Exist. Sunt. Și înfrunt!

Zilele anterioare am citit o carte ce m-a făcut să pun pe cântar binele și greul, întunericul și lumina, oamenii și faptele acestora. Iar ce m-a uimit cel mai mult a fost sublinierea gingașă a autoarei prin spusele ei pline de bunătate… „sunt un om simplu”. Simplitatea este o calitate care o ai sau nu, cum e și cu bunătatea, modesia și dăruirea prin frumosul sufletesc, fără retușuri și jumătăți de măsură. Anume aceste cuvinte care au o consistență adâncă dacă știi în ce punct să privești au dat o pornire în inima mea spre a scrie acest articol. Anume acea autoare a trezit cuvintele din mine iar eu le-am înșirat semeni unui făuritor al ticluielilor sincere cu și despre mine. Astăzi voi depăna firul roșu al felului meu de a fi, fără laude, fără să mă scot în fața unor fapte ce nu mă definesc, nu, voi descrie așa cum mă văd eu, poate și mulți alții. Și în esență… Exist. Sunt. Și înfrunt!

Sunt eu, un om sincer care niciodată nu a pretins la nimic străin, m-am mulțumit cu ce am și am muncit pe brânci pentru a ajunge unde sunt, cu greu, cu trâmbițe și nopți nedormite am lucrat și am adunat; sunt un suflet deschis, săritor și plin de pozitivism atunci când trebuie să întind o mână de ajutor, am sprijinit necondiționat pe mulți și o s-o mai fac fără a mă gândi de două ori. Un om care și-a consumat uneori toată energia venind în sprijinul cuiva, poate chiar renunțând la mine, golită fiind de starea de plenitudine, poate uneori în defavoarea mea, însă am știut că asta o să mă întărească. Poate de multe ori am renunțat la mine pentru un alt suflet care acum râde în colțuri, însă sunt aici unde sunt… el cine știe? Fără rezerve am înjumătățit o zi, o clipă pentru a acorda atenție, iar de multe ori a fost fără folos, dar cert e că acest fapt m-a învățat ce înseamnă viața și mi-a arătat calea corectitudinii. Poate de multe ori am tăcut, și am plecat privirea când poate ar fi trebuit să vorbesc, să mă expun, să îmi apăr dreptul. Însă nu caut răspunsuri, la ce folos… Am tăcut, și a trecut!

Astăzi… exist. Sunt. Și înfrunt. Nu mă schimb la orice bătaie de vânt. Nu mă clatin de la cuvinte grele. Nu mă cobor în jos la primul obstacol. De cele mai multe ori aceasta mă îndârjește să înaintez și să-mi apropii de suflet doar oameni plăcuți și sufletiști. De multe ori zâmbesc și-mi văd de drum. Cu capul sus și iubirea întipărită pe retină, oare nu sunt mulți cei care urăsc… de ce m-aș număra printre ei? Tac, dar tăcerea mea nu înseamnă a ceda, sau a fi credulă, sau naivă, tăcerea mea e o virtute. Uneori trec cu vederea, dar asta nu înseamnă că nu văd, că nu știu, că nu-mi pasă, că nu sufăr. Tolerez, însă asta nu înseamnă că nu simt răutatea, mârșâvenia faptelor, ipocrizia, prefăcătoria și lingușeala. Suport prea mult, din bună conduită, pentru că educația mea cizelată în familie mi-a dictat ani la rând să-mi iubesc familia dar și dușmanul, și cel mai important și o consider o parte din mine… niciodată nu o să mă cobor la nivelul celor de care mă feresc. Prin definiție sunt un om simplu, așa de puține îmi trebuie mie pentru a fi fericită… atât de puține. Am un singur regret: că uneori nu apuc să spun mulțumesc pentru tot ce primesc de la acele persoane ce mă înconjoară și pentru simplu fapt că m-au marcat și și-au pus amprenta într-o oarecare măsură, așa că acum spun mulțumesc tuturor acelor oameni minunați care-mi înfrumusețează viața!

Sursa foto: pinterest.com

Citind-o pe Claudia Bocșaru. Cartea „Puterea durerii” V-I!

Claudia Bocșaru, născută la Sibiu, pe 10 iunie 1979. Autoarea a debutat în anul 2020 cu cartea „Puterea Durerii” V-I, la Editura „Numai tu Poți”. După cum specifică însăși autoarea: „cartea este inspirată din povești reale de viață prezentate sub forma unor mesaje inspiraționale, dar încadrate în diferite tipare de oameni. Mesaje ce sunt menite să aline durerile și să ajute pe fiecare, inclusiv pe mine…”

„Puterea durerii este o carte a sufletelor puternice, scrisă ca o terapie personală, dar inspirată din viața noastră, a tuturor. Nu există om să nu fi trecut prin o mică sau mare durere sufletească, de aceea cred că mulți se vor regăsi în această carte. Ea este un mesaj menit să încurajeze și să ne motiveze să mergem înainte.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Nu știu dacă ați avut vreodată impresia că uneori o carte vine la momentul potrivit, cum o poveste parcă îți alină o pierdere sau îți atinge sufletul cu mierea cuvintelor; cunoașteți oare cum o poveste o poate închega pe a ta și a o suplini prin frumos și dărnicia purității textuale? Uite că noua mea lectură de astăzi despre care vreau să vă vorbesc este „Puterea Durerii”, un volum încărcat de viață, așa cum e, fără retușuri și jumătăți de măsură. Lectura include povești trăite sub balanța binelui și a greutăților, a iubirii și a goliciunii sufletești, a dezbinării și abandonului. Dar mai presus de orice această carte ne învață cum să pășim treaptă cu treaptă și să renaștem din propria cenușă.

„Puterea Durerii” este o cartea ce instigă la acel pozitivism sincer, de dăruire și solidaritate în numele celui de aproape. Pronunția scrierii e aceea de a pune preț pe lucruri mici, dar și pe fapte mari, acelea care trăiesc veșnic prin memoria noastră, acțiunile pe care le facem, alegerile și valorificarea noțiunii om pentru om. O carte despre înflorirea personală și descoperirea prin dragoste, acea putere desăvârșită care vindecă, care tămăduiește orice durere.

„Puterea Durerii” este o torță care a dirijat mersul a câtorva povestiri din această carte, i-a ghidat pe drumul autocunoașterii și acceptării de sine prin încredere, speranță și motivarea zilei de mâine. Autoarea a subliniat frumos puterea prieteniei adevărate, a sprijinului la momentul potrivit, a cuvintelor sincere care dau aripi, dar și mâna destinului prin credință curată și cu gândul la Dumnezeu.

M-am bucurat alături de personajele frumos creionate de autoare, am râs și am plâns, am retrăit unele povești din auzul unor istorii similare… cumva la fel dar totuși diferite, cu toate că durerea și înclinația ei ne unește într-un comun dirijat de emoții îngrămădite într-un cerc al speranțelor. O carte ce se citește profund, poate punând etichete, poate reevaluând emoții, poate oftând a greu, poate a eliberare, cert e că romanul e construit ca un puzzle psiho-emoțional, iar eu, tu, ca cititori vom fi nevoiți să așezăm piesă cu piesă pentru a reuni un întreg totalitar care va scoate în față iubirea, prietenia, ajutorul și învățarea ce se învață într-o lume nu prea ușoară.

Recomand cu căldură cartea, și un mare mulțumesc autoarei Claudia Bocșaru pentru frumosul acestei lecturi, aștept cu entuziasm volumul 2, care promite mesaje valoroase celor ce vor parcurge miezul textual.

„- E ciudat cum atunci când ajungi să ai tot ce ți-ai dorit, realizezi că nu mai e ceea ce îți dorești. Mereu începem un drum cu mici speranțe presărate cu iubire. Ne dorim să fim iubiți și suntem dispuși la început să facem compromisuri și sacrificii. Ajungem să ne focalizăm atenția doar pe relație, căutăm să obținem iubirea cuiva cu orice preț neînțelegând că iubirea nu are preț. „

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Citind-o pe Megan Maxwell. Cartea „Cere-mi ce vrei sau lasă-mă-n pace!”

Născută în Germania,  María del Carmen Rodríguez del Álamo Lázaro, adică Megan Maxwell, este o cunoscută scriitoare de romane în limba spaniolă. Cărțile ei au atins cele mai sensibile coarde făcând furori în țări precum Italia, Portugalia, Polonia, Brazilia, Turcia, Ucraina, SUA. Debutul lui Megan Maxwell în genul erotic cu seria “Cere-mi ce vrei!” a fost premiat cu Tres Plumas pentru cel mai bun roman erotic la gala Pasión por la Novela Romántica. Este cel mai bine vândut autor al Grupo Planeta,din Spania cu peste 1,7 milioane de exemplare vândute din diferite genuri: comedie romantică, romantism medieval și ficțiune erotică. În România Editura Publisol a lansat primele trei volume „Cere-mi ce vrei!” din celebra seria de romane erotico- romantice semnată de Megan Maxwell, acestea pot fi comandate de pe site-ul Booksaveur.

Seria erotică Cere-mi ce vrei! continuă cu volumul trei „Cere-mi ce vrei sau lasă-mă-n pace!”, sugestiv titlu aș spune, însă felul cum evoluează lucrurile vă vor destăinui de ce autoarea a dorit această pronunție care cumva ne duce cu gândul la o nouă despărțire, ei… nu e chiar așa, însă vă asigur că vom fi purtați într-un montagne russe plin ce picanterii, isterii spaniole și gheață nemțească!

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană

Cred că vă amintiți de focoasa Judith și Eric Iceman, cu siguranță, povestea lor a pornit într-un joc al seducției și a experimentării sexuale ca apoi să avanseze într-o poveste de dragoste oarecum înbrăcată în mantia unor jocuri incitante nedisponibile celor pudici. Judith acceptă provocarea de a trăi această nouă „extindere” în materie de sex provocând plăcere și primind la rândul ei maxima satisfacție prin dorință și adorație. Relația lor avansează de la o carte la alta, acum devenind oficial domnul și doamna Zimmerman, un cumplu format și unul pregătit să înfrunte tot, sau aproape tot. Fiind căsătoriți relația lor atât familială cât și cea sexuală avansează, proaspăta soție e mult prea activă, dorințele ei avansează de la o pagină la alta, iar îndrăzneala sa îl miră chiar și pe Eric. Și totuși, când cineva își bagă coadă… câtă iubire nu ar fi scârțâie, iar focoasa spanioloaică își demonstrează încă o dată nechibzuința în a gestiona unele conflicte, dar nici Iceman nu e mai prejos, orgoliul său de mascul feroce crează situații probleme, într-un cuvânt acest volum tună și spulberă.

Iubirea exprimată de aceștia este comunicată uneori exagerat cu certitudine dirijată în actele sexuale, însă după cum se vede lor le priește, ba chiar le întărește convingerea că sexul e mai incitant așa. Ceea ce știm până acum: soțul este un bărbat foarte gelos, iar soția face orice, deoarece își adoră noul soț. Iată un rezumat la ceea ce vă puteți aștepta: sex, sex, gelozie, sex și, așteptați, din nou… sex. Până ce autoarea le-a pregătit o surpriză de proporția unor nouă luni de așteptare și o bucurie ce poate îi va desăvârși. Pe lângă toate actele ce îi pun pe cei doi în valoare narațiune ne conturează noi iubiri, noi cupluri, noi încercări în materie de sex, noi provocări, și apariția unor noi femei ce fac acțiunea mai pipărată iar bârfele mai înflorite. Finalul volumului ne demonstrează că vor urma încă multe amplificări ale relațiilor create pe parcursul contextului deja format ce vor înainta semeni unei telenovele tipic spaniole. Și vă spun cu sinceritate eu am așteptări mari de la următorul volum!

Despre cum evoluează relația lui Judith și Eric, și nu în ultimul rând și a celorlalte personaje vă îndemn să aflați, cert e că dacă sunteți iubitorii de 18+ acest roman erotic vă va ține în priză la maxim. Ve-ți avea de toate. „Cere-mi ce vrei sau lasă-mă-n pace!” este, fără îndoială, un roman îndrăzneț, în care fanteziile incitante și sexuale sunt la ordinea zilei.

„Te iubesc. Te ador. Știi că pentru tine aș fi în stare să întorc lumea cu susul în jos, dar am ajuns în acest moment în care nu vrei să te îmbrățișez, și mă simt rău pentru că văd că nici măcar nu vrei să te uiți la mine, așa că voi juca totul pe o singură carte și o să-ți spun o singură frază: „Cere-mi ce vrei sau lasă-mă-n pace.” Vocea mi se frânge și adaug fără să-l privesc” Plec.”

Mulțumesc!

Cât de încărcat nu ar fi fost anul care a trecut eu am o mie și o sută de motive să-l laud, cât de bolnăvicios nu ar arăta în ochii unora pentru mine 2020 a fost un an ce m-a ținut pe linia bunătății, a toleranței, a înțelegerii, a prieteniei, a dăruirii, a iubirii, și a solidarității. Nici că aș putea fi mai recunoscătoare pentru toate lucrurile din viața mea acumulate de la început până la gongul ce a semnalat finalul anului 2020, care mi-a adus în față prietenii neasemuite și succese la care nici nu aș fi visat. Sunt sigură că anul deja curent va fi un an minunat, și mai bun decât cel precedent, cu și mai multe surprize frumoase, cu și mai mulți oameni alături! Așa că astăzi sunt recunoscătoare și mulțumesc, tuturor persoanelor și evenimentelor ce m-au marcat, m-au schimbat, m-au bucurat.

Mulțumesc pentru lumina de la capătul tunelului. Problemele, întunericul și starea de angoasă mereu vor fi parte din noi, însă doar datorită lor putem aprecia lumina la justa sa valoare! Mulțumesc celor ce nu au crezut în mine, acest aspect m-a motivat să fiu mai dârză pe poziție și să înaintez destoinic zi de zi.

Mulțumesc acelor oameni care și-au croit drum în viața mea dar și celor care m-au primit cu brațele deschise și mi-au arătat definiția prieteniei sincere. Acei oameni care mi-au dat avânt și un imbold la faptul că viața e frumoasă, e unică și plină de lucuri încă nedescoperite. O mare prețuire pentru acei oameni care mi-au împărtășit poveștilor lor, secretele, și cele mai tainice sentimente, acei care și-au lăsat propriile activități pentru a spiriji gândul meu, activitatea mea, și vorbele mele de suflet. Sunt onorată pentru că i-am descoperit!

Mulțumesc familiei mele, mulți puțini suntem o forță. Pentru fiecare zâmbet și îmbrățișare sunt recunoscătoare, pentru o vorbă caldă și un clinchet de poezie fredonată de vocile zglobii ale celor mici. Pentru părinți sănătoși și înțelepciunea lor, pentru casa părintească și dorul de meleagul natal. Mulțumesc pentru neam, pentru grai și glie! Fiecare zi am transformat-o într-un miracol alături de ei, în fiecare zi zâmbesc cerului regăsit în sânul familiei mult iubite! 

Mulțumesc încăpățânării mele în a-mi asculta sufletul dedicând timp scrisului, poate n-am făcut-o cât de des aș fi vrut și cu fiecare ocazie cu care aș fi avut ceva de scris însă ceea ce am depănat aici a fost vorbe din suflet pentru suflete frumoase. Cu mulțumire celor care au apreciat la justa valoarea scrierea mea, gândurile mele sincere și freamătul meu prin cuvinte. Așa puține cum au fost. Vă mulțumesc pentru această călătorie virtuală care ne face tot mai aproape, descoperind noi voci, citind emoția cuiva și apreciind textul, imaginea ce o transmite și efervescența emoțională.

Mulțumesc iubirii din viața mea. Tot ce se trăiește prin dragoste și în numele ei. Oamenilor ce au semănat pași de tandrețe, părinților ce au dat ce au putut mai bun, pentru familia mea dragă care în fiecare zi îmi amintesc că iubirea e importantă. În anul trecut deja, am înțeles că nu pot iubi pe altcineva până nu mă iubesc pe mine. Am învățat iertarea, adevărul și imperfecțiunea. Am învățat că toți cei care mi-au greșit sunt la fel ca mine, nici mai buni nici mai răi, iar o dată ce arăți iubire și acceptare te mulțumești prin perfecțiunea afecțiunii pur omenești. Și o faci fără mari așteptări!

Mulțumesc felului meu răbdător de a fi. Doar așa am obținut ce mi-am dorit, cu răbdare și muncă asiduuă. E migălos așa, poate prea pe dinafară pentru unii, însă eu am o luptă cu mine însămi, apoi cu înțelepciune clădită bucată cu bucată redobândesc ceea ce e al meu cu bună dreptate. Astfel treptat mi-am dat seama că nu e corect să presezi timpul, șansa, sau să mergi peste oameni. Că nu am dreptul să intervin în experiențele cuiva fără să mi se ceară, că ajutorul nesolicitat poate face mai rău decât lipsa lui. Că toate suferințele au sensul lor. Că nu e rolul meu să judec sau să decid când lupta unora e prea mută. Am învățat că e bine să cer ajutor oricum și să am încredere că, totul vine la momentul potrivit, și totul cu răbdare.

Mulțumesc vieții. Chiar dacă am avut pierderi, chiar dacă am avut dureri grele, chiar dacă am suferit în neștire, chiar dacă mă îndoiam de mine însămi, anul ce a trecut mi-a schimbat viziunea asupra vieții. Anul cel dus… mi-a deschis cărțile la faptul că totul trece și vine altceva în loc, că nu le putem avea pe toate și că nu totul depinde de noi. Am învățat că trebuie să am încredere în posibilitățile mele și în faptul că nu va fi mereu așa, nu voi rămâne unde sunt, nu dau în spate, și cel mai important – nu cedez. Niciodată!

Vă mulțumesc…

Sursa foto: pinterest.com