Citind-o pe Alexandra Foarfă. Cartea „Trepte spre cer”!

Alexandra Foarfă s-a născută pe 23.10.1990 la Craiova. La 18 ani a plecat în Anglia unde a absolvit Canterbury Christ Church University specializarea Business Studies combinat cu Leisure Studies. Apoi master la Universitatea din București – Psihologie Organizațională și Managementul Resurselor Umane. Printre preferințele literare ale autoarei se numără carțile de dezvoltare personală, biografii motivaționale și beletristică – dar în general povești realiste. Cărți Favorite – Torturați-l pe Artist de Joey Gobels și Introducere în NLP – John Seymour și Joseph O’Connor. Autoarea menționează că nu îi displace nici un gen literar, ușor citește cărți precum Fluturi, sau Harry Potter. Pentru acest articol autoarea răspunde la întrebarea ce a îndemnat-o să scrie cartea în felul următor: „Păi povestea a început la 17 ani când am considerat că e cazul să scriu și proză. De fapt eu scriu cam de la 11 ani, îndemnată de doamna profesoară de română din generală. Ea mi-a descoperit talentul și m-a trimis la concursuri de creație de poezie și la olimpiada de limba română. Povestea cărții a început din realitate, din dorința de evadare din cotidian, ca un mecanism de apărare în fața vieții. Pe măsură ce scriam, realizam că probabil totul va rămâne la nivel de jurnal. Toată cartea a fost scrisă de mână, pe foi, în diverse locuri: tren, cafenea, camera de cămin, plajă. Când a început lockdown-ul din martie 2020, am zis că e cazul să le transcriu pe calculator, să nu le pierd. Transcriind totul, am iubit ce am citit, și am publicat câteva luni mai târziu. Evident, am ajustat lucrurile pe alocuri să depășească puțin stadiul de jurnal și să devină o povestioară demnă de o carte cu coperți. Pandemia mi-a redeschis pofta de scris, după o pauză de câțiva ani buni.”

Astăzi e despre cartea „Trepte spre cer” de autoarea Alexandra Foarfă, roman apărut la Editura LETRAS; o scriere jurnal, sau o confesiune, sau o dezlegare de cuvinte care vine cu menirea de a atinge punctul de redescoperire, de reînviere ca spirit, de înnoire ca persoană prin conștientizarea faptelor, golurilor și a alegerilor greșite. Această carte a venit la momentul potrivit pentru a mă face să înțeleg importanța echilibrului sufletesc, spre a realiza ce semnifică fericirea în raport cu toate drumurile pe care le-am parcurs.

„Sufletul ei, acum mai singur ca niciodată, nu e în stare să audă și să priceapă scârțâitul fantasmagoric cu care timpul întoarce, din fundul veșniciei, cheia colosală și ruginită a făpturii. Copacii de pe drumul personajului nostru s-au transformat însă în hârtie, căci dorința ei era să scrie poveștile pentru ca apoi să lase foile purtate de vânt și pe alte drumuri diferite de ale ei. Va veni o zi în care viața ei va ajunge la un sfârșit și atunci, acele frunze sacrificate vor deveni eterne căci tot ce va rămâne din sufletul ei vor fi hârtiile acelea purtate pe aripile timpului.”

Ar putea fi o imagine cu carte

„Cele mai frumoase conversații din viața ei, cele mai pasionale, au avut loc cu acest străin. Cu o etichetă în spatele unui calculator și deși îi știa și chipul, și sufletul, nu îi știa viața, nu era parte din realitatea lui. Ei vorbeau, dar trăiau într-o lume imaginară, poate era reală pentru el, nu știm, însă, pentru ea, nu avea niciun colț de realitate cu excepția faptului că fiecare cuvât era sincer.”

O avem ca eroină pe o tânără în căutarea sinelui, a fericirii, a împlinirii, o adolescentă ce pășește pe treptele vieții pentru a se căli, pentru a prinde mesajele ce vin o dată cu maturitatea. Aceasta de mână cu autoarea ne îndeamnă la o filosofie a zilelor ce pleacă din înstrăinarea sufletească spre așezarea întrebărilor într-o ordine haotică, neînțelesuri ce se vor limpezi la timpul potrivit. Totul în carte este un joc al circumstanțelor, al alegerilor bune sau mai puțin, al întâmplărilor ce direcționează ființa noastră spre a elucida misterul fericirii eterne. Dar oare ea este, acea fericire nemărginită, sau e un vis efemer care duce spre abis?

Eroina noastră pentru a putea gusta momentele de fericire duelează cu încertitudinile, cu deznădejdea și scrie, se luptă cu cuvântul într-o tulburare continuă, și cimentează un mesaj pe care ar trebui să-l înțelegem, să-l acumulăm și să-l prețuim. Însă până ca adolescenta să priceapă unicitatea zilei, rătăcirea și dezechilibrul acesteaia vine ca un semnal de alarmă pentru acele suflete care poate au fost și ele în asentimentul ei. O carte care se cere descoperită pas cu pas, treaptă cu treaptă pentru a înțelege, sau din nou a retrăi singurătatea, frustrarea, dezlănțuirea adolescentină; acea perioadă în care am fost sau căzuți la pământ sau în euforia unor emoții greu de ținut în frâu.

Partea suavă a cărții au fost versurile, acelea care au uns cu miere conținutul textual și au bucurat privirea mea, nu mai spun că au fost binevenite acolo, cum s-ar spune la locul potrivit în timpul potrivit. Dantelarea versului a fost acea cireașă de pe tort îmbiind ochii cititorului la mai mult, la mai frumos, la mai boem!

Toamna precede un timp vijelios
În care vântul iernatic adie furios,
Când toată materia își pleacă fruntea în jos…
Atunci, cineva să îți țină,
În propria palmă, a ta zgribulită mână,
Să sufle ușor
Căldură-ntr-un nor,
Atingerea să fie a mea,
Iar tu negreșit, să îi simți căldura.
Ca o cană de ceai,
Ruptă din rai,
Lângă piept să o ții,
Inima spre a-ți încălzi.

Cartea vine ca o revelație, autoarea Alexandra Foarfă ne înșiruiește exemple care au o însemnătate aparte, ne arată lacunele, golurile dar și partea cealaltă a monedei unde trebuie să lucrăm asupra noastră. Iar modul unic de scriere a autoarei m-a surprins plăcut, dialogurile filosofice, citatele ce au fost o umplutură potrivită textului, plimbările turistice m-au purtat într-o oază a originalității, astfel autoarea pecetluind stilul său într-o manieră psiho-educativă cu înclinație de gânditoare cizelată. Iar pentru asta un mare bravo de la mine, dragă Alexandra ai o cititoare fidelă aici!

Recomand cu căldură această carte, pe mine autoarea m-a cucerit!

 „Atunci când citești o carte, ești prizonierul ei până îți găsești un rost în viață, așa și aceste rânduri îți vor opri existența până vei găsi adevăratul lor substrat. Și din cauză că nu există scurtături către vreun loc în care să mergi, vei fi surprins de câte labirinturi pot ascunde lanțurile grele ale cuvintelor.

Curiozităţi mai puţin ştiute despre Cărţi!

Cartea- cinste cui te-a scris, tu mereu pregătită să ne încânți, să ne înfiripezi imaginația și să ajungi în cele mai întunecate cotloane ale minții și să presori înțelepciune, blândețe, visare. Cartea este acel element care mereu m-a completat, m-a îmblânzit, m-a făcut să văd dincolo de aura mea croită de o societate într-o plină avalanșă tehnologică. Astăzi am hotărât să prezint câteva curiozităţi despre Cărţi valoroase, cărți care au fost tipărite într-o conjunctură sau stranie, sau întâmplătoare, sau amuzantă. Unele știute altele mai puțin, vă îndemn să le aflați și voi!

  • Manuscrisul original al romanului lui Steinbeck „Despre şoareci şi oameni” a fost mâncat de un câine.
  • „Şi vremea e ca să ucizi”, romanul de debut al lui John Grisham, a fost refuzat de 28 de ori înainte de-a fi publicat.
  • „Să nu ucizi o pasăre cântătoare” este singurul roman scris de Harper Lee. Cu toate acestea a câştigat premiul Pulitzer şi a stat timp de 88 de săptămâni pe lista best seller-urilor.
  • Romanul „Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen s-a numit iniţial „Primele impresii”.
  • Romanul lui Marcel Proust „În căutarea timpului pierdut”, conţine aproximativ 1,7 milioane de cuvinte.
  • Romanul „Anna Karenina” are peste 800 de pagini, dar a fost publicat iniţial sub forma unui foileton.
  • Primul roman american din care s-au vândut mai mult de 1 milion de copii a fost „Coliba unchiului Tom” de Harriet Beecher Stowe. Aceasta stătea la o casă depărtare de Mark Twain.
  • Primul dicţionar în engleză a fost scris de Noah Webster. I-au trebuit 36 de ani ca să-l termine.
  • Prima povestire poliţistă scrisă vreodată i-a aparţinut lui E.A. Poe. În „Crimele din Rue Morgue”, acesta îl introduce pe detectivul Auguste C. Dupin.
  • Prima carte scrisă de L. Frank Baum avea ca subiect creşterea găinilor.
  • Prima Biblie în limba eschimoşilor a apărut la Copenhaga în 1744.
  • „Cei trei mușchetari” a fost publicat în revista Le Siècle între martie și iulie 1844. Dumas pretindea că se baza pe manuscrise descoperite în Biblioteca națională. S-a dovedit ulterior că Dumas se inspirase din cartea Mémoires de Monsieur d’Artagnan, capitaine lieutenant de la première compagnie des Mousquetaires du Roi (Memoriile Domnului d’Artagnan, căpitan-locotenent al primei companii a Mușchetarilor Regelui) de Gatien de Courtilz de Sandras (Köln, 1700). Această carte fusese împrumutată din biblioteca publică din Marsilia, iar fișa de bibliotecă s-a păstrat până în prezent; Dumas a luat cartea cu el când s-a întors la Paris.
  • Monstrul din romanul „Frankestein” scris Mary Shelly nu are nume, deşi scriitoarea obişnuia să-i spună Adam.
  • Iniţial, Ray Bradbury şi-a numit romanul „Farenheit 471”, „Pompierul”.
  • În poemul sau „Paradisul Pierdut”, John Milton foloseşte peste 8.000 de cuvinte diferite.
  • Gabriel Garcia Marquez a refuzat în repetate rânduri ca magistralul său roman „Un veac de singurătate” să fie ecranizat.
  • „Ferma Animalelor” de George Orwell a fost cenzurată în U.R.S.S. şi refuzată iniţial în Marea Britanie la sfatul unui ofiţer care s-a dovedit mai târziu a fi spion sovietic.
  • „Don Quixote” este cel mai bine vândut roman din lume. Până în prezent au fost comercializate peste 500 de milioane de exemplare. Al doilea pe listă ar fi „Povestea a două oraşe”, de Charles Dickens.
  • Cea mai scumpă carte vânduta vreodată a fost un exemplar din „Canterbury Tales” de Chauser din 1477. Aceasta a fost scoasă la licitaţie în 1998 şi vânduta cu peste 4,6 milioane de lire sterline.
  • Biblia (în varianta King James) conţine 810.697 de cuvinte.
  • „Harry Potter” este una dintre cărțile interzise din Statele Unite, motivul fiind faptul că promovează vrăjitoria și ar avea o influență negativă asupra copiilor. Seria „Harry Potter” a fost interzisă în școlile catolice. Se spune și că această serie ar prezenta vrăjitoria ca și cum ar fi un concept pozitiv, deși nu este.
  • Povestea manuscrisului „George cel Curios”; Autorul H.A. Rey și soția sa, Margret, erau amândoi evrei de origine germană. În iunie 1941, ei au fugit de la Paris pe bicicletă, înainte ca naziștii să invadeze capitala franceză. Conform New York Times cei doi soți au luat cu ei foarte puține lucruri, printre care și manuscrisul George cel Curios. Ulterior, cărțile cu George au văzut lumina tiparului în 1941 și au cunoscut un succes fantastic în întreaga lume.
  • Cartea ”Ouă verzi și șuncă” și pariul lui Dr. Seuss; În 1960 editorul lui Dr. Seuss l-a provocat pe scriitor să scrie o carte care să conțină nu mai mult de 50 de cuvinte. Rezultatul este cartea ”Ouă verzi și șuncă” și este astăzi cea mai vândută carte a autorului.
  • „Jurnalul Anei Frank” este cea mai vîndută carte non-ficţională din lume. Cartea este jurnalul unei fetiţe de treisprezece ani, evreică, care în timpul invaziilor naziste a stat ascunsă într-o clădire, în Amsterdam. Pe perioada “autodetenţiei” fetiţa a scris jurnalul care a fost vândut în 27 milioane de copii. Asta pentru că adolescenta credea ca „hîrtia e mai răbdătoare ca omul.”
  • Cel mai lung roman scris vreodată este „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust. Această capodoperă și-a câștigat locul în Cartea Recordurilor (Guinness Book of World Records), fiind formată din 13 volume, depășind un total de 1,3 milioane de cuvinte.
  • În secolul al XIII-lea, un călugăr a luat o carte veche scrisă de Arhimede (în secolul al X-lea), a șters conținutul și a scris peste ea rugăciuni. Oamenii de știință au stabilit că acesta a șters o carte care a pus bazele matematicii cu mii de ani înainte de Newton și Leibniz.
  • Romanul Agathei Christie „Elefanții nu uită niciodată” dezvăluie semne ale apariției Alzheimerului autoarei, o cincime din vocabularul ei este pierdut, folosind preponderent cuvintele nespecifice, cum ar fi „lucru”. De asemenea, se poate observa și o scădere accentuată a „densității ideii”, ultima linie a romanului fiind „Poate că e bine să nu-mi mai amintesc.”.
  • Cea mai lungă frază care a fost tipărită vreodată în literatură îi aparține lui Victor Hugo. Aceasta apare în cel mai cunoscut roman al autorului, și anume „Mizerabilii„, având o lungime de 823 de cuvinte.
  • Stephen King a aruncat manuscrisul inițial pentru „Carrie” la gunoi. Soția sa, Tabitha, după ce l-a găsit în gunoi și l-a citit, l-a convins să-l termine și să-l trimită editorului. Ironia sorții face ca acest romanul să fie acel care l-a făcut celebru.
  • Prima carte care a primit titlul de „bestseller” a fost „Fools Of Nature„, aparținând scriitoarei americane Alice Brown, în anul 1889.

Citind-o pe Elena Druță. Cartea „Împărăția Ultimului Cerb”!

Elena Druță s-a născut pe 14 septembrie 1993, a absolvit liceul teoretic de Informatică Grigore Moisil, Iași și a terminat Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Iași. Copilăria și-a petrecut-o la Chișinău orașul de baștină a acesteia, și la bunicii săi din Dubăsari. Pentru acest articol autoarea menționează: „Mi-a plăcut să citesc de când mă țin minte, dar de scris m-am apucat târziu, la liceu, când am început să scriu la revista școlii Joc Secund și tot atunci mi-am făcut și primul blog. Împărăția ultimului cerb am scris-o pentru că îmi plac poveștile, îmi place să le creez și am vrut să împărtășesc povestea aceasta cu cititorii pasionați de magie și basm.”

Astăzi e ziua poveștii, și mai exact a cărții autoarei Elena Druță „Împărăția Ultimului Cerb”, o carte de o frumusețe cameleonică surprinzătoare; una care m-a prins într-un iureș de evenimente ce nu mi-au dat un moment de respiro. Am trăit acțiunea, am elucidat secretele și am suprapus piesele unui trecut încețoșat cu un viitor ce va urma să fie.

   „Nu mă cunoști încă, așa că permite-mi să mă prezint: eu sunt Sara. Am paisprezece ani abia împliniți și un păr lung, negru, pe care oricât de mult nu l-aș ondula sau împleti, tot drept rămâne. Mama mereu mi-a zis că îmi stă bine așa, cu breton ce-mi acoperă ochii mari, de un albastru închis. A zis că e un contrast frumos… mama a murit acum zece ani, iar tot ce-mi amintesc despre ea nu este chipul, ci faptul că îmi stă bine cu breton. Astăzi port părul la fel, umbrindu-mi fruntea.

Cartea „Împărăția Ultimului Cerb” ne aduce în față povestea unei tinere uitată într-o cameră a unei corabii cu un renume răsunător, o copilă ce din tragedia sorții și-a pierdut mama, un suflet pustiit și lăsat în deznădejdea zilelor de un tată absent și un echipaj ce o consideră o piesă rea, aducătoare de blesteme, o încărcătură a superstițiilor ce circulă pe mare. Astfel Sara speră ca atunci când va fi lăsată pe țărm la Taverna Rozelor va avea parte de un nou început, de o altă atitudine, de o apropiere de care ducea lipsă fiind într-o continuă agitație masculină. Însă taverna vine cu partea sa de monedă, iar Sara află pe propria piele ce e aceea frica, dezgustul, și instictul de a se salva în pofida a toată fragilitatea sa juvenilă. Însă de stăpâna malefică Maeve nu poți trece neobservat iar fuga este crunt pedepsită, asta o va afla mult mai târziu tânăra noastră, cea a cărui sânge este pecetea unui contract de ani semnat în viclenia vrăjitoarei, un contract ce va uni multe suflete care îi vor fi aproape tinerei Sara, cea care ajunge să deschidă un cerc și să-l închidă, însă totul cu un preț mult prea mare.

Răul pândește la orice colț, instinctele sunt în alertă iar falsitatea curge printre rânduri marcând fiecare personaj în parte, timpul își pierde consistența aducând orele într-o clepsidră zguduită de mâna unui păpușar iscusit. Ultimul cerb e îngenuncheat într-o ceață a neștiinței iar Sara alături de prietenii săi intră într-o luptă a căror urmări sunt devastatoare. Secretele ies la iveală, drumurile sunt marcate de capcane dar și nesiguranțe care pun la îndoială credibilitatea faptelor. Prietenia este în joc, viața e pe marginea unei prăpastii iar natura se înverșunează să întindă o mână de ajutor, unind pământul cu vâltoarea apei pentru a curăța suprafața de spurcăciunea umbroasă a nefastelor blesteme.

Acțiunea ne creionează tărâmuri frumoase, exotice dar și largul mării care unduiește valurile pentru a primi în îmbrățișarea spumei corăbii dornice de aventură, acolo unde se și cunosc eroii principali care își marchează viața printr-o prietenie pestriță dar trainică, o uniune din priviri și esențe ale firii lor unice. Pe cât de diferiți pe atât de săritori și devotați, toți fiind niște piese pe tabla de joc a universului. Sau cine știe a cui… cert e că povestea copilei Sara schimbă destine, sfidează legile vieții și distruge barierile ritualurilor sinistre pentru a dezlega nodul urgiilor vrăjitoarei Maeve.

Pe tot parcursul lecturii am urmărit cu multă curiozitate închegarea textuală care a fost un ping- pong al binelui și răului, al pierderilor și al răgăsirilor. „Împărăția ultimului cerb” este povestea unor suflete rătăcite care au pierdut mai mult decât au câștigat însă au reînviat din propria cenușă mai puternici și mai biruitori ca oricând! Cartea mi-a fost o derularea a unui basm epopeic din niște timpuri boemice, ținute, stări și cavalerism, pirați și magia desprinsă din aura naturii care a dat libertatea mânuitori iscusiți să folosească energiile… însă ele nu sunt accesibile oricui, iar acest detaliu îl ve-ți putea desprinde din sacrificiile ce se vor găsi aici în această minunată carte!

Recomand cu căldură cartea, a fost o lectură care îți dă o stare de plenitudine, de un wow exclamat într-o încântare de cititor mulțumit! Cu prețuire Editura Petale Scrise pentru acest exemplar minunat!

Citind-o pe Simona Prilogan. Cartea „Visările dintre castani”!

Simona Prilogan s-a născut și a copilărit în Hunedoara, orașul fierului și al castanilor. A debutat cu poezie în 1998 în Cotidianul Hunedorian „Cuvântul Liber”. În perioada următoare a publicat poezie în mai multe reviste din țară și a câștigat premiul presei în cadrul Festivalului Intrnațional Lucian Blaga- Sebeș. Din 2017 scrie pentru „Webcultura”(România), iar din 2018 și pentru „Spillwords Press NYC” (SUA). În 2018 a publicat la Lulu Press (SUA) două volue de poezie și proză scurtă: „Ochi de poveste” (română), „Windows to The Blue”(engleză). O parte din creațiile ei literare sunt incluse în șase antologii de poezie din Statele Unite ale Americii, în trei antologii apărute în Marea Britanie și două antologii de poezie și proză scurtă în România.

Opera autoarei am avut marele noroc să o aflu de la Editura Siono, oameni care stau în spate și fac o muncă titanică, oameni care scot în față autori de excepție, poeți ce sculptează cuvântul creând rime extraordinare. Astfel vin să mulțumesc minunatei echipe care croiesc imagini, texte care atrag și o grafică care pur și simplu m-a cucerit. Astfel cartea „Visările dintre castani” de Simona Prilogan îmi aduce în față un legământ al bucuriei prin cuvinte, al visării, al tabloului unic ce-l schițează viața prin încercările ce ne cuprind!


Miroase a iubire sfântă
Și a Cuvânt cântat în psalmi,
Și-a toamnă ce binecuvântată
Visările dintre castani.

din poezia „Visările dintre castani”

„Visările dintre castani” este un volum plin de conținut, ca un curcubeu plin de culori intense, redate într-o vibrare unică, suavă dar și răvășitoare. Totul în carte e viu, fiecare imagine din poezie îți joacă în fața ochilor provocând o developare a stărilor, a sentimentelor în forma lor cea mai pură. Ziua se ia de mână cu noaptea pentru a întipări senzațiile ce se adâncesc în suflet la lumina zilei și încolțesc în visarea nopții care ne produce o aură a cunoașterii, a limpezirii. Fiecare poezie așternută pe hârtie surprinde un zbucium care provoacă emoții de mare intensitate. Aici totul de suflet, de basm!

****

Te-am căutat neobosit prin vers,
Acolo unde cerbi vrăjiți purtau
Calești desprinse tainic din povești,
Departe în orașul cu castani.

din poezia „Te-am căutat

Prin poezie ca și prin celelalte arte fără excepție căpătăm deprinderile înfrumusețării noastre ca spirit liber, acel care se redescoperă cu orice înrădăcinare în profunzimea textuală; iar autoarea cu o mânuire divină deapănă cuvinte, țese plimbări la umbra castanilor, jubilează iubiri și cu o forță pe care nu i-o bănuiai înnalță vibrarea rimei într-o memorie istorică ce va rămâne acolo. Și te va primi, și te va bucura, și te va capta într-o visare poetică!

Cu zboruri de îngeri îmi leg
Speranțele- cântec și-apoi
Blândeții îi scriu versuri noi
Cum viața îmi pare-un întreg
Ce-mparte culori printre ploi.

din poezia „Culori”

Autoarea scrie cu o blândețe neasemuită, profunzimea ajunge la inimi și nu mai pleacă, feeria conturează punctele cele mai plăcute a întregului și a miezului lăuntric al versului, iar lecții de viață, plecările, deznădejdea și bucățile de speranță te ridică într-un vârtej al plăcerilor de cititor. Aici găsești totul și mai mult de atât. Pentru Simona Prilogan cuvintele sunt ajutoare ale sufletului, sprijinul estetic lăuntric, asta întâmpinăm în volumul său „Visările dintre castani”, totul e o oază, o destăinuire, un freamăt ce m-a cucerit fără prea mare efort.

Despre carte:

  • Există trei categorii de poezii. Poezii care doar stăpânesc arta tehnica a formelor stilistice, poezii care doar transmit emoții autentice fără recurs la o artă tehnică sofisticată, și, în fine, poezii care reușesc să folosească o tehnică poetică elaborată pentru a exprima cele mai profunde emoții și a medita asupra condiției umane. Poeziiie Simonei Prilogan fac, fără îndoială, parte din ultima categorie. – Cosmin Vraciu 
  •  Sensibilitate, durere, dragoste sunt câteva din caracteristicile acestor cuvinte născute dintr-un suflet blând sub formă de artă poetică în versuri sau creație literară în proză foarte scurtă. – Vero Budea 
Cartea o puteți găsi, AICI

Citind-o pe Lucia Stroilă. Cartea „Și vulturii uită să zboare”!

Sunt luni în care versul scris mă învăluie și mă ține într-o priză a emoției vii, a stărilor de plenitudine metaforică care îmi trasează pe inimă vibrații vii. Poezia întotdeauna pentru mine a fost o haină a sufletului, doar ea mi-l poate îmbrăca într-o mantie a boemicului, a destăinuirilor mirifice, a istoricului trecut ce se completează într-un prezent al popasului literar. Această lună a fost dedicată în totalitate poeziei iar Editura Siono mi-a suplinit biblioteca cu niște exemplare de excepție, cărți una ca una, autori cu o măiestrie ce alină, ce purifică ziua prin formele rimelor sale.

Astăzi vreau să vă vorbesc despre cartea „Și vulturii uită să zboare” de Lucia Stroilă, un volum de versuri ca o aripă albă în zbor, ca un sărut furat, ca o sclipire în apa răsăritului. În cerul ochilor mei am descoperit o autoare pe care deja o ador, o să-i caut versul, o să-i parcurg mierea cuvintelor și îmi voi tatua pe suflet zborul ce se cere ridicat în slăvile boltei înalte.

Privește zdrențele ce-au fost cândva
falnice aripi și-ai să înveți de câte ori
m-a lovit fulgerul vieții.
Și vulturii uită să zboare, nu-i așa?

„Și vulturii uită să zboare” este o carte a stăpânirii cuvântului și al reda într-o formă poetică deosebită. Cu îmbinări nuanțate în toate stările unei vieți de om aceste poezii stârnesc, provoacă la gândire meditativă și acumulare sufletistă unică; autoarea a pus piesele la locul lor cu o precizie fixă și ne-am îndemnat la un zbor al metaforelor. Am parcurs foaie cu foaie semeni unei însetate de slove, de îndemnuri, de prezențe și am acumulat o efervescență de metamorfoze a liricii autoarei Lucia Stroilă; aceasta combină viața cu moartea, suferința cu iubirea, înnălțarea cu popasul, linul cu tulburarea, temele abordate sunt ce te cheamă semeni unui glas al subconștientului menit să strecoare convingeri, viziuni și imagini developate dintr-o lumea nouă ce nu se lasă plecată pur și simplu.

„Și vulturii uită să zboare” este o carte ce atinge sufletul, ce îl ridică în înnălțimea cunoașterii, ce depozitează simbioza a două conținuturi diferite pentru a uni totul într-o licoare a cuvântului și a impresiona cititorul, al face părtaș la o citire colectivă și a da nemurire poeziei. Am citit, am simțit, am respirat cuvinte imprimate în conținut viu și pe cele cu jumătăți de măsură, am vociferat cartrene și am îndrăgit tot ce mi-a dat să trăiesc prin scrierea sa autoarea Lucia Stroilă. De la distanță, din apropierea atingeri textuale am văzut toată strălucirea acestei cărți, și am ajuns la concluzia că singura frumusețe care durează este frumusețea unor poezii ce întipăresc veșnicia.

”Mi-am strâns aripile și-am tras aer în piept în cea mai neagră noapte de iunie. Am fost prima verigă defectă în marea de albastru ce mă înconjura. Ochii albaștri ai mamei, ai bunicii, ai bunicului, unchilor, mătușilor, verișorilor, tot atâtea nuanțe de albastru între care ochii mei verzi erau puiul de lebadă defect. Am căutat seninul, inconștient, toată viața. Am fost până la Voroneț după cea mai perfectă nuanță de albastru. Nu era niciunde ceea ce căutam, doar când ridicam ochii spre cer întâlneam, uneori, ochii neamului și mi se oprea respirația. Târziu am descoperit că sufletul meu are ochi albaștri ca cerul unei dimineți senine într-un loc uitat de lume, ascuns în spatele lui Dumnezeu. Atunci am înteles că, într-un fel sau altul, toată viața mi-a fost plină de nuanțe de albastru. Și cuvintele-au început să cânte.”

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, floare şi text care spune „lucia stroilă vulturii Si uită uităsă să zboare SIONO”

Învață-mă

Învață-mă să râd
când totu-n mine plânge,
învață-mă să plâng
când visul nu te-ajunge,
învață-mă să merg
când pașii mei refuză,
învață-mă cum să privesc
în urma ta,
când vei pleca.
Învață-mă și-apoi închide ușa și te du,
voi ști tot ce-am nevoie să te uit.

Cărți de colorat de la Publisol!

Anul acesta Editura Publisol bucură atât părinții cât și copii prin apariția cărților pentru juniorii familiei. Volume întregi de cărții viu colorate care atrag ochii curioșilor mici. Noi ne lăudăm cu zece cărți de colorat, cu câte 24 pagini A4 frumoase și nuanțate, cărți potrivite pentru vârsta 3-7 ani. Acestea vin ca o terapie pentru cei mici dar și o alinare pentru adulți atunci când își văd odorașii ocupați și prinși în cele mai nuanțate culori și forme.

Mulți psihologi susțin că „terapia culorii” e benefică atât copilului cât și pentru adulți, atunci când colorezi, relaxarea ta devine mai profundă, mai armonioasă, iar toată frustrarea, oboseala pleacă pe plan secund, astfel cărțuliile au venit ca o binecuvântare antrenând energia copiilor mei într-un ton al curcubeului. Am povestit în urma imaginilor, am desenat, am râs, am vizualizat totul și am admirat rezultatul final … ce mai mândrie de părinte am!

În ansamblu cărțile de colorat au o imagine realizată deja ca exemplu și una care trebuie conturată cu culorile potrivite, cum copii mei sunt mai „nu ca toți” și-au potrivit singuri culorile, ei greu merg după exemple, sunt unici- ce să zi. Astfel cu creioane, vopsele sau markeri și-au focusat toată atenția artistică pentru a o surprinde pe mami. Rezultatul a fost pe măsură, cu sclipici, cu culori țipătoare animalele au prins contur, vehiculele de băieței au luat formă iar stelele și soarele a devenit mai strălucitor ca niciodată… o plăcere pentru înteaga familie, nu pot contesta acest fapt. Astfel, îmi rămâne să mulțumesc editurii pentru o astfel de relaxare prin frumos care dezvoltă copiilor o acuratețe și înclinație spre frumos, spre artă!

Noi cu mic cu mare desenăm, voi?

Ar putea fi o imagine cu pisică

Cărțile le găsiți AICI