Citind-o pe Anca Moraru. Cartea „Prodigium”!

Autoarea Anca Moraru este născută și crescută în Drobeta-Turnu-Severin, momentan mutată la Timișoara. A absolvit Liceul Pedagogic Ștefan Odobleja devenit Colegiu Național, profilul învățător-educator. A mai urmat cursurile Universității din Craiova-filiala Dr. Tr. Severin, profil filologie (română-engleză). Anca Moraru a publicat prima sa carte în 2020, „Să ai curajul să îți dorești mai mult” iar anul 2021 ia adus bucuria unui thriller fantastic intitulat „Prodigium”, un adevărat puzzle greu de rezolvat.

Cartea s-a jucat cu mintea mea, autoarea a construit o formă textuală care m-a prins în mrejele ei. Chiar și acum după sedimentarea conținutului sunt într-o dilemă cu acea stare de… cum e posibil așa ceva?, de… minunat, mai surprinzător nici că se putea!, de… doamne, ce final!

„Visez la ziua în care voi pleca de aici, undeva, departe, unde cineva m-ar iubi, m-ar strânge în brațe și mi-ar spune: Va fi bine, sunt aici pentru tine! Iubirea… Oare cineva va reuși să mă vindece? Să îmi redea aripile smulse? Aceste gânduri sunt singurele care mă fac să visez cu ochii deschiși, cele care pâlpâie intens în nopțile reci ale sufletului meu.

Ar putea fi o imagine cu carte şi floare

Cartea începe cu o ramificație, personaje, combinații, trăiri. Și mai exact autoarea ne deapănă povestea Angelinei, o tânără scăldată în cele mai tulburi ape, o ea care e simpla carcasă a unei lupte lăuntrice, și ale unor umbre ce o bântuie, fie din trecut, fie dintr-un prezent mult prea obscur pentru sensibilitatea psihică a sa. Aceasta pe durata a doi ani este urmărită de chipuri hilare, demonice, reacțiile ei sunt estompate de tratamente incerte cufundată fiind într-o ceață dezechilibrantă. Până într-o zi în care un nou șoc îi scoate terminațiile nervoase la un război al definirii, al dorinței de a fi cineva, de căutare prin: cine sunt eu?

„În jurul meu se construiesc enigme din ce în ce mai mari, ca bucățil unui puzzle format din fragmente minuscule, care cu greu pot fi completate. Sunt spectatoare la o viață care nu e a mea, iar cel care ar trebui să mă ajute mă lasă să putrezesc în acest spital. Trebuie să plec de aici. Trebuie să aflu cine sunt, ce mi s-a întâmplat. Trebuie să aflu cine e Angeline. „

Aparent viața Angelinei s-a schimbat semeni Cenușăresei, crescută într-un mediu sărăcăcios cu părinți vicioși aceasta la întâlnirea cu Brad parcă simte raiul și dincolo de el. Ajunsă doamna Parker încearcă să fie în trendul mediului în care a adus-o proaspătul soț bogat. Începuturile sunt întotdeauna frumoase, nimeni nu poate nega acest fapt… însă pentru toate este o piedică, sau un catalizator în cazul tinerei noastre, iar acesta vine în chipul neiubirii, a constatării lipsei de emoții, ea simțindu-se doar un bibelou pentru laudele colective la petrecerile mondene cu care încă nu se poate împăca. De aici până la infidelitate e un singur pas… iar ea e mult prea abandonată ca să perceapă pericolul, cel care o face semeni unei frunze în bătaia vântului…

„(…) Cum pot înțelege ce mi s-a întâmplat, dacă viața mea este o oglindă spartă în cioburi mai mari și mai mici, care sângerează atunci când te aștepți mai puțin?”

Amnezică și cu privirea în gol, Angeline e într-un cocon al necunoașterii desprinsă parcă de tot ce a completat-o de-a lungul vieții. Șederea sa la spital îi face mai mult rău decât bine, mai pui că unele evenimente dubioase petrecute acolo întăresc această constatare, totuși unele flash-uri ce i se perindă prin fața ochilor sau în ipostaza visurilor o aduc la un pas de a înțelege că toată lumea îi ascunde ceva, că locul ei nu e acolo, că ea e o figură lipsă într-un tablou mult prea complex. Cineva din trecutul ei încearcă să iasă la iveală, nedescifrabil, fără chip dar cu formă, miros și senzație, însă descumpănită nu are idee cum să interpreteze totul, însă știe că doar soțul ei e o poartă ce o poate scoate din acea „casă de nebuni” în care doar răul plonjează iar mintea ți se tulbură și mai mult. Unde îți pierzi și sufletul…

„Știu, sunt Angeline Parker, dar îmi pare că trăiesc doar viața ei, iar eu sunt prinsă într-o piesă de teatru, cu un rol pe care nu știu să îl joc.”

Sărind de la un plan la altul autoarea ne creionează ipostazele fiecărui personaj, unde trecutul se întretaie cu prezentul, și decid încotro să ducă nebunia unei tinere și iluziile celorlalți. Fiecare vrea ceva, fiecare e mânat de gelozie, posesivitate, abandon, abuz și zdruncinare psihică ajungând doar instrumente a unei vieți demente schilodite de un demon în chip de om. Nu de puține ori am auzit expresia: „totul datorită părinților… -nu, din cauza lor”, aici această realitate e palpabilă și care e cadrul principal de scenariu. Da, suntem rezultatul modelării părinților noștri, iar Angeline are parte de un tată violator, iar cu asta se explică desfigurarea ei mintală și a altor suflete zdrobite.

Am citit cartea, am respirat adânc și am vizualizat pe retină fiece abuz la care a fost supusă Angeline, dacă ar fi să analizez psihologic cartea starea la care a ajuns tânăra e un rezultat terifiant dar de așteptat în cazul în care micile copile sunt „rupte” de inocență și aruncate direct în iadul abuziv, ele își caută o liană de care să se prindă, astfel își crează scenariul unor voci, unor iluzii cu care își hrănesc sufletul ciopârțit. E grav, e dureros, dar real, fiecare își duce această cruce diferit dar spre regret nimic bun din aceste tratații nu se întâmplă, sunt suflete mutilate iar timpul în acest caz nu lecuiește, aici trebuie intervenție, iar în cazul Angelinei nu a fost suficientă. Finalul ne-a arătat că Angeline se dovedește un caz aparte în psihologie, aceasta se pierde între real și imaginar, între corect și incorect, între moral și depășirea unor norme limitative. Existe multe conflicte nerezolvate în mintea sa… însă chiar dacă într-un final atinge dragostea nu se poate uni din două una pentru a fi un întreg desăvârșit! Tragicul tronează, iar suspansul lasă un gust amar… deoarece asiști neputincios acolo unde ai putea întinde o mână!

„Prodigium” este un thriller psihologic ce m-a purtat într-un carusel al morții și fricii, pe cât a fost de captivant pe atât de răsunător în întorsături, aici căutam sprijin dar găseam goluri ce se cereau puse la punct, pe cât căutam iubirea găseam doar oameni înlinați spre tentații trupești, pe cât căutam pacea textuală de la final, am găsit surpriza în forma unei descrieri amănunțite a unei sinteze încă în studiu care m-a pus în fața unui fapt neobișnuit. Cartea a fost atât de bine structurată încât nu am pierdut nici un fir narativ, fiecare detaliu parcă îți dă o notă de oare chiar așa trebuie să fie?… iar personajele au reîntregit tot segmentul prin niște firi puternice, pe alocuri suspecte și cu jumătăți de măsură. În ansamblu totul a fost de excepție. Mulțumesc autoarei pentru această călătorie literară desăvârșită în haina unui thriller original!

Cartea este disponibilă la Editura LiterPress Publishing, pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citindu-le pe Vero Budea și Rodica Pușcașu. Cartea „Aripi de Gând”!

Poezie… mă întorc la tine iar și iar….

Semeni unei căutătoare de emoții mă avânt în poezie, mă învelesc cu rima sa, mă mângâi cu metafore și mă adâncesc în cele mai diafane tablouri ale sufletului unui artist ce își cioplește din dragoste poeme, un om ce caută să colecționeze senzații și trăiri cu care ne copleșește. Astăzi avem parte de două autoare, Vero Budea și Rodica Pușcașu ce ne surprind frumos printr-un volum plin de splendoare, „Aripi de gând” apărut în anul 2020 la Editura LiterPress Publishing, ne creionează o lume a două inimi scriitorești ce își împletesc emoția redându-ne nouă o lume a frumosului prin vers. Fiecare partitură ne îndeamnă la un vals al iubirii, a gândurilor, a contemplării și a zborului spre infinit!

Caut
Ochii care nu se văd
Uit
Vocea ce nu o aud
Văd
Chipurile trecutului
Strig
Oamenii care nu mai sunt
Iubesc
Și atunci când lumea mă urăște.
(din poezia Aripi de gând)

„Aripi de gând” ne prezintă un duet poetic de senzație, cartea este împărțită în două segmente complementare, al autoarei Vero Budea, În lanul cu versuri, parte a unor trăiri care ne dezvăluie un lanț de evenimente care vor fi formula acelei prim emoții ce dăinuie în sufletul fiecăruia; astfel încât atunci când sunt date faptele către cititor emoția este imediat evocată. Autoarea atinge temele existențiale… de la regrete, la plenitudine, de la rupturile destinului la un trai firesc și pur omenesc. Fiecare vers e o pulsație a inimii… am trăit, am simțit și i-am „furat” din respirația poetei absorbind fiecare reacție afectivă.

dacă nu m-ai iubit
dragostea s-a ofilit
amintirile-au rămas
blocate la tine-n ceas
vraja de s-a risipit
odată eu te-am iubit.
(din poezia „A fost odată”)

A doua parte ne întâmpină ca o promisiune… „Într-o seară, cuvintele…„; Rodica Pușcașu surprinde prin nostalgia cuvântului ce se cere tatuat pe suflet, poezia sa te face să râzi, să plângi, să te contrazici cu sine, să taci, să-ți pui întrebări, să tânjești după acel dor ce doare, sau să te facă să vrei să faci totul sau nimic. Citind vers cu vers înțelegi că există trei lucruri pe care trebuie să le atingă un poem: ochiul prin imaginile ce le developează, urechea prin foșnetul paginilor ce-ți dau întâietatea unor pași parcurși spre înalturi și inima, acea care dă verdictul final. Iar această carte mi-a ajuns acolo unde trebuie și poate mai mult de atât…

Las veacul și plec
Secunde deșirate pe gresie
Mă caută prin timp.
Cifrul tăcerii îl arunc peste dimineața
maturizată timpuriu.
Cu fiecare pas din umbră spre lumină
Moartea de gânduri se cicatrizează
Sting veacul și plec…
Mă vindec.
(din poezia „Las veacul și plec”)

Răsfoind cartea înțelegi că poeții sunt forme vii a unei inspirații dumnezeiești; oglinzi ale unor explozii de freamăte pe alocuri neînțelese care îmbrățișează cu dăruirea lor umbrele ce se perindă între trecut, prezent și viitor; fiecare inimă de poet e fluturele ce-și ia zborul cuvintelor către nemurire. Atât Vero Budea cât și Rodica Pușcașu au îmbrățișat călătoria pasiunii prin rimă într-un mod elegant, sensibil și fragil; nu au pronunțat durități dar au păstrat acea luciditate către o lume în care ne scăldăm zi de zi. Au scos din străfundurile inimii lor și ne-au adus o adiere metaforică deplină, după cum spunea un mare gânditor:… „Marea poezie este întotdeauna scrisă de cineva care se străduiește să depășească ceea ce poate face”. Iar mândrele noastre autoare contemporane s-au întrecut pe ele însele… uimid, sensibilizând, descătușând spiritul în numele creației!

Vă îndemn la lectură, poezia nu se demodează niciodată, ba din contra prinde aripi de gânduri și își urmează cursul istoric! Acest volum de poezii e tot ce am nevoie aici și acum!

Cartea este disponibilă la Editura LiterPress Publishing, pe mine mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citindu-l pe Garabet Ibrăileanu. Cartea „Adela”!

Garabet Ibrăileanu (n. 23 mai 1871, Târgu Frumos – d. 12 martie 1936, București), a fost un critic și istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier român. Este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei Viața românească între anii 1906 și 1930. Sub pseudonimul Cezar Vraja, pe care avea să-l folosească, cu intermitențe, toată viața, Garabet Ibrăileanu debutează în paginile revistei Școala nouă cu articole, după care publică versuri, poeme în proză, cugetări, traduceri etc. Adela este un roman de Garabet Ibrăileanu, apărut în 1933. Scris sub forma unor fragmente din jurnalul protagonistului, doctorul Emil Codrescu, acesta ilustrează dragostea unui cvadragenar pentru tânăra Adela. Romanul în 1933, a primit Premiul Național pentru Proză.

Editura PUBLISOL bucură curiozitatea cititorilor cu niște romane pe care s-au clădit pe ascuns iubiri îndrăznețe sau mai timide, priviri suave și foșnete a unor vorbe purtate de vânt. Această editură prin Colecția feminIN m-a cucerit de-a dreptul, iar Adela face parte din romanțioasele opere ale autorilor români ce atrag prin eleganța textuală și cavalerismul de care îmi e dor.

Adela este o iluzie paradisiacă, și nu trebuie să devie o realitate. (…)”

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte, trandafir şi text care spune „GARABET IBRĂILEANU ADELA feminIN”

Romanul Adela ne aduce în față o scenă a timpurilor fine ce unduiesc mișcările sufleteşti în direcția originalului, a tragicului, a analizei minuţioase și a admirație pentru orice. Detaliile ne sunt prezentate înșiruite artistic menite să ne suprindă prin străfundurile minții. Cartea e ca o briză venită dinspre inima pădurii cu aromele verii, mirosuri diverse și emoții o mie. Cartea e însăși filosofia vieții, despre trecere, constroversata bătrânețe și gelozie, despre amor și dorințe ținute în frâu. Despre tinerețe și împotriva ei. Despre înfrânare și condițiile vitrigi ale vieții!

„Mă duc să mă liniștesc de ea cu prezența ei.”

Îl avem ca erou pe acel El, care se zbate între vârsta sa și dorința chinuitoare de a fi alături de Adela, acea fărâmă de tinerețe și jovialitate, acea flacără a curiozității și acea gură de prospețime pentru care tânjește. Eroina rămâne învăluită în mister, descrierile făcute asupra făpturii sale o conturează în diferite forme, însă toate te pun în fața unui fum al necunoscutului, ea fiind pe cât de disponibilă asupra complimentării bărbatului face gesturi pline de copilării. Bărbatul îndrăgostit totuși conștientizează atracția însă nu o alimentează desăvârșit, pentru că îl tulbură, îl face să simtă frica abandonului spre neîmplinire dar și un rezultat ce va duce în abis. Cu plimbări prelungi, cu discuţii la contradictoriu, și tot felul de momente petrecute împreună cei doi își crează o intimitate de invidiat. Familiaritatea este prezentă într-o notă de complezență deplină. Eroul principal simte și nutrește să alimenteze acel farmec cu dublu înțeles, și mai exact acel în incertitudinea de neîmpărtăşire a sentimentelor din partea ambilor, doar cele câteva aluzii la ele. Atingeri. Priviri. Emoții.

„Femeia asta, care invită cu farmece copilărești la mistere tulburătoare, va face nefericirea multor imbecili. (…)”

Cartea este pasiune mistuitoare deoarece eroul își vede prototipul feminin crescând, de la o firavă copilă la o focoasă și excentrică femeie. Și totuși eroul își „încarcerează” impulsul masculin și nu pângărește tânăra de douăzeci de ani ce se aruncă ca fluturele în raza de lumină mânată de impulsivitatea vârstei. Fiecare unduitură a cuvintelor și descrierilor mi-au adus o plăcere neasemuită, și cu sinceritate declar că abia am așteptat să citesc o carte din timpurile când iubirile erau boeme, când bărbații dintr-un simplu sărut al mâinii îți trimiteau jurăminte iar o privire milioane de răspunsuri. Adela a fost o partitură a unei orchestre de emoții divine! Recomand cu drag cartea!

Adela va rămânea pentru tine mereu stânca pe care crește floarea-reginei, atât de apropiată că poți distinge micile steluțe catifelate, și totuși inabordabilă ca o planetă, din cauza prăpastiei care te desparte de ea!

Citind-o pe Cynthia Ország. Cartea „Art Nouveau”!

Cynthia Ország, autoare născută în 26 mai, 1995 în Arad. A locuit o vreme la Nadlac până să plece la Timișoara, în 2014. Până la momentul actual a publicat în revista LiterNautica o poveste scurtă „Stea pe cerul meu” despre discriminarea din sistemul de învățământ românesc, de asemenea a publicat în revista Boema un text scurt „Toate astea au un cost”, ambele apariții au fost în 2019. Tânăra arădeancă a fost și olimpică la slovacă, unde a luat premiul I pe țară. A publicat în anul 2020 prima sa carte „Scrum în vânt” la Editura Velvet Story, urmată de o poveste în Antologia de Crăciun iar anul 2021 îi deschide orizonturile cu o nouă poveste incitantă și cu un titlu plin de finețe, „Art Nouveau”!

Romanul „Art Nouveau” ne aduce în față un tablou la propriu și la figurat a unei creionări mirifice, o sedimentare a anilor îmbinată cu un prezent ce își cere tributul. Ne relatează o iubire spălată de spuma vicleană a legendelor și a unei realități cu care greu te împaci. Art Nouveau e despre evidențierea unor valori estetice ce se desprind din Constanța până la Paris, de la renumitul Cazinou la adâncimea secretoasă a mării!

„Atingerea ei era din altă lume și-l spăla de numeroasele-i păcate. Era un val înspumat care inunda malul și curăța nisipul de impurități. Era apă sfințită, era licoarea zeilor, era un afrodiziac special conceput pentru el. Iar ei îi venea, simultan, să-i cânte ca unui copil în leagăn și să-l înghită cu lăcomie, ca o flacără un buștean. Pentru Zoe, el era salvarea, pentru sirenă era prada. Și ambele femei aveau același trup gazdă.”

Îl avem ca erou principal pe Leon, un bărbat plin de el, un mascul conștient de magnetismul pe care îl emană, însă cu o dependență de bani, distracții și o viață în huzur până când i se taie elanul. Încetarea unei relații convenabile cu o femeie mult prea mare și o moștenire ce se lasă greu așteptată îl duc în culmea disperării. Iar când vine o palmă a vieții trebuie să întorci obrazul celălalt, astfel oferta vine chiar din partea bunicului acestuia, cel care îi este nu doar antipatic cât și neagreat din toate punctele de vedere, însă nu are încotro. Tace, ascultă și își pornește călătoria într-un necunoscut căutând nălucile unui trecut al bunicului său, un tablou cu o memorie, o femeie divină și o dragoste spulberată ca pașii pe nisipul spălat de valuri.

„Ochii lui sunt angelici, dar inima-i e rece”…

Astfel Leon ajunge în România, mai exact în Constanța, iar ținta lui este Cazinoul, locul unde se vehiculează că ar fi misteriosul tablou, care după legende și superstiții ademenește bărbații cu o voce cântată iar aceștia se înneacă într-un mod bizar. Tânărului aceste temeri ale localnicilor legate de tablou i se par irelevante, acesta fiind decis prin orice moduri să îl găsească și să-l restituie bunicului în schimbul plății promise. Însă cum spune zicala: „totul în viață are un preț”, chiar și această călătorie, care îi arată altă parte a lumii în care trăiește Leon, doar așa și prin intermediul unei femei descoperă imposibilul posibil dar și jertfa în numele a tot ce e omenesc. Tabloul pe cât de unic vine ca un blestem care ispitește sufletelor celor necinstiți, e o chemare dar și o eliberare care survine după o conștientizare a celui mai de preț lucru în viață. Leon trebuie să renunțe la ceea ce-i este mai important ca să poată salva un suflet, un destin, o sirenă care din emoție pură îl salvează punându-și pe ape tulburi propria ființă în calea uitării. Oare ce va alege bărbatul vă îndemn să aflați, cert e faptul că Zoe nu merită atârnarea și înrăirea lui pentru ceilalți, sufletul ei i se pare pur iar atracția iminetă.

În lumea asta mare toate au un scop și vin sau ca o lecție sau ca o preîntâmpinare iar de foarte multe ori a face un pas e însăși un miracol, o șansă și o refulare a tot ce ai fost până la… Nu de puține dăți realizăm că lumina de la capătul tunelului e de fapt ceea ce e în noi din tot haosul exitențial cu care ne-am hrănit, iar prin distrugerea zidurilor confortului obținem mult mai multe lecții ce au „gust sărat” dar bine întipărite pe retina proprie. Și doar atunci piesele se așează, iar busola devine unicul instrument ce-ți mai rămâne.

„Art Nouveau” e un roman semeni unei înfățișări artistice. Scris într-o manieră unică din care am preluat legenda, mirificul dar și unduirea romanticului, acesta mi-a întărit convingerea de ce sirenele sunt răzbunătoare, de ce suferința lor este cântată iar singurătatea le este purtată de valuri. E o carte ce ne creionează secvențe în care nimic nu e imposibil, oricât de greu ar fi de crezut, orice convingere nu am avea aici totul e aevea; iar textul, mesajul vor ajunge la tine ca o undă a unei reîntâlniri cu o producere a unor valori estetice incredibile. Autoarea Cynthia Orszag te ia mereu prin surprindere: de la scene din viața de zi cu zi trece direct la momentele de tensiune maximă și fantastic, te portă într-un iureș de emoții, iar mersul impetuos al firului epic nu te lasă să-l lași.

Cartea este disponibilă pentru comandă pe site-ul editurii Velvet Story… pe mine mai nou mă găsiți pe pagina- @apostolcristinuta unde puteți afla noutăți literare din biblioteca mea!

Citindu-l pe Paul Pufan. Cartea „Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate”!

Ador să descopăr într-o carte acel suspans ce îmi fierbe sângele în vene, iubesc neasemuit combinarea aventurii cu iubirii, a necunoscutului cu creionarea de thriller, a amorului dus în pragul nebuniei și a răsplății finale. Astfel, cartea „Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate” de Paul Pufan apărută la editura SMART PUBLISHING mi-a deschis fundalul unei povești întortocheate menite să mă poarte într-un iureș de momente de întrebare, de jumătăți dintr-un întreg pe care nu le-am putut înțelege decât la finalul cel ce mi-a lăsat alte piese nepuse la locul cuvenit, iar acest aspect l-am luat drept o calitate originală a autorului.

Mulți vor să încalce legile morale, însă puțini sparg cu adevărat tiparele societății. Iar cei care reușesc să facă asta își creează un paradis desfrânat care trece dincolo de limitele spațio-temporale. James este un individ intrigat de ceața densă ce îi maschează trecutul. Hipnotizat de un tablou, descoperă o fereastră către familia sa. Astfel, în față, începe să i se țeasă o complexă poveste pătată de iubirea și drama unor oameni dezorientați emoțional. Dar este oare pregătit cu adevărat să-și descopere rădăcinile tulburătoare? Este oare capabil să înțeleagă esența întunecată din care se trage?

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi corp de apă

„Când toate gândurile tale vor fi întunecate și nesigure, iubito, eu îți voi fi alături pentru a te putea călăuzi. Timpul îți va arăta ce însemni pentru mine.”

Cartea „Nețărmuritul zbor al sufletelor desfrânate” ne prezintă o dramă a unei familii în plin pocal al întunecimii, fiecare membru e împins pe la spate de orgolii, de răzbunare, instincte și interese nemărginite. Treptat facem cunoștință cu familia Lincoln, cu cei doi soți, Ashley și Nathaniel, cumnatul înfocat Mark Lincoln și prietena sa cât și alte personaje ce condimentează acțiunea. Autorul ne prezintă treptat eșecul conjugal al acestora și tendința fiecărui dintre soți de a găsi alinare în brațele altor parteneri. Ai zice nimic suspect, deoarece adulterul nu e un tabu sau nu suntem moraliștii cei care arată cu degetul, însă pentru Ashley pasiunea ajunge să fie alimentată de însăși cumnat iar această conjunctură face ca jocul să fie periculos. Cu toate că Mark are iubită, iar acesta îl susține în înclinarea acestuia către pictură, Mark este atras ca de un drog de frumoasa Ashley. Toate bune și frumoase până când într-o noapte o moarte suspectă trezește un lanț al crimelor și a cazurilor de o monstruozitate ce te depășește. Astfel nimic nu mai e la fel, nici amorul amanților, nici „celula familiei” pe care Nathaniel o susține de ochii lumii, nici chiar calmul în conac. Dintr-un episod în altul aflăm detalii ce îți taie respirația, totul îți pare neverosimul, iar unele personaje pur și simplu își pierd măștile pe drum arătându-și chipurile hidoase ale meschinătății.

Tânăra Ashley încearcă să nu fie atinsă de ceea la ce s-a supus în urma unui trecut ce o urmărește însă încarcerarea în această căsnicie nu i-a adus nimic bun, iar șantajul și dorința lipsă au dus-o în pragul unei depresii îndelungate scăldate în pahare de alcool. Manipularea e cheia acestei familii, dacă nu e unul e din partea altuia, dacă nu e cum trebuie e bun așa cum e, astfel zi de zi rezistența e ceea ce face ca fiecare în parte să se tolereze atât pe sine cât și pe ceilalți.

Știți de expresia…”trecutul te ajunge din urmă”, acesta e și drumul lui Ashley, e cea care își poartă trecutul după ea ca o văduvă a anilor, dar mai sunt și alții, umbre ale unor circumstanțe tragice dintr-un timp ce ar fi trebuit să se sedimenteze… însă nu, acele persoane prezente sunt niște minți perfide ce au scopul de a o deforma psihic ca răsplată a unor alegeri de apărare. Și totuși, nimic nu e ceea ce pare?

Autorul cu un scenariu de thriller ne surprinde frumos mai ales că pentru acesta e prima carte de debut; fiecare unduitură textuală a fost pe cât de dramatică pe atât încărcată de mister. Ni se aduce în față dramatismul patetic al bogaților, slăbiciunile lor și abundența cu care se laudă și cu care se îmbracă. Stilul de scriere e acaparator cu un final umbros ca un gong al devierilor existențiale purtate ca pe niște sechele dureroase acolo unde viitorul își cere tributul iar trecutul își suflă dârele de culoare într-un tablou viu abisal.

„Tristețea are plăcerile ei. Când dragostea pleacă din viața ta, rămâi vulnerabil din cauza abandonului. Când introspecția se instalează în minte, poți încerca să evadezi în muncă, în sex, în compania cuiva, în joc sau poți apela la diverse alte căi care te ajută să lupți și să nu cazi pradă deprimării. Cine a inventat iubirea a fost un sadic…”

Cum s-au așezat toate pe ordinea acestei scriituri vă îndemn să aflați, cert e că crimele nu s-au oprit aici, dezvăluirile au continuat iar șocul aflării unor fapte ajung să îngenuncheze și cele mai puternice personalități. Și încă un aspect, ve-ți putea afla în ce cadru se încadrează James Turner, bărbatul care face pași spre a-și afla originile…

„James se cutremură. Sufletul călător îi revenise cu tărie în trup, zdruncinându-i toate terminațiile nervoase. Șocul provocat de duritatea trecutului îl încremenise. (…)”

Raluca Sferle. O carte e un portal spre sufletul autorului și un dar către umanitate!

Știți ce-mi place cel mai mult din literatură?… faptul că se nasc noi talente, că prind încredere și cu un curaj modest își iau avântul printre autorii români contemporani. Astfel an de an biblioteca mea se mărește cu noi titluri dar și noi scriitori ce încântă frumos, și privesc admirativ fiece titlu, poveste și copertă înscripționată cu atâta dibăcie. Astăzi vă aduc la cunoaștere un nume de care o să mai auziți încă mulți ani, deoarece tehnica și direcția scrierei autoarei Raluca Sferle e unică și electrizantă. O dată ce îi vei citit o carte vei crea dependență, deoarece autoarea are puterea de a transforma orice problemă în fantasme, iubiri fugare și tărâmuri istorice, totul cu menirea de a ne face prinși în text cu trup și suflet. Dacă v-am făcut curioși vă îndemn să o descoperiți în rândurile de mai jos, Raluca ne va relata în câteva cuvinte drumul său literar și nu numai!

****

Se spune că nimeni nu poate trăi în locul tău, dar ce faci când alții îți planifică viața? Cred că mulți tineri se lasă influențați de părerile altora despre cum ar trebui să-și trăiască viața și astfel își îngroapă talentele și se lasă în voia sorții.

În ceea ce mă privește pe mine, nu am avut nevoie de intervențiile majore ale altora pentru a ști pe ce drum aveam să merg în viață. Eu mi-am pavat singură drumul și cred în continuare că am luat cea mai bună decizie, aceea de a deveni persoana de astăzi.

Arta a fost pasiunea mea de mic copil. În adolescență s-a transformat în desen grafic, dar neavând sprijin, am abandonat acest hobby și m-am scufundat în lecțiile predate la liceu. Recunosc că nu învățam prea mult, dar eram ambițioasă, cu toate că serialele mă acaparau. Oscilam între note mari și mici. În timpul liceului mi-am dorit să-mi descopăr într-adevăr menirea și să-mi construiesc de pe atunci un viitor.

Știam cât de ambițioasă puteam fi când îmi propuneam să duc la îndeplinire ceva și mi-am imaginat că programarea urma să devină o parte din viața mea. Am muncit din greu la visul acesta, ba chiar mă vedeam undeva sus, la înălțime, ajunsă o femeie de succes (încă o fac, dar pe altă latură).

Nu m-am înșelat, fiindcă inima m-a condus exact acolo unde trebuia să ajung. Dacă ar fi să schimb trecutul din cauza greșelilor, nu l-aș schimba, fiindcă fără ele, nu aș fi ajuns în această zi.

Pe când credeam că viitorul era stabilit, apăruseră câteva variabile noi care m-au intrigat. Cineva mi-a profețit că aveam să scriu cărți, că asta avea să mă împlinească și să mă îmbucure. Prima încercare a fost simpatică, dar nepotrivită pentru publicare. Știți cum e când încerci să gătești pentru prima dată și crezi că e cea mai bună mâncare, dar de fapt e un eșec total? Dar asta nu m-a demoralizat. Am crezut cu tărie că e ceva talent în ceea ce făceam.

După orele de la liceu îmi planificam timpul pentru a putea scrie chiar și câteva idei pentru noua poveste care mi se înfiripase în minte. Nu vreau să intru în detalii, dar vreau să vă spun că eu nu aveam niciun plan de publicare pentru vreo carte, nici măcar să o arăt cuiva. Era un hobby care mă liniștea și îmi hrănea sufletul.

Când am ajuns la facultate, în primul an primul meu manuscris era finalizat, începând deja să scriu la al doilea. Scriam încontinuu, chiar dacă eram la ore, ba chiar și învățam mult. Încă mă întreb cum biruisem cu toate acele provocări, dar îmi plăcea fiindcă mă ținea în priză.

Aici am întâlnit prieteni buni, care deveniseră curioși de scrierile mele. Ei m-au încurajat să public și chiar dacă eu nu eram o persoană deschisă, am crezut în mine. Îmi mai spuse cineva care nu știa prea multe despre mine că darul meu era cel de a scrie pentru adolescenți și tineri și poate acesta a fost un pilon în decizia pe care o luasem cu privire la viitorul meu.

Mi-a fost frică de ce aveau să creadă oamenii despre mine. Eu eram fata timidă din colțul clasei pe care nimeni nu o băga în seamă. Nu mă consideram nici frumoasă, nici isteață (geniu), doar ambiția mă motiva să continui. Așa că mi-a fost greu până am prins încredere. Aveam finalizate două lucrări până m-am hotărât să trimit Tânăra războinică spre publicare. Prima dată a fost la un concurs, a doua oară la o editură, dar nu am primit niciun răspuns. Nu am renunțat, ci am căutat o editură care să mi se potrivească perspectivei mele până mi-a venit ideea de a întreba un editor freelancer și cred că asta mi-a schimbat traiectoria pentru publicare.

M-am angajat pentru a-mi strânge bani pentru publicare. Avusesem binecuvântarea de a fi aleasă de o firmă și de a rămâne o perioadă de doi ani acolo. În timpul în care mi-am terminat studiile, cartea Tânăra războinică a fost editată și editoarea mi-a propus să colaborez cu Editura Virtuală.

Pot să spun că tot ce am trăit în trecut a pus cărămizile pentru acea lansare de carte!

Am visat că voi merge la primul meu târg de carte în calitate de autoare, dar planurile se schimbaseră. Cu toate acestea, viitorul meu părea nedezechilibrat, fiindcă primisem o ultimă confirmare în a continua pe drumul scrierii.

Când primești astfel de semne în viață nu le ignora, sunt acolo să te conducă și să-ți arate pentru ce trăiești.

Părinții mei nu aflaseră decât în ultima clipă și a fost o surpriză mare pentru ei, dar acceptaseră și mă încurajaseră. Ceea ce scriu nu era pe stilul lor și nici nu înțelegeau prea bine procesul de publicare, dar avuseseră încredere în mine.

Eram cu o prietenă în parc când am desfăcut pentru prima dată coletul în care se afla bunul de tipar. Nu îmi venea să cred că manuscrisul meu la care lucrasem ani de zile se transformase într-o carte superbă.

Drumul meu spre publicare a fost cu urcușuri și coborâșuri. Chiar la final am vrut să renunț, dar ce nu m-a descurajat și m-a împins a fost munca depusă în tot acest timp. Nu voiam să cred că luptasem pentru a renunța din cauza fricii. Eu nu eram așa, și astfel am vrut să arăt lumii că dacă eu pot, oricine poate să-și ducă la îndeplinire planurile.

Imediat după publicare am dat spre editare Vânătorul nopții și am sperat că procesul de publicare va fi mai scurt, dar așteptarea are mereu roadele ei.

Povestea Vânătorului nopții a fost scrisă de pe băncile facultății. Am rescris-o de trei ori doar fiindcă ideile nu erau realiste, iar plot-ul nu se potrivea cu ce aveam în minte, era vag. Așa că am lucrat mult până s-o dau editoarei. Stilul meu de scriere se perfecționase, iar apoi am început să am tot mai mare încredere în mine.

Cât despre următoarele volume, vreau să spun că sunt în curs de scriere sau chiar finalizate și pe cale de a fi predate editoarei. Dar o nouă poveste care s-ar putea să-mi schimbe din nou cursul publicării se numește Inimă încătușată, pe care am scris-o dintr-o suflare în doar câteva săptămâni. Prin aceasta am putut să-mi dovedesc mie însămi că nu ar trebui să renunț la scris și că poveștile mele merită să fie publicate.

Poate voi ajunge să fiu publicată într-o zi de o editură care să mă promoveze, dar cred că depinde foarte mult de ceea ce vreau și de faptul că nu ar trebui să renunț niciodată.

Mulți se lamentează la o viață simplă și confortabilă, dar nu știu cât de revigorant e să trăiești o viață palpitantă și să faci ce-ți dorești. Am realizat ce mi-am dorit, dar planul meu de viitor nu se oprește aici. Mi-am propus să cuceresc lumea! – așa cum ar spune Estera dacă ar fi în locul meu.

Dragi cititori, o carte nu e o simplă poveste, e un vis de-al scriitorului devenit realitate. O carte e un portal spre sufletul autorului și un dar către umanitate. Prețuiți cărțile fiindcă fără ele sufletul ar muri. Cuvântul dă viață și ne hrănește. Citiți!

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, păr lung, îmbrăcăminte de exterior, zid de cărămidă şi copac
sursa foto: arhiva autoarei